POESIS – pagina literara

POESIS – pagina literara

 

Rubrica realizata de: SORIN OLARIU

SORIN OLARIU

 

 Născut pe 8 februarie 1965 la Caransebeş ca fiu al preotului Pavel Olariu din Buchin şi al soţiei acestuia, Mariţa.

 Absolvent al Facultăţii de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic “Traian Vuia” din Timişoara, 1991 şi al Facultăţii de Teologie-Istorie „Andrei Şaguna” din Sibiu, 2002.

 Cursuri post-universitare de management la IPTV din Timişoara şi Universitatea “Drăgan” din Lugoj, 2001.

 Profesor şi inginer, realizator de emisiuni cultural-educative la TV Eurosat, Radio 11 Plus şi Radio Analog Caransebeş, antologator şi redactor al unor reviste de cultură locale.

Autor al mai multor volume de poezii şi epigrame, colaborator Radio-TV.

Prezenţă activă în revista Epigrama, editată de UER, precum şi în numeroase antologii de epigramă românească. Poet, publicist şi epigramist. Membru al Uniunii Epigramiştilor și al Ligii Scriitorilor din România şi vicepreşedinte al Cenaclului  umoriştilor „Cincinat Pavelescu” din Bucureşti.     

     Debut publicistic in anul 1991 cand i-au apărut câteva poeme în Meridianul Timişoara, revistă literară condusă de renumitul poet bănăţean Anghel Dumbrăveanu. Între timp  a apărut în peste 50 de publicații din țară și din strainătate.

     Este câştigător al mai multor premii naţionale şi internaţionale de poezie dintre care amintim:
-Premiul I la concursul naţional de poezie „George Suru”, organizat de Casa Municipală de Cultură din Caransebeş, 1996.

-Premiul special al Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu” din Slatina-Olt la concursul naţional de epigramă Oltenii şi restul lumii, 2001.

     -Premiat şi publicat de International Library of Poetry din SUA.

     Autor al mai multor volume de epigrame, Sorin Olariu este o prezenţă activă în revista Epigrama, editată de UER precum şi în mai mult de 30 de antologii de epigramă contemporană românească. De asemenea este autor al mai multor cărţi umoristice de poezie în grai bănăţean.

     Actualmente este stabilit în Michigan-SUA, unde lucrează la departamentul de Marketing-Advertising al unei companii multinaţionale de telecomunicaţii și funcționează ca redactor cultural la Curentul Internaţional, ziarul românilor din America de Nord.

DOR DE EMINESCU

 

mi-e dor de lumea aceea ce-a fost
şi nu mai este
mi-e dor de lumea aceea ce-n veci
nu va mai fi
ca de-un palat de ceţuri din
tainică poveste
ca de-o gingaşă floare
pierdută-n bălării

mi-e dor de chipu-acela ce-a fost
demult odată
mi-e dor de chipu-acela ce-n veci
nu va mai fi
ca de-o poveste veche străină
şi ciudată
ca de-un alai de zâne pierind
în zori de zi

mi-e dor de mine însumi
copilul dinainte
mi-e dor de Mihăiţă ce-n
codrul secular
cu ochii plini de stele
îngenunchea cuminte
ca să-şi privească chipul
în apa de
cleştar

 

***

 

ŞARPE SĂRUTÂND

sărutând glezna subţire a nopţii poetul se împrastie

în toate cele şasesuteşaizecişişase
de zări

pe umerii ei goi moartea îl luă să-i arate
mult-umblatele-i neumblate
cărări

la birtul din colţ trei beţivi cântă ceva despre

dragoste despre bani
despre viaţă

doar mama poetului într-un ungher plânge mocnit
cu faţa în mâini sau cu
mâinile-n faţă

hei zise ofticat barmanul cel gras cine dracului
a încuiat timpul
pe dinafară

cum cine spuse mama poetului fiul meu drag
scumpul meu fiu care astăzi învata
să moară

*** 

SUNT TOAMNĂ

o frunză stingheră
în palmă îmi cade
căderea ei mută mă
doare mă
roade

pătrunde în carne să-mi

ardă de-a valma
şi mâna-ncleştată
şi ochiul şi
palma

iar moartea porneşte
să-mi cate ocol
mi-adulmecă
trupul nevolnic şi
gol

sunt una cu frunza
ce-n palmă o strâng
sunt una cu frunza
ce moare şi
plâng

***

CÂND NU VOI MAI FI

în suflet
să ţii
o candelă-aprinsă
mereu
fie noapte sau zi
să-mi fie amintirea
făclie nestinsă
când nu voi mai fi

din mine-o rămâne
cenuşă şi vers
din lacrimi de foc
poezii
ia seama
cuvântul
să nu-mi fie şters
când nu voi mai fi

iar eu
voi veni la tine
odată
plutind
pe aripi de vis
şi-ţi voi vorbi
într-o limbă ciudată
de înger
ucis

***

CRIST ÎMBATRÂNIT

ningea cu nepăsare peste lume
o nepăsare de sfârşit
de veac
din primăvară am ieşit anume
zăpada dulce-a morţii
s-o îmbrac

ningea cu nepăsare peste lume
văzduhul s-a crăpat pe loc
a pântec
iar ceru-a avortat în spume
o lebădă cu tot
cu cântec

ningea cu nepăsare peste lume
peste păduri
şi toate cele
pământul semăna a crist albit
eu semănam
ogorul
morţii mele

 GABRIELA PETCU

 Poetă şi prozatoare născută la Constanţa, scrie versuri cu mult talent şi dăruire, fiind înclinată spre poezia filosofică cu toate că abordează deseori şi o tematică sentimentală. Îşi grupează producţiile lirice în segmente bine determinate precum: Viaţa ca o scenă, Emoţii, Rugăciuni, Preţul fericirii, Cuvinte, Anotimpuri.

Iată cum se autodescrie talentata poetă: De nu ar exista poezia, cum aş putea să pun culoare în răsărituri şi apusuri? şi cum aş mai putea să ascult valurile sparte de ţărm în şoapte de iubire? Fără vers, aş plânge apăsându-mi pieptul de durerea cuvintelor nerostite. De aceea, eu nu sunt altceva decât Iubire şi Cuvânt!

Citind versurile Gabrielei Petcu simţi în fiecare strofă complexitatea mesajului transmis către sufletul cititorului: tristeţea, iubirea, emoţia şi bucuria de a trăi în concordanţă cu natura, cu oamenii şi cu spiritualitatea.

 George Roca-redactor şef al revistei Romanian VIP

NINGE!

Privesc pe fereastră, afară-i pustiu

Iar noaptea se lasă aşa cum o ştiu

… rece, sticloasă, iluzie mută,

umbre pierdute în iarna cea slută

Şi ninge

Tânguie codrul, departe în zare

Viscolul spulberă alb pe cărare

… rece, năvalnic, pătrunde-n fiinţă

 crivăţul aspru al iernii căinţă

Şi ninge

Stele-ngheţate sub frunte înfloresc

Iar degete albe pe geam amorţesc

… rece, tăioasă, îsi trage cojocul

iarna revarsă-n capricii tot jocul

Şi ninge

Se-aude cum arde focu-n odaie

Aruncă duios şi molcom văpaie

… rece, tenace, e iarnă afară!

fluturi de gheaţă din ceruri coboară…

Tot ninge…

***

ÎN AJUNUL CRĂCIUNULUI

Ninge-ntruna de trei zile

S-au făcut nămeţi cât gardul

E un basm cu multe file,

Ultima ne-aduce bradul

Se aud colindătorii

Zarea-i plină de mistere

Vin şi orele-nserării

Făcând umbrele himere

Casele sunt luminoase

Focul arde în cămine

Glasuri de copii voioase

Spun colindele creştine

Latră câinii-a bucurie

Prin ogrăzi şi peste drumuri

Totul este o feerie

Coborând uşor din ceruri

Se zăresc pe la ferestre

Aşteptând cu nerăbdare

Toate chipurile noastre

Căutând ceva în zare

Sărbătoarea e aproape

Steaua-n brad acum sclipeşte

Si atenţi să nu ne scape

Moş Crăciun iată, soseşte!

***

INFIDELI (ÎN PLINĂ IARNĂ) 

Să mă înşeli când mă săruţi,

Gândindu-te la mine

Să mă înseli sub brazi cărunţi,

Ningându-mă cu tine.

Să mă înseli, asta-mi doresc!

Să mă înseli cu mine,

Să am motiv ca să-ţi şoptesc,

Te-nşel şi eu…cu tine!

***

   

IUBIRE DE IARNĂ (GEOMETRIE ABSTRACTĂ)

Un dreptunghi pe cer

ciufulit de ger

scutură abisuri

„ochi” de compromisuri

A-ngheţat cuvântul

şi l-a luat vântul

lacrima de gheaţă

n-a  rămas în viaţă

Înroşit de friguri

Pe la colţ de unghiuri

gura a-ndrăznit

un sărut râvnit

M-am trezit din cerc

şi acum încerc

să cuprind o rază

a iubirii bază

Mă ninge cu fluturi

Iubiri şi săruturi

într-o geometrie

fără teorie!

***

COPILUL DIN MINE (AJUNUL CRĂCIUNULUI)

Copilul din mine iar plânge…

Şi singur durerea şi-o frânge

Să-l mângâie nimeni nu vine

Nu-i nimeni tristeţea s-aline

Din lacrimi steluţe îşi face

La brad iar ar vrea să se joace

Agaţă speranţe pe ramuri

Lumini şi beteală la geamuri

Se-nalţă pe vârfuri la globuri

Capitol de viaţă în cioburi

Surprinde-n imagine chipul

Trădează banalul şi timpul

Portretul din glob înfioară

O formă de viaţă bizară

Un scâncet de frică şi doruri

La brad le-a găsit între daruri

Copilul din mine trăieşte

În suflet lumină sclipeşte

Rămâne mereu singuratic

Al trupului nou e ostatic…

VALERIAN BEDRULE

     Cu puternice rădăcini în arealul Depresiunii Câmpulungului de Bucovina, ce uneşte, într-o cuminţenie totală, Grupa de Nord cu Grupa Centrală a Carpaţilor Orientali,Valerian Bedrule a văzut lumina zilei în splendoarea solstiţiului de vară, la 22 iunie 1954, în localitatea Pojorâta (judeţul Suceava), mărginită la sud de Munţii Rarăului, iar la vest şi nord de Obcina Mestecănişului.

     Slujește învăţământul românesc de 35 de ani ca învăţător, fiind absolvent al Liceului Pedagogic de 5 ani din Suceava, promoţia 1974. De 15 ani descifrează tainele poveştilor şi pe cele ale cifrelor cu clase de elevi de la Şcoala cu clasele I-VIII „Bogdan-Vodă” din municipiul Câmpulung-Moldovenesc.

     Pe data de 3 octombrie 2009 i-a apărut volumul de versuri „AH!”cu ocazia unui eveniment demn de invidiat: 10 ani de la apariţia ziarului „Curentul Internaţional” din Detroit (U.S.A. ).

De ce scrie? Iată ce ne spune chiar poetul;

Scriu s-alint silabe triste, strânse-n rime temătoare,

Să amân o iarnă, poate, s-alung viespii-n cuib, sub pază,

Să măsor în lungu-i versul ce-nteţeşte câte-o stare,

Scriu rugând lumina lunii să rămână veşnic trează.

DE IARNĂ

 

Alb îmi e surâsu-n iarnă, îmbracat în stur, cu nea,

Eschimos din fire, gerul, pe un geam deschis în grabă,

Iute, cum îi e năravul, a intrat sub grinzi… cu treabă;            

Noaptea-n míros de baladă mulsă-i toată dintr-o stea.

Stau tăcute-n două dâmburi seri ce-n taină-ţi spun că vin,

Măguri gri muiate-n ceţuri faţa-şi lasă spre vecernii.                                                              

Ale tale buze dă-le – martoră iubirea-i, cer ni-i  –

Să le cuibăresc în palmă, în miros de cetini… lin.

Haina-mi este ninsă-n guler, pasul mi-l îndrept grăbit

Şi pios mă-nchin cu tâmpla-mi să colind în gând cu tine.

Zdrenţuiesc în tindă ţurţuri zurgălăii la vecine, 

Ce înghet carpatic, aspru, timpul serii a răpit…

Chipul tău de seară calmă tandru peste iarnă-l văd,

Stelele, în sărbătoare, un colind ţi-au prins de gene;

Un pahar cu vin, răsplată, nu-l voi irosi-n troiene,

Vino lângă mine-n noapte, să te apăr de prăpăd.

Nu-s dorit ca marţipanul, dar îmi las destinu-n scene,

Într-o noapte-n care anu-i fum… pe drumuri de selene.

***

EA

Posacă, sinistră e marea în valuri,

La ţărm eu rămas-am să scriu, pe vecie,

Cum scoica-i ridată-n sidefu-i, pe maluri,

Cum iar Bucovina devine-arămie…

Plecată-i şi-n lacrimă iar se-adânceşte

Pornind întunericu-n luna-i cernită;

Fatal încercata, ea vieţii sporeşte

Călcata ninsoare, în patimi umbrită.

Arar mă înseala în zâmbet supusă,

În rost conjugal mai degrabă porni-va.

Aş vrea să-nţeleg de ce viaţa mi-e dusă,

De ce, să-nţeleg, doar tăcere stârni-va.                                                      

În drumu-i, tristeţe nevrut-am să-i cearnă,

Timida-mi lumină destinul să-i ţină;

Lăsa-voi răbdarea pe chip să se-aştearnă,

Cum luna gălbuie pe marea cea lină.

Mi-e vorba răstită-nmuiată în ceaţă

–  Nu lasă în urmă memorii nisipul  –

Mă dau nemirării, e iar dimineaţă                

Şi valul îmi clatină gândul şi chipul.

Beţie a fost în imaginea-mi vie

Şi pradă mă las Bucovinii-arămie.

***

QUASARI, VĂ UREZ BUNĂ NOAPTE!

 

Când intră decembrie-n casă,

Zăvorul din uşă-i cu stur,

Schiţând sărbători în contur;

Ah! Noaptea la patru se lasă.

Un chip de femeie ce vinde

Mulţime de fulgi care cad,

Îl văd aplecat către brad;

Andante se-mbracă-n colinde.

Decembrie poate să spună,

Cum copca se-nnoadă c-un nor,

Cum flăcări se joacă-n covor;

Ce limpezi alaiuri se-adună!

Doar vânturi pălesc într-o dungă,

Se ţin înhamate cu scrum,

De cai loc să ţină la drum;

Mi-e dor de o sanie lungă!

La geam se aud înca şoapte,

Mai dese-s iubirile-acum,

Şaradele mele sunt fum;

Quasari, vă urez bună noapte!

Ce-naltă şi albă-i livada,

Se-aud zurgălăi lunecând,

Colind mi se-aşează pe gând,

De vis mi se prinde zăpada.

Când intră decembrie-n casă,

Dorinţele-mi sunt curcubeu

Şi alb e atunci rostul meu;

Iubito… să ningă mai lasă!

***

 

 

NOI… ZBOR NĂTÂNG

Mă clatin în sonet de verde crud

Privind la fulgii ce mă vor a ninge;

Doar iarna cu colinde-o mai aud,

Femeie… cu un geamăt mă atinge…

Din zbor lacteic diademă-ţi fac,

Cu steaua mea hoinară şi cochetă

Îti scriu poem, un martor fără trac,

Pe roua în dilemă, chiar discretă.

Orice zefir violaceu e frânt

De glasu-ţi adorat în luna plină;

Orice-ntuneric se va fi răsfrânt

În ochii tăi e pată de lumină.

De eşti reîncarnată în sonet,

Eu te respir din Shakespeare într-o noapte.

În lipsa ta îngân  un cântec biet

Şi-n rime las cuvânt prădat de şoapte.

Aezii te-au cântat, o ştiu demult,

Sonete-au scris şi Will, dar şi Petrarca.

Sprânceana-mi ridicată e şi-ascult

Furtuna din pian ce-mpinge  arca.

Un credo zămislesc în zori de zi

Când primăvara îsi întinde-arípa.

Eu… un aed nătâng mă voi numi,

Tu… zbor de fluturi care sparge clipa.

***

CU GÂNDUL LA ALBA

 

Din Dunăre un cântec am durat,

Pe Nistru-am lăcrimat tristeţi de piatră,

Iar Tisa, pe Columnă, a lăsat

Căciuli, opinci, un Decebal şi-o vatră…

Un geamăt de durere transilvan

Ce-a ostoit în luptele traiane,

Căzu la tâmpla grea a unui neam

Adăpostit în bucium cu năframe.

În el se-ascund tăcerile ce mor,

Din el se-aude strigătul Unirii,      

Al celor ce doinesc cuvântul „dor”;

Semeţ le e-ncrustată legea firii.

La Nistru şi la Tisa oameni plâng,

Ei au ceva în lacrimi şi-i apasă;

Acolo, Mioriţele se frâng,

Şi Doinele de-acolo vor acasă!

Ciobanul mioritic este frânt,

Ne intră iar ninsorile în tindă,

Decembrie, aici, ne este sfânt,

Se simte, vai, mirosul de colindă.

Mă-nchin la verbul tâmplei” a gândi”,

Mă-nchin la mioriţele albastre,

La Nistru să-nvăţăm a nu muri

Cât Dunărea şi Tisa-s şi-ale noastre.