IN MEMORIAM – GRIGORE VIERU

In Memoriam – Grigore Vieru

Un an de la trecerea in nefiinta

Autor: Cezarina Adamescu

OMAGIU POETULUI GRIGORE VIERU

 

 

 

BOCETUL NEAMULUI  

Neamul meu de peste Prut

Blând ca un surâs durut,

Neamul meu de peste ape

Mi l-am tras de ochi – aproape.

Neamul  meu de peste cer

Îmi întinde lăicer,

Îmi întinde punte lină

Pe spinare de Lumină;

Pe spinări de curcubeu

Oropsitul, neamul meu.

Neamul – ca desprins din rama,

Neamul consâgean cu mama.

 

Grigore Vieru, 14 februarie 1935 – 18 ianuarie 2009

 

Limba-mamă ce ne doare

Aură nemuritoare,

Blândă l-a înfăşurat

Pe acest firav bărbat;

Aură de nemurire,

Pe al Poeziei Mire.

Mierea ei trecută-n vers

E pecetea de neşters,

E-un sigil de foc, ia sama,

Limba dorului de mama.

Neamul cel năpăstuit,

Neamul îndumnezeit,

Neamul cel anahoret

Neam rămas fără Poet.

Neam cu limba presurată,

Neam de sârmă înghimpată.

Neam lovit de aprigi soarte

Neamul meu – rănit de moarte.

În  bătăi de vânturi rele

Neamul neamurilor mele.

Ăsta-i neamul cel mereu

Cruce grea de Dumnezeu.

Eu cu legământ mă leg,

Neamului cel neîntreg,

Neamului cel văduvit

Neam ce astăzi e lovit,

Neamului în jale, bietul,

Fiindcă i-a plecat Poetul.

Neamul meu basarabean

În veşminte de mirean,

În purtare – sacerdot

Coborât din Sabaot.

Dezunit şi împărţit,

Neamul mamei cel iubit,

Neamul înecat de plâns

Floare de opaiţ stâns.

Plâng izvoarele în clocot

Plâng şi limbile de clopot,

Plânge iarba în otavă

Subţireauă şi firavă,

Plâng şi floarea şi ninsoarea

De pe iarbă plânge boarea,

Plânge – azurie – zarea,

Plâng şi muntele şi marea,

Plânge codrul în desime

Plânge şi nu-l ştie nime’.

Plânge frunza gălbenea,

Plânge iarba mititea,

Plânge-n carte Albinuţa

Fiindcă tatăl ei, fuguţa,

A plecat  tăcut pe-o stea

Stea de rouă şi de nea.

Plângeţi, surioarelor,

Apelor, izvoarelor,

Munţilor, câmpiilor,

Plângi, tu, floarea viilor.

Plânge lamura de grâu,

N-are cine-o ţine-n frâu.

Hohotesc pădurile,

Cască toate gurile,

Scorburile, şurile;

Plânge vântul morilor,

Ţipătul cocorilor.

Plâng Lipcanii, Pererita,

Şi Soroca-şi cerne sita,

Basarabia – cernita,

România – înrudita.

Sita lor, cu lacrimi grele

Plânge-n versurile-acele,

Plânge-n versurile-aceste

Că Poetul nu mai este,

Plâng cu toţi din tată-n fiu,

Pentru chipul său cel Viu,

Pentru chipul său cel drag,

Plâng meleag peste meleag,

Plânge astăzi tot cuprinsul,

Plânge Versul, neînvinsul.

Toate-acestea se unesc cu

Plânsetul lui Eminescu.

Plânsul fratelui mai mare,

Preacinstit cu-nfiorare.

Cerurile s-au deschis

Să primească înc-un Vis,

Stea căzând, ce s-a-nălţat

Într-un  crug înmiresmat.

Mă jelesc şi nu în van,

Neamului, al meu liman.

Eu mă tângui, mă jelesc

Pentru neamul românesc.

Mi-am găsit în el alean,

Neamul meu basarabean.

Eu pe cruce-oi jurui

Că în veci l-oi pomeni.

Plânge satul Pererita,

Plânge iarba, vestejita,

Plânge iarba, îngheţata,

Că Grigore-n cer plecat-a.

Plânge piatra, plânge râul

Şi de jale plânge grâul.

La Lipcani e doliu greu,

Plânge-ntregul neam al meu,

Sufletul din cer al mumei,

Plânge ca şi pumnul humei.

Îngerii jelesc în cor

C-a plecat Poetul lor.

Plâng şi pruncii ne-nţărcaţi,

Plâng bătrânii-nfriguraţi.

Plânge casa-ngenuncheată

După pruncul de-altădată,

Plânge crucea, plânge ceara,

Şi-i îndoliată Ţara.

Plânge azima-n potire

Poezia fără Mire.

Trup de praf rătăcitor,

Sufletul nemuritor,

Moartea o a preschimbat

În cunună de-mpărat,

În cunună de safire,

Pentru-al Poeziei Mire.

Fruntea-mpodobind cu laur,

Înţeleptului – Drept Faur,

Ce-a plătit cu preţ de sânge

Tot ce-n Ţară astăzi plânge.

De pe fruntea tutelară

Şi din gura lui amară,

Ba din ochiul blând şi trist

Şi din trupul său de crist

Strofe izvorăsc în stele

Ca şi lacrimile grele.

Stropi din roua plânsului

Cad pe faţa dânsului,

Floricica dorului

Şi-a nemuritorului,

Căci Poetul n-a pierit,

Dimpotrivă-a nemurit.

Nu mai plânge maică-aşa,

Fiindcă el va învia.

Limba mamei care-l doare

Aură-i nemuritoare.

Stea căzând în ceruri sus,

Lângă faţa lui Isus,

Gemnată c-un Luceafăr,

Stea pe cerul încă teafăr,

Steaua maicii dumisale

Stea ce s-a născut din jale.