Din 31 ianuarie 1879, despre o eternă iubire – Ciprian Porumbescu şi Berta Gorgon

Din 31 ianuarie 1879, despre eterna iubire: Dumnezeule! Împlinise-va oare cândva acest vis?…

Autor: Maria Toacă (Cernăuţi, Nordul Bucovinei, Ucraina)

La începutul lui 1879 Ciprian Porumbescu, obținând după numeroase demersuri o bursă, pleacă să-și continue studiile muzicale la Viena. A luat cu sine și neîmplinita-i dragoste pentru Berta Gorgon, purtând durerea respingerii. Despărțirea, îndepărtarea nu i-au potolit focul iubirii, chiar dacă a simțit din clipa când s-a îndrăgostit că pastorul evanghelic din Ilișești nu-și va încălca principiile religioase ca să-și binecuvânteze fiica la un mariaj cu un tânăr ortodox, fie el chiar și inegalabilul compozitor Ciprian Porumbescu. Iubea și spera, găsindu-și mângâierea cu iubita cea mai fidelă – mireasa sa vioara. Iubea retras în reverii, lăsând în carnetul-zilnic început la 18 ianuarie 1879, în care își scria cele mai importante întâmplări ale zilelor trăite la Viena, și acest vis din noaptea de 31 ianuarie 1879.

Era o dimineață de vineri, afară ningea și viscolea, iar inima lui ardea mistuitor:

„Vineri 31 ianuarie 1879. Mă trezesc la ora 6, cu ochii umezi, lăcrimați. Ah! Am avut un vis minunat! Se făcea că eram acasă, la Stupca, și anume cu B., singuri într-o odaie. Eu îi zâmbeam. Dânsa zicea:

– Da’ Dumneata mă râzi!

– Nu D-ră B., răspund eu, cum aș putea râde de Dumneata, când te iubesc atât de mult!

Dânsa mă privi adânc și melancolic; o cuprinsei și o întreb:

-Scumpă B., mă iubești Tu, vrei să fii soția mea?

Dânsa se înfioră în brațele mele – un prelung sărut fu răspunsul…

Puțin în urmă, trebuia să plec la Cernăuți. Îmi luam vremelnicul bun-rămas și nu mă puteam despărți de scumpa mea ființă. Plângeam amândoi. Până ce dânsa se smulse și zise plângând:

-Scumpe Ciprian, nu te voi uita nicicând…

Mă trezii. Dumnezeule! Împlinise-va oare cândva acest vis?…”

S-au împlinit numai lacrimile și muzica, într-o divină Baladă ce ne deschide cerul spre Dumnezeu.

Foto. Maria Toacă