Cursa pentru metale rare

Cursa pentru metale rare

Autor: Alexandru Lăzescu

Competiția geopolitică va fi decisă de tehnologiile de vârf și de accesul la resurse critice, energie și metale rare.

Cine va câștiga actuala competiție geopolitică, acest al doilea Război Rece, în curs deja de aproape un deceniu, deși mulți încă vorbesc despre „salvarea ordinii internaționale liberale”, despre care istoricul Niall Ferguson spune că, în fapt, nu a existat niciodată în mod real, a fost iluzie întreținută după 1990 pe fondul hegemoniei americane? După cum descria plastic situația Nadia Schadlow, care a făcut parte din echipa de securitate națională în primul mandat Trump, cea mai mare parte a establishmentului occidental, politicieni, „experți”, think-tankuri, mass-media și-au imaginat lumea așa cum doreau ei să fie, nu cum este ea în realitate, de mii și mii de ani.

O altă problemă cu care ne confruntăm, probabil sub impresia puternică a războiului din Ucraina, este că discutăm în principal despre dimensiunea militară a competiției geopolitice, ignorând în bună măsură dimensiunea geoeconomică, cu elementele ei definitorii precum accesul la surse de energie la prețuri accesibile și la componente critice pentru tehnologiile de vârf, ca metalele rare, sau dominația în domeniul inteligenței artificiale.

În viitorul război pentru metale rare („Rare Earths”) China deține un avantaj semnificativ, scrie Helen Thompson, profesor de economie politică la Universitatea din Cambridge, în UnHerd. Un levier strategic pe care chinezii l-au folosit recent în relația cu America. Beijingul a impus la începutul lunii aprilie restricții la exportul către Statele Unite pentru șapte metale rare și magneți, materiale critice în domenii-cheie, inclusiv industria de apărare și cea electronică, ca răspuns la tarifele americane și la intensificarea tensiunilor comerciale între cele două țări, obligând Washingtonul să facă niște concesii, în cadrul unui acord intermediar negociat în iunie la Londra, în ceea ce privește restricțiile la exportul de semiconductori și motoare de avion.

Sunt 17 astfel de metale rare, iar în acest moment China controlează peste 90% din piața globală de procesare și rafinare a acestora. Unul dintre aceste metale, samariul, este produs și prelucrat exclusiv în China și este esențial, printre altele, pentru avioanele americane F-35. Deng Xiaoping este arhitectul acestei strategii care a făcut din China liderul global autoritar în domeniul extracției și procesării metalelor rare, profitând de faptul că Occidentul, la fel ca în multe alte domenii, de pildă în cazul substanțelor de bază pentru industria farmaceutică, a dat dovadă de o crasă miopie geopolitică, crezând în mod naiv că am intrat în postistorie.

În 1992, în timpul unei vizite la o mină din Mongolia Interioară, Deng a decretat că, așa cum Orientul Mijlociu are petrol, o resursă strategică, China trebuie să controleze metalele rare, dând astfel startul unui program național care îi oferă, iată, un enorm avantaj în economia actualei competiții geopolitice. După cum observa președintele Donald Trump, în cursul unui interviu pentru Fox Business, ca răspuns la criticile privind tarifele comerciale introduse în principal pentru a readuce în America industrii strategice, spre deosebire de China, care urmărește strategii derulate timp de decenii, Occidentul acționează de la trimestru la trimestru.

Un exemplu relevant este maniera în care Uniunea Europeană a decis să promoveze ca parte a Green Deal-ului energiile regenerabile, între altele și pentru a scăpa de dependența de gazele naturale rusești, neluând în calcul faptul că dincolo de neajunsurile legate de problemele de sustenabilitate ale acestora devine astfel prizoniera Chinei, care deține cvasimonopolul asupra materialelor-cheie pentru producția de celule solare, baterii sau centrale eoliene.

Strategia lui Deng privind dezvoltarea sectorului metalelor rare nu a vizat doar extracția, exploatarea brută (Beijingul a obținut un număr de concesiuni importante de pildă în Africa), ci și procesarea, rafinarea acestora, asumându-și costurile de mediu aferente (unul dintre motivele pentru care țările occidentale au externalizat complet această componentă a industriei). Strategia a avut în vedere dezvoltarea unui ecosistem tehnologic și industrial complet, orientat spre export și inovare, un rezultat fiind tehnologiile conexe, cu valoare adăugată ridicată, precum producția de magneți pe bază de metale rare, elemente esențiale în industria aviatică sau în robotică.

În paralel, China a recurs la prețuri de dumping, operând adesea în pierdere pentru a-și elimina competitorii și a-și asigura astfel dominația pieței globale, obținând în acest fel un ascendent major în competiția geopolitică. Occidentul a realizat pentru prima dată cât de vulnerabil este din acest punct de vedere în 2010, când Beijingul a oprit complet livrarea de metale rare către Japonia și a limitat exportul global după ce Garda de Coastă japoneză a reținut căpitanul unui vas chinezesc care lovise una dintre navele sale în apele din jurul insulelor Senkaku, obiectul uneia dintre numeroasele dispute teritoriale ale Chinei nu doar cu Japonia, ci și cu Filipine sau Vietnam. Guvernul de la Tokyo a fost nevoit atunci să cedeze în doar câteva zile în fața șantajului, pentru că industriile electronice și auto ale țării depindeau total de accesul la metalele rare.

Ca urmare a acestui incident, în 2011, în Congresul Statelor Unite au fost organizate audieri privind implicațiile monopolului Chinei în acest domeniu critic asupra securității naționale. Însă lucrurile au rămas în mare la acest stadiu, pe de o parte pentru că Beijingul a reluat exporturile după ce America, Japonia și UE au intentat un proces la Organizația Mondială a Comerțului, iar pe de alta, Occidentul, în particular Washingtonul, nu anticipa la acea vreme ce competitor geopolitic formidabil avea să devină China în scurtă vreme. În fapt, abia în 2017, în cursul primului mandat al lui Donald Trump, această competiție a fost pusă în centrul strategiei naționale de securitate americană. Numai că, în ciuda acestui lucru, Washingtonul a ignorat în bună măsură vulnerabilitatea strategică a dependenței de China în materie de metale rare.

Cât de critică a devenit însă între timp chestiunea o dovedește faptul că recent Pentagonul a decis să facă o investiție de 400 de milioane de dolari în MP Materials, singurul producător american integrat de metale rare, de la extracție și procesare. Un exemplu de parteneriat public privat promovat de o administrație care în general nu este favorabilă implicării guvernului în economie. CEO-ul companiei, James Litinsky, prezent la recenta conferință „Winning the AI Race”, sublinia că nu doar investiția în sine este importantă, ci faptul că Pentagonul s-a angajat să achiziționeze toată producția de metale rare la un preț minim garantat timp de 10 ani (în trecut, demersuri comerciale similare au falimentat ca urmare a prețurilor de dumping practicate de chinezi), pentru a reduce dependența industriei de apărare americane, cât și a rețelelor comerciale de lanțurile de aprovizionare controlate de China.

Această componentă reprezintă un factor important al tensiunii geopolitice dintre Statele Unite și China, un exemplu fiind zona arctică. Începând cu 2016, o companie chineză a obținut o cotă de participare majoritară în Energy Transition Minerals, care deține licența de explorare a zăcămintelor de metale rare de la Kvanefjeld, în sudul Groenlandei. Departe de a fi un moft, așa cum a fost în general perceput, demersul lui Donald Trump privitor la Groenlanda este între altele un răspuns la ambițiile Chinei de a-și extinde dominația comercială în insulă. În aceeași cheie trebuie citită și implicarea Washingtonului în medierea unui acord între Ruanda și Republica Congo, ultima, deținătoare a unor zăcăminte importante de metale rare, pentru încetarea unui conflict militar vechi de decenii între cele două părți. Sau insistența lui Donald Trump pentru semnarea unui acord în același domeniu cu Ucraina.

Mai mult, competiția sino-americană pe acest domeniu strategic se va extinde foarte probabil și în spațiu. China, care anul trecut a devenit primul stat care a adus înapoi pe Pământ materiale de pe partea nevăzută a Lunii, vizează și exploatarea resurselor lunare. Poate America să rebalanseze lucrurile în acest domeniu strategic, pe Pământ sau pe Lună? Pot chinezii să păstreze pe termen lung acest avantaj semnificativ? E greu de dat un răspuns clar. Dar, după cum observă Helen Thompson, „în comparație cu incapacitatea Washingtonului de a rezolva o problemă care devenise evidentă încă de acum 15 ani, capacitatea conducerii chineze de a acționa în fața incertitudinii pe termen lung a devenit un avantaj structural copleșitor în această eră geopolitică a competiției pentru resurse”.

Rezultatul este incert și în privința competiției privitoare la inteligența artificială. Încă în 2017, Vladimir Putin spunea că va domina lumea cine va deține supremația în domeniu. Inteligența artificială, fie că e vorba de componenta de servicii operate de agenți IA sau de componenta sa fizică, roboții, va avea un impact fundamental asupra producției de bunuri materiale, în gestiunea serviciilor, de la cele medicale la cele financiare, dar și în domeniul securității naționale. Și aici este în principal tot o cursă în doi, sino-americană. Europa e complet ieșită din joc, fiind depășită chiar de țările din Golf. Energia scumpă, necesară în cantități enorme pentru alimentarea centrelor de date, reglementările excesive, lipsa unui mediu favorizant pentru start-upuri inovative fiind principalele explicații.

De partea cealaltă a Atlanticului, lucrurile stau cu totul diferit. Prezent la conferința „Winning the AI Race” menționată anterior, recent încheiată la Washington, Jensen Huang, CEO al Nvidia, care produce cele mai avansate cipuri utilizate de centrele de date (deja în America nu se mai vorbește despre Data Centers, ci despre „AI factories”) care procesează algoritmii de inteligență artificială, o companie care a ajuns la o capitalizare de 4 tn* $, comparabilă cu PIB-ul Franței și Marii Britanii (Germania are un PIB de circa 5,8 tn $, iar Japonia, 6,4 tn $), spunea în cursul unui podcast că principalul avantaj al Americii în această competiție cu China este prioritatea absolută acordată acestui domeniu de Administrația Trump. Prezent la conferință, Donald Trump a anunțat un plan de acțiune în domeniul IA, semnând în fața audienței trei ordine executive care definesc pilonii principali ai acestuia: accelerarea inovării, dezvoltarea infrastructurii de IA și transformarea hardware-ului și software-ului american în standardul global pentru IA, eliminarea birocrației și asigurarea faptului că platformele de IA nu prezintă „prejudecăți” ideologice. „În prezent, există o competiție globală pentru a deveni lider în domeniul inteligenței artificiale. Și noi vrem ca Statele Unite să câștige această cursă”, a declarat cu acest prilej David Sacks, responsabilul pentru IA și criptomonede al Casei Albe. „IA este o tehnologie revoluționară care va avea consecințe profunde atât pentru economie, cât și pentru securitatea națională, așa că este foarte important ca America să rămână puterea dominantă în acest domeniu.”

Foto. Alexandru Lăzescu