Întoarcerea copiilor rătăciți ai României – Povești adevărate din diasporă

Întoarcerea copiilor rătăciți ai României – Povești adevărate din diasporă

Autor: Paulina Popescu (Kitchener, Canada)

În 2022, 30 de familii de români din Kitchener-Waterloo s-au repatriat. Cu inima împăcată, s-au întors în locurile natale, speriați de obligativitatea vaccinului contra Covid, sperând, conform proverbului că tot acasă este mai bine. Avioanele pot zbura în ambele direcții, de la o casă la alta, de pe un continent pe altul.

Decizia de a reveni în România este complexă și fiecare familie are propriul ei drum, cu provocări și beneficii. Dorul de casă este un sentiment atât de puternic care îi face pe români învingători să treacă cu brio peste toate obstacolele inerente. Era timpul să se conecteze cu părinții, cu bunicii care nu trăiesc o veșnicie. Emigrarea este una dintre cele mai complexe experiențe umane.

Conform Recensământului din 2022,  444.000 de români s-au întors acasă, majoritatea fiind oameni în puterea vârstei între 22-25 de ani, o cincime sunt copii, iar restul persoane de peste 55 de ani.  Majoritatea românilor reveniți acasă sunt din Italia, Spania și Mare Britanie. Din Canada s-au întors 3.218 persoane. Românii reveniți acasă s-au stabilit în București, Suceava, Cluj și Iași.

Din păcate, mulți români din afară se întorc din melancolie sau dor de familie, dar neglijează birocrația, salariile mici și prețurile umflate la produse și servicii.

Sindromul turistului care vede doar părțile pozitive în cele câteva săptămâni pe an petrecute în România?

Dorul de țară trece ca prin farmec. România este prima țară după Siria în topul emigrației; peste 3 milioane de români trăiesc în lume.

A fi imigrant este o naționalitate în sine, pe care mulți au îmbrățișat-o vrând-nevrând. Unii români au prins rădăcini adânci în Canada și nu mai vor să plece în altă parte pentru că încă o dezrădăcinare i-ar doborî. Ei s-au adaptat la politețe, respect, curățenie. O doamnă a afirmat ca nu-i place nimic în România, că oamenii sunt tot timpul nervoși și irascibili și că nu s-ar întoarce niciodată. Cineva a afirmat cu tristețe de ce s-ar întoarce în România când a părăsit-o cu riscul vieții sale.

Noi suntem copiii pe care mama România nu i-a vrut, pe care i-a lăsat să plece în pribegie, să-și ia lumea in cap. Unii au reușit mai bine ca alții. Unii sunt încă supărați pe mama România si nu mai vor să audă de ea. Aceștia sunt cei care nu mai au nici o speranță să o vadă fericită.  Alții vor să se întoarcă la ea. Toți vrem să avem o mamă fericită!

Viața în Canada nu se poate compara cu cea din România, sunt două societăți diametral opuse, un amestec de culturi. Reîntoarcerea este ca o altă expatriere.

Mulți români au părăsit Canada datorită pandemiei, datorită izolării și obligativității vaccinului. Pandemia a fost scânteia care i-a propulsat să se întoarcă în România. Alții au ales formula: jumătate de an în România, jumătate de an în Canada, profitând de cele doua sisteme. Alții au construit o casa în România pentru a locui în ea la pensie.

*

O poveste de succes

Destinul omului este scris în cartea vieții, unii spun că este influențat de astre, viața lui poate fi întortocheată ca un melc sau simplă, ca un fir de ață. Liana a fost o personalitate proeminentă în mica Românie din Kitchener, cu o carieră strălucitoare.

Am cunoscut-o pe Liana, o femeie frumoasă, dinamică, cu trăsături fine în momentul când de abia sosise în Canada cu fiul ei de 12 ani. Semăna la fizic cu Elizabeth Taylor și era foarte cochetă. Intelectuală, ca majoritatea românilor care au venit după 1990. În România ea fusese profesoară de fizică și chimie la un liceu. Era iute la minte și expertă la numere pe care le avea în vârful degetelor. Avea idei articulate și opinii sănătoase. Soțul ei, asistent la Politehnica din Timișoara, părăsise România înainte, nu știu prin ce împrejurări și ea l-a urmat.

Liana a sosit în Canada imediat după revoluție când în București încă mai trăgeau așa zișii „teroriști”.  A venit în Canada cu fiul lor care terminase primul trimestru în clasa a cincea, dar știind limba engleză directorul școlii a decis să fie avansat în clasa a șasea. După un an a avut un șoc dureros când aflase de amanta soțului, fosta lui studentă, mult mai tânără și pe care el voia să o ajute să ajungă în Canada!?! Neacceptând o asemenea situație a decis să divorțeze. A plâns cat a plâns, dar a hotărât să înceapă de la zero, deși Canada era în recesiune, nu avea servici, nu se făceau angajări, nu stăpânea bine limba și trebuia să-și crească fiul adolescent. Ar fi putut să fie profesoară de liceu în Canada, dar trebuia să ia cursuri suplimentare pentru a-și  acredita diploma ceea ce era un proces de lungă durată. Ca mamă singură Liana avea alte priorități în viață. Trebuia să învețe limba engleză, sau să o perfecționeze, să își găsească o sursă de venit din care putea trăi ea si familia ei mică.

Liana era o gospodină desăvârșită, talentată în arta culinară, făcea niște prăjituri de te lingeai pe degete, cornulețe delicioase și un cozonac divin. Dar nu numai prăjituri, bucătăria ei era de nota zece, la superlativ, ca la o  adevărată gospodină româncă.

Am admirat-o cât de bine conducea mașina, se vedea că a condus mulți ani şi în România. O altă pasiune a ei erau florile și grădinăritul. Mai târziu mama ei o seconda în cultivarea micii ei grădini din spatele casei. O consultam în probleme de grădinărit.

Femeia aceasta minunată avea multiple talente, o voce de privighetoare și îi plăcea muzica și dansul popular. Cunoștea dansurile populare încă de pe băncile școlii. A participat în diverse echipe de dansuri și chiar fiind instructor la două echipe de dansuri populare specifice satului natal din Banat, cu precădere renumitul joc „sorocul bănățan”.

Liana avea un suflet bun, era generoasă, energică și împărțea din puținul pe care îl avea cu toată lumea. Toamna ne aducea la toți prietenii fire de țelină, de pătrunjel, frunze de salată.

Lăsase în România un frate și pe părinții ei. Tatăl ei s-a stins după câțiva ani,  iar mama ei care avea o gospodărie mare se simțea singuratică în sat și atunci, ca o bună fiică, Liana a făcut un alt efort și a adus-o în Canada, când încă se puteau aduce părinții, sponsorizați și fără a primi niciun ajutor din partea Canadei pentru o perioadă de zece ani.

Este un exemplu de acomodare și reușită în Canada. Din punct de vedere profesional, Liana a reușit sa devină manager la bancă, după ce a trecut examene după examene. Viața ei a fost un adevărat maraton. A început de jos prin a vinde vin într-un magazin, a lucrat pentru o renumită firma de income tax, a muncit ca simplu funcționar la bancă până a urcat prin munca ei la un post de conducere. A fost întotdeauna pe panoul de onoare al băncii și printre performerii de top. Lucrând la bancă cunoștea mulți români pe care ii ajuta să își deschidă conturi, să își cumpere o casă sau să își înceapă un business și să investească banii celor care aveau economii. Toți auziseră de ea și erau atrași la acea bancă pentru că Liana le vorbea în limba maternă, era corectă și nu se supăra dacă era sunată acasă după orele de program când dădea „consultanță  telefonică”.

Deși avea un singur salariu, dar ca un bun manager al banilor, Liana a reușit să își cumpere două apartamente, apoi schimbând mai multe locuințe cu succes a devenit proprietara unei case cochete în care a locuit cu mama sa peste 17 ani. I-a oferit mamei tot confortul, programe la televizor în limba română, o ducea duminica la biserică. A cumpărat și un trailer frumos unde mergea cu mama ei și unde se simțea foarte bine în mijlocul pădurii. Până și mama ei s-a integrat în comunitatea canadiană având prietene românce cu ajutorul fiicei ei.

Liana și-a iubit băiatul pe care l-a ajutat să studieze și să devină computer engineer, să își întemeieze o familie, ajutându-l să își cumpere un apartament. Însă după câteva decenii şi o decepție în căsătorie el a ales să părăsească Canada și să se reântoarcă în țara de unde plecase de copil și unde a continuat să lucreze în domeniul lui de pregătire și investind în Real Estate așa cum a făcut și mama lui în Canada.

Ea s-a implicat în comunitatea românească cu entuziasm și determinare a făcut chiar parte din asociația ARTA câțiva ani buni, fiind membru fondator și având diferite responsabilități cum ar fi: responsabil cu partea culturală, organizând revelioane sau responsabil cu „nou veniții”. Îi plăceau vacanțele la soare în Caraibe, dar și concediile în România unde își cumpărase un apartament și unde se simțea bine vizitând fostele prietene și colege. Era evlavioasă și mergea la biserică unde făcea și voluntariat în diferite ocazii.

La un moment dat mama ei a fost atât de bolnavă încât ea i-a cumpărat un loc la cimitir și toate cele necesare înmormântării creștine. Dar mama a trecut peste boală, s-a făcut bine, dar a început să o macine dorul de „țara ei”, de pământul unde s-a născut (când a venit în Canada a adus legat într-o batistă, un pumn de pământ românesc). Venind „pandemia” ea a refuzat să se vaccineze și cum începând cu data de 1 noiembrie 2021 orice persoană nevaccinată era restricționată de a părăsi Canada, a hotărât să plece și să se repatrieze.

Liana a profitat și de ridicarea prețurilor la case în Canada și și-a vândut locuința cu un profit de invidiat.

Așadar, ea s-a întors cu mama ei, în vârstă de 96 de ani, în România, unde poseda un apartament și unde fiul ei mai cumpărase un apartament pentru bunica lui. La aproape un an după revenirea în România mama ei a decedat.

Repatrierea Lianei după 31,5 ani petrecuți în Canada, s-a făcut cu mult efort, cu mult stres, poate și cu un pic de „strângere de inimă” știind că o aștepta o viață nouă, mai puțin cunoscută, dar spre bucuria ei acomodarea în România a fost destul de ușoară și acum se bucură de călătoriile pe care le face în redescoperirea frumoasei Românii.

Avem cu toții un reflex de a ne întoarce acasă în speranța de a începe un nou parcurs de viață. Liana a dovedit pe deplin acest lucru, cu personalitatea ei cordială și-a făcut un cerc larg de prietene, nu mai este „străină într-o ţară străină”, cum obișnuia să spună, este cu unicul și iubitul ei fiu, cu rudele, cu prietenele mai vechi și mai noi și simte că rădăcinile s-au înfipt bine în pământul strămoșesc unde vor rămâne pe vecie.

Foto. Paulina Popescu