Minutul de Hollywood cu Tudor Petruţ – Tovarăşul Oscar cel cuminţel

Minutul de Hollywood cu Tudor Petruţ – Tovarăşul Oscar cel cuminţel

Autor: Tudor Petruţ (California)

Nimic şi nimeni, nici măcar portocala mecanică fost-prezidenţială, nu-i sperie pe producătorii şi vedetele de film din Hollywood mai mult decât numărul de telespectatori care vor să fie încântaţi pănă la lacrimi de spectacolul decernării premiilor Oscar. După ani de zile de agitaţie politică, acuzaţii de rasism desuet, propagandă în cuvântări şi comentarii şi o făţişă campanie anti-Trump, plus vremea de pandemie, audienţa a scăzut la cote alarmante. Unul dintre cele mai vizionate spectatcole în lume a devenit în câteva sezoane doar o anostă prezenţă în programul TV.

Într-un an cu puţine producţii cinematografice, Academia de Film (Academy of Motion Picture Arts and Sciences) a moştenit filme realizate în perioada fostei administraţii de la Casa Albă. În general pelicule cu încărcătură ideologică (şi dacă mai întreabă cineva, de stânga bineînţeles) reflectând o critică socială care penetrează cultura americană a momentului, majoritatea filmelor au avut o audienţă extrem de redusă. Deci mai nimeni nu le-a văzut. Puţini spectatori în afara colegilor de breaslă şi a membrilor votanţi ai academiei. Era deci destul de clar că interesul pentru cine ce premiu câştigă va fi minim.

În criza de timp şi de creaţie, dar cu relaxările inerente post-pandemice, academia a căutat să producă primul mare spectacol, elegant şi galant, sărbatorind nu numai arta cinematografică ci şi revenirea la o oarecare normalitate. Pe lângă calitatea spectacolului televizat, academia a trebuit să găsească şi un ton proaspăt care să fie echidistant şi pozitiv, un apel la unitate şi înţelegere. Ceea ce a însemnat un minim număr de cuvântări fulminante. Ba chiar cel mai distins discurs al serii a fost cel al regizorului Tyler Perry, un emoţionant îndemn la înţelegere şi îmbinare fără ură. Şi pentru că nu mai este cazul, au lipsit glumiţele şi satira la adresa colegului nostru (între timp dat afară din sindicat) Donald Trump.

Dacă tonul şi culoarea spectacolului decernării premiilor Oscar le-a ieşit bine producătorilor, membrii academiei au ştiut cum să voteze la milimetru. Ca să mulţumească pe toată lumea. Ca să demonstreze că e vorba în primul rând de calitate artistică şi nu de declaraţii politice. Toate filmele au luat câte un premiu, într-o diversitate de vis despre care presa nu a avut cum să vuiască şi să acuze (ca de obicei mai nou) de rasism şi lipsă de echitate. Tovarăşul Oscar cel cuminţel s-a întrecut pe sine într-o încercare de împăcare cu toţi şi cu toate cele.

Cu toate acestea audienţa a fost cea mai scăzută din istoria premiilor Oscar televizate de decenii. Analizele de utilizare au arătat că mulţi telespectatori au schimbat canalul după numai câteva premii. Iar la programele post-Oscar, unde sunt afişate toaletele şi paparazii aleargă după vedete (vaccinate) cu paharul de şampanie în mână, nu s-a uitat chiar nimeni.

Din păcate excelentul documentar românesc „Colectiv” nu a avut noroc. După ce a fost nominalizat la două premii Oscar, o premieră pentru cinematografia românească, filmul a intrat în compeţie directă cu o fascinantă şi emoţionantă producţie, „My Octopus Teacher” (de şi cu Craig Foster), care a câştigat statueta şi pentru mesajul umanist, de co-abitare în spaţiul natural comun al tuturor fiinţelor. În contrast cu critica acidă, şi meritată, la adresa unui întreg sistem inoperant prin care au decedat tineri nevinovaţi. Nominalizările şi distribuţia pe canalul Hulu au fost un tur de forţă pentru regizorul Alexander Nanau pentru care merită felicitat.

Aşa că, după toată cuminţenia, aşteptăm cu interes premierele verii, în cinematografe cu spectatori (în sfârşit), care să genereze interes pentru premiile anului viitor!

Foto. Tudor Petruţ