Nicolae Cristea memorandistul, un destin transilvănean remarcabil

Nicolae Cristea memorandistul, un destin transilvănean remarcabil

Autor: prof.univ.dr. Anca Sîrghie (Sibiu)

În tumultul frământărilor politice care răscolesc în prezent întreaga lume, un gând întors spre trecut pare a fi un lux. Dar realitatea este că din cauza acestor condiții neprielnice aprofundării studiului orientat spre vremurile apuse, riscăm să uităm adevărul rostit de Nicolae Iorga, că „Un popor care nu își cunoaște istoria și eroii e ca un copil care nu își cunoaște părinții.”

În 14/26 octombrie 2024 se împlinesc 190 de ani de la nașterea la Ocna Sibiului a lui Nicolae Cristea (1834-1902), cea mai valoroasă personalitate din istoria orașului. După absolvirea Facultății de Teologie Ortodoxă și a Academiei de Drept la Sibiu, însuși mitropolitul Andrei Șaguna îl trimite la Leipzig „pe cheltuiala sa” să facă la Universitatea de acolo studii de Filozofie și de Economie politică. La cursul despre Revoluția din 1848 în Transilvania al profesorului Heinrich von Treitschke (1834-1896), studentul transilvănean a constatat că românii erau puși într-o lumină falsă. Cu un curaj neașteptat, el a făcut în scris corectarea afirmațiilor din cursul profesorului, care și-a cerut public scuze și a procedat la îndreptarea greșelii comise. Acest episod din viața lui de student dovedește caracterul demn și neînfricat pe care harnicul și inteligentul tânăr ocner îl avea.

La întoarcere, mitropolitul îi încredințează o sarcină importantă și astfel tânărul și temeinicul Cristea a fost între 1865 și 1883 redactorul-șef al „Telegrafului Român”, cea mai longevivă publicație din toată presa românească. Mihai Eminescu recunoaște că sub conducerea lui Cristea, ziarul „Telegraful Român” a devenit „cea mai modernă” publicație din Transilvania. El a îmbogățit-o tematic, deschizând-o spre toate provinciile românismului, consemnând Războiul de Independență între evenimentele politice ale neamului său. Editorialele lui Cristea au susținut strategia activistă a politicii românilor transilvăneni, împotriva pasivismului, care s-a dovedit a fi ineficient, drept care la începutul secolului al XX-lea, Partidul Național Român din Transilvania a trecut la activism și astfel s-au creat condiții pentru Unirea Transilvaniei cu Țara la 1 Decembrie 1918. Cu George Barițiu, susținător înflăcărat al pasivismului, Nicolae Cristea a purtat o polemică celebră, dovedind cumpătare, simț al echilibrului, neînțelegând să răspundă injuriilor proliferate de adversarul său. Iată că istoria i-a dat dreptate, dar el nu mai era în viață, ca să trăiască bucuria unirii Transilvaniei cu țara. Mitropolitul Șaguna a menționat în testamentul său că dorește să-l păstreze redactor-șef al „Telegrafului Român” și după moartea sa, respectiv „cât îi va fi voia”, dar în 1883 oficialitățile maghiare ale Transilvaniei au dispus destituirea sa din funcție în urma articolului „Răsplată?”, prin care Cristea a dat glas jignirii aduse românilor la o mare reuniune oficială. Destituirea sa a provocat o demonstrație politică a intelectualilor români din Sibiu, care au organizat un conduct cu torțe și au spart geamurile locuinței mitropolitului Ion Mețianu care nu a avut curajul să-l apere pe vrednicul „redactor răspunzător” al celui mai important ziar pe care îl aveau conaționalii săi.

Tot Cristea l-a convins pe Ioan Slavici de la București să vină pentru un timp la Sibiu, să înființeze ziarul „Tribuna” în 1884, de când Cristea a fost „ochiul limpede” atent să supravegheze pe tinerii ziariști din redacție. În evocările lui Slavici, Cristea era poreclit „Pater Ambrosius” de colegii săi de condei.

De la constituirea Partidului Național Român din Transilvania, Cristea a participat la viața politică a neamului său, făcând parte din forurile conducătoare și luând parte la deciziile ce se luau. Om de jertfă patriotică, semnatar al Memorandului din 1892, întemnițat la Vaț, el a publicat după cele 8 luni de temniță studiul „La țintă”, urmat în 1899 de cartea „Din trecut, pentru viitor. Repriviri politice recente”, pe aceasta nesemnând-o, ci punând o simbolică zăbrea de închisoare în locul numelui său de autor.

Ca membru al ASTREI, societatea înființată la Sibiu în 1861, unde el a activat ca arhivar și bibliotecar, Cristea a ordonat cărțile adunate în perioada de început pe criteriu tematic, inițiativa sa fiind salutară. Cu trecerea deceniilor, această instituție a cărții s-a dezvoltat și și-a dobândit prestigiul de cea mai valoroasă bibliotecă publică din județ. Ca om de inițiativă social-economică, Cristea a creat în 1867 Reuniunea sodalilor/meseriașilor/ români la Sibiu, după dictonul șagunian „La meserii, turmă iubită, la meserii!”. În anii care au urmat, după modelul lui, s-au înființat reuniuni similare în 19 centre ale Transilvaniei. Astfel au ajuns să aibă și românii pătura lor de mijloc, cea a meseriașilor, care erau locomotiva societății. Timp de 30 de ani, Cristea a depus eforturi extraordinare, inclusiv financiare, ca să ridice la Sibiu meseriași cum avuseseră până în acel moment numai sașii și maghiarii, care dețineau o tradiție a breslelor încă din epoca feudală. Pentru că Nicolae Cristea a avut tot timpul relații cordiale cu sașii din urbe, programul său de emancipare a tinerilor din sate, care să fie orientați și pregătiți ca meseriași, a avut succes. Reuniunea meseriașilor români a devenit la Sibiu o prezență activă atât la expozițiile organizate pe plan local și național, cât și la evenimentele cultural-artistice unde echipa de dansuri populare și formația corală erau aplaudate cu entuziasm de public. După 1897, rolul de președinte a fost luat de alți buni români, ultimul conducător fiind după al Doilea Război Mondial protopopul Emilian Cioran, care a încheiat această activitate în 1949.

Din 1895, când tocmai se termina perioada de 8 luni a detenției sale, Cristea începe să noteze jurnalul său, debutând în 8/21 martie 1895, Vaț, cu ceea ce el a numit „Ziua cea mai tristă pentru mine în toată viața.”, căci  mezinul familiei, Nicolae, student la Politehnica din Zürich, a murit de tuberculoză. Notația sa memorialistică continuă densă în consemnarea evenimentelor politice, sociale și cultural-publicistice din Transilvania imperiului austro-ungar până în 19 noiembrie 1901, puțin înainte de stingerea sa, survenită în 7 februarie 1902. Ultimul său gând ne tulbură prin tristețea cu care profesorul de morală și asesorul consistorial, slujitor temeinic al Bisericii Ortodoxe sub cinci mitropoliți, conchide: „Eu nu mai întâlnesc decât dușmănii, numai intrigi și calomnii. M-am apucat de un lucru interesant, util, eventual și rentabil, dar nu pot da înainte cu el. Lucruri de valoare fără liniște sufletească nu se pot.”

Acestui jurnal, noi i-am închinat mai bine de 10 ani de cercetare științifică, ce ne-a purtat prin presa românească, germană, austriacă, maghiară, franceză, rusă și italiană de la finele secolului al XIX-lea în Europa. Astfel am realizat o ediție critică serioasă, prefațată de însuși Î.P.S. Mitropolitul Transilvaniei, dr. Antonie Plămădeală. Cuvântul său înainte intitulat „Nicolae Cristea – un om providențial”, ca și „Notă asupra ediției” au fost traduse în limbile  franceză, germană, engleză și maghiară. După volumul Nicolae Cristea „File de memorialistică. Jurnal.” apărut în 1989 la Casa de presă și editură Tribuna, am semnat o carte de autor, intitulată  „Memorandistul Nicolae Cristea și epoca sa”, o culegere de studii ajunsă în 2011 la a doua ediție, având un  „Cuvânt înainte” al prof. univ. dr. Mircea Păcurariu și „Postfața” semnată de Ana Grama. Alte două restituiri de texte publicistice ale lui Nicolae Cristea au văzut lumina tiparului în anii 2018 și 2019, iar în 2021 la Editura Eikon a apărut o ediție realizată în colaborare cu prof. univ. dr. Marin Diaconu, intitulată „Procesul memorandistului Nicolae Cristea”.  Socotim că restituirea cărturarului transilvănean este cuprinzătoare.

Asemenea oameni de jertfă din istoria Transilvaniei merită toată recunoștința generațiilor de tineri ai prezentului, dar neimplicarea profesorilor din școli, a forurilor culturale și, în ultimă instanță, a slujitorilor Bisericii ortodoxe va întârzia împlinirea unui asemenea deziderat legitim și necesar.

Foto. Anca Sîrghie