DOGE, noul departament propus de Donald Trump: bătălia împotriva „statului administrativ”

DOGE, noul departament propus de Donald Trump: bătălia împotriva „statului administrativ”

Autor: Alexandru Lăzescu

(Articol scris în data de 19 noiembrie, n.n.)

Este poate cea mai mare provocare internă a noii administrații care ar putea avea reverberații și în Europa.

Privind, prin comparație, situația din Statele Unite cu cea din Franța, Alexis Tocqueville era de părere că democrația nu este posibilă în țara sa pentru că prea multă lume preferă egalitatea în dauna libertății. Astăzi nu mai vorbim despre posibilitatea sau imposibilitatea democrație, ci despre „salvarea acesteia”. Pentru că ni se spune tot mai des că democrația s-ar afla într-un pericol mortal. Dacă, de pildă, câștigă Donald Trump alegerile din America sau, la noi, dacă nu suntem suficient de vigilenți să împiedicăm ascensiunea binomului PSD – AUR. În cazul nostru suntem încă în campanie, chestiunea nu e tranșată, dar între timp, Joe Biden, unul dintre cei care lansase astfel de avertismente apocaliptice, l-a primit cordial pe Trump la Casa Albă pentru a-l asigura că tranziția va fi una lină, fără probleme.

Însă observația lui Tocqueville rămâne valabilă la aproape 200 de ani distanță, nu doar pentru Franța, ci în general pentru întregul spațiu occidental, dacă o privim prin prisma problemei de fond a raportului dintre guvern și individizi. Acum, pe stil nou, nu mai vorbim despre egalitatea în fața legii, ci despre „echitate”, în terminologia DEI progresistă, alături de „diversitate” și „incluziune”.  În aceste condiții, dacă optăm pentru echitate, adică egalitatea de rezultat, indiferent de meritele, calitățile individuale ale celor implicați, trebuie să acceptăm intervenția statului pentru a o impune. Prețul plătit fiind o diminuare a libertății personale.

Iar într-un sens mai larg votul a devenit tot mai puțin relevant. O bună parte a deciziilor sunt luate de către o birocrație extinsă, „statul administrativ” la nivel național sau, în cazul nostru, cel de la Bruxelles, nu de către cei aleși. Cei care susțin modelul acestui stat intervenționist, din zona elitelor politice, academice, corporatiste, vin cu argumentul că lumea de astăzi este extrem de complexă așa că este absolut necesar un astfel de aparat birocratic masiv. Se poate lua în calcul acest aspect, dar este un argument doar parțial justificat. Lucrurile au mers mult prea departe, de pildă, în Statele Unite există peste 400 de agenții federale. După cum acest aparat este mult supradimensionat și în România.

Dar chiar și în aceste condiții, sunt voci care susțin că de fapt aparatul trebuie să se extindă și mai mult (se spune, glumind, că e nevoie de o birocrație extinsă pentru a răspunde nevoilor unei birocrații extinse) și să intervină în și mai multe domenii ale existenței cotidiene. Într-un volum, foarte apreciat de Ursula von der Leyen, apărut sub semnătura fostei președinte a Universității Columbia, Minouche Shafik, care a fost foarte aproape să devină guvernatoarea Băncii Angliei, aceasta susține nevoia unui nou contract social, solicită mai multă redistribuire, pe linia ideilor economistului marxist francez Thomas Piketty.  Sugerează impunerea unui impozit pe avere de 2-3% pe an „care ar permite guvernelor să sporească eficiența, să promoveze creșterea economică și să reducă inegalitatea, toate deodată”.

Pe lângă aceste motivații de natură ideologică, care vin de la persoane ca Shafik care câștigă sute de mii de dolari pe an, există altele venite de pe filiera celor care au tot interesul să păstreze sau chiar să extindă statul administrativ. De pildă clasa politică, din mai multe motive. Politicienii își pot plasa clientela politică în acest sistem și, în afară de asta, pot negocia cu grupurile de lobby (sunt mii la Washington și la Bruxelles). Nemaivorbind de faptul că astfel își extind controlul în societate, pentru că puzderia de reglementări, de tot felul, îi fac pe oameni mai vulnerabili în fața statului intruziv. Pe de altă parte, cei aflați la vârful corporațiilor pot negocia subvenții sau impune reglementări avantajoase pentru ei sau defavorabile competiției. Un exemplu sunt sumele importante primite de la guvern de către o serie întreagă de corporații pentru „măsuri de combatere a schimbărilor climatice”. Însă, costul este impactul negativ în privința inovării și creativității, exact ceea ce ar trebui să-i dea un avantaj competitiv Occidentului în bătălia geopolitică cu nucleul coagulat în jurul Chinei și Rusiei.

Problema, dincolo de alte considerente, este însă și aceea că datoria publică și în Statele Unite și în Europa a ajuns la un nivel de avarie așa că la un moment dat va deveni imposibil să susții atât acest imens aparat birocratic, cât și cheltuielile sociale generoase, între altele și datorită declinului demografic. În Statele Unite datoria publică a ajuns la $36 trilioane, adică 121% din PIB. S-a ajuns la acest nivel de la $12 trilioane în 2000 și $24 trilioane în 2020, la sfârșitul primului mandat al lui Trump. Iar serviciul datoriei, dobânda de plătit anual, a depășit deja bugetul apărării.

În România aparent stăm mult mai bine. Datoria publică a fost doar 49% din PIB în 2023, dar cu un deficit bugetar preconizat de 8% pentru acest an vor fi tot mai dificil de acoperit în viitor găurile bugetare, mai ales că în Europa, cu precădere în Germania, perspectivele economice sunt pesimiste. Criza din industria auto germană (Volkswagen a decis să închidă trei fabrici în Germania și una, de mașini electrice Audi, în Belgia) și prevederile constrângătoare impuse de Comisia Europeană (în opinia directorului general de la Renault acestea i-ar putea costa 15 miliarde de euro pe producătorii auto din Europa) care vor intra în vigoare anul viitor vor avea un serios impact economic și la noi. Industria auto din România are o pondere de 14% din PIB și 26% din totalul exporturilor.

Acesta este contextul în care anul viitor, pe 20 ianuarie, Donald Trump își va începe al doilea mandat la Casa Albă. Dar deja mulți membri din viitoarea sa echipă au fost nominalizați. Sigur, ei trebuie confirmați în Senat, dar cum republicanii dețin aici controlul, 53 la 47, nu e loc de surprize, cu una poate două excepții. Cum era de așteptat, în mass-media tradiționale, apropiate în mare măsură de democrați, au apărut o mulțime de critici și acuzații față de cei nominalizați, mai ales în poziții sensibile precum la Pentagon, coordonarea serviciilor de informații sau Departamentul de Justiție. Multe acuzații sunt nejustificate, mai ales dacă mai facem și observația că în cazuri similare, pentru administrațiile Obama sau Biden (un exemplu fiind lipsa de experiență), nu au fost formulate astfel de obiecții.

Dar probabil poate cele mai interesante nominalizări sunt unele care nu vor trece prin Senat și nici măcar nu țin formal de structura guvernului. E vorba de așa numitul DOGE, Departamentul pentru eficientizarea guvernului, care va fi coordonat de Elon Musk și Vivek Ramaswamy. Ultimul, și el un om de afaceri de succes, a devenit una dintre figurile marcante în Partidul Republican. Rostul DOGE este de a reduce masiv birocrația, numărul angajaților și reglementările, și cheltuielile guvernamentale. Cei doi și-au propus să facă asta până în iulie 2026 când se vor împlini 250 de ani de când există Statele Unite, după care departamentul ar urma să se desființeze. Unele posibile recomandări, care însă vor avea nevoie de aprobarea Congresului, enunțate în special de Vivek Ramaswamy, sunt de-a dreptul radicale. Un exemplu fiind desființarea Departamentului Educației la nivel federal, urmând ca funcțiunile acestuia să fie transferate la nivelul statelor.

Deși marja lor de acțiune este totuși limitată, pentru că 62% din buget sunt cheltuieli obligatorii precum protecția socială sau asigurările medicale, unde va fi foarte greu de intervenit, miza demersului este enormă, și nu doar pentru Statele Unite, ci și pentru europeni, inclusiv pentru noi. Trebuie remarcat că DOGE este gândit să acționeze din afara guvernului pentru a evita blocajele administrative inevitabile în astfel de situații. E ceea ce recomandă fostul profesor de la Harvard, Clayton Christensen, cel care a introdus conceptul de schimbări disruptive.

Dacă doi oameni sclipitori, eficienți (Elon Musk a redus cu aproape 2/3 personalul de la Twitter fără a-i afecta funcționalitatea, din contra), care beneficiază de sprijinul direct al unui președinte ales cu un semnificativ suport popular, nu vor reuși în acest proiect, înseamnă că reformarea actualului model de funcționare a statului, în tot spațiul occidental, cu un imens aparat birocratic, cu deficite publice nesustenabile pe termen lung sau chiar mediu, este aproape imposibilă în absența unui colaps economic sau de altă natură, un scenariu extrem de pesimist.

Oricum, America este probabil într-o postură mai bună să reușească din acest punct de vedere decât Europa. Într-un volum apărut în 2005, Lester Thurrow, pe atunci decanul MIT Sloan School of Management, scria că, spre deosebire de americani, europenii sunt în mare măsură prizonierii inerției, nu reușesc „să distrugă vechiul”, după cum spunea el, adică nu reușesc să se debaraseze de practicile care îi țin în loc. Un exemplu este rămânerea în urmă în planul noilor tehnologii, digitale, în raport cu Statele Unite și China. Criza severă traversată de Germania, motorul economic al Uniunii, ilustrează perfect acest fenomen. Și asta în ciuda așa-numitelor „agende digitale” UE de 10 ani, din 2000 și 2010, care s-au dovedit în final niște simple și ineficiente exerciții birocratice. Rezultatul: compania de software SAP este singurul reprezentant german semnificativ în industria tehnologică globală, singura prezență germană în topul primelor 50 de companii de tehnologie din lume (UE are trei, inclusiv SAP).

Două sunt provocările cu care se confruntă economia germană, nu doar industria auto: utilizarea unor tehnologii învechite sau a unora care din cauza costului prohibitiv al energiei nu mai sunt viabile în spațiul european. Cele mai importante segmente industriale ale Germaniei – de la produsele chimice la automobile și mașini se bazează pe tehnologii din secolul al XIX-lea. Excelența germană în materie de motoare cu combustie internă este complet irelevantă în cazul mașinilor electrice. China, prin piața internă imensă și prin dominația absolută în materie de metale rare, elementele esențiale nu doar în producția de baterii electrice, ci și în aviație, electronică, echipamente militare (una din marile vulnerabilități ale Occidentului), a devenit principalul actor în domeniu. Corporația chineză BYD a devenit cel mai mare producător de automobile electrice din lume.

Numai că liderii europeni nu par deloc dispuși să ajusteze pragmatic politicile și reglementările la realitățile momentului. „Declarația de la Budapesta”, redactată pe 8 noiembrie în cadrul reuniunii la vârf din capitala Ungariei, reiterează determinarea UE de a urma neabătut viziunea „Green Deal”. „Vom construi cu prioritate o veritabilă Uniune a energiei, caracterizată printr-o piață a energiei pe deplin integrată și interconectată, prin decarbonizarea mixului nostru energetic și furnizarea de energie curată și la prețuri accesibile tuturor cetățenilor și întreprinderilor noastre.” Se spune că în acest fel competitivitatea UE va fi consolidată prin „asigurarea reînnoirii industriale și a decarbonizării”, ceea ce îi va permite să rămână o putere industrială și tehnologică.

Numai că UE se află deja într-un proces de dezindustrializare rapidă în mai multe domenii și mergând pe această linie riscă să piardă și cursa tehnologică în domeniul Inteligenței Artificiale, în care deja se află mult în urma Statelor Unite și a Chinei. Pentru că e nevoie de o mare cantitate de energie electrică la prețuri accesibile pentru alimentarea marilor centre de date pentru aplicațiile de Inteligență Artificială. Același lucru e valabil și în cazul mașinilor electrice. Ce rost are să le promovezi agresiv, impunând condiții dure producătorilor auto de pe continent, când nu ai capacitatea de a furniza energie electrică la prețuri rezonabile și nu ai nici infrastructura de alimentare pentru acestea. Din acest motiv, de exemplu în Olanda, li s-a cerut posesorilor de automobile electrice să nu le încarce între orele 17 și 22 pentru că rețeaua nu poate susține aceste solicitări.

Dificultățile economiilor din UE sunt de natură structurală, nu pot fi depășite doar alocând sume mai mari pentru investiții în acest domeniu, așa cum crede Bruxelles-ul. Pe de o parte un obstacol este reprezentat de birocrația europeană sufocantă. E adevărat, am auzit în ultima vreme multe angajamente de reducere a birocrației (a fost chiar avansată o cifră, minus 25%), dar din experiența anterioară știm că una sunt declarațiile și cu totul altceva implementarea. În plus, situația e chiar mai complicată, e vorba de infrastructura de afaceri, care lipsește complet atât în Germania, cât și în restul UE, de care e nevoie pentru a stimula inițiativele în domeniul noilor tehnologii. Lupta cu „statul administrativ”, cu birocrația, va fi extrem de grea în Statele Unite. Rezistența va fi enormă. Dar dacă acolo există totuși șanse de reușită, în ceea ce privește Europa e cu mult mai riscant să fii optimist. Însă, poate un succes peste Ocean va impune va avea reverberații pozitive și pe vechiul continent.

Foto. Alexandru Lăzescu