December 26, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Să modificăm Legea Petrolului primesc, dar să nu se schimbe nimic

5 min read

Să modificăm Legea Petrolului primesc, dar să nu se schimbe nimic

Autor: Ioan Ispas (Wilmington, Delaware)

Aşa ar fi putut I.L. Caragiale numi iniţiativa guvernului de „modificare” a Legii Petrolului 238/2004. De ce? Pentru că după zece ani de interdicţie de schimbare a unor articole din această lege (conform Contractului de privatizare Petrom nr.5/2004), perioadă care expiră la 31.12.2014, guvernul nu se atinge exact de ceea ce era intangibil până acum.
Ce a dorit OMV să nu se schimbe timp de zece ani? Răspunsul îl găsim în art.15 aliniatul (1) din contract în care se stipulează că: „Pe o perioadă de 10 ani de la finalizare vor fi menţinute nivelul procentual, baza şi modalitatea de calcul al redevenţelor datorate de societate”, respectiv în aliniatul (2) în care se arată că „prevederile alin (1) sunt valabile şi pentru restul operatorilor până la 31.12.2014”
De ce ţinea atât de mult OMV ca nivelul procentual al redevenţei petroliere să rămână neschimbat este uşor de înţeles, dar de ce îi plăcea aşa de mult „baza şi modalitatea de calcul” a acesteia? Pentru că Legea Petrolului 238/2004 prevede în art.2 aliniatul 30 că: „Preţul de referinţă al petrolului reprezintă preţul stabilit de autoritatea competentă (ANRM), în baza unei metodologii fundamentată prin studii de specialitate, care se utilizează pentru calculul veniturilor bugetului de stat aferente redevenţei petroliere”. Oare cei care au conceput şi aprobat Legea petrolului nu ştiau că produsul respectiv este cotat la bursă? Nu era corect pentru ambele părţi ca preţul petrolului pe baza căruia se calculează valoarea redevenţei să fie cel din ziua în care se virează banii? De ce totuşi s-a lăsat ca acest preţ să fie la discreţia unor funcţionari ai ANRM? Pentru că preţul la bursă e transparent pe când cel stabilit de ANRM este opac.
Un alt cadou făcut companiilor petroliere prin Legea Petrolului 238/2004 este stabilirea cotei procentuale a redevenţei petroliere în funcţie de producţia zăcământului, conform art.49 alin (2) litera (a) în care se arată că: „Redevenţa petrolieră se stabileşte astfel:
a) o cotă procentuală din valoarea producţiei brute extrase de
3,5% pentru zăcămintele care produc sub 10 000 tone/trim
5 % pentru zăcămintele care produc între 10 000 şi 20 000 tone/trim
7 % pentru zăcămintele care produc între 20 000 şi 100 000 tone/trim
13,5 % pentru zăcămintele care produc peste 100 000 tone/trim”
De ce este un cadou stabilirea cotei procentuale funcţie de producţia zăcământului? Pentru că permite companiilor petroliere, în cârdăşie cu ANRM (Agenţia Naţională de Resurse Minerale), minimizarea cotei procentuale prin declararea unui număr mare de zăcăminte. De exemplu Petrom OMV a declarat 238 de zăcăminte în 2012, ceea ce i-a permis ca pentru producţia sa de 3,87 milioane tone, adică 995.000 tone/trim, în loc să se aplice cota de 13,5% s-a aplicat cota de 3,5% (3.870.000 : 238 = 16.722 sau 4.180 tone/trim). În realitate preţul de referinţă al petrolului stabilit de ANRM fiind mai mic decât cel de la bursă valoarea redevenţei petroliere virată de Petrom OMV este în jur de 2%. Spunem în jur de 2% pentru că în bilanţul financiar pe 2012 al companiei Petrom OMV nu apare valoarea redevenţei petroliere. Nici ANRM nu este mai transparentă. Abia am reuşit să găsesc într-un material de prezentare a activităţii acestei agenţii informaţia că totalul redevenţelor (petroliere şi miniere) pentru anul 2012 încasate a fost de 1.286 milioane lei (397 milioane dolari). Dar din România anului 2012 s-au extras 102 milioane barili (bep) de petrol şi 11 miliarde de metri cubi de gaze naturale în valoare de 14,38 miliarde de dolari (calculat la preţul mediu de 100$/baril petrolul şi 380$/1000 m3 gazele naturale, conform bursei din Londra), adică totalul redevenţelor (petroliere şi miniere) reprezintă 2,7% doar din valoarea producţiei de petrol şi gaze naturale, deci sub minimul de 3,5 % prevăzut de lege. Aceasta este consecinţa stabilirii preţului de referinţă de către ANRM şi al împărţirii producţiei pe zăcăminte.
Aplicarea unui procent de 13% la valoarea producţiei de petrol şi gaze naturale, în condiţiile în care s-ar fi luat în considerare producţia pe companiile petroliere, pentru producţia anului 2012 de 14,38 miliarde de dolari, ar fi însemnat că valoarea redevenţei petroliere ar fi fost de 1,869 miliarde dolari, deci un plus de 1,472 miliarde dolari la buget.
Se poate aprecia că datorită şopârlelor strecurate de ANRM în Legea Petrolului, preţ de referinţă calculat şi producţia pe zăcământ, statul român a pierdut în ultimii 10 ani circa 14 miliarde de dolari din redevenţa petrolieră.
În şedinţa Senatului din 25 august 2014, la punctul 3 al ordinei de zi era trecut şi modificarea Legii petrolului 238/2004, la grămadă cu alte trei legi. Din stenograma şedinţei rezultă că reprezentantul Guvernului, secretarul de stat Mihai Albulescu, în cuvântul său de prezentare a iniţiativei legislative nu a amintit nimic despre această lege, nici un senator nu a avut nimic de spus referitor la această lege, iar la votul final tot pachetul respectiv a fost respins şi pasat Camerei Deputaţilor. Aici iniţiativa legislativă a fost înregistrată sub numărul PL-X 369/02.09.2014 şi se află la comisiile parlamentare.
Dacă ANRM, Guvernul şi Senatul au dovedit indiferenţă faţă de redevenţa petrolieră încasată de stat mai rămâne speranţa că deputaţii vor dovedi că le pasă cât rămâne în beneficiul cetăţenilor din valoarea petrolului şi gazelor naturale extrase.
În acest sens sugerăm două propuneri de modificare a Legii petrolului 238/2004:
1) Aliniatul 30 din art.2 să fie reformulat în sensul că preţul de referinţă al petrolului şi al gazelor naturale să fie cel de la Bursa din Londra.
2) În art.49 alin (2) lit. (a) şi (b) să se înlocuiască expresia pentru zăcăminte care produc cu expresia pentru companiile care extrag. Procentele redevenţei şi limitele de producţie pot să rămână cele actuale.
(6.09.2014)

Foto.Ioan-Ispas

Foto. Ioan Ispas

2 thoughts on “Să modificăm Legea Petrolului primesc, dar să nu se schimbe nimic

  1. Nici Camera Deputaților n-a confirmat speranța că acolo se află patrioți.În 17.09.2014 au adoptat propunerea legislativă, cu un singur vot contra, fără să introducă ceva referitor la redevența petrolieră.
    A mai rămas speranța că președintele Traian Băsescu va sesiza lipsa modificării redevenței petroliere respectiv a metodologiei de calcul și nu o va promulga.
    Faptul că recent s-a pozat între reprezentanții Petrom OMV și Exxon Mobile ne sugerează că speranța este deșartă.

  2. Da, speranța a fost deșartă. Președintele Traian Băsescu a promulgat legea în 29.09.2014 așa cum a primit-o de la Camera Deputaților. Ea a fost publicată în Monitorul Oficial nr.720/01.10.2014 sub numele de Legea nr.127/2014.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.