Generaţia poeţilor noştri

Generaţia poeţilor noştri

Autor: Doina Dabija (Chişinău, Basarabia)

(Discurs rostit la Festivalul „Grigore Vieru” de la Iași)

Așa cum am mai spus, generația noastră a fost una norocoasă, fiindcă noi i-am avut pe Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija și mulți alți scriitori care ne-au învățat să gândim românește.

Datorită lor neamul nostru s-a deșteptat și a înțeles că nu se mai poate trăi în minciună și că nu există două popoare, ci un singur popor, poporul român! Iar noi suntem datori să ne apărăm limba, istoria și grafia latină.

Ei au visat România înainte de a o cunoaște. L-au iubit pe Eminescu, Enescu și Brâncuși, fiind cei care au fost în fruntea Mișcării de Eliberare Națională, reușind să convingă sute de mii de oameni să-și ceară dreptul la libertate și adevăr. Ne-au ajutat să avem conștiința că suntem români și că limba pe care o vorbim este română.

Însă lupta acestor intelectuali nu s-a dus doar în Piața Marii Adunări Naționale, dar și pe paginile revistei „Literatura și arta”, iar odată cu numirea în funcție a lui Nicolae Dabija, aceasta a devenit o adevărată tribună, unde scriitorii au avut curajul să scrie despre toate durerile acestui neam. Sediul acestui săptămânal a devenit pentru mulți ca o a doua casă, inclusiv pentru Grigore Vieru, care venea aici să-și dicteze articolele ori să le corecteze până în ultima clipă, când revista urma deja să fie trimisă la tipografie. De aceea, în 1989, când Biroul Comitetului Central a amenințat să închidă „Literatura și arta”, Grigore Vieru a simțit că e datoria lui să o apere. Așa că a scris atunci poezia: „13 strofe pentru mancurți”, în care spunea:

„Ei ne hăcuiră graiul,/ Și doina, și harta,/ Ei, care astăzi vânează/ „Literatura și arta”.

Poem care ulterior a fost publicat și în ziarul rusesc „Izvestia”, doar că acesta i-a modificat titlul din „13 strofe pentru mancurți” în „13 strofe contra rușilor”. Fapt care l-a încurajat pe atunci pe-un deputat șovin să spună că autorul acestor versuri ar trebui să facă închisoare.

Numai că pe Grigore Vieru nu l-au deranjat atât spusele acelui individ, cât faptul că poezia sa a fost tradusă greșit, spunându-i mai apoi tatălui meu că: „Nebunii aceștia degrabă or să se apuce să mă traducă și-n limba „moldovenească”.

Dar pe lângă faptul că acești scriitori au fost o voce în societatea noastră, ei au știut să educe prin poeziile, cântecele și articolele lor o generație întreagă, amintindu-ne mereu că suntem români. Iar pentru acest adevăr au avut și mult de pătimit. Tata primea acasă scrisori de amenințări, pereții din scara blocului unde locuiam erau murdăriți în fiecare zi cu inscripții „Fașist român” sau „Pleacă în România”, mama mea a fost bătută de niște necunoscuți, noi, copiii, eram urmăriți de la școală.

În Grigore Vieru s-a aruncat cu pietre pe stradă, Dumitru Matcovschi a fost accidentat intenționat, iar în 1989, un lucru mai puțin știut este faptul că Nicolae Dabija, Leonida Lari și Grigore Vieru au fost condamnați la moarte de către organizația șovină „Pameat”. Apoi, de-a lungul timpului, li s-au făcut de nenumărate ori percheziții pe ascuns la birou, acasă, fiind supravegheați oriunde se aflau. Numai în anul 1994, în sediul revistei „Literatura și arta” au fost găsite peste 40 de microfoane, fapt care demonstrează că securitatea de atunci nu dormea, dar îi urmărea peste tot pe intelectualii noștri, fiindcă ei visau Unirea și își doreau ca Basarabia, într-o zi, să se întoarcă acasă și cele două țări românești să redevină o singură țară.

Îmi amintesc că atunci când Dumnezeu l-a luat dintre noi pe Vieru, tata mi-a povestit că a fost la o grădiniță, unde i-a întrebat pe copii: „Voi știți cine a fost Grigore Vieru?” La care unul dintre ei a spus că: „Da, a fost un mare împărat!” Altul a afirmat că poetul a fost unul dintre cei care au luptat cu balaurii. Iar alt pici a spus că scriitorul a luptat cu turcii. Și atunci tatăl meu le-a zis:

– Aveți dreptate, copii! Grigore Vieru a fost un împărat al poeziei și s-a luptat cu balaurii minciunii și cu turcii de la guvernare.

Dar cred că același lucru l-au făcut toți poeții noștri care au simțit românește.

Iar astăzi, când mulți dintre aceștia nu mai sunt printre noi și din nou ne sunt atacate limba, istoria și libertatea, ne lipsește curajul lor, demnitatea, talentul și verticalitatea acestor luptători adevărați pentru românism. Patrioți, a căror voce se aude și acum din ceruri: „Sculați-vă, sculați-vă/ Din somnul cel de moarte!/ Salvați-vă, salvați-vă, salvați-vă/ Prin limbă și prin carte!” (Grigore Vieru)

E un îndemn pe care n-ar trebui să-l audă două popoare, ci un singur popor, poporul român!

Foto. Doina Dabija