Basm (7)

Basm (7)

Autor: Ioan Mugurel Sasu

– Dragii moșului, să vă spun drept, am ajuns să nu-mi mai dau seama dacă ceea ce se vede venind dinspre linia orizontului este sfârșitul sau un nou început. Au și moșnegii cârcotași momentele lor de sinceritate realistă, nu se poate eluda logica potrivit căreia un început nu se poate manifesta decât după ce ruinele minciunii și ipocriziei vor fi înlăturate, dacă s-ar putea chiar definitiv, atât de definitiv încât să fie evitat riscul reapariției mai târziu. Ar putea fi o breșă în noianul de cârcoteli, dar tot logice și realiste sunt concluziile ultimelor secole, chiar milenii, după care speranțele sunt speranțe și atât. Mai aproape de noi ar fi de remarcat că așa cum lupul nu vine la stână ca să aducă, așa nici comisarii și recomandările, indiferent dinspre care punct cardinal apar, nu au rol constructiv pentru cel care așteaptă, mai ales dacă acest așteptător și-a făurit o vocație din a aștepta.

Răsturnarea ierarhiei valorilor poate avea efect (de cele mai multe ori) incert, dar ceea ce este peren se răzbună pentru astfel de aneantizări de moment. Acceptarea unor noutăți greu digerabile (și la propriu și la figurat) doar de dragul de a avea voie să privești înainte ținând bărbia lipită de piept, este o altă abatere de la demnitatea de om pe care „cârcotășia” moșnegească nu o apreciază. De la masa bogaților, săracul nu va pleca niciodată cu început de obezitate, dar dator va fi, chiar mai mult decât cei care ocupaseră acolo locuri de frunte. Amestecați printre cei mari, micii vor deveni și mai mici, desigur și cu multe oale sparte de capul lor și pe care tot ei vor trebui să le deconteze la prețuri etern actualizate. Cred că încă mai sunt în viață și moșnegi care își amintesc ce înseamnă să atârni la șold o sabie tocită și cu un coif spart să pornești spre un acolo unde nu ești așteptat decât în calitate de victimă.

Oare cei care au fost obligați să plece pe drumul umilinței lăsând rodul mâinilor câtorva generații la dispoziția unor necunoscuți care nu au fost capabili de alt sentiment decât părerea că nu primesc destul, cum se vor fi simțind? Ce gândesc, ei și urmașii lor, referitor la acele vremuri? Oare numai moșneagul cârcotaș consideră că nimeni și niciodată nu va putea da timpul  înapoi pentru a aduce viața pe care unii nu au mai apucat să o trăiască și nici tinerețea care unora le-a fost anulată? La fapte și situații identice corespund consecințe identice, asta este repetarea istoriei. Se poate interveni, se pot evita unele urmări dezastruoase pe care viitorul se pare că le pregătește, dar pentru asta trebuie renunțat la dulceața minciunilor  și comoditatea acceptării promisiunilor false. Nu moșnegii cârcotași pot rezolva problema, pentru asta ar fi necesară înlăturarea corpurilor străine dintre boabele de grâu înainte de a se măcina, că din făină e mai greu. Cum? Prin elaborarea unor legi date chiar cu riscul de a-și tăia craca de sub picioare a celor care se ocupă, măcar ar trebui, cu așa ceva, ceea ce nu-i totuna cu a reprezenta poporul în interes propriu sau a grupului din care face parte.

Moșnegii se vor duce, majoritatea sunt trecuți de limita de vârstă și de viață stabilită de o importantă minte financiară europeană, pe telefon vor fi tot mai puține și mai atent selectate informații, lumea de mâine va fi cea care se construiește astăzi. Nici nu vreau să mi-o imaginez.

Foto. Ioan Mugurel Sasu