Alegeri întrerupte, multă confuzie, ample clivaje sociale

Alegeri întrerupte, multă confuzie, ample clivaje sociale

Autor: Alexandru Lăzescu

Discursul public a ieșit de mult din matca normalității și a civilizației; pare că am revenit la tonul deprimant din vremea pandemiei.

Într-un articol de opinie apărut în Wall Street Journal la trei zile după consemnarea victoriei lui Donald Trump la alegerile prezidențiale americane, Holman W. Jenkins, care face parte din Consiliul editorial al cotidianului, face trimitere la romanul „Vrăjitorul Kremlinului” al scriitorului italian Giuliano de Empoli, un fost consilier al fostului prim-ministru italian Matteo Renzi, apărut în 2022. Personajul principal, Vadim Baranov, un fost producător TV devenit ulterior consilier politic al lui Putin este inspirat de Vladislav Sourkov considerat de mulți principalul artizan al strategiei de propagandă a Kremlinului, căruia i se atribuie conceptele de „democrație suverană” și „verticala puterii”.

„Într-o scenă vie și amuzantă”, scrie Empoli în romanul său, finalist la prestigiosul Premiu Goncourt, „personajul său asemănător lui Surkov îi explică lui Evgheni Prigozhin scopul fermei de troli pe care dl Putin vrea să o înființeze. Scopul nu este să transmită o «linie» a Kremlinului, să stârnească diviziuni occidentale sau să promoveze anumiți candidați, spune Surkov: «Principalul scop al acestui demers este să fii descoperit, Evgheni. Să fii prins.»”

Ideea că Moscova nu-și propune să creeze tensiuni sociale e greu de crezut, dar cealaltă, dorința ca interferența rusească să fie în mod expres devoalată, e interesantă. O situație utilă și pentru Putin, îi întărește astfel imaginea de lider planetar de temut, cu tentacule peste tot, dar și pentru cei care doresc să o utilizeze în lupta politică internă. Desigur, ar fi naiv să credem că Rusia, ca și China, de altfel, nu recurge la campanii de dezinformare, online, prin Sputnik, sau prin canalele de televiziune RT, prin persoane influente (fostul cancelar german Gerhard Schroeder sau Francois Fillion, oameni plasați în trecut în diverse consilii de administrație) parte integrantă din „războiul hibrid”, un concept inventat de generalul Gherasimov.

Însă am văzut cum în Statele Unite acuzele privind „influența rusească” au devenit un pretext fără bază reală în bătălia politică. Au fost mai întâi cele care plecau de la informațiile false din dosarul Christopher Steele, demontate de ampla investigație condusă de Robert Mueller, din primul mandat al lui Donald Trump. Apoi am avut minciuna că scandalul cu laptopul lui Hunter Biden ar avea „caracteristicile unei operațiuni de intoxicare rusești”. Astfel de lucruri au avut darul de a submina încrederea americanilor în mass-media, în FBI, în onestitatea guvernului, remarcă Holman Jenkins.

Iată că am ajuns în punctul să ne întrebăm dacă ne confruntăm cu ceva similar și la noi. S-ar putea replica imediat că acuzații privind amestecul Moscovei au venit și din afară, chiar de la secretarul de stat Tony Blinken. Dar depinde ce informații le-au fost livrate de către autoritățile din România. Ce e însă sigur, dacă nu Rusia a fost cea care l-a propulsat de Călin Georgescu pe prima poziție după primul tur al alegerilor prezidențiale, de acum înainte, Moscova va exploata la maximum scandalul creat și mai ales faliile majore din societate.

Problema e că argumentele utilizate în motivarea CCR pentru a justifica anularea alegerilor prezidențiale, bazate pe documentele CSAT desecretizate, sunt vagi și neconvingătoare. Cu platitudini de genul „Rusia are o istorie de a interfera în procese electorale din alte state” sau lucruri bine cunoscute precum simpatia față de Moscova a unor formațiuni populiste de dreapta de pe continent, dar fără elemente concrete convingătoare care să justifice decizia. Ceea ce am văzut ulterior, precum descinderi ale poliției la domiciliul unui finanțator, par mai degrabă demersuri menite să le obțină post-factum. În afara de asta întreaga desfășurare a evenimentelor, intervențiile contradictorii ale CCR, care pe rând a dispus din considerente discutabile renumărarea voturilor, a validat apoi turul I pentru ca apoi să anuleze alegerile în timp ce se vota deja în diasporă, generând suspiciuni și tensiuni în societate.

Sunt multe întrebări incomode și față de maniera în care au acționat instituțiile noastre în toată această perioadă. Și dacă nu e neapărat clar dacă a existat sau nu un amestec direct al Rusiei în alegeri e greu de crezut că am fi asistat la acest succes fulminant al lui Călin Georgescu fără un sprijin consistent din partea unor structuri și a unor actori influenți din interior. Ceea ce ar fi la fel de îngrijorător ca un amestec extern pentru că ar devoala fracturi instituționale serioase. În afară de asta, au transpirat informații despre transferuri de voturi către alți candidați pentru a avea un tur doi avantajos, manevre care în final s-au întors împotriva celor care le-au orchestrat.

Într-o interesantă analiză, Alexandru Gussi se întreabă de ce nu s-a acționat mai devreme, deși existau informații privind riscurile la adresa securității naționale. „Când vedem această mare complezență, e greu să bănuim că a fost numai din prostie instituțională, e mult mai probabil să fi fost determinant un secret al lui Polichinelle: Călin Georgescu e creat și, iată, protejat, de instituțiile românești.” O altă întrebare pe care și-o pune este dacă nu cumva rostul desecretizării și a emoției naționale produse cu acest prilej, prin intermediul bombardamentului mediatic, a fost acela de a legitima decizia de anulare a votului? „Împingerea spre o adevărată psihoză a fost evidentă la canale deja utilizate în trecut, cu animatori formați la școala manipulării maselor. Ne putem îndoi de buna lor credință chiar și când pretind că ne apără de ruși.”

Lămurirea acestui aspect e importantă pentru că e greu să justifici scoaterea din joc a unui competitor atât de popular, e vorba de Călin Georgescu, dacă nu reușești să aduci dovezi clare privind amestecul unui actor statal care dorește să ne scoată din UE și NATO. Iată că o foarte documentată analiză făcută de Mona Dîrțu pe Facebook aduce în discuție un al scenariu: implicarea americană. E vorba de Brad Parscale și compania sa de marketing politic, Campaign Nucleus, despre care Robert Turcescu scrie în Comentarii că deține de departe „cel mai sofisticat model de marketing digital electoral existent la ora asta în lume, mult peste Cambridge Analityca și altele de acest fel”, model care utilizează elemente de inteligență artificială. Iar un detaliu extrem de relevant este acela că Brad Parscale a fost implicat în campania lui Donald Trump.

În acest punct sunt de făcut două observații. Prima e aceea că oricât de sofisticat ar fi un model de promovare electorală în mediul digital și oricum ar funcționa algoritmii TikTok (considerați și aceștia o explicația esențială a succesului lui Călin Georgescu) nu poți influența decisiv intenția de vot dacă nu exploatează nemulțumiri reale din societate. Și la noi și la Bruxelles se bate mult monedă pe acest aspect pentru simplul motiv este că în ambele situații e mai comod să vii cu astfel de justificări ignorând cauzele de care sunt responsabile elitele politice și instituțiile statului.

La urma urmei, recurgerea la acest tip de promovare digitală, cu mesaje țintite segmentat, pe categorii, nici măcar nu e o noutate, chiar dacă, desigur, metodele au devenit mult mai rafinate și mai performante între timp. În Europa, Sarkozy a fost primul lider care a utilizat masiv, cu succes, promovarea în mediul online utilizând bloggeri. În 2012 Barack Obama a cheltuit sute de milioane de dolari într-o la fel de masivă campanie digitală testând mesaje diferite pe Twitter pentru a le selecta și asuma apoi pe cele populare. Și să nu uităm ca postările masive pe Facebook au fost determinante în victoria lui Klaus Iohannis împotriva lui Victor Ponta. Numai că dacă e vorba de politicieni și partide agreate totul e în ordine. Când beneficiarii sunt formațiunile populiste lucrurile se schimbă. Asta s-a întâmplat și la noi. Marcel Ciolacu a avut mult mai multe vizionări pe TikTok în raport cu Călin Georgescu, însă mesajele sale au fost evident mai puțin convingătoare.

În al doilea rând, o explicație majoră a incapacității elitelor aflate la putere de a contracara campaniile de comunicare ale adversarilor politici este decredibilizarea severă a canalelor media tradiționale, pe care în mare măsură le controlează. S-a văzut asta recent în Statele Unite. Jurnaliștii de la mass-media tradiționale se plâng că au pierdut audiență și influență în dauna unor canale media (podcasting, substack) și a unora care nu sunt „jurnaliști adevărați”. Însă realitatea este că vina le aparține în mare măsură. După cum scria același Holman Jenkins, menționat anterior, „dacă vrei să nu înțelegi nimic despre lumea ta, uită-te la MSNBC”. MSNBC este un canal american de extrema stângă, dar aprecierea e valabilă, în bună măsură, și pentru alții.

Dacă însă revenim la alegerile din România este cert că surprinzătoarea formulă a finalei prezidențiale îi nemulțumea pe majoritatea actorilor decizionali influenți, stare de fapt pe care apelurile la un vot obligat pentru „salvarea democrației” și a „parcursului nostru euro-atlantic” nu o puteau ascunde. Anularea alegerilor i-a făcut să răsufle ușurați și deja să înceapă să facă calcule pentru cele care se vor desfășura în reluare, în care cei doi protagoniști de până ieri nu vor mai fi cu siguranță prezenți. Călin Georgescu pentru că îi va fi invalidată candidatura, Elena Lasconi pentru că nu va mai avea suporteri.

Elena Lasconi le-a facilitat sarcina. Scrisoarea trimisă de ea lui Donald Trump în care se plânge că „decizia CCR este ilegală, imorală şi zdrobeşte însăşi esenţa democraţiei – votul” a surprins pe toată lumea, probabil chiar pe mulți din USR. Venea după ce apărusera deja în spațiul mediatic speculații privind o potențială „candidatură comună” la prezidențiale a lui Nicușor Dan, care a salutat decizia CCR („o zi bună pentrun democrație”) urmate ulterior unui apel lansat la Cluj de reprezentanți ai societății civile în favoarea acestei idei. O reacție problematică și deplasată a avut și Călin Georgescu atunci când s-a plasat în centrul unui scenariu apocaliptic global, o conspirație menită să-l împiedice pe Donald Trump să-și preia mandatul pe 20 ianuarie 2025 prin implicarea României într-un război cu Rusia care ar forța Statele Unite și NATO să se implice și ele, determinând astfel rămânerea în continuare a lui Joe Biden la Casa Albă.

Cel mai îngrijorător e faptul că ne confruntăm cu tensiuni și clivaje sociale greu de imaginat până de curând. Lucrurile au luat-o razna de o manieră periculoasă și deprimantă. Am asistat la apeluri prin care se cer arestări pe bandă rulantă, altcineva cerea ca „suveraniștii” să fie trimiși, toți, în Siberia, în condițiile în care există totuși multă confuzie privind suita de evenimente bulversante pe care le traversăm. În timp ce discursul public a ieșit de mult din matca normalității. Cu multă propagandă, adesea primitivă, după rețete consacrate. Pare că ne-am reîntors la cel din vremea pandemiei, dominat de intoleranță, de ură, de respingerea violentă a punctelor de vedere contrare. Negând, de o manieră deprimantă, chiar principiile înalte care sunt non-stop invocate.

Foto. Alexandru Lăzescu