Poeme
1 min readPoeme
Sorin Olariu (Michigan, SUA)
Șarpe sărutând
sărutând glezna subţire a nopţii poetul se împrăştie
în toate cele şasesuteşaizecişişase
de zări
pe umerii ei goi moartea îl luă să-i arate
mult-umblatele-i neumblate
cărări
la birtul din colţ trei beţivi cântă ceva despre
dragoste despre bani
despre viaţă
doar mama poetului într-un ungher plânge mocnit
cu faţa în mâini sau cu
mâinile-n faţă
hei zise ofticat barmanul cel gras cine dracului
a încuiat timpul
pe dinafară
cum cine spuse mama poetului fiul meu drag
scumpul meu fiu care astăzi învaţă
să moară
Când nu voi mai fi
în suflet
să ţii
o candelă-aprinsă
mereu
fie noapte sau zi
să-mi fie amintirea
făclie nestinsă
când nu voi mai fi
din mine-o rămâne
cenuşă şi vers
din lacrimi de foc
poezii
ia seama
cuvântul
să nu-mi fie şters
când nu voi mai fi
iar eu
voi veni la tine
odată
plutind
pe aripi de vis
şi-ţi voi vorbi
într-o limbă ciudată
de înger
ucis
*
(Publicat în Curentul Internaţional, Anul XXV, Nr. 528, 2024, p.22)
Foto. Sorin Olariu