Dacia Gallery, vernisaj cu acordeonist la poarta

Dacia Gallery, vernisaj cu acordeonist la poarta

Autor: Grid Modorcea (New York)

Intr-o frumoasa seara de decembrie, cine trecea pe Stanton St., Manhattan, la numarul 53 putea vedea si auzi un acordeonist cantand melodii de inima albastra. Statea pe un scaunel, pe trotuar, in fata unei ferestre mari, luminate. In jurul lui si in interior, cum se putea zari pe fereastra, puhoi de lume. Aici e Dacia Gallery, cum scrie cu litere de-o schioapa pe geam.

Romania este remarcabil reprezentata la New York de Dacia Gallery, proprietatea unui roman din Arpas, Liviu Vasu, care a luat acest nume din tinutul natal, fiindca in vatra satului Arpasul de Sus s-a descoperit o cetate dacica, pe platoul numit “Cetatuia”. Si azi se vede puternica palisada din pari masivi de lemn plasati pe patru randuri, datand din sec. I i.Ch., aflata pe un val gros de pamant.

Liviu a organizat totul ca un gospodar, in stil ardelenesc, parca ne aflam pe ulita principala din Arpas, acolo unde se afla “statuia lui Brancoveanu” (crede Liviu), langa care familia Vasu are casa, desi ea acum traieste si munceste in America, de cand l-a adus si pe Liviu aici, pe cand avea 11 ani, asa cum am scris intr-un articol anterior.

Aflata in buricul targului, cum se spune, in Lower East Side, Dacia Gallery are o personalitate distincta, impusa de proprietarul ei, care da o tinuta elitista prin expozitiile pe care le organizeaza. De parca ar sugera tabloul “The peasant who makes the Lord”. Deja Liviu si-a facut un nume, o marca, dovada lumea buna, aleasa, prezenta aici, atat prin cei care expun, cat si prin vizitatori.

Trebuie spus insa ca manifestarea nu a avut nimic din traditia romaneasca, asa cum poate v-am facut sa credeti, dimpotriva, a fost la cel mai inalt nivel de rafinament american. Pana si acordeonistul, aflat in fata galeriei, canta melodii de larga circulatie. Cand i-am spus sa cante ceva romanesc, o invartita, s-a uitat la mine ca la o aratare. Doar gazda, Liviu Vasu, care e nu numai pictor, ci si poet, ne incanta cu versuri pe care le spunea in romana si in engleza, unele in rima populara, cu iz crestin.

Indiscutabil, evenimentul oraganizat de Lee Vasu poarta pecetea locului. E greu sa ne imaginam ca s-ar putea aduna aici atata lume daca evenimentele ar fi organizate ca la noi. Romanii din America, oriunde am fost, de la restaurantul “Bucharest” din New York la bisericile romanesti din Chicago sau Los Angeles, nu stiu sa sarbatoreasca un eveniment decat cu muzica populara. De aceea, evenmentele se desfasoara numai intre ei, nu participa nici un strain. Dar Liviu aduna numai straini, in primul rand americani, carora le explica faptul ca Dacia e Romania, e vechiul nume al tarii.

Asa se face ca nici la acest eveniment de sfarsit de an nu am intalnit nici un roman, in afara mea si a lui Liviu nu s-a putut auzi o vorba romaneasca. Si nimeni nu se astepta sa auda acorduri de acasa, din batatura arpaseana, sau sa vada un element de port romanesc, o iie, nimic, poate acest lucru sa se intample pe viitor, dar ar fi ceva artificial, fiindca cu o floare nu se face primavara.

Ca in fiecare an, gazda galeriei Dacia marcheaza printr-un vernisaj spectaculos sarbatorile de iarna: Annual Holiday Celebration. Si a realizat o expozitie eclectica, mixta, artistii care au participat fiind urmatorii: Aleksander Betko, Janet Cook, Stephen Early, Max Ginsburg, David Kassan, Maria Kreyn, Travis Little, Stefano Losi, Daniel Maidman, Petros Pappalas, Christopher Pugliese, Victoria Selbach, Patricia Watwood and Leah Yerpe.

Unii dintre ei au fost prezenti si cu cate un scurt speech, de explicare a propriei creatii, a lucrarilor din galerie. Dupa cum remarcam, cativa artisti sunt renumiti, de inalta clasa, precum Max Ginsburg, care si-a lansat si un album de arta, David Kassan, Christopher Pugliese si Patricia Watwood. Dar n-au fost mai prejos nici mai tinerii Leah Yerpe, Travis Little si Maria Kreyn, despre care sigur vom mai auzi, nu ma indoiesc. Cel putin Leah Yerpe este un fenomen, ceea ce a prezentat ea, o serie de desene michelangelesti, poarta amprenta geniului. Ideea caderii ingerilor din Apocalisa lui Michelangelo de la Capela Sixtina a fost adaptata de Yerpe la lumea moderna, personajele sunt imbracate in stil punk, caderea lor e ca intr-un delir, ca intr-o sarabanda bahica, insusi titlul une lucrari, Vine, ne duce cu gandul la o asemenea asociere. E o formidabila alegorie a caderii, amintind de Caderea Vestului, formidabila expozitie a lui Nicola Verlato, How the West was Won, de la Jonathan LeVine Gallery, Chelsea.

Inca o data Lee Vasu dovedeste un ochi de colectionar/curator deosebit. Ceea ce face el este o raritate chiar si la New York, unde diversitatea este dominanta si unde vezi de toate. Cultiva si el expresia moderna, e adevarat, ca in recenta expozitia a americanului Del Rey Loven, un decorativist, cu spray-uri pe lemn sau carton, ca in seria Storm King, dar focusul principal il constituie traditia, arta pe baza de desen, toate tablourile din Annual Holyday Show fiind modele de gridophanizare a nudului uman, dar si a chipului uman. Max Ginsburg et co expun remarcabile portrete, iar panza Maria a lui Pugliese este o capodopera. Artistii alesi sunt remarcabli desenatori, iar coloristic ating cele mai rafinate stiluri, cum este fenomenalul semi-nud al lui Travis Little, Still Asleep, care poate fi pus lesne in traditia marelui Vermeer.

Sunt adevarate studii clasice, iar ansamblul este un mozaic pictural de o frumusete aparte. Desi extem de variata, expozitia are o unitate perfecta, conferita tocmai de elementul de baza, desenul. Pana si experimentul Mariei Kreyn, cu panza luminata din spate, seamana ca efect cu icoanele pe sticla de la Sibiel. Si ma intreb daca nu ar fi posibila aici, la Dacia Gallery, o expozitie cu icoane pe sticla din zona Sibiu si Fagaras?!

(Corespondenta de la New York)