Popasuri ale poetei Cristina Bejan în România

Popasuri ale poetei Cristina Bejan în România

Autor: prof.univ.dr. Anca Sîrghie (Sibiu)

Mă bucur să aflu că în reuniunea literară din 3 decembrie 2023 a Cenaclului Românesc „Mircea Eliade” de la Denver Colorado, USA, se prezintă cărțile scriitoarei Cristina Bejan. Mi-am pus întrebarea firească: „Oare câți dintre dumneavoastră ați aflat despre Cristina?” Așa am decis să vă fac cunoscut interviul pe care eu i l-am luat în anul acesta. Realitatea este că pe universitara Cristina Bejan[1], tânăra româncă trăitoare în Denver, orașul la 1000 m altitudine din USA, am remarcat-o în câteva reuniuni ale Cenaclului internațional „Mircea Eliade”, unde prin Zoom a citit din versurile sale, iar în plin Mărțișor 2023 ne-am întâlnit cu mare emoție la Primăria Sibiu, unde a sosit cu volume de versuri bilingve. Așa am decis să realizăm un interviu, dar Cristina l-a acceptat numai după ce termină anul universitar în curs, care îi absorbea  prea multă energie. Iată că ziua așteptată a venit[2].

Anca Sîrghie: Ce ne poți spune despre familia în care te-ai născut? Ce rol au jucat părinții și apoi profesorii și școlile urmate în formarea ta intelectuală și scriitoricească?

Cristina Bejan: Datorez totul părinților mei, am moștenit intelectul lor (amândoi au obținut doctoratul), de asemenea, le mulțumesc că m-au crescut pe mine, pe sora și pe fratele meu, în așa fel încât să ne simțim mereu liberi să ne urmăm visele. Când am crescut, părinții m-au ajutat să descopăr cine sunt cu adevărat și m-au sprijinit în fiecare etapă ca artist și scriitor. Am fost, de asemenea, rebela familiei, dar m-au sprijinit și atunci. Când m-am mutat într-o insulă din Pacific, în 2010, n-au încercat nicidecum să mă oprească. Mi-au spus doar: „Sună-ne când ajungi acolo”. Ceea ce am făcut în fiecare zi și voi continua să fac toată viața. Când am locuit în Vanuatu, am scris o piesă de teatru despre drepturile femeilor. Când le-am spus părinților că asta fac acolo, reacția lor a fost: „Ei bine, are sens ce faci.”

A.S.: Care este domeniul tău de competență profesională și ce lucrări mai importante ai publicat? La ce manifestări științifice și artistice te-ai afirmat până în prezent în America?

C.B.: Sunt un autor publicat, cu trei cărți, în cele trei genuri de care mă simt atrasă: istorie, teatru și poezie. Am publicat, în timp, numeroase poezii și traduceri de poezie în reviste literare. Sunt profesor de istorie și teatru la Universitatea Metropolitană din Denver, Colorado. Predau cursuri universitare din anul 2010, de când am obținut doctoratul în istorie modernă la Universitatea din Oxford, unde am studiat ca bursieră Rhodes și Fulbright. Am lucrat ca istoric la Muzeul Holocaustului din Washington D.C. și am publicat 64 de articole în Enciclopedia Lagărelor și Ghetourilor, vol. III.  De asemenea, am fost co-autor la Introducere(a) volumului despre Africa. O carte de istorie a mea, despre Asociația „Criterion”, și cea de poezie Cai verzi pe pereți, tocmai au fost publicate în traducere românească și le-am lansat cu ocazia turului meu prin diferite orașe din România, în martie 2023.

A.S.: Care este temelia relațiilor tale cu România? De când ai început să călătorești în România?

C.B.: În timpul Războiului Rece, nu am avut voie să călătorim în România, deoarece tatăl meu era un transfug, încălcase legile statului român prin rămânerea lui în Statele Unite ale Americii. Eu și familia mea am reușit să călătorim în România doar după Revoluția din 1989. În anii ‘90 am fost în fiecare an cu familia, iar după 2000 de una singură. Iubesc România, de asemenea familia și pe prietenii mei de acolo. Am învățat limba română cu adevărat în anii 2007-2008, când am avut o bursă Fulbright pentru a studia la Universitatea din București. Iubesc limba română, o vorbesc cu plăcere, dar cu un inevitabil accent american. Prietenii și familia din țară nu au probleme să mă înțeleagă, doar unele persoane din diaspora românească sunt mirate că cineva crescut în America, în timpul Războiului Rece, de către un „dușman al statului”, nu a vorbit românește în copilărie.

A.S.: Ce impresie ți-au făcut țara tatălui tău, cu tradițiile ei istorice, folclorice, culturale, și oamenii cu calitățile și defectele lor? Poți face o comparație cu cele americane?

C.B.: Așa cum am spus, iubesc România. Am crescut cu sentimentul că lipsește o parte din mine, atâta timp cât tot ce era legat de România îmi era interzis. Mă simt ca și când aș fi regăsit o parte din mine în România. Cei mai mulți americani nu-și cunosc originile și asta este o mare problemă în America. Mă simt norocoasă că nu este la fel în cazul meu dar, în același timp, câteodată am și un sentiment de frustrare. Să știi că ai avut membri ai familiei tale care au suferit în perioada fascismului și comunismului este ceva care te apasă ca un bagaj greu. Cât despre tradiții, îmi place mâncarea românească, pe care o găsim tot timpul la cele câteva magazine europene din zona noastră în Colorado. Iubesc muzica pop și rap românească. De fapt, ascultând muzica actuală, învăț mai bine limba română. Bine-nțeles, iubesc cultura română, istoria și pe scriitorii români. Consider toți membrii fostei Asociații „Criterion” niște genii creative care m-au inspirat. Despre țara în sine, este greu să spun care zonă este cea mai importantă pentru mine. Familia mea este din Galați, dar consider Bucureștiul ca pe orașul meu de suflet, unde am locuit și studiat.

A.S.: Tocmai te-ai întors dintr-un turneu poetic prin România, prilejuit de lansarea volumului Cai verzi pe pereți, adus în două variante – engleză și română. Cum a fost primită fiecare dintre ele?

C.B.: M-am simțit onorată să-mi prezint poezia (atât prin recitare cât și prin spectacol live, sub numele meu de scenă, „Lady Godiva”, pe parcursul turneului meu în România. Succesul a fost mai mare decât m-am așteptat. Am fost de două ori invitată la Televiziunea Națională, de asemenea am dat interviuri la posturi locale și naționale de radio. Și în engleză, și în românește, cu accent cu tot! Poezia mea a trezit interesul publicului, mai ales că este un gen cu totul nou în România: spoken word poetry, poezia cu mesaj deschis. În ultimul timp, au apărut și la București și la Timișoara asemenea cluburi de poezie și limbaj la marginea poeziei și a fost foarte fain să mă conectez cu artiști care scriu în acest fel. Spoken word este poezia cu mesaj de suport pentru o cauză și își trage rădăcinile din tradiția  povestirilor orale din Africa de Vest. Acest fel de poezie abordează de cele mai multe ori probleme dificile ale societății actuale. În multe privințe spoken word este, de fapt, activism și are nevoie de o comunitate unde să se facă auzit. Acest fel de poezie trebuie spus cu voce tare. Eu consider că faptul în sine de a scrie o asemenea poezie este o acțiune radicală. Cei care reacționează negativ la poezia pe care o scriu cred că au dificultăți în a accepta această formă de artă. Dar, întâlnirea cu acești artiști ai poeziei cu mesaj, așa cum am menționat, mă face să sper că România își va deschide mintea  și inima pentru această puternică tradiție poetică.

A.S: Pentru că acum trei luni ai făcut un turneu literar în România, te rugăm să rezumi fiecare popas în marile orașe pe care le-ai vizitat. Cum s-au desfășurat întâlnirile cu publicul iubitor de poezie din România?

C.B.: În acest tur livresc al meu, fiecare oprire a fost diferită. Am lansat volumul de versuri Cai verzi pe pereți la Librăria Cărturești „Verona” din București, chiar de Ziua Internațională a Poeziei. Librăria a fost plină ochi, iar evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook. Am avut ocazia să recit din versurile mele alături de actrița Zita Moldovan. A avut loc o discuție aprinsă despre carte, discuție moderată de  Mugur Grosu (unul dintre artiștii spoken word apăruți în București, de care am menționat mai devreme). De acolo, eu și prietenul meu ne-am deplasat la Sibiu, unde am lansat cartea în Curtea interioară a Primăriei din Sibiu, alături de doamna primar Astrid Fodor, într-o prezentare moderată de cunoscutul poet Radu Vancu. M-am bucurat că ați fost și dumneavoastră prezentă, doamnă profesor Anca Sîrghie, și că ați luat cuvântul. Primăria își are sediul într-o clădire extraordinară, dar surpriza a fost recitarea poeziilor mele, pe muzică, de către artistul local Charlie Falamas.

Următoarea etapă a fost Brașov, unde, atât eu cât și prietenul meu, la invitația profesorului Adrian Lăcătuș, am vorbit în fața studenților. Am lansat volumul de poezie la Centrul Cultural al Universității „Transilvania” și am avut onoarea să-l am alături, pe scenă, pe un cunoscut autor și profesor brașovean, Romulus Bucur. Audiența, în seara respectivă, a fost formată, în special, din studenți. A urmat la rând Timișoara,  Capitala Culturii Europene 2023. Ambele cărți ale mele s-au găsit la Bookfest Timișoara și am avut ocazia să le prezint pe amândouă și să recit din poeziile mele. O neașteptată onoare a fost o prezentare a versurilor mele, în direct, pe Instagram, din fața bisericii unde a izbucnit  flacăra Revoluției din 1989. Ne-am întors apoi la București pentru a-mi prezenta volumul de istorie la Librăria Cărturești „Carusel”, alături cu un grup de prieteni și colegi și o audiență numeroasă, în rândurile căreia s-au aflat și fratele meu mai mare împreună cu soția lui. Întregul tur național a fost ca un vârtej, ca un vis. Încă mai trebuie să îmi revin de pe urma acestui efort, o adevărată aventură ce ți se poate întâmpla doar o dată în viață.

A.S.: Ce planuri de viitor îți faci profesional și ca scriitor?

C.B.: Câteodată am impresia că nu pot ține ritmul cu numeroasele planuri pe care le am. Vreau să realizez un audiobook al volumului Cai verzi pe pereți împreună cu Charlie Falamas, artistul muzician pe care l-am întâlnit cu ocazia evenimentului de la Primăria Sibiu. Tocmai au ieșit de la tipar un mic volum, cu o piesă de teatru Buchenwald, de asemenea, un alt volum de teatru intitulat În sfârșit, liniște. Patru piese de teatru De la București la Washington. Am pregătit și un alt volum de poezie, care va fi publicat în curând. Titlul ales este Câinii latră, caravana trece, așadar o altă expresie tipic românească, la fel ca în primul volum. Am și multe piese de teatru care așteaptă să fie publicate. Vreau să mă reîntorc și la „prima mea iubire”, aceea de actor, vreau să am timp să joc pe scenă. Voi prezenta din poezia mea spoken word în luna Iulie, la Washington, la Festivalul Românesc. Voi recita la microfon, mâine, din volumul Cai verzi pe pereți. În plus, am un milion de cărți pe care aș vrea să le citesc în vara aceasta. Nu am destul timp pentru tot și, ca să fiu sinceră, nu am nici un plan sigur pentru viitor. Lucrurile se vor întâmpla de la sine, atâta timp cât voi avea inspirația nesecată.

A.S.: Mulțumesc, dragă Cristina, pentru modul cum ai reușit să esențializezi aspectele semnificative din activitatea ta literară, căci numai aceasta ne-a interesat acum, urmând ca data viitoare să dialogăm și despre lucrările tale dedicate istoriei, domeniul tău esențial de competență științifică. Atunci vom stărui și asupra biografiei tale și asupra istoriei familiei tale, peste care de data aceasta am trecut în fugă, ca să nu scăpăm ceea ce era cel mai valoros, anume noutatea viziunii tale literare, spoken word, care interesează și pe unii poeți din România.

(Interviu realizat de Anca Sîrghie în zile de Cireșar, 2023)

[1] Cristina Bejan are un doctorat în istorie obținut la Oxford, este profesor, om de teatru și poetă ce locuiește și creează în Denver, Colorado. Pentru mai multe informații: cristinabejan.com .

[2] Răspunsurile date de Cristina Bejan în limba engleză au fost traduse în limba română de prof. Sebastian Doreanu.

Foto. Anca Sîrghie