Reverente lirice – poeta Viorica Maria Balasa

Reverente lirice
Ilustrate din cer de Violeta-Viorica-Maria Balasa

Autor: Silvia Jinga

Viorica Balasa se apropie de poezie cu umilinta si sfiala pe care o gasim la carturarii din vechime, la cronicarii care “din mila lui Dumnezeu” marturiseau ca s-au invrednicit a scrie despre evenimentele vremii lor. Dedicându-si poeziile “celor care stiu sa pretuiasca frumusetile din suflet”, o face “prin darul lui Dumnezeu care intrece orice pricepere”. Intr-un veac pozitiv ca al nostru, intâlnirea cu aceasta atitudine de gratie si reverenta fatade cuvânt in general si fata de actul liric in special, este salutara.
Inspiratia Vioricai Balasa isi are originea intr-o irepresibila dragoste de viata si lumina, de vibratie, culoare si mirezme. Pentru autoare miracolul si frumosul sunt de cautat pretutindeni: in perimetrul domestic al gradinii de familie unde “fasolica” se rasfata, in ghidusia dialogului unor oua de Pasti, in dantelaria arborilor in floare primavara, in cântecul molcom al ploii, in curcubeul – semn ceresc, in Martisorul “de la dor … dat tot cu dor”, in fericirea conjugala, in amintirea fiintelor dragi. Omul “natâng” trebuie doar sa citeasca semnele mesajului divin: “Ce intelegeri marginite/Are omul… Caci nu vede,/Ca-n toate, minuni infinite,/Sunt date de Sus… o povata,/In orice secunda… de-i soare sau ceata.” (Ce dulce era tineretea, p. 50). Specia lirica preferata a autoarei este pastelul in care contemplarea naturii exprima de fapt o stare de suflet mai complexa decât simpla bucurie naturista. De la extazul in fata florilor si a primaverii poeta se adânceste in amaraciunea meditatiei asupra notei discordante, pe care agresiunea umana o pune in concertul lumii. Acest contrast este aproape obsesiv: “Flori/Repetate culori … cum numai in vis le-ntâlnesti…/Voi… gingas dati dragoste din inimi ceresti…/Si-n glasul in taina, divin,/In aste naprasnice vremi,/Ne-ntrebati: Cât iubim?” (Flori, p.8). Drama poetei provine din aceasta zbatere intre duritatea realitatii istorice si apetitul ei pentru frumos. Criza morala a omenirii la rascruce este surprinsa cu note de sarcasm si revolta: “Pamântul e in stare de alarma/Si nebunia a ajuns o scuza./Frumosul se striveste cu o arma/Iar poezia e uitata muza”. (E timpul, p. 7). Pesimismul istoric al poetei se exprima nu o data in invocari ale instantei divine, singura capabila sa opreasca vrajba dintre oameni. Poeziile de aceasta factura cad insa in didacticism.
Impactul autobiografic are o pondere destul de insemnata asupra continutului acestui volum. Faptul direct de viata este insa insuficient prelucrat poetic, asa incât cu putine exceptii ramâne de domeniul simplei versificatii, fara a atinge sublimarea lirica. Ne-au retinut totusi atentia câteva versuri dedicate mamei, cu acorduri de jale din doina ardeleana: „Te-am visat azi noapte Mama,/Erai iarasi lânga mine./Zorile ce vin destrama/Visul ce nu sta … nu tine,/Visul ce-mi facuse bine …”(Te-am visat, p.26)
Mult mai reprezentative pentru inspiratia autoarei ni se par a fi piesele lirice in care gingasia, ritmul alert si umorul cu ecouri din Minulescu si Topârceanu concura pentru a crea poezie autentica: “Primavara-n portativ/E mai jos c-un semiton./Frigul inca e motiv/Sa te tina in palton./Vântul plimba gradele/Termometrului fragil,/Si-si reia tiradele/Cu capricii de April” (Aprile, p.11). Poeta mânuieste cu gratie si eleganta neologismul in buna traditie a poetilor români ai spatiului cultural urban. Textele volumului tradeaza staruinta asupra cuvântului, osteneala literara, caci, asa cum marturisea Lucian Blaga “usor nu e nici cântecul”. Si pentru Viorica Balasa, cum insasi o spune: “Ziua trece printre rânduri/Noaptea trece printre gânduri”. (Vremea trece, p. 56).
Rezultatul acestei insistente aplecari asupra cuvântului sunt câteva poezii remarcabile pentru simplitatea lor aforistica si cizelarea expresiei. Amintim in acest sens poeziile E iarna, Ilustrate din cer, S-au dus, Mi-e frig. Cu ele intram in registrul grav al volumului compus din versuri de rezonanta elegiaca. Desi adepta a intelepciunii populare care ne indeamna sa traim viata asa cum ne-a fost rânduita de Cel de Sus, autoarea se desparte cu durere de frumusetile terestre, de darurile tineretii jefuite rând pe rând de timpul neiertator. Nelinistea meditativa si coarda melancolica suna profund in poezia S-au dus: “si… vrei sau nu vrei … te-asteapta-o “chemare” de Sus…/ce-ti spune ca viata e-o nelinistita “mare”…/ce-n valuri … când jos si când sus,/ le trece pe toate ce-au fost… si-acum nu-s…/E “marea” aceea, când sa intelegi ca toate …/ S-au dus!” (p.53). Un sentiment de oboseala existentiala pune stapânire pe câteva dintre piesele de rezistenta ale volumului, dintre care amintesc in primul rând Ilustrate din cer care merita citata in intregime: “Ninge/ deasupra secundelor…/ caselor…/ gândurilor…/ de amintire…/ si de iubire…/ Zâmbesc…/ si doresc…/ sa ma prind c-un fulg in joc…/ si viata sa pot s-o intorc…/ sa fie mai bine pusa la loc…/ Ninge …/ pe sufletul meu…/ cu fulgii de nea sunt doar eu…/ dansez ca si ei intr-un vals tineresc…/ si nu mai pot sa doresc … ce doresc…”(p.38).
Volumul Ilustrate din cer este produsul unei sensibilitati feminine care vibreaza la miracolul lumii si la nefericirea ei. Desi inegal ca valoare merita toata atentia prin oazele de lirism autentic, prin profunzimea emotiilor si eleganta de expresie a unui condeier care isi cunoaste mestesugul.