Călătorind prin marile religii ale lumii și cărțile lor sfinte, în căutarea Adevărului

Călătorind prin marile religii ale lumii și cărțile lor sfinte, în căutarea Adevărului

Autor: Camelia Morda Baciu (Roma, Italia)

Se știe că aproximativ 85% din populația lumii se identifică cu o religie. În latină, cuvântul „religie” înseamnă „re-legare”, adică restabilirea relației dintre Dumnezeu și Om. Dintotdeauna, omenirea a avut nevoie de încrederea în existența unei realități absolute, de care să depindă. Această „realitate”, care i-a permis orientarea în labirintul marilor întrebări existențiale, este legată de: Sacru, Suprem și Dumnezeu.

Marea majoritate a populației de pe Terra, a rămas „fidelă” unei singure religii, pe parcursul întregii vieți. Au existat și există, însă, persoane care au trecut de la o religie la alta, din diverse motive: căsătorie cu o persoană de altă religie, convertire dintr-o nouă convingere, adaptare la o nouă viață într-o țară străină, forțate de împrejurări etc. Klaus Kenneth, autorul ceh al cărții „Zei, Idoli, Guru”, a călătorit timp de 40 de ani, a parcurs două milioane de kilometri, în căutarea Adevărului. A trecut prin mai multe experiențe, a gustat din anestezicul Islamului și Meditației Transcedentale, Hinduismului și Yoga, Budismului și Zenului, descoperind la finalul călătoriei sale, Ortodoxia. Din acest lung drum al căutării, s-a ales cu foarte multe experiențe pe care le-a împărtășit cititorilor.

Islamul

Primul popas l-a făcut în lumea islamică, în Maroc și în Tunisia, din Turcia și până în Iran, din Afganistan și până în Bangladeș, Cașmir, Malaysia și Indonezia. Cuvintele islam și musulman înseamnă „supunere”. Această „supunere” este Atotputernicului Alah, care s-a revelat, în anul 612, printr-un înger, unui singur om: profetul Mohamed (570-632 d.Hr.). Cartea Sfântă a acestei religii este Coranul, care se bazează în toate cele 114 versete (sure) ale sale, pe afirmațiile unui singur om, care nu știa nici să scrie, nici să citească, dar care a cerut scribilor săi să noteze versetele pe oase, bucăți de pergament și table de lemn. Coranul nu poate și nu trebuie nici măcar să fie tradus în alte limbi. Orice dezbatere sau îndoială cu privire la Coran e interzisă și reprezintă o blasfemie. Urmașii profetului au învățat textele pe de rost, apoi, din memoria colectivă, au fost strânse într-o culegere de foi (mushaf). Prima tipărire a Coranului s-a făcut la Veneția, în 1530. Abia în 1787, a apărut o ediție a Coranului în Sankt Petersburg, editată de un musulman. Coranul este format din patru cărți: Tora (cele cinci cărți ale lui Moise), Zabur (Psalmii lui David), Injill (o parte din Evanghelia despre Hristos, care, din perspectivă musulmană, a fost falsificată de creștini) și cărțile de învățătură Hadith și Faptele lui Mohamed, cuvintele și gândurile acestuia.

Meditația transcedentală (MT)

Învățători dumnezeiești veneau din India, în perioada hippie, trecând prin Statele Unite, în Europa, pentru misiune. Astfel, s-a născut o adevărată epidemie hindusă. Unul dintre ideologii șefi, izgonit prin sentință judecătorească din America, și-a mutat activitatea în Europa. Gurul Maharishi Mahesh Yogi (născut în jurul anului 1911), devenise cunoscut mai ales prin intermediul celor de la Beatles, trăise vreme de 13 ani la picioarele maestrului său, Guru Dev, de la care primise inițierea în meditația transcedentală. Maharishi (maha=mare, rishi=înțelept, îndrumător) promitea mântuire, libertate și îndumnezeire. Cuvântul transcedental provine din latinescul transcedere (trecere dincolo, depășire). Principalii purtători ai meditației transcedentale sunt mantrele, care trebuie repetate de două ori pe zi, câte douăzeci de minute, șezând relaxat. Meditația transcedentală se bazează doar pe vreo 26 de mantre, șoptite persoanelor, în funcție de vârstă și de sex. Pentru succesul mantrelor, se investesc bani în tipărirea lor pe hârtii de foarte bună calitate, strălucitoare, iar totul este fundamentat pe dovezi pseudo-științifice.

Hinduismul

Hinduismul (hindu e cuvântul persan pentru indian, de la invazia musulmanilor, ca să îi diferențieze de credincioșii din islam) este mai degrabă o cultură, decât o religie, atât în Africa de Est, cât și în Indonezia (Bali), Fidji sau Trinidad. Calendarul oficial hindus e cu doar treizeci de ani înainte, deși se presupune că religia aceasta ar fi apărut cam în vremea lui Moise. Panteismul hindus pleacă de la premisa că toate sunt Brahman și că Brahman e în toate. Termenul Brahman se referă la tot ce a fost creat, fiind absolutul impersonal, esența întregii vieți. În hinduism nu există dogme și nici diferențieri între profan și sacru, acestea fiind două căi diferite ce exprimă, însă, un singur adevăr universal. Un singur lucru e important: trebuie, cel puțin în teorie, ca fiecare hindus să recunoască Vedele și Upanișadele ca religie revelată. Urmează cele șase Darșane, în care se vorbește despre vechile sisteme filozofice indiene, apoi eposul Maha-Bharata, care este scris în 90 de mii de strofe și împărțit în 18 părți, dintre care cea mai importantă este Baghavad-Gita, eposul național al Indiei. Există patru vede (veda=eu știu), care sunt cele mai vechi scrieri ale Indiei, iar cuprinsul lor din Vedanta spune că totul, în afară de Brahman, este înșelare. Cele douăsprezece Upanișade sunt a doua treaptă ca importanță din literatura hindusă. La sfârșit, vin și Tantrele (calea de a ajunge la cel mai înalt punct) și Puranele, 18 scrieri mistic-religioase cu porunci moral-spirituale. Unul dintre cei mai importanți piloni de susținere ai hinduismului e învățătura despre karma, o presupusă predestinare având legătură cu trecutul sau cu viețile anterioare.

Iudaismul

Iudaismul este cunoscut și sub numele de religie mozaică, religia poporului evreu. Iudaismul contemporan nu are o instituție sau personalitate, acceptată universal, care ar avea autoritatea dreptului, învățăturii sau puterii. Sursele dreptului (Halaha) sunt: Tanahul (Tora scrisă) și Talmudul (Tora orală). Prima tipărire a Talmudului a făcut-o creștinul Daniel Bromberg din Anvers, care a trăit între anii 1516-1549, la Veneția.

Yoga, meditația și post-creștinismul

Yoga nu este un sport și nu slujește unei bunăstări trupești. Este o religie, chiar dacă unii profesori occidentali de yoga ar vedea cu bucurie altceva în ea. Meditația a fost cercetată de către profesorul Schwartz, la numeroși practicanți, iar rezultatul a fost următorul: „Consumul redus de oxigen, respirația redusă, pulsul scăzut, corpul echilibrat și rezistența electrică ridicată a pielii sunt fenomene care se pot observa și la persoanele care se întorc de la ștrand.” Dar acestea sunt doar aspectele trupești. Partea spirituală arată cu totul altfel: yoga se transformă pe nesimțite în narcoză, o anestezie rafinată. Fiecare exercițiu este purtătorul unei energii, care naște alte energii, pentru a dirija conștiința în direcția absolutului impersonal. În postmodernism se pune întrebarea: va câștiga mândria stăpânirea asupra noastră? Klaus Kenneth a făcut un studiu comparativ între Meditația Asiatică și Meditația Creștină. Cea din urmă conduce la unirea deplină cu Hristos. Studii multiple s-au făcut în ultimii ani despre aceste „practici”, concretizate în numeroase cărți.

Calea lui Buda

Istoria budismului se împarte în patru faze, care și-au găsit toate expresia deplină în India. Prima vorbește despre viața legendară și predicile istoricului Buda Shakyamuni, al cărui nume real era Siddharta Gautama. A doua fază, care începe imediat după moartea sa, este cunoscută sub numele de budismul theravada (numit mai târziu Hinayana, adică, micul vehicul). Cea de-a treia fază se dezvoltă începând cu secolul II î.Hr., numită a budismului mahayana sau vehiculul mare. În secolul IV d.Hr. , apare tantrismul sau tantrayana. Acesta se mai numește și Vajrayana sau vehiculul de diamant. În cele patru etape istorice ale budismului, au existat tot atâtea variații despre „jertfirea femeii”, „manipularea erosului” și „puterea androcentrică”. Predicile lui Buda pentru ucenici, care au fost mai întâi cinci, apoi 60 (arhat), se învârteau pemanent în jurul temei suferinței, în toate formele sale. Scrierile centrale ale budismului sunt cuprinse în trei opere, cunoscute sub numele de Tripitaka. În ele, sunt păstrate învățăturile Vajrayanei, în scrierile sfinte sau tantrele. În afară de acestea, nu există nicio altă scriere centrală, care să fie privită ca fundament al budismului. Toate învățăturile budismului poartă, în final, spre Maya, o imagine falsă.

Zen și „absolutul impersonal”

Calea spirituală cea mai iubită în Vest este Zen-ul (Zazen). Ea s-a dezvoltat mai ales din învățăturile lui Buda din China (începând cu secolul VI) și din Japonia în secolul al XIII-lea. Zazen caută, pe de o parte, adâncirea, iar, pe de altă parte, acțiunea, trăirea autentică. Înțelepciunile Zen sună în felul următor: „Berzele au picioare lungi, rațele au picioare scurte.” Lucrurile sunt pur și simplu așa cum sunt și nu trebuie cercetate, iar a le primi în felul acesta poate conduce la liniște lăuntrică și luminare. Meditația asiatică urmărește să elibereze intelectul de orice închipuire imagistică. Ea poate oferi senzația unei relaxări și unei eliberări, ba chiar a unei lipse de timp și spațiu. S-au scris numeroase cărți despre acest concept „Arta de a trăi simplu”, despre „Zen și arta fericirii”.

Creștinismul

Cuvântul „creștin” provine din limba latină populară, de la christianus, derivat de la Hristos. Creștinismul are originea în iudaism, și este una din cele trei religii monoteiste (credința într-un singur zeu-Dumnezeu), alături de iudaism și islam. Sunt considerați creștini: catolicii, protestanții și ortodocșii. Instituția specifică creștinismului este Biserica. Autoritatea doctrinală este Sfânta Scriptură sau Biblia. Creștinismul a apărut la începutul mileniului I, în Palestina, pe atunci, locuită de evrei, sub stăpânire romană. Întemeietorul religiei creștine este IIsus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Învățăturile lui Hristos sunt: dragostea față de Dumnezeu și față de oameni, smerenia, milostenia, credința în viața de veci. Creștinismul consideră că toți oamenii sunt egali. Biblia este cea mai răspândită carte din lume și se referă la Scripturile sacre din iudaism și creștinism. Biblia ebraică e doar pentru evreii religioși. Pentru creștini, Biblia constă din Vechiul Testament, împreună cu Noul Testament. Vechiul Testament (sau Septuaginta) este o versiune a Bibliei ebraice. Se consideră că Biblia ebraică a fost realizată de circa 100-150 de scriitori diferiți, într-un interval de 1000 de ani și este o culegere de compilații ale unor documente separate, numite „cărți”.

Conform lui R.E.Friedman, scrierea Bibliei ar fi început în anul 922 î.Hr. Inscripțiile cele mai vechi sunt două amulete în formă de mici suluri de argint, scrise în paleo-ebraică. Scrierea Noului Testament s-a încheiat în jurul anului 120 d.H. și la origini a avut cincisprezece sau șaisprezece autori. Johannes Gutenberg a fost un metalurgist, bijutier și tipograf german, cel care a contribuit cu presa tipografică, la prima Biblie Latină tipărită. În luna august a anului 1456, a fost finalizată faimoasa Biblie a lui Gutenberg, care cuprindea 1282 de pagini, împărțite în două coloane, cu spații libere lăsate pentru pictarea manuală a inițialelor. Până la Johannes Gutenberg, bibliile erau realizate manual și de aceea erau puține și scumpe. Wilhelm Tyndale a fost unul din primii oameni care au îndrăznit să traducă Noul Testament în engleză. Ceea ce vreme de sute de ani fusese ascuns în limba latină, și în majoritatea timpului limitat la mediul mănăstirilor, a devenit brusc disponibil tuturor. Așa a apărut Noul Testament al lui Tyndale în 1526. Ea este cea care a constituit temelia creștinismului în lumea anglofonă a ultimilor 400 de ani.

Concluzia călătoriei

„Un om stă prins într-o groapă adâncă și întunecoasă. Și iată că vin Confucius și Lao-Tse (primii învățători și întemeietori de religii) și îi strigă aceluia: „De ai fi ascultat învățăturile noastre, n-ai fi căzut acolo!” Și merg mai departe.

Apoi, vine Buda la el și îi recomandă: „Închide ochii și meditează, astfel, vei vedea că totul nu e decât o iluzie și îndată îți va merge mai bine.” Și merge și el mai departe. Vine și Mohamed și strigă: „Kismet! Alah te-a predestinat să rămâi acolo. Ține-ți gura!” Și-și vede și el de cale.

În sfârșit, vine și Hristos și-i aude tânguirea. Inima Sa e plină de milă. El îi întinde omului mâna și îl scoate din groapă din nou la lumină. După care, împreună, pleacă mai departe…

Pentru omenirea suferindă, nu există decât un singur ajutor, Hristos, Cel care le poate pe toate împlini. Un singur lucru, însă, nu poate face Hristos: să pătrundă într-o inimă care nu Îl dorește…” (Klaus Kenneth)

Foto. Camelia Morda Baciu