MARILE PUTERI ŞI DEMOCRATIZAREA – CONDUCEREA LUMII

Viorel ROMAN

Studiu prezentat la cel de al

XXXVII-lea Congres Internaţional al Academiei Româno-Americane

Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”

Chişinău, Republica Moldova

4-9 iunie 2013

——————–
I. Lume depinde de occident, de IMPERIUL ROMAN, astăzi UE, USA, NATO, OECD, de Lumea întâia, a ţărilor puternic dezoltate. Centrul.

II. Lumea a doua, LIMES-ul Imperiului, trăieşte din impulsurile teologice, culturale, economice, ştiinţifice, militare ec., care pleacă de la Centru.

III. Lumea a treia subdezvoltată, sunt BARBARII, la care n-au ajuns Vechiul şi Nou Testament, ei sunt sclavii păcatelor, asistaţi social de la Centru.

***
1) Roma este punctul de plecare şi aspiraţia tuturor românilor. Acuma ei sunt la LIMES între Centru şi Barbari, numai formal în UE, pentru că Bucureştiul e încă în lanţurle grele ale duhovniciei şi soborniciei ortodoxiei moscovite şi constantinopolitane.

2) Transilvănenii au luat contact cu occidentul prin catolicismul maghiaro-german şi au suferit secole de a rândul până când Roma le-a întins în anul 1700 o mână de ajutor, aşa au ajuns ei la descoperirea originii romane şi au articulat programul naţional.

3) Moldovenii au luat contact cu occidental prin catolicismul polonez de la Cracovia în evul mediu. Fără ocupaţie militară şi asuprire cruntă că în Ardeal, aici s-a relizat cea mai reuşită simbioză culturală romano-occidentala, în afară de Şcoala Adeleană, care este etalonul încă neegalat al programului de emancipare naţională şi socială. Valahii au luat ultimii contact cu occidentul la Paris, în capitala sec. XIX. Protejaţi bine de influenţă din apus de turci, greci, ruşi şi sârbi, legăturile lor cu vestul au loc pe filieră culturală, iluminista, laică, franţuzească. Teologia catolică le este încă necunoscută.

4) Faptul că Bucureştiul e capitala acestor provincii diferite, în raport cu UE şi continuă politica greco-pravoslavnica antioccidentală, eludând proiectul Şcolii Ardelene, au dus la Ghinionul de a fi moldo-valah. Pentru că după Unire 1918, România trebuia să devină o dioceză a Romei. Decizia a fost alta: un patriarh ortodox îmbrăcat în alb a continuat linia greco-pravoslavnica, până când s-au prăbuşit artificiile culturale şi toată ţara. Cu toate astea, moldo-valahii cred că ei sunt modelul care trebuie urmat de toţi românii, nu modelul Corifeilor Şcolii Ardelene. Vechea dilema, Moscova, Athos sau Roma.

5) Astăzi românii văd că ţara lor merge într-o direcţie greşită, pentru că occidentul n-are încredere în greco-ortodocsi şi nici ei nu au încredere, poate că nici nu înţeleg ce vor de fapt occidentali de la ei. Şi ceea ce este şi mai grav, moldo-valahii vor în Europa, dar nu vor să continuie dialogul început în mai 1999 de Fericitul papa Ioan Paul ÎI la Bucureşti.

6) Din 2012 ardelenii au al treilea cardinal. Preafericitul Lucian Mureşan, pariarhul Bisericii Unite, este în Senatul de la Roma, condus de papa Benedict XVI. În peroada interbelică ardelenii aşteptau ca moldo-valahii să se coacă, adică să înţeleagă rostul orientării spre Roma. Rezultatul a fost însă pe dos, moldo-valahii i-au oprimat şi interzis, cu autorul Moscovei, pe uniţii ardeleni până în anul 1989, iar de atunci nu s-a schimbat mai nimic. De aici sentimentul penibil de timp pierdut şi de resemnare în tot estul.

7) Cu un patriarhat unit cu Roma şi celălalt oscilând între a doua şi a treia Romă, Constantinopol, Moscova, sau chiar a patra, Bucureşti… există şi alternativă ca ortotocsii moldo-valahii să se coacă sub oblăduirea UE/NATO, sau în cel mai rău caz, împreună cu grecii şi bulgarii să se elibereze de constrângerile, fără o comuniune cu Roma, de neînţeles a codului canonic romano-catolic actualizat şi modernizat, aşa zisul acquis communautaire al UE, şi să formeze un Bloc Ortodox, de la Moscova la Muntenegru.

***
500 de ani au supravieţuit moldo-valahi sub cea mai incompetentă administraţie din lume, cea turco-fanariota, 50 de ani sub cea sovietică. Acuma ei sunt în Europa numai aparent, pentru că noua statuie a lui Kemal Atatürk pe Calea Victoriei şi faptul că în locul Aeroflot-ului rus s-a instalat la Bucureşti Turkish Air pe Magheru sunt indicii mai sigure.

Moldo-valahii sunt în continuare provinciali turco-pravoslavnici, chiar dacă bacşişul se cheamă acuma comision şi Înaltă Poarta e UE. De la vlădica la opincă nu s-a schimbat mai nimic. (Vezi pe www.viorel-roman.ro „Scrisoarea deschisă adresată poporului român” de arhimandritul Iustin Parvu şi pe www.badpolitics.ro Lucian Croitoru de la BNR: „În România nu e capitalism, clicile antreprenori de carton-politicieni au acaparat economia”)

Ca şi Vodă, preşedinţii moldo-valahii au o soartă ca sub fanarioţi. Ceauşescu este lichidat, Iliescu a lichidat economia, Constantinescu s-a auto lichidat, Băsescu vrea o amnestie pentru el şi îi pregăteşte pe evreii Ungureanu & Tismăneanu cel Tânăr să-i convingă pe naivi că o formă fără fond, statul lui, o ficţiune dependenta de FMI, e cu UE compatibil. Cam cum au încercat şi eşuat sub sovietici şi Ana Pauker & Tismăneanu cel Bătrân.

Nouă clasă politică imită establishment-ul din vest. Cutumele turco-fanariote sunt însă cât se poate de reale. Vodă e deasupra legii şi împreună cu boierii cei mari decid totul în Consiliul Suprem de Apărare al Ţării. Baronii locali, boierii mici şi maziliţii îşi cumpără imunitatea cum pot şi chiar trebuie să suporte procese de corupţie, acum la modă în Europa.

Totul s-a privatizat, învăţământul, sănătatea, siguranţă personală, sărăcia, armată. Cei care supravieţuiesc cu câţiva euro pe zi sub administraţia de la Bucureşti n-au încotro. Aşa că nu-i surprinzător că milioane fug spre vest. Oricum, din toate timpurile, numai în occident s-au putut afirma Enescu, Brâncuşi, Vlaicu, Vuia, Coandă, Cioran, Eliade etc. Probabil că în cultura de anonimat de la Porţile Orientului nu ar fi ieşit din mediocritate.
La moldo-valahi nu există o clasă de mijloc sau o burghezie naţională, că în apus, ci numai intermediari, agenţi, dealeri, vătafi, interlopi, care cu toţii sunt hotărâţi să distrugă orice şansă de integrare reală în UE, pentru că ei nu au o religie, ci popi, care să-i ierte  mai mult decât pot ei fura. Zeci de miliarde de euro le stau la dispoziţie ca să modernizeze ţara, dar ei nu le folosesc pentru că ar trebui să dea socoteală la UE pentru ei.
Nu mai există bănci sau întreprinderi autohtone notabile, ci numa filiale a unor bănci şi companii străine. Totul depinde de buget şi de şansa de a primi contracte privilegiate, bineînţeles în cârdăşie. Contractele, examenele, licenţele, locurile de muncă, aprobările devin facile numai prin corupţie, influenţă, spaga etc. Capitalism de cumetrie.
Că de la buget se fură, ştie arhimandritul Pârvu şi cum: „Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor,  împart banii, apoi sunt judecaţi de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică mulţumesc, la revedere, te chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale.”
Croitoru e mai puţin folcloric: „Clicile antreprenorilor de carton ale politicienilor nu se îmbogăţesc din riscurile pe care şi le asumă pe bani proprii, ci din alocările de la buget, iar cei care plătesc impozite şi taxe n-au ce face, au ghinionul de a fi moldo-valahi, români captivi.”
Marile puteri şi democraţia 2012
România e în UE/NATO (forme noi ale Sfântului Imperiu Roman/Liga Creştină), dar trebuie făcută totuşi o diferenţiere între ardeleni, care au făcut parte din Sfântul Imperiu Roman până în 1806 şi din Imperiul Habsburgic până în 1918 şi moldo-valahi, care au supravieţuit 500 de ani sub cea mai coruptă administraţie orientală şi 50 de ani sub cea ortodoxo-comunistă. Ambele pe picior de război cu occidentul. Teologia, sistemul de drept occidental sunt complet străine moldo-valahilor. Munţii Carpaţi despart din totdeauna civilizaţia occidentală de cea de ortodoxă, orientală.
În orient, de la începutul istoriei, faraonul, împăratul, secretarul general PC, preşedintele este „rege şi preot “(Geneza 14, 17-24), de natură divină. În occident, papa şi împăratul au misiuni diferite, ceea ce a dus treptat la emanciparea nobilimii, apoi a oraşelor, burgheziei, proletariatului şi în final s-a creat o societate civilă democrtică, de neînţeles şi inacceptabilă în orient. Acum moldo-valahi mimează o societate civilă democratică, dar ea nu are nimic de a face cu modelul original, după cum am putut constata la lovitura de stat şi referendumul din 2012. (Vezi comentariile divergenţe din presă occidentală şi cea ortodoxă şi corespondenţa Ponta – Barosso)
În „Jaful vs dreptul de a nu minţi”: Libertatea politică nu poate exista fără libertate economică! (Lucian Croitoru face la 2 august 2012, pag.13 în www.HotNews.ro, cea mai competentă analiză a situaţiei socio-politice din România. Bibliografia, metodologia sunt exclusiv occidentale, asta face şi mai clară incompatibilitatea dintre moldo-valahi şi occidentali. Preşedintele la Bucureşti este „rege şi preot“, înscăunat din graţia marilor puteri protectoare, apoi tot harul puterii purcede de la el.
Sub turci, sultanul vindea scaunul domnesc, apoi domnitorii moldo-valahi dădeau, vindeau toate demnităţile la boieri, care vindeau posturi şi sinecure la prostime. Mitopolitul la fel, îşi cumpără postul şi hirotonisea pe bani (simonie). După 1774 ţarul rus, ajuns protector al ortodoxiei, se implica direct la înscăunarea domnitorilor la Bucureşti şi Iaşi. La înscăunarea dinastiei germane, Moscova a fost neglijată, cu atât mai mult s-a implicat după 1944 cu Ana Pauker şi după 1989 cu Ion Iliescu, care au avut şi acordul occidental în lichidarea lui Ion Antonescu şi Nicolae şi Elena Ceauşescu.
România este o ţară ortodoxă unde ţarul rus are un cuvânt greu de spus şi cine aude „Vocea Rusiei” constată că Băsescu n-are binecuvântarea Moscovei. Asta i-a determinat pe Iliescu/Voiculescu şi secţia de tineret Ponta/Antonescu să-l înlăture pe Băsescu şi să organizeze un referendum spre bucuria ruşilor şi dezacordul Europei. Oricine ar câştiga, cutumele orientale multiseculare, corupţia, clientelismul moldo-valah  nu va fi înlăturat peste noapte. Croitoru constată chiar că libertatea politică la români se deteriorează în 2012 ca urmare a unui „deficit substanţial de libertate economică, cu rădăcini adânci în dreptul de proprietate precare şi în corupţia înaltă“.
Într-adevăr, în lumea modo-valahă, după cum am văzut mai sus, totul aparţine din moşi-strămoşi domnitorului, care dă ce vrea, după bunul său plac, supuşilor. O liberate economică, ca în vest, în Sfântul Imperiu Roman/UE, n-a exiata niciodată la Dunărea de Jos, iar drepturi de proprietate egale cu cele ale „regelui şi preotului” protejate de o justiţie independentă, sunt de neimaginat, nici nu există în concepţia ortodoxă. O departajare a puterilor, că în occident, e de neimaginat în orient.
În România, deficitul de libertate economică a apărut în urma unui jaf „subtil “de mari proporţii, la care toată lumea a asistat după 1989 „şi sclavii lui Ceauşescu ajung sub Iliescu, care menţine drepturile de proprietate neclare pentru a-i putea răsplăti pe credincioşii săi revoluţionari, baroni şi asistaţi sociali”. Poate fi acest biotop parazitar oriental propice unei evoluţii economice prospere şi a unei democraţii? Societate civilă? Intenţia de a corecta ceva sub Constantinescu, care l-a primit în acest sens, fără avizul Moscovei, pe Fericitul papa Ioan Paul II la Bucureşti, eşuează.
După ce Iliescu revine la putere cu prim-ministrul Adrian Năstase depăşeşte toate normele corupţiei fanariote. Apoi este ales Băsescu cu speranţa că va face Dreptate şi Adevăr, că va combate cel puţin corupţia înaltă şi va reda o oarecare libertate oamenilor şi firmelor. Cine va învinge, Iliescu, Năstase, Ponta sau Băsescu? Orient şi occident? Românii aleg între modelul greco-ptravoslavnic şi UE/NATO. Grecia a inspirat guvernele care au dublat din burtă salariille, pensiile şi ajutoarele sociale. Rusia paternalistă, autoritară a lui Putin este modelul USL. Occidentul cere departajarea puterilor, o justiţie independentă şi un stat de drept, condiţie sine qua non a integrării în Europa.

„În România, numărul pensionarilor şi al angajaţilor din sectorul public şi al celor asistaţi social este de peste două ori mai mare decât numărul celor care muncesc în sectorul privat” (Croitoru). Exact pe dos ca la anglo-americani sub Thatcher şi Reagan, unde 2/3 din alegători îşi permit să neglijeze interesele a 1/3 de asistaţi social. Vor reuşi ruşii şi asistaţii sociali să-şi impună voinţa celor ce muncesc?
În România pe lângă (1) drepturi de proprietate precare, (2) afacerişti cu imunitate parlamentară dependenţi de jaful de la bugetului de stat, (3) buget cronic deficitar şi asistat de UE şi FMI, (4) o birocraţie supradimensionată, coruptă la toate nivelurile şi (5) mai bine plătită decât salariaţii de la firmele productive, (6) o libertate de expresie şi o presă îndoielnică, (7) crearea artificială a unei majorităţi de 2/3 de „pomanagii”,  desăvârşeşte o societate genuin orientală.
Sclavi lui Ceauşescu, Iliescu şi dizidenţii lui Băsescu îşi pun 2012 nădejdea într-un preşedinte providenţial, care să le satisfacă nevoile. Bineînţeles după ce UE/NATO şi Rusia, marile puteri protectoate, se vor înţelege.
De la Pacea de la Kuciuk Kainargi, 1774, Rusia puterea protectoare a tuturor ortodocşilor din Imperiul Otoman, hotărăşte împreună cu sultanul turc, apoi cu occidentalii, cine să-i conducă pe moldo-valahi. Asta s-a văzut mai recent şi la Yalta, 1944, şi Malta, 1989, unde Iosif. V. Stalin şi Mihail Gorbaciov au obţinut acordul de la occidentali că Ana Pauker şi Ion Iliescu să exercite, din graţia lor, puterea la Bucureşti.
După Iliescu, pregătit sub Stalin şi favorizat de Gorbaciov, preşedinţii moldo-valahi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu nu mai au binecuvântarea Moscovei. Şi mai nou occidentalii, în special USA, consideră că democraţia atee, n-ar mai avea nevoie de un patronajul pravoslavnic. Asta a iscat un conflict major, după condamnarea şi întemniţarea la Jilava a fostului prim-ministru, ministru de externe şi preşedintelui PSD, profesor dr. Adrian Năstase, desemnat de Iliescu, ca succesor legitim.
2012 lupta pentru putere, graţierea lui Năstase s-a încheiat cu un referendum. Pentru că la ortodocşi preşedintele este „rege şi preot”, Iliescu şi fidelii lui cer mai degrabă binecuvântarea Moscovei decât a occidentului, a Romei. Ironia soartei face că după Pauker să vină la putere Dej şi Ceauşescu, care s-au visat independenţi. Primul moare iradiat, al doilea lichdat. După Iliescu, Constantinescu e înlăturat după ce l-a primit, împotriva liniei pravoslavnice, pe Fericitul Ioan Paul II. Băsescu are încă doi ani de domnie sub patronaj UE/NATO, fără de care ar avea probabil soarta celor potrivnici Moscovei.

Ce vor marile puteri? Ruşii îi văd pe moldo-valahi din 1774 în sfera lor de influenţă, pentru că dacă şi ei se unesc cu Roma, ca ardelenii, pierd legătură cu slavii de sud. Occidentalii nu ageaza expansiunea ruşilor spre vest şi sunt împotriva dominaţiei lor în Balcani. Roma şi a treia Romă, Moscova, lupta să moştenească defunctul Imperiu Otoman. Vechea dilema a Chestiunii Orientale, care se va rezolva la refacerea unităţii creştine.

Cine priveşte cât de sumar harta conflictelor observă că mai toate sunt în fostul Imperiu Otoman – Ucraina, Caucaz, Irak, Siria, Liban, Israel, Palestina, Yemen, Egipt, Tunisia, Libia, Grecia, fosta Jugoslavie, Transilvania, Moldova/Transnistria – unde pravoslavnicii şi creştinii occidentali n-au ajuns la un modus vivendi nici după secole, iar musulmanii sunt din nou neglijaţi, periferizaţi şi fireşte, revoltaţi.
După 1989 refacerea unităţii creştine a eşuat, aşa că acuma nici creştinii orientali, nici cei occidentali nu pot renunţa la Limesul de la Dunăre de Jos, din care fac parte şi românii despărţiţi de Carpaţi. Ruşii şi moldo-valahii aspira la un model ortodox autoritar, mimetic occidental, á la Putin. Occidentalii şi ardelenii uniţi cu Roma vor un stat de drept, disciplina contractului, garantarea proprietăţii şi libertăţii politice. Asistăm la o nouă şansă de emancipare a tuturor românilor sub patronajul marilor puteri sau un nou eşec la Porţile Orientului?
OCCIDENTALIZAREA ROMÂNILOR 2012
Conflictul dintre lumea anglo-saxonă, atlantică şi cea continentală, cental-europeană, germanică, a generat un război de treizeci de ani 1914-1945 menit să distrugă complet Germania. Asta a urmărit şi a declarat deschis Churchill şi contemporanul nostru Kissinger confirmă asta din nou: în ultimă instanţă s-au purtat două războaie mondiale pentru a inpiedica rolul dominant al Germaniei.
Apoi integrarea germanilor ocupaţi militar de anglo-americani într-o organizaţie paneuropeană, urmărea inpiedicarea refacerii unui nou Reich. De aceea nu-i de mirare că atunci când, cu sprijinul lui Gorbaciov, Germania redevine suverană, atât Thatcher cât şi Mitterrand sunt inpotrivă.
Armata germană sub comanada NATO şi cu DM dizolvată în EURO, a garantat o perioadă vechea supremaţie anglo-americană, dar avântul al BRIC-ului (Brazilia, Rusia, India, China), slăbiciunea PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania) au creat din nou condiţii pentru refacerea rolului dominant al Germaniei, a cărei export a depăşit deja o mie de miliarde de EURO.
Din nou, care pe care? Se va europeiza, adică slăbi, Germania, cum vor anglo-americanii sau se va disciplina, germaniza UE? Răspunsul la aceste întrebări se decide acum în tratativele de salvarea a Greciei de la faliment şi de implementarea disciplinei financiare, fără de care e în pericol.
Germania încurcă din nou lumea. La Atena se arde public drapelul german şi portretul doamnei Merkel e inpodobit cu svastica nazistă. Londra nu vrea să renunţe la industria ei financiară. Nu numai Italia şi Spania nu-s obişnuite cu rigorile productivităţii muncii, competitivităţii şi fiscului de tip german.
În aceaste vremuri tulburi este ales prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu, specialist în iudaism, care se trage din familie de evrei intelectuali din Iaşi, iar Preafericitul Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Romane Unite, va fi făcut cardinal de către Papa Benedict al XVI-lea în cadrul unei ceremonii, după care va celebra sfânta liturghie în Catedrala Sfântu Petru din Roma.
Occidentalizarea este acum misiunea acestor două personalităţi, pentru ca preşedinţii moldo-valahi Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu nu au depăşit cadrul formal pe acest tărâm. Ca şi la greco-ortodocşii, moldo-valahii sunt obedienţi cutumelor asiatice a turco-musulmanilor. Fără model şi sprijin occidental statul condus de greco-ortodocşi este o formă fără fond, adică falimentar.
Occidentalizarea românilor este strâns legată de aportul Şcolii Ardelene în articularea programului de emancipare naţională, culturală şi socială, apoi în realizarea Unirii din1918. Faptul că Biserica Unită cu Roma nu a reuşit să treacă Carpaţii în lumea moldo-valaha dominată de curentele culturale occidentale şi greco-pravoslavnice este încă un handicap în moderizarea ţări.
Din sec. XIX până la exodul din anii 1950, evreii au fost în prima linia a modernizării, industrializării şi a realizării legăturilor comerciale occidentul. Fără Biserică Unită interzisă, fără evreii şi germanii, dictatura de dezvoltare s-a inpotmolit în propriul ei succes, pentru că fost incapabilă să accepate că fără o cooperare şi coordonare a economiei cu occidentul… totul e o construcţie pe picioare de lut.
Refacerea unităţii naţionale religioase, crearea unei unice Patriarhii Române Ortodoxe unite cu Roma, concomitent cu crearea unor legături economico-financiare reale, nu mimetice, cu occidentul este din ce în ce mai evident, imperativ şi în interesul naţional în următoarea perioadă, indiferent dacă şi cum vor depăşi Germania, Uniunea Europeană şi EURO inpasul din zilele noastre.

INTERESUL NAŢIONAL 2012
Milioane de românii ortodocşi votează cu picioarele şi plecă în occident şi nu numai ei resping interesul naţional actual formulat de greco-pravoslavnici, de masoni, de adepţii curentelor culturale occidentale şi vor drepturile omului, aşa cum sunt formulate ele în vest, de Roma eternă – Libertate (nu teoretică, ci şi materială!), Dreptate şi Pace.
Românii în calea imperiilor, culturilor, religiilor au avut în decursul timpului interese aşa zise naţionale dictate de alţii, nu de rare ori care se bat cap în cap. Cu toate astea există un interes naţional autentic, chiar dacă-i mai greu de descifrat. Numai cei cu o unitate a limbii, scrisului şi religiei – China, Israel, Vatican – au unul cât se poate de clar.
Transilvănenii se orientează spre Roma, moldo-valahii spre a doua şi a treia Romă, Constantinopol/Moscova. Bucureştiul se vrea a patra Romă. Aceste orientări duc la interese naţionale diferit cu toate că din toate timpurile şi la toate neamurile interesul naţional cere unitate şi emanciparea naţională, economică şi socială. O retrospectivă.

1600, în alianţă cu Papa de la Roma, Mihai Viteazul face unitatea naţională, dar e ucis pentru că  el tratează şi cu neortodocşii din Constantinopol, care îl voiau Împărat al Bizanţului, şi cu a treia Romă, Moscova, care avea interese contrare papei de la Roma.
1700, ortodocşii din Transilvania se unesc cu Roma, dar nu sunt urmaţi de moldo-valahii obedienţi Constantinopolului. În loc să se orienteze spre Roma, Cantemir Vodă se aliază cu a treia Romă, Moscova. Sultanul confruntat mereu cu rezistenţa romanilor, da apoi tronurile moldo-valahe fanarioţilor a căror interes era îmbogăţirea personală.

1774, după pacea de la Kuciuc-Kainargi, decăderea Imperiului Otoman şi ascensiunea celui Rus duc la înlăturarea greco-fanariotilor la Bucureşti şi Iaşi şi înlocuirea lor cu domnitori autohtoni, dar din graţia Sultanului turc şi a Ţarului moscovit.
1859, după victoria occidentului în Războiul Crimeii, Alexandru Ioan I Cuza aspira la refacerea unităţii cu Roma ca fraţii lui din Transilvania, dar este trădat de cei care voiau o cooperare cu occidentul pe baze culturale, masonice şi dinastice. Că astăzi. Dezastrul acestei politici ne arată că interesul naţional formulat de Cuza e cel autentic.

1918, după războiul mondial, România Mare condusă de regele catolic Ferdinand I urmă să devină o dioceză a Romei. Dar influenţa nociva a celei de a doua şi a treia Romă, a greco-pravoslavnicilor în alianţă cu dinastia germană şi curentele culturale occidentale, au deturnat, subminat însă interesul naţional formulată de Şcoală Ardeleana şi totul se destramă, că în vremea lui Mihai Viteazul şi Cuza. Linia de urmat a devenit însă clară.
1968-1989, Nicolae şi Elena Ceauşescu refuza orientarea spre cele trei Rome şi vor refacerea Bizanţului, a patra Romă la Bucureşti. Vezi Casa Poporului şi Mântuirii Neamului. Lichidaţi de Crăciun, ei deschid calea preşedinţilor ortodocşi moldo-valahi Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, care renunţă la linia greco-fanariotă, dinastica şi căuta să-i urmeze pe Mihai Viteazul, Inocenţiu Micu-Klein, Cuza, Ferdinand.
2012, Moldova e în sfera de influenţa rusă, România în cea ruso-ocidentala şi ambele fac un echilibru între interesele marilor puteri, culturi şi religii. Concurenta interesului naţional filo-slav (Iliescu, Preafericitul Daniel), occidental (Constantinescu, Preafericitul Lucian), maghiar (Tokes), ţigănesc (Vanghelie), grecesc (Tariceanu), evreiesc (Roman), armenesc (Vosganian) crează confuzii şi au dus la un blocaj naţional.
În acesta dezorientare şi blocaj duhovnicesc şi sobornicesc interesul naţional al tuturor românilor nu poate fi altul decât revenirea la la origine, la refacerea unităţii religioase cu Roma. Dialogul început de Fericitul Ioan Paul II la Bucureşti trebuie continuat. Mâna intimă a occidentului în anii 1600, 1700, 1859, 1918, 2007 trebuie onorată. De unirea cu Roma depinde emanciparea naţională şi socială nu de paleativele practicate până acum.
ORTODOCŞII ŞI OCCIDENTALII

Să privim mai atent falia între estul greco-ortodox şi vestul romano-catolic/protestant:

•  În est domină agricultură, cultura rurală, semi-urbană de subsistenţă, în vest tehnologile industriale avansate, cultura urbană;

•  Salariile, productivitatea, participarea politică, mobilitatea profesională, diferenţierea socială, sunt în est modeste, în vest ele înregistrează valori ridicate;
•  Organizarea socială este în est simplă şi informală, în vest, sofisticată;
•  Controlul social este în est direct, personal, în apus, indirect, birocratizat;
•  Creştinismul este în orient al statului, în vest, domină secularizarea;
•  Vestul are valori universale, estul particularistice. Rezultat a o mie de ani de schismă, de evoluţie separată a ortodoxiei de catolicism, dihotomia valorilor generează societăţi diferite.

Cum ar putea fi depăşit inpasul? Pentru că expansiunea schimbului de mărfuri şi servicii, ştiinţei şi culturii occidentale, dreptului roman, contractelor şi organizaţiilor raţionale, într-un cuvânt capitalismul intră periodic în conflict cu normele, valorile, organizaţiile, culturile, pe scurt religia din Europa de Est.
Primul strateg al tranziţiei spre civilizaţia apuseană, Max Weber vede capitalismul ca un produs al eticii protestante a muncii, imposibil de a-l inplementa în ortodoxie. Şi întrucât normele şi organizaţiile greco-ortodoxe s-au consolidat în 2 milenii, e greu de presupus că vor fi în stare să se adapteze mobilităţii, productivităţii, raţionalităţii cerute implacabil de Capital (Karl Marx). De aceea ortodoxo-comuniştii luptau pentru o piaţă mondială, înpotriva religiilor, opiu pentru popor, dar în mod sigur redutabile bastioane de rezistenţă împotriva logicii Capitalului fără frontiere, imperialismului şi globalizării. Dacă defunctul Lagăr ortodoxo-comunist moscovit, Cortina de Fier, instituţionaliză incompatibilitatea dintre est şi vest, dintre ortodoxie şi capitalism, în tranziţia de după ´89 se trece usoe cu vederea că două societăţii nu pot face o casă comună europeană fără o strategie de armonizare a normelor şi valorilor divergenţe. Şi pentru că ortodocşii în colectiv nu (re)cunosc Acquis-ul, forma laică a codului canonic romano-catolic, ei se tem de necunoscut şi aspiră la aderarea la UE mai mult instinctiv decât raţional. Dorinţa de integrare e fără îndoială sinceră. În schimb prezentarea normelor occidentale abstract, în afara sistemului de drept romano-catolic, ca şi efortul ortodox de a eluda fondul religios al integrării, de a înlocui dialogul cu Roma cu paleative culturale e contrapoductiv.

Cum poate fi depăşit barajul de comunicare, cooperare şi coordonare a activităţiilor greco-orodoxo–occidentale? Religia este cheia, fundamentul comportamentului social-economic, aşa că unificarea Europei numai pe baza unui acquis tehnocratic şi abstract, fără reunificarea normelor şi valorilor creştinismului rupt în două de o mie de ani e încă iluzorie. Să ne reamintim că interdependentă religie-societate a fost o jumătate de secol tabuizata în Lagărul comunisto-ortodox şi denunţată ca misticism retrograd şi reacţionar. Aşa că nu-i de mirare că ortodocşii ocolesc încă cu teama această problemă.

De la Weber, Marx există o continuitate în abordarea barierelor de comunicare şi a conflictelor generate de culturile religioase. Samuel P. Huntington în” Civilizaţii în conflict” prevede conflictul cu islamul din Afganistan şi Irak. Niall Ferguson de la New York University vede şi azi în stagnarea economică din Germania un rezultat al diminuării eticii protestante. Barro şi McCleary, specialişti de la National Bureau of Economic Research al USA, au colectat date şi au analizat relaţia dintre credinţa în Dumnezeu, rai şi iad, frecventarea lăcaşelor de cult şi dezvoltarea economică în 59 de state.

Universitatea din Michigan face o clasificare periodică a culturilor, în spatele cărora e intotdeauna o religie dominantă, pe baza a patru valori; raţional-seculare; tradiţionale; de supravieţuire; de autoexprimare:
•  Europa catolică. Gradul de libertate, de autoexprimare este mare, iar între valorile raţionale, secularizate şi cele tradiţionale există un echilibru. Stabilitatea socială, sistemul de asigurări sociale a tot cuprinzător face ca valorile de supravieţuire individuală să fie slab dezvoltate.

•  Europa protestantă. Aici atât gradul de libertate personală, de autoexprimare, cât şi cel al valorilor raţionale, secularizare sunt cele mai ridicate din lume. La fel ca în Europa romano-catolică şi din aceleaşi considerente, valorile de supravieţuire individuală sunt slab dezvoltate.

•  Europa ortodoxă. Fără un sistem social funcţionabil, capacitatea de supravieţuire a ruşilor şi românilor este cu totul remarcabilă, a moldovenilor e, în strânsă concurenţa cu a ruşilor, poate cea mai ridicată din lume. În România normele tradiţionale sunt mult mai pregnante decât cele raţionale, secularizate. Ca urmare capacitatea, voinţa de autoexprimare are valorile cele mai scăzute din lume.
•  Ţările anglofone. Gradul de libertate, de autoexprimare este similar, la nivelul ţărilor protestante euro-atlantice, dar nivelul valorilor raţionale, secularizate este mult mai redus. Mai ales în S.U.A. domină valorile tradiţionale.

•  America de Sud. Catolicismul lationo-american este o imbinare a valorilor tradiţionale cu cele de libertate şi autoexprimare, dar ponderea celor tradiţionale este clar dominantă, în aşa fel că se deosebeşte marcant atât de America de Nord cât şi de Europa, de unde au venit coloniştii spanioli şi portighezi.

•  Ţările confucianiste. Religia asiatică este în căutarea unui echilibru, armonie în relaţiile umane, după modelul astral sau cel din natură. Aşa că gradul de valori seculare, raţionale este foarte ridicat, la nivelul ţărilor nordice europene. În plus exista un echilibru între valorile de supravieţuire şi cele de autoexprimare.

•  Asia. În ţările în care s-a răspândit religia abrahamica, a unui Dumnezeu unic şi abstract, domina atât valorile de supravieţuire cât şi cele tradiţionale. Aşa că valorile şi normele libertăţii individuale, de autoexpresie şi cele legate de secularism şi raţionalism sunt încă subdezvoltate.

•  Africa. În ţările în mod tradiţional animiste sau convertite în perioada colonială la creştinism sau mahomedanism domina valorile tradiţionaliste şi de supravieţuire. Cele de libertate, de autoexprimare şi cele raţionale, secularizate sunt cele mai subdezvolate din lume.

În completarea modului nordamerican de a percepe şi clasifică normele şi valorile dominante în culturile religioase, să trecem în revistă şi cinci principii ale şcolii sociologice de la Frankfurt.

•  Principiul reciprocităţii. În fiecare societate umană există un cod de comunicare, reguli clare după care se fac cadouri, se salută, se acceptă, se exclud, se fac complimente, se jignesc etc. Aşa ajung oamenii în final să-şi coordoneze activitatiile şi să coopereze pozitiv, adică să facă căsătorii, afaceri, organizaţii stabile, sau să coopereze negativ, să divorţeze, să intre în conflict, război etc.

•  Principiul preferinţei. În fiecare societate se face în permanenţă judecăţii de valoare, o departajare între bun şi rău, între tolerabil şi intolerabil, se moralizează permanent şi de regulă învinge ceea ce a fost din totdeauna, sfânta tradiţia. În relaţiile noastre preferam sau respingem. De aceea s-a instituţionalizat toleranţa pentru celălalt, care merge până la a crede că şi în ştiinţele sociale este posibilă lipsa de prejudecăţi.

•  Principiul identităţii colective. Societatiile umane au graniţe – unii sunt acceptaţi, alţii sunt excluşi. În numele individualismului, cosmopolismului, globalizării putem desigur protestă, dar fără mare succes.

•  Principiul camuflării şi al comunicării subtile, indirecte, sau al tabuului. Toate societatiile umane au un cod de comunicare în care este implicit, totuşi foarte clar definit, ceea ce se poate spune şi ceea ce este după perdea, interzis, tabu. Chiar şi cei care lupta inpotriva tabuurile, de regulă le reformulează, modernizează pe cele vechi sau crează unele noi, cum a fost cazul iluminiştilor, sau mai recent, al comuniştilor, al globaliştilor.

•  Principiul consecinţelor fatale. Fiecare acţiune, întreprindere umană are ca urmare o consecinţă mai mult sau mai puţin dorită, care la rândul ei generează altele la fel de puţin controlabile s.a.m.d. În trecut acest lanţ al slăbiciunilor era definit ca ceea ce ţi-e scris, soarta sau destin. În zilele noastre, în era individualismului, acest principiu oarecum fatalist este controversat pentru că omul modern crede că totul depinde de el.

Fundamentul cultural al normelor şi valoriilor, al organizaţiilor este codul religios al societăţii, după cum se poate oberva folosind modelul americană şi principiile germane. Adevăr implacabil cu care s-au luptat imperialiştii din sec. 19, comuniştii din sec. 20 şi se confruntă în zilele noastre teoreticienii şi practicienii globalizării, ai integrării în UE. Pentru că fără o armonizare a valorilor ortodoxiei cu cele ale occidentului integrarea social-economică, a organizaţiilor din est şi vest este iluzorie. Greco-ortodocsii ori se reorienteze şi reorganizează după achiziţiile comunitare occidentale, ori rămân la periferie Europei. Chestiune veche şi bine cunoscută, din păcate azi politic incorectă.
De un mileniu se pune problema refacerii unităţii creştine şi numai apoi a celei politico-administrative în Europa. În prezent se procedează exact pe dos. Se implementează acquis-ul UE, forma laică a codului canonic romano-catolic şi apoi, sau în cel mai bun caz concomitent, va avea loc cândva şi armonizarea valorilor. În tranziţia culturii organizaţiilor greco-ortodoxe spre modelul UE se introduc de peste un deceniu legi, instituţii occidentale în speranţa că formă va genera fondul, dar pentru că se ocoleşte încă dihotomia valorilor, normelor, pe scurt dimensiunea religiosa a integrării în Europa, rezultatele sunt sub aşteptări, sau periculoase ca deraparea financiară a greco-ortodocsilor.
——————————

Prof. Dr. Viorel ROMAN

Consilier academic la Universitatea din Bremen

Bremen
www.viorel-roman.ro

roman@uni-bremen.de