Piramida răului

Piramida răului

Autor: Lili Crăciun (Oradea)

Spun specialiștii în domeniul psihiatriei și psihologiei că, în bolile care îți afectează creierul și comportamentul social, cel mai important pas este recunoașterea. Ai probleme cu drogurile, suferi de alcoolism patologic sau simți că rețelele de sârmulițe și luminițe din cap ți-au luat-o razna, încurcându-se între ele? Niciun tratament nu va da randament dacă nu recunoști în fața propriei tale oglinzi interioare că ești dereglat. Primul pas spre vindecare este ca, la nivelul mentalului, să conștientizezi starea care te bântuie și să-ţi impui, luptând cu tine însuți, să o depășești. Fără recunoaștere și voință niciun tratament, oricât de sofisticat sau genial ar fi, nu te va face bine. În acest fel văd și situația poporului meu, trăitor aici sau departe.

Ne înfoiem ca niște curcani mândri și huiduim cât ne țin bojogii, scuipând cu ură pe marii corupți care au demolat scândură cu scândură țara, au demolat și ascuns toate cărămizile căminului denumit patrie, cărând și pământul dimprejur pentru ca să îl pună la păstrare în traiste personale. Nici unul, însă, nu recunoaștem că noi i-am ales, ne reprezintă. Refuzăm să pornim în înlăturarea dezastrului, în care ne mocirlim, de la faptul că, la nivel mic sau mare, românul se descurcă în slujbe călduțe sau în activități desfășurate cu tupeu, inconștiență sau jemanfișism, făcând echilibristică pe funia subțire care desparte legalul de ilegal. Suferim de o lipsă crasă de moralitate, naștem monștrii care ne fură țărâna de sub picioare.

Degeaba și inutil îi criticăm pe cei cu funcții și demnități publice. Ducem lipsă de moralitate și onoare, tare înscrise în codul genetic. Hoția, ipocrizia, duplicitatea și necinstea fac casă bună nu numai cu aleșii ci și cu majoritatea dintre noi. Nu, nu doar la stânga se întâmplă fenomenul, din păcate la noi stânga și dreapta sunt abureli. În spatele cuvintelor meșteșugite stau rechini și într-o parte și într-alta, care n-au nimic de a face cu principiile, de stânga sau de dreapta, ci doar cu afacerile pe mormane de bani nemunciți și sinecuri pe parale multe.

Dincolo de critici, înfoieri de onorabilitate și huiduieli ipocrite, hai să recunoaștem! Avem o boală grea, generalizată iar tratamentul va avea efect doar atunci când vom conștientiza cangrena pentru că, incontestabil, nu numai cei care ne conduc au probleme de demnitate, furt și minciună. Ele sunt defecte ale întregului popor. Iar când mă refer la întreg nu am în vedere egalitatea matema-tică ci un înțeles conceptual al majorității, concept implementat prost la nivel politic și democratic, cea care le permite lor să facă orice în timp ce noi, minoritatea ce nu contează, înghițim minciuni sau dăm din mână a lehamite.

Te cuprinde un sentiment al inutilității când vezi milioane de oameni așezați pe o piramidă a răului, ocupând o treaptă mai jos sau mai sus, după cum a știut fiecare să dea din coate. Furt și min-ciună, duplicitate, lipsă de onoare și de cinste găsești pe treptele piramidei. Cei de pe treapta de jos dau la gioale celor cățărați deasupra, îi trântesc la pământ și le iau locul. Furtul este mai mare sau mai mic în funcție de treapta pe care ai reușit să te cocoțezi. Iar până când nu recunoaștem că și un șurub băgat în buzunar pe furiș tot furt este, dacă lucrezi la negru (și mai iei și șomaj în acest timp) tot necinstit este, nu vom putea să ne tratăm. De la șurubul pitit cu nonșalanță sau bucata de tablă, la topul de hârtie sau câteva dosare și până la sutele de milioane de euro, furate de cei cocoțați în vârf, nu sunt decât pași de parcurs pe treptele piramidei amorale.

Diferă mărimea furtului, nu activitatea în sine. Cel de jos îl urăște vocal pe cel aflat pe treap-ta de mai sus nu pentru cocoțatul e hoț și mincinos ci pentru că nu reușește să-i ia locul, cu certitu-dinea că va fura și minți mai inteligent. Fiecare tropăie și dă din coate, nerăbdător să ajungă pe treapta următoare pentru a pune mâna pe ce are cel de mai sus.

În jurul piramidei or fi și fluturi, idealiștii care roiesc dând bezmetici din aripi, încercând să-i convingă  – pe cei agățați cu ghearele de răul care colcăie – să se elibereze. Dar sunt puțini, foarte puțini și nu numai că nu conving pe nimeni să se transforme în fluture și să învețe frumusețea zbo-rului însă, tot mai des, cei de pe trepte le aprind aripile iar fluturii se transformă în scrum.

Foto. Lili Crăciun