Un trend cool, dar și multe „zdrențe lingvistice”…

Un trend cool, dar și multe „zdrențe lingvistice”…

Autor: Dorin Nădrău (Michigan, USA)

Recunoscută ca una dintre cele mai permisive ca vocabular și permanent dispusă la înnoire, limba română se împrospătează continuu, înglobând în lexicul său numeroase cuvinte. O primă mențiune ce merită a fi precizată este aceea că s-a constatat că nu logica limbii impune circulația cuvintelor și sensul lor, ajungându-se uneori ca și o variantă eronată să devină acceptată, printr-un uz insistent repetat și susținut, iar uneori chiar ca o excepție să se transforme în regulă.

În zilele noastre, influența limbii engleze asupra limbii române actuale se resimte din ce în ce mai pronunțat. Fără îndoială, mediul de afaceri din lumea contemporană (afectat din ce în ce mai mult de controversatul proces de globalizare) a determinat o serie de „inovații” în lingvistica românească, unele create contra naturii limbii, probabil din dorința de a impresiona și a părea „cool”. Câteva tendințe inovative se cuvin, cu certitudine, consemnate.

Se observă, astfel, că deși limba română are cuvinte care exprimă cu exactitate un lucru, se recurge tot mai frecvent la „anglicisme”, adică la cuvinte preluate mecanic din limba engleză. De cele mai multe ori, acestea se dovedesc neadaptate sistemului lingvistic românesc, atât din punct de vedere grafic, cât și din cel al foneticii și morfologiei: „trend” (în loc de „tendință”), „skill” (în loc de abilitate), „task” (în loc de „sarcină”), „meeting” (în loc de „întâlnire”) etc., alături de termeni cu o largă utilizare doar în zone specifice: „business”, „make up”, „casual”, „lifting”, „beauty tips” ș.a.

Născocirea în vorbirea curentă a unor cuvinte asemănătoare din punct de vedere fonetic cu cuvinte din engleză este deseori întâlnită și cu preponderență calificată și privită ca ridicolă: „a forwarda”, „a marketiza”, „a up data”, „a focusa” și, mai rar, „a bipui”, „a chatui”.

O categorie originală de „primenire”, de dată recentă, o constituie folosirea participiilor în conceperea unor cuvinte noi, unele dovedindu-se cu adevărat epatante. Astfel, după ce participiul „feliat” s-a bucurat de succes din partea românei actuale, fiind îndeobște acceptat, au apărut cuvinte născute din inimaginabile participii: Derivat din verbul „a bugeta” (la rândul său scornit fără justificare) a apărut participiul „bugetat”, des întâlnit astăzi în limbajul jurnaliștilor și autorităților. În ultima vreme, tot mai des se aud cuvinte ca „termometrizat”, „carantinat”, „negativat”, „pozitivat” și, în multe publicații online, „capcanat”.

Sufixul „-ional” , calchiat după engleză, a condus la apariția unor adjective noi, ca „motivațional”, „inspirațional”, „inovațional”, „instrucțional”, termeni cărora li se potrivește perfect definiția dată de Andrei Pleșu „zdrențelor lingvistice”.

Apelarea la utilizarea în limba română a unor cuvinte care seamănă, din punct de vedere fonetic, cu unele din limba engleză, dă naștere la exprimări care nu asigură înțelesul scontat. Un exemplu este „inducție”, preluat din engleză, „induction”. Sensul cuvântului în română privește câmpul electromagnetic și nu ca în limba engleză, integrarea noilor angajați într-o companie. La fel, în cazul folosirii lui „atașez” (un document la email). În limba engleză, exprimarea provenind de la verbul „to attach”, în limba română corect ar fi „anexez” (un document la un email).

Închei cu un scurt comentariu privind folosirea inexactă a cuvântului „locație”. „Sub influența copleșitoare a limbii engleze, am preluat repede înțelesul impropriu al termenului locație și l-am răspândit peste tot neselectiv și nepotrivit pentru o limbă romanică” (Ioan-Aurel Pop). Cuvântul „locație”, deosebit de mult folosit în limbajul zilnic, s-a îndepărtat de înțelesul său originar atribuit de vechiul cuvânt moștenit în mod organic din limba latină: „loc” („locum, -i”). Crasa inadvertență de azi provine din faptul că substantivul „locație” nu este un sinonim al substantivului „loc”. Orice dicționar ne relevă că este vorba de un neologism, inclus târziu în limba română, sub forma literară arhaică franțuzită, „locațiune”, asemenea altor neologisme, ca „ocaziune”, „considerațiune” etc., modificat ulterior potrivit nevoilor modernizării limbii. DEX ne lămurește că „locație” înseamnă închiriere; chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară; taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor; contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani; un loc anume determinat.

Personal, mă alătur celor care susțin că nu întotdeauna calchierile automate din limba engleză se pretează specificului limbii române și că o utilizare excesivă a anglicismelor periclitează cuvintele româneşti similare ajungând să fie incluse în dicționare ca neologisme.

Foto: Dorin Nădrău (S. U. A.)