Despre sovinismul din Ungaria

Romanii din Ungaria

Prostia naţională nu mai cunoaşte limite

Eva Iova
Aproape că nu mai trece zi fără noi exemple despre şovinismul unguresc. Acesta a pătruns în toate domeniile vieţii cetăţenilor Ungariei, indiferent de vârstă sau naţionalitate. Oricât ar încerca televiziunea publică sau ziarele mai moderate să compenseze şi să analizeze la rece fenomenul extremismului unguresc, acesta este alimentat zi de zi prin diferite posturi de televiziune (mici, dar foarte urmărite), prin site-uri de internet (al căror număr creşte în continuu) sau prin mesaje trimise prin poşta electronică, pe care le primeşti fără să vrei.
Acum 3–4 ani, politica ziarelor centrale era să nu bage în seamă fenomenele şi organizaţiile şoviniste, iredentiste. Se credea că dacă nu li se acordă atenţie, nu se scrie, nu se vorbeşte despre acestea, o să înceteze de la sine. Însă nu s-a întâmplat aşa. Azi, acei puţini au devenit mulţi, tot mai gălăgioşi şi cu tot mai multă influenţă. S-au infiltrat în toate domeniile vieţii publice. Îi găsim nu numai în politică, ci şi în biserici, în şcoli, ba mai nou şi pe străzi, înfiinţându-se în capitală o firmă de taxi ce poată numele „Jobbtaxi”. Nu ştim dacă numai unguri pot călători cu aceste maşini, sau şi americani, germani sau români. Cert este însă că pe marginile acestor taxiuri este lipită imaginea Ungariei Mari. Nu aşa mică cum ne-am obişnuit să vedem pe mai toate maşinile cu număr unguresc, ci mare cât uşa. Toate aceste însemne transmit ura faţă de străini (mai ales faţă de cei care „le-au furat” ţara, adică românii, slovacii, sârbii şi croaţii) şi orgoliul unui popor, care suferă la începutul mileniului trei de o puternică criză morală şi identitară.
Integrarea în marea familie a ţărilor Uniunii Europene, pentru unguri a adus numeroase complexe peste care nu pot trece, din păcate, nici generaţiile mai tinere. Puţini tineri unguri se folosesc de posibilitatea de a învăţa în străinătate, nu atât din cauza banilor cât din cauza necunoaşterii limbilor străine. În anul 2010, învăţământul unguresc suferă încă de faptul că marea majoritate a absolvenţilor de şcoli medii vorbesc numai o singură limbă: maghiara. Problema este că limbile străine sunt slab vorbite chiar şi de către profesori. Cum să înveţe atunci elevul? Cunosc profesor (şi sigur nu este singurul) care predă engleza, dar în viaţa lui nu a pus piciorul într-o ţară a cărei limbă oficială este engleza. În foarte multe şcoli, mai ales în oraşele mai mici sau la sate, profesorii de limbi străine ştiu să vorbească englezeşte sau franţuzeşte doar un pic mai bine decât cum ar trebui să ştie elevii. Din păcate, această tendinţă este valabilă şi în şcolile de naţionalitate.
Ultima aberaţie pe care am auzit-o zilele trecute s-a întâmplat într-o şcoală generală din Jula. Profesorul de istorie (a cărui orientare politică este uşor s-o ghicim) le-a cerut copiilor din clasa a 8-a să caute pe internet poezia „Nem, nem, soha!” (Nu, nu, niciodată!) de József Attila (poet maghiar, cu ascendenţe incerte, româneşti după marturia sa dintr-o altă poezie sau chiar ţigăneşti, după unii cercetători), şi cei care o vor învăţa pe de rost vor primi nota 5. Să se înţeleagă: nota 5 la istorie, nu la maghiară! Care copil să nu caute o poezie şi să nu vrea s-o înveţe pe de rost? E mult mai uşor decât să înţelegi lecţiile despre revoluţia paşoptistă sau cele două războaie mondiale. Poate pe vreun copil, care era să fie picat la istorie, această poezie chiar îl salvează. Titlul acestei poezii, în vremurile horthy-ste, a fost un slogan iredentist mult îndrăgit. Iar poezia din 1922 a lui József Attila ne atenţionează că „frumosul Cluj, mândria lui Mathia, nu poate să fie niciodată podoaba Ţării Vlahilor”, precum nici Banatul nu poate să producă niciodată pâine pentru sârbi, pentru că „deasupra Carpaţilor va sufla vânt unguresc”. Dacă un profesor de istorie (pentru că cel din Jula cu siguranţă nu este singurul din ţară) numai prin versuri iredentiste ştie să predea copiilor istoria poporului maghiar, criza din Ungaria este mult mai adâncă decât cum ne-am închipuit-o.
(Eva Iova – Redactor sef – Foaia Romaneasca – Ungaria)