November 21, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Destinul tragic al bibliotecilor, din antichitate și până astăzi

5 min read

Destinul tragic al bibliotecilor, din antichitate și până astăzi

Autor: Camelia Morda Baciu (Roma, Italia)

 

Primele biblioteci din lume

 

Bibliotecile au luat naștere din nevoia de cunoaștere a omului. Încă din cele mai vechi timpuri, au existat persoane dornice de a aduna la un loc documente care să ateste o perioadă istorică. În urma săpăturilor arheologice, au fost descoperite urme ale unor mari biblioteci, a căror vechime ajunge până în mileniul al III-lea î.H. S-a dovedit faptul că au existat biblioteci cu scrieri pe tăblițe de lut, la Memphis, arhive în Egipt și Caldeo-Asiria, în ruinele de la Teba, la Edfu în Egiptul de Sus, la Tell-El-Amarna, tot în Egipt, bibliotecile de la Ninive, la Nippur, pe malul Eufratului, la Boghazkoi (Turcia). Păstrarea acestor cărți-tăblițe, în multe locuri, a fost posibilă datorită faptului că au fost închise în cutii de lemn sau de argilă, date cu păcură, ca să fie păzite de umezeală și așezate pe rafturi sau în nișe săpate în perete. Din păcate, multe dintre aceste biblioteci s-au distrus prin dispariția așezămintelor unde erau amplasate sau din cauza intemperiilor.

 

Cărți în cenușă, din China antică

 

Una dintre acțiunile cele mai distructive și controversate ale împăratului Qin (259-210 î.H.), care a fost primul dintre suveranii Chinei, a fost suprimarea liberei exprimări. Acest fapt a însemnat și suprimarea confucianismului. Savanții care i-au rămas fideli lui Confucius au fost îngropați de vii, în încercarea împăratului Qin de a șterge orice amintire a epocii precedente. Scrierile cu caracter filozofic și politic existente au fost strânse și distruse. Această detestabilă „Ardere a cărților” s-a petrecut în anul 212 î.H. Singurele cărți care au scăpat au fost cele despre arta divinației, leacuri vindecătoare, medicină și agricultură.

 

Distrugerea bibliotecii din Alexandria

 

După moartea lui Alexandru, Ptolemeu Soter, numit și Ptolemeu I, a moștenit Egiptul. Acesta, fiind un vizionar creativ, printre multe alte lucruri, a fondat Muzeul și Biblioteca. Lui Demetrios i-au fost date sume mari pentru a cumpăra cât de multe cărți putea să găsească. Această bibliotecă se afla în două clădiri. Biblioteca Exterioară găzduia 42.800 de role de papirus sortate și catalogate. Biblioteca Interioară sau Principală găzduia 90.000 de role sortate și 400.000 de role nesortate. Aceasta însemna un total de 530.000 de role. Când Ptolemeu Soter a murit în 283 î.H. și puterea a revenit lui Ptolemeu al II-lea, au urmat mai mulți bibliotecari, care se ocupau de edificiu. Iulius Cezar ar fi făcut o faimoasă vizită în Alexandria în anul 471 î.H., vizitând alături de Cleopatra, inclusiv Biblioteca. Întrucât era un bibliofil, probabil a salivat la vederea acestei colecții de cărți magnifice, fără egal. Cleopatra i-a permis să ia cu el câteva dintre comorile bibliotecii. Cărțile au fost duse în magaziile de pe malul mării, gata să fie îmbarcate cu direcția Roma. Pe unul dintre vapoare a izbucnit un foc care s-a extins până la magazii și întreaga colecție de 40.000 de cărți a fost pierdută. Au existat, însă, mai multe teorii în legătură cu arderea acestei biblioteci.

Foto. Biblioteca din Alexandria

 

Dispariția Bibliotecii Imperiale a Constantinopolului

 

Fondată de Constanțiu al II-lea, biblioteca ar fi găzduit până la 100.000 de manuscrise. Se pare că datorăm accesul la textele antice grecești, acestei biblioteci. Ea a fost distrusă în două etape. După cea de-a Patra Cruciadă, soldații creștini au incendiat locurile. O parte din bibliotecă a fost refăcută, însă, biblioteca a fost distrusă definitiv, în 1453, când orașul a fost cucerit de otomani.

 

Incendierea Bibliotecii lui Celsus din Efes

 

Această bibliotecă a fost construită de fiul lui Tiberius Julius Celsus, consul roman și guvernator al Asiei, în memoria acestuia. În anul 262, cele 12.000 de manuscrise au ars în urma incendierii de către goții invadatori.

Foto. Biblioteca lui Celsus

 

Sfârșitul Casei Înțelepciunii din Bagdad

 

Cea mai mare bibliotecă din întreaga istorie a Asiei găzduia documente din surse grecești, lucrări din China și India. Mai existau acolo și cărți din lumea islamică. După invazia armatei mongole,  toate cărțile au fost distruse.

 

Arderea lentă a Bibliotecii Universității din Nalanda

 

Impresionanta bibliotecă făcea parte din cea mai vestită universitate din antichitate. În interior, se găseau sute de mii de manuscrise sacre, texte de gramatică, logică sau astronomie. Existau trei clădiri, împărțite în secțiuni. În 1193, universitatea a fost prădată de un conducător musulman, călugării au fost arși de vii și decapitați. Scopul a fost stârpirea budismului. A fost incendiată biblioteca, iar legenda spune că ar fi ars timp de trei luni.

 

Arderea cărților în Germania

 

Pe 10 mai 1933, în piața Operei din Berlin, naziștii au organizat o acțiune demonstrativă de distrugere a cărților care nu corespundeau ideologiei naziste. O mare parte dintre autori erau scriitori evrei. Această acțiune de distrugere a cărților a continuat în alte 21 de orașe universitare din Germania. Pe locul arderii cărților din Berlin a fost amplasat în anul 1995 memorialul Biblioteca goală. Autorul german Heinrich Heine a avut o replică celebră în piesa „Almansordin 1821-1822”: „Acolo unde se vor arde cărți se vor arde, până la urmă și oameni.” Un veac mai târziu, în mai 1933, cărțile sale considerate “anti-germane”, au fost arse pe rug în piața din Berlin. A urmat, câțiva ani mai târziu, gazarea a milioane de oameni. Deci, ceea ce el a scris, s-a adeverit.

 

Tragedia bibliotecilor din Mosul

 

Biblioclastul, acea acțiune de distrugere a cărților, continuă și în zilele noastre. În luna februarie din anul 2015, militanții ISIS au ars peste 1.000 de manuscrise și documente rare, din biblioteca din Mosul. Surse oficiale precizează faptul că au fost distruse 8.000 de cărți, de către militanții islamici extremiști.

~

În ultimii ani, biblioteci din întreaga lume au fost distruse. Din păcate, și multe dintre bibliotecile personale sunt pe cale de dispariție. Noile tehnologii au înlocuit cartea fizică, devenită inutilă și incomodă. Cărțile sunt aruncate la gunoi sau arse. Să fie de vină ignoranța, cenzura sau vandalismul?

Foto. Camelia Morda Baciu

1 thought on “Destinul tragic al bibliotecilor, din antichitate și până astăzi

  1. F bun articol, triste evenimente. Citeam ca a mai fost si incendierea bibliotecii din Leuven, Belgia, de catre trupele germane in 1914, WW1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.