Cei vechi, cei noi și cei de astăzi

Cei vechi, cei noi și cei de astăzi

Autor: Cornel Cotuţiu (Bistriţa)

În aceste zile se împlinesc 200 de ani de la nașterea scriitorului Nicolae Filimon. Ceea ce îmi provoacă o mâncărime de… neuroni. Este una dintre personalitățile literaturii noastre care (uneori chiar involuntar) stârnește mecanismul similitudinii, al comparației cu prezentul.

Firește, întâi de toate este provocator titlul romanului său: „Ciocoii vechi și noi”, doar că uneori îi uităm continuarea: „sau ce naște din pisică șoareci mănâncă”. În ce mă privește, considerându-l pe Nicolae Filimon contemporanul nostru, nu greșesc considerând că ar avea o continuare de ieri, de azi, de alaltărieri, așadar: „Ciocoii vechi și noi și cei de astăzi”.

În „Dedicație” și în „Prolog” romancierul realizează o tușă adâncă a portretului   acestui tip social, iar narațiunea e construită de așa fel încât să-i confirme „diagnosticul” dat ciocoiului.

Iar astăzi, un cititor atent, o minte scrutătoare găsește (chiar involuntar) sinonime pentru acest statut comportamental public. Ciocoi, adică parvenit, venal, lacom, imoral, mitocan agresiv și viclean, îmbuibat și îngâmfat. A parveni e considerat un viciu, o pasiune parșivă.

Analistul Vasile Morar, pornind de la aceste „valențe” al românului contemporan, conchide și… prognozează:

„Deocamdată, ciocoismul este, din păcate, un viciu activ, iar adevăratele virtuți ale vieții democratice – politețea, spiritul de dreptate, cinstea, simplitatea, loialitatea, prudența, toleranța, bândețea curajoasă și curajul blând, grija și iubirea – apar ca valori morale și forțe sufletești lipsite de vlagă”. Uneori chiar caraghioase, penibile.

Spiritul astuțios Nicolae Filiomn și-l păstrează chiar și în notele sale de călătorie (V. „Excursiuni în Germania meridională” – 186o). La viața lui, nu a fost căsătorit, ci doar… iubăreț, încât, călătorind prin Europa, observă mereu comportamentul, psihologia femeii, în funcție de etnie, de rasă. Nu este prea entuzismat de ce constată, încât, până la urmă găsește… o rezolvare: Femeile sunt „mai plăcute de la distanță și mai prețuite în absență.” Mde!… El a zis-o…

Mai rețin încă o observație a scriitorului nostru, de data aceasta pe seama unui tic comportamental pe care-l consideră (zicea atunci) „un gest românesc ce se păstrează până astăzi între locuitorii țărani”: „Românul, când se află coprins de gânduri întristătoare, obicinuiește a-și îndesa căciula pe cap.” (S-o recunoaștem: ochi de prozator realist).

Ei bine, tot așa, s-o recunoaștem: Cât de des am vedea gestul acesta, în anul 2019? Căci cei de la țară nu mai sunt țărani, ci niște hibrizi, iar căciulile devin, treptat, obiect de muzeu. Sunt mai vizibile, totuși, plesniturile peste frunte.

(P.S. M-am interesat dacă în liceu se mai studiază – o! ce perimat verb… – „Ciocoii…” lui Nicolae Filimon. Ei bine, întemeietorul romanului românesc este de găsit – în programele școlare – la categoria opționale. Iar un profesor mi-a zis: ”Oricum, pentru elevii noștri lectura, în general e o corvoadă. Deci, cum să-l aduci pe acest scriitor la clasă, al cărui roman e, pe deasupra, și dificil la lectură? Ș-apoi, nu sunt suficienți ciocoii din preajmă…”)