În regim de urgență, pierdem tot ce-au păstrat cu mari sacrificii de-a lungul veacurilor generații de români

În regim de urgență, pierdem tot ce-au păstrat cu mari sacrificii de-a lungul veacurilor generații de români

Autor: Maria Toacă (Cernăuţi, Nordul Bucovinei, Ucraina)

Legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, ne întoarce în cea mai agitată și nefastă perioadă pentru românii din Ucraina, anul 2017, când a intrat în vigoare noua lege a educației. De fapt, necazurile școlii cu predarea în limba română au început mai înainte, legea respectivă consolidând juridic o realitate de necontestat – dispariția treptată, programată la nivel de stat a învățământului în limba română. Atunci, în 2017 președintele Petro Poroșenko, lăudat de unii conaționali că înțelege și chiar rostește câte o vorbă românește, s-a gândit tocmai 20 de zile până și-a pus semnătura. Legea a fost votată în parlamentul ucrainean la 5 septembrie și, înaintea tuturor, călduros salutată de Ambasada SUA. Românii s-au revoltat verbal, nutrind speranța că șeful statului nu va promulga această lege anticonstituțională. Speranța a durat 20 de zile. La 26 septembrie 2017 Petro Proșenko a redus cu o semnătură drepturile românilor autohtoni din Ucraina la instruirea în limba maternă.

Președintele Volodimir Zelenski n-a stat mult pe gânduri. A promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, ieri 12 octombrie, după câteva ore de la votarea ei în parlament, fără a lua în seamă obiecțiile și propunerile din partea comunității românești, solicitările Ministerului Afacerilor Externe al României. În regim de urgență ne-a fericit cu „lărgirea” dreptului de a vorbi în limba maternă. Bine că Ungaria s-a liniștit și e mulțumită, înlăturându-se astfel obstacolul pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE.

Imaginile alăturate, alb-negru, readuc în actualitate momente de la începuturile renașterii noastre naționale. Îmi sunt mai dragi decât cele în culori sclipitoare de astăzi. Păstrez o arhivă întreagă în albume și în inimă, care îmi amintește că aveam speranțe la un viitor mai bun pentru români, aici, la noi acasă. Îmi tresar în suflet amintiri luminoase pentru că încă nu știam ce ne așteaptă înainte, nu credeam că de la rău se poate ajunge la mai rău.

Foto. Maria Toacă