România Mare: un ideal implinit
3 min readRomânia Mare: un ideal implinit
Autor: prof.dr. Nicholas Dima (Tucson, Arizona)
Semnal editorial: Eugen Stănescu, Alexandru Cristian, Iulia Stănescu, „România Mare: Un Ideal Împlinit”, Editura PRO Universitaria, Bucureşti, 2022.
Istoria ne oferă continuu lecţii iar noi avem datoria să învăţăm din ele. Iuliu Maniu, unul din arhitecţii Marii Uniri, afirma că popoarele trebuie să aibă mereu şi mereu noi obiective şi idealuri. Altminteri, ele sunt purtate de valuri în voia soartei şi riscă să-şi piardă sensul de a fi.
Naţiunea română şi-a împlinit idealul acum o sută de ani când înaintaşii noştri s-au ridicat la înălţimea evenimentelor şi au înfăptuit marea unire. După o frumoasă înălţare a ţării în perioada inter-belica a urmat însă tragedia mutilării teritoriale, ocupaţia sovietică, instalarea regimului comunist şi haosul din ultimele decenii. Astăzi Europa se confruntă din nou cu evenimente grave, dar care ne pot oferi şanse pentru re-împlinirea idealului naţional. Să ne cunoaştem deci trecutul pentru a ne asigura un viitor mai bun. Este ceea ce fac Eugen Stănescu, Alexandru Cristian, Iulia Stănescu, autorii noii cărţi căreia am avut prilejul de a o prefaţa.
Cartea „România Mare: Un Ideal Împlinit” vine la timp pentru a ne reaminti că idealul naţional ne cere să fim din nou vigilenţi şi la datorie. În această era, întreaga Europă se redefineşte şi fiecare naţiune îşi caută un loc propriu, stabil şi sigur într-un continent unit. Pentru noi idealul e acelaşi: reîntregirea ţării.
Volumul pe care îl semnalez reprezintă un studiu bine documentat, bine scris şi bine venit care se întinde pe 300 de pagini. Cititorul descoperă o carte bazată pe documente, statistici oficiale, declaraţii şi dezbateri politice, precum şi biografii ale marilor lideri care au înfăptuit Marea Unire şi au condus România interbelică. În acest sens, valoarea documentară a cărţii este mai importantă chiar decât desfăşurarea ei narativă şi interpretativă. De fapt, organizarea cărţii vorbeşte de la sine.
Prima parte, intitulată Alegeri, ne oferă obiectiv şi cifric toate alegerile din perioada interbelică împreună cu rezultatele lor. Partea a doua, „Legiuiri, Ministere şi Guverne”, redă lista completă a guvernelor care au condus România acelor ani, precum şi componenta şi realizările guvernelor respective. Cartea oferă totodată fotografii istorice rare, hărţi explicative, grafice illustrative şi tabele concrete pentru cei dornici să ajungă la surse şi să cunoască adevărul.
Personal, am găsit şi unele interpretări uşor subiective, dar în limite acceptabile. E foarte greu să scrii complet obiectiv şi independent într-o lume dominată de patimi şi dirijată de interese. Mă refer la personalităţi şi evenimente controversate ca regele Carol al II-lea, mareşalul Antonescu, partide naţionaliste şi minoritare, Mişcarea Legionară. Istoricii au datoria de conştiinţă să analizeze şi să interpreteze în mod strict obiectiv trecutul şi să-l pună la dispoziţia generaţiei conteporane. Altfel, rămânem să fim manipulaţi în continuare. Autorii cărţii „România Mare: Un Ideal Împlinit” ne oferă documetaţia necesară pe baza căreia să înţelegem şi să judecăm singuri evenimentele. Felicitări!
(Tucson, Arizona, SUA, 24 Februarie 2023)
Foto. Nicholas Dima