Factorul „Nimeni” la alegeri

Factorul „Nimeni” la alegeri

Autor: Alexandru Lăzescu

(Articol scris în 2 decembrie, n.n.)

Fragmentarea extremă rezultată din alegerile parlamentare și „cordonul sanitar” care va fi aproape sigur instituit și la noi vor duce la guvernări tensionate și instabile în vremuri extrem de complicate în plan economic și geopolitic.

În cursul turneului întreprins în țară de grupul Divertis, în formulă completă (cu excepția, mult regretată a lui Ioan Gyuri Pascu) care a culminat cu spectacolul de la Sala Palatului din București, din 18 noiembrie, cu o săptămână înainte de alegeri, Toni Grecu a făcut un test de opinie cerându-le spectatorilor să măsoare prin aplauze popularitatea câtorva opțiuni de vot. Peste tot, de departe cea mai aplaudată a fost opțiunea „Nimeni”. Sigur, vorbim de un public Divertis, dar chiar și așa avem un indiciu privind prăpastia care există între marea majoritate a publicului și clasa politică. Poate chiar mai mult decât atât, nu e vorba doar de clasa politică, pentru că nemulțumirea și neîncrederea se extind și către o parte a societății civile, mass-media, instituții.

Factorul „Nimeni” s-a manifestat din plin și la prima rundă de prezidențiale, dar și, prin ricoșeu, la cele parlamentare. Înainte de alegeri pe fondul acestei nemulțumiri generalizate puteau exista doar două mari alegeri: apatia sau furia. Românii au ales a doua variantă. Și în țară și în diasporă s-a votat masiv duminica trecută, dar și acum anti-sistem. Din acest ultim punct de vedere e cumva surprinzător că sunt mulți care se miră că românii din străinătate au votat așa cum au votat. Ba chiar unii îi privesc acum cu ostilitate pe cei pe care în trecut, să ne aducem aminte, de exemplu, de votul de la turul doi al alegerilor din 2014 dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta, erau priviți drept un fel de „salvatori ai democrației”. Ignoră faptul că ei sunt acolo parte a unor societăți în care există nemulțumiri serioase față de politicile promovate de guvernele din țările respective sau ale celor impuse de la Bruxelles, precum cele climatice care au dus la protestele masive ale fermierilor din Olanda. În afară de asta acest curent a primit un impuls suplimentar solid după victoria clară a lui Donald Trump la alegerile din Statele Unite.

Așa se explică de ce mulți alegători din diaspora au rezonat cu mesajele transmise de Călin Georgescu și „suveraniștii” de la noi și au votat și acum, la alegerile parlamentare, în favoarea acestora din urmă. Însă asta nu înseamnă că doresc ieșirea României din UE. O dovadă fiind chiar faptul că în diaspora s-a votat masiv și pentru Elena Lasconi, reprezentanta unui partid, USR, care este încă perceput parțial în aceeași cheie anti-sistem.

În această privință suntem în sincronism cu ceea ce se întâmplă în multe țări din Europa. În Germania, Franța, Olanda, așa-numitul curent suveranist este în ascensiune.

În acest moment cele mai multe dintre formațiunile politice importante din UE încadrate la „suveraniști” nu militează pentru ca țara lor să iasă din Uniune. Ei doresc mai puțină intruziune a birocrației de la Bruxelles în afacerile interne ale țării, păstrarea unui grad mai ridicat de suveranitate națională, în contrast cu punctul de vedere opus care dorește o UE federală, în care rolul guvernelor naționale să fie sensibil diminuat.

Ori, o astfel de abordare „suveranistă” este cât se poate de legitimă și ce este de fapt de criticat e mai degrabă lipsa unei dezbateri atât de importante în privința filosofiei întregului proiect european și în privința felului în care definim „valorile europene” la care se face trimitere la limita saturației. În fapt, majoritatea mișcărilor suveraniste din Europa resping ideea unei Uniuni tot mai integrate, militează pentru o formulă care lasă în seama națiunilor majoritatea deciziilor privind chestiunile importante.

E drept suntem pe un teritoriu fluid. Evoluțiile, deloc încurajatoare, ba chiar din contra, privind războiul din Ucraina și situația economică critică din Europa, mai ales din Germania, pot readuce în discuție abordări mai radicale. De pildă, în ultima țară, care se pregătește de alegeri anticipate, programul partidului populist de dreapta AfD (care nu e încă aprobat în congresul formațiunii politice) critică „transformarea treptată a UE într-un stat central despre care afirmă că nu a primit niciodată legitimitate democratică” considerând necesară ieşirea Germaniei din UE şi crearea unei noi Comunităţi Europene, într-un format asemănător cu cel de până în 1993 al Comunității Economice Europeane (CEE). Trebuie spus totuși că AfD, care incriminează între altele și reformele energetice şi politicile împotriva schimbărilor climatice promovate la Bruxelles precum şi „demonizarea bărbatului alb într-o societate progresistă”, deși are al doilea scor electoral, are prea puține șanse să ajungă la guvernare. În plus, nu e deloc sigur că se va intra în alegeri cu astfel de propuneri radicale pentru că e puțin probabil ca electoratul să le valideze oricâte nemulțumiri ar avea. Însă ce trebuie reținut de aici este că birocrația și instituțiile UE se află sub tirul concertat al unor formațiuni cheie din Franța, Germania, Austria sau Olanda.

Dar dincolo de asta, despre ce fel de nemulțumiri vorbim? Sigur, unul dintre motive sunt cele de natură economică. Însă intervențiile critice pe această direcție sunt în bună măsură distorsionate. România de astăzi nu se compară cu cea de acum două decenii. Arată net mai bine, în ciuda retoricii care afirmă contrariul. E drept, sunt falii de acest tip în societate, iar unul dintre motive e discrepanța dintre salariul mediu din zona bugetară, unde există un aparat supra-dimensionat, și cel din zona privată. În 2023 salariul mediu brut în sectorul publica fost de 8.155 lei/lună, în timp ce salariul mediu brut în sectorul privat a fost de 7.169 lei/lună.

Însă ar fi o eroare să reducem discuția doar la acest aspect. Comportamentul partidelor aflate la guvernare în ultimii trei ani, dacă ar fi să trecem în revistă doar comasarea alegerilor europarlamentare, ping pong-ul privind data alegerilor, a generat multe frustrări. Adăugați la asta ceea ce au făcut instituțiile dominate de cele două partide, un exemplu fiind circul din ultima perioadă datorat CCR și avem o altă explicație. Dacă ne uităm la cifrele provizorii (la această oră) de la alegerile parlamentare, care plasează AUR pe locul doi, destul de aproape de PSD, cu USR și mai ales PNL cu scoruri sub așteptări, vedem că tot efortul bugetar dirijat către public, în special spre pensii, unul dintre motivele pentru care vom termina anul cu împrumuturi de 47 miliarde de euro și un deficit enorm de 8%, nu a avut efectul scontat, deși PSD a capitalizat totuși aproape jumătate din voturile pensionarilor.

Chiar și fără să știm deocamdată rezultatul alegerilor prezidențiale e limpede că ne așteaptă o perioadă extrem de complicată. Nu doar în plan economic, anul 2025 va fi cumplit din acest punct de vedere mai ales având în vedere și starea precară a economiei europene, ci și pentru că România se va confrunta cu o percepție negativă în interiorul UE. Cu larga contribuție a unor surse interne, cu critici și etichete de extremism, care în unele cazuri sunt perfect justificate, e cazul partidului Dianei Șoșoacă, dar sunt cel puțin discutabile în alte situații. De pildă orice analize raționale, rezervate, față de evoluțiile din războiul din Ucraina care se abăteau de la linia standard în materie de prezentare a situației de pe front erau etichetate adesea, automat, drept o probă de „putinism”. Și mai problematică e utilizarea de-a valma, cu conotație negativă, a etichetei de „suveranism”. Este de altfel o practică care a devenit tot mai puțin eficientă, chiar contraproductivă, în tot spațiul occidental. De pildă democrații americani și Joe Biden personal l-au asemănat, de o manieră absolut ridicolă, pe Donald Trump cu Hitler. După care, observa ironic un comentator la CNN președintele în funcție l-a primit la Casa Albă pe „Hitler” pentru a discuta tranziția. E însă greu de crezut că se vor trage în viitor de aici învățămintele necesare. Probabil vom vedea în continuare cum se aplică etichete precum cea de pro-european și anti-european fără a furniza nici un fel de justificări serioase.

Marea problemă e aceea că, datorită fragmentării politice și pentru că vom avea până la urmă cu siguranță și la noi un „cordon sanitar” care să izoleze AUR-ul, se va ajunge la constituirea unei coaliții de guvernare, cum va fi împotriva naturii, cu un grad relativ ridicat de instabilitate. Numai că asta va duce, în cel mult 2-3 ani, la o și mai mare radicalizare a societății, deci la o creștere a ponderii polului suveranist. Nu e deloc ceea ce ne-ar trebui într-o perioadă atât de complicată economic și geopolitic. Rămâne de văzut dacă confruntate cu aceeași problemă majoră unele partide de centru dreapta din Europa vor fi nevoite să renunțe, de voie de nevoie, la „cordonul sanitar” pentru a putea asigura guvernări stabile și relativ coerente împreună cu actualele formațiuni „extremiste” care vor trebui și ele să-și modereze unele poziții. Ceea ce ar putea lăsa cale liberă unei astfel de abordări și la noi. Până atunci ne așteaptă vremuri extrem de complicate.

Foto. Alexandru Lăzescu