February 29, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Basm (6)

4 min read

Basm (6)

Autor: Ioan Mugurel Sasu

 

Oare de ce moșnegii, chiar și cei mai puțin cârcotași, că deloc sunt rare cazuri, dau mai multă importanță trecutului? Să credem că prezentul și viitorul nu le stârnesc interesul? O explicație ar fi aceea că anii trecuți reprezintă cea mai mare parte din viața lor; prezentul trece repede iar viitorul este ipotetic și de multe ori iluzoriu. Dar efemer cum este prezentul, totuși poate permite alăturarea concluziilor provenite din experiență cu ipotezele din privirile fugare asupra viitorului.

– Ei, dragii moșului, întrebările voastre despre ce ar trebui făcut ca să fie bine, chiar un bine definitiv, au răspunsuri determinate de cinstea și mai ales de mintea regelui și a divanului. Regele este așa cum s-a moștenit sau cum l-au hotărât cei care au făcut ceea ce era necesar pentru ca țara să aibă nevoie de ei, iar divanul reprezintă voința poporului. A se vedea dacă fiecare cetățean știe ce vrea, chiar și dacă știe ceea ce ar trebui să știe pentru a ști ce vrea, este greu, dar cei cărora li se permite accesul în divan, sau cam tot pe acolo, musai ar trebui să dovedească că nivelul lor de cultură și neapărat de inteligență sunt cele necesare pentru a nu fi ulterior certați degeaba pentru că nu fac ceea ce nici nu ar putea face. Măcar dacă nu s-ar renunța atât de ușor la eleganța discursului politic în absența căreia confruntarea de idei are loc exhibând precaritatea intelectuală și în comportament. Va fi vreodată altfel? Poate dacă va fi sancționată și înșelăciunea practicată la nivel național, adică să se considere dol metoda promiterii a ceea ce sigur este dorit de cei cărora li se adresează, dar fără legătură cu realitatea prezentă sau viitoare. Adică, dragii moșului, poate crede cineva că printre cei care se află cocoțați pe crengi confortabile se află unii care vor lua fierăstrăul și își tăia odihnitorul suport. Nu trebuie neapărat să fie vorba despre corbi, dar nici alte viețuitoare nu-și lezează unele altora dreptul de a beneficia de deplin de ceea ce împreună împart. Ce-i diferențiază? Culoarea măștilor, unii chiar au bătături pe nas, nicidecum pe obraz, de la câte măști au purtat de-a lungul timpului. Le dau acele măști vreo formă de identitate? Așa ar fi cazul, dar numai dacă ar ști de unde vine culoarea și care a fost evoluția istorică a părerilor, unele considerate cu valoare de postulat la timpul lor, cu care își pigmentează fățărnicia și adevăratele interese. Poate cândva se va depăși acest stadiu, deocamdată nu există mari speranțe. Dacă cineva poate crede că o persoană care nu a realizat nimic înainte de a activa în lumea calpelor promisiuni, va deveni brusc util societății, este liber să o facă, dar să se aștepte ca în fața lui să se deschidă larg porțile incintei în care se află, în deplină simbioză, dezamăgirea și regretul. Cam tot pe acolo va ajunge și cel care așteaptă ca din școli din ce în ce mai mici să iasă absolvenți tot mai mari. Lucrătorii din livezile cu pomi fructiferi ar putea să spune mai exact de ce alături de pomul tânăr se pune un băț, de regulă acest suport, proptea numit tutore, este mai robust decât pomișorul. Moșnegii pot merge pe stradă și fără a fi salutați, dar lipsa salutului și a altor reguli de politețe , unele ale căror absență are consecințe mai importante, dar greu va fi la vremea necesarelor reparații în ceea ce privește comportamentul uman, să se ajungă la ceea ce era atunci când moșnegii erau tineri. Cum o fi mai bine se va vedea atunci când locul florilor va fi luat de fructe care nu este sigur că vor avea miros plăcut.

Timpul moșnegilor este pe sfârșite, se vor retrage lăsând loc pentru îmbătrânire celor care acum sunt frumoși și liberi, bine ar fi ca aceștia să nu apuce pe drumul întoarcerii la ceea ce a fost înainte de transformarea răului în  mai rău, nici pe drumul spre întunericul din  care cu greu s-a ieșit, desigur numai cine a vrut, atunci când stelele au început să sclipească independent de vreo formă de voință, dar nici să fie orbiți de lumina în spatele căreia nu se știe exact ce colcăie.

Vechii greci au adus-o pe zeița Nemesis din domeniul răzbunării în cel al justiției, au imaginat-o și purtătoare de bici, la nevoie și cu sabie, așteptându-se ca aceasta să vegheze asupra respectării principiului delfic „Nimic prea mult”. Mai scria acolo, pe acel fronton, și „Cunoaște-te pe tine însuți”, mai are cineva curajul să se cunoască pe sine? Acum când este mai simplu să cerți și să critici pe cel care face ceva, dar păstrând distanța dintre tribună și terenul de fotbal sau spațiul ocupat de chibiți și masa de șah.

Se spune că speranța moare ultima, asta înseamnă că va supraviețui și ultimei generații de moșnegi; cu cine va fi contemporană?

Foto. Ioan Mugurel Sasu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.