De vorbă cu scriitorul Sorin Olariu

De vorbă cu scriitorul Sorin Olariu
Autor: Ana Moroşanu Magdin

De vorbă cu scriitorul, epigramistul și inginerul român, Sorin Olariu, care lucrează în America, pentru General Motors, la Vehicle Engineering Center din Warren, Michigan, în domeniul ingineriei auto pentru brandurile: Cadillac, Buick, GMC și Chevrolet.
„M-am stabilit în statul Michigan, la vreo 30 de kilometri nord de Detroit și iată că, au trecut de atunci mai bine de 15 ani, cu bune și rele, dar mai ales cu bune. De atunci și până acum m-am întors aproape în fiecare an în vizită în România pentru a-mi vedea locurile dragi, rudele și prietenii!”
*
Ana Magdin: Domnule Sorin Olariu, sunteți român, din comuna Buchin, județul Caraș- Severin, vă rog să îmi spuneți care este povestea plecării dvs în America?
Sorin Olariu: Da, m-am născut în satul Buchin, din comuna cu același nume, într-o familie de gugulani înstăriți și făloși din Banatul de Munte. Tatăl meu a fost preot, iar mama contabilă. Bunicii și străbunicii mei au fost agricultori și crescători de animale. La vremea plecării mele din țară eram profesor la un liceu din Caransebeș și colaborator la posturile de radio și televiziune locale. Așadar, plecarea mea în America nu s-a produs deloc din rațiuni economice, ea a fost mai mult o provocare. Am vrut să demonstrez tuturor – și mai ales mie – că pot, că românii nu sunt cu nimic mai prejos decât alții. De altfel, eu am un dicton călăuzitor în viață: “Lumea aparține celor ce pot!” Au existat voci care spuneau că un poet nu are ce căuta acolo, în capitalismul sălbatic din America și că va fi strivit de pragmatism și de rutină. Mai în glumă, mai în serios, le spuneam acestora să nu uite că în primul rând sunt inginer, absolvent al unei școli de prestigiu din România și anume Universitatea Politehnica din Timișoara – Facultatea de Mecanică și abia în al doilea rând sunt poet, poezia fiind pentru mine doar o mare pasiune. Cu alte cuvinte, cel mai bun inginer dintre poeți și cel mai bun poet dintre ingineri.

Primii pași pe tărâm american i-am făcut la sfârșitul anului 2003. M-am stabilit în statul Michigan, la vreo 30 de kilometri nord de Detroit și iată că, au trecut de atunci mai bine de 15 ani, cu bune și rele, dar mai ales cu bune. De atunci și până acum m-am întors aproape în fiecare an în vizită în România pentru a-mi vedea locurile dragi, rudele și prietenii. Am fost invitat la mai multe emisiuni de radio și de televiziune locale, în Timișoara, Reșița și Caransebeș și am lansat mai multe cărți la București și la Caransebeș.
Ana Magdin: Cum au fost începuturile dvs în America? Ce amintiri aveți din acea perioadă?
Sorin Olariu: Ca orice început a fost puțin mai greu, cu toate că eram conștient că nu umblă câinii cu covrigi în coadă niciunde în lume. Un mare noroc pentru mine a fost faptul că în România am avut acces le internet cu mulți ani înainte de plecare și știam exact care este mersul lucrurilor în SUA, Canada și în alte țări, mai ales în cele din Europa de Vest. Am fost pregătit deci și pentru așa numitele “survival jobs”, adică joburi de supraviețuire, pe care trebuie să le accepte un emigrant care vine într-o țară străină fără un ban în buzunar. Nu m-ar fi deranjat deloc munca de jos, pentru că eram obișnuit cu munca fizică încă din România. Am lucrat din greu și în perioada armatei obligatorii, dar și în facultate, pentru a mă întreține. Să nu mai spun de munca pe care am depus-o în agricultură, mai ales după Revoluție, când ni s-a dat pământul înapoi. Constituția mea destul de robustă m-a făcut să nu îmi fie deloc teamă de munca fizică. Nu a fost însă cazul, pentru că după un scurt stagiu la un depozit de mobilă, am început să lucrez la departamentele de Marketing, Customer Service și Billing pentru o companie de telecomunicații din Michigan, care, oferea clienților convorbiri internaționale. Acolo am acumulat o foarte bună experiență pentru că la acea companie se vorbeau peste 40 de limbi și am avut de-a face cu oameni din toate colțurile lumii. M-am integrat perfect printre colegi, deoarece în România absolvisem și Facultatea de Istorie-Teologie „Andrei Șaguna“ din cadrul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, așa că am fost foarte apropiat de ei ca bun cunoscător al culturii și al religiei pe care le aveau fiecare. De asemenea, în calitate de angajat la departamentul de Marketing, am participat la numeroase festivaluri etnice care au avut loc in SUA și în Canada, ceea ce, m-au făcut să îmi lărgesc orizontul cu privire la aceste două țări și la etniile care trăiesc în ele. După câțiva ani petrecuți în Telecomunicații am fost angajat la General Motors, una dintre cele mai mari companii producătoare de automobile din lume. Pentru soția mea a fost chiar mai ușoară adaptarea, fiindcă ea, ca absolventă a Facultății de Biologie și ca asistentă medicală cu experiență în România, a reușit să își găsescă imediat un serviciu în domeniu, actualmente lucrând pentru un spital de renume din Michigan.
Ana Magdin: Sunteți autor al mai multor cărți de poezii și epigrame! Când ați simțit că trebuie să scrieți poeziile în grai bănățean, care au un haz de neegalat! Ce vă inspiră?
Sorin Olariu: Într-adevăr, am scris și am tipărit mai multe cărți, atât ca unic autor, cât și în colaborare cu alți poeți și epigramiști. Atât de multe încât le-am uitat numărul. De asemenea, numele meu apare în numeroase culegeri și antologii de poezii, de poezii în grai bănățean și de epigrame de la noi din țară, dar și de peste hotare. Am debutat acum mai bine de două decenii, în urma câștigării unui concurs național de poezie – dealtfel, unul dintre foarte puținele concursuri la care am participat – cu un volum de versuri intitulat „Șapte Păcate”, carte care s-a bucurat de o prefață scrisă de renumitul poet timișorean Anghel Dumbrăveanu și de o postfață semnată de poeta caransebeșeană, Maria Bologa. Apoi, au urmat volumele „Poeme Infidele – prefață de Anghel Dumbrăveanu și „Poeme Apocrife“ – prefață de Silvia Jinga, toate acestea fiind cărți de poezie lirică, în limba literară. Primele încercări ale mele de a scrie literatură dialectală au avut loc pe vremea când realizam emisiuni culturale la TV Eurosat, unde i-am avut de câteva ori ca invitați pe membrii cenaclului de poezie în grai bănățean „La Poșmândre“: Dorina Șovre și Petru Andraș, cărora li s-au adăugat ulterior Ioan Jorz, Ioan Ghera, Pătru Fara Răcolț, Adrian Gerhard, Florin Bogdea și alții. De asemenea am colaborat cu scriitorii în grai Ioan Viorel Boldureanu și Ionel Iacob-Bencei de la emisiunea „Gura Satului“ (Radio Timișoara), cu Ștefan Pătruț și Sergiu Boian de la Radio Europa Nova Lugoj, cu Vasile Barbu de la „SLA Tbiscus“ – Uzdin, Serbia și cu redactorul Florin Humița de la Radio Reșița. Pe unii dintre aceștia, cât și pe mebrii cenaclului „La Poșmândre“, i-am avut ca invitați în emisiunile mele culturale unde citeau din creațiile lor, așa că de la ascultarea unor poezii în grai și până la scrierea lor nu a fost decât un pas. Fiind crescut de bunici, la țară, aveam graiul bănățean în sânge, așa că am început să scriu și eu poezii dialectale și să le citesc la radio și la televiziune, ba chiar să le recit pe scenele diferitelor festivaluri. Ele s-au bucurat imediat de un mare succes, au devenit foarte cunoscute publicului bănățean și mă trezeam uneori cu oameni care mă opreau pe stradă și mă rugau să fac o poezie despre ce au pățit ei cu soacra, cu popa din sat sau cu scroafa lor care a fătat purcei cu dinți de aur. Așadar, ceea ce mă inspiră este anecdotica populară, pățaniile oamenilor de la sat. Am creat și un personaj imaginar, pe nume Uica Nielu dân Buchin, un fel de Nea Mărin în variantă bănățeană. Cărți ca „(Ț)Uica Nielu din Buchin”, „Uica Nielu să întoarșe”, „La Chicago-ntr-o Grăgină”, „Sama la covei” sau „Șoadă-i lumea pă la noi” au făcut și fac mereu deliciul publicului cititor din Banat și nu numai. Îmbucurător pentru mine este faptul că pe la concursurile și festivalurile de poezie în grai bănățean de la noi din țară și din Vojvodina, majoritatea copiilor recită din poeziile mele. Probabil acesta a fost și motivul pentru care, pe lângă premiile pe care le-au luat pe merit acești copii, am câștigat și eu câteva premii pentru poezie în grai și mi-au fost editate două noi cărți în colecția „Literatura Dialectală Bănățeană”. Altfel, sunt un scriitor român atipic, pentru că nu particip la viața literară românească, nu sunt înscris în niciun cenaclu, nu merg la festivalurile și concursurile de profil și nici nu trimit poezii sau epigrame pentru concursuri.
Ana Magdin: Aceste poezii satirice le traduceți în engleză, ca să înțeleagă și americanii…?
Sorin Olariu: Nu am tradus niciodată aceste poezii satirice în grai bănățean pentru că nu am găsit încă traducători profesioniști și fiindcă nu cred că americanii le-ar înțelege. Satul românesc este unic și nu poate fi înțeles decât de români. Ce-i drept, am tradus personal câteva poezii pe care le aveam scrise în româna literară. Cu una dintre poezii chiar am câștigat un concurs gen „Tinere Talente Americane“. Singurul concurs de poezie la care am participat, aici, pe tărâm nord-american. Poezia se intitulează „In Memoriam“ și a fost publicată în volumul „Twilight Musings, iar premiul a constat într-o excursie la Las Vegas. Cu această ocazie aștept propuneri de colaborare de la traducătorii români care se încumetă să îmi traducă poemele în limba engleză.

    Foto. Cu poetul Valeriu Cercel si Stefan Strajeri, Hamilton, Canada
Ana Magdin: Ce alte talente mai aveți?
Sorin Olariu: Pe lângă poezii și epigrame aș putea spune că mai cochetez cu proza SF și caricatura. Am publicat câteva povestiri SF online, pe site-urile de profil și mai multe caricaturi cu teme politice, prin anii ‘90, imediat după Revoluție, în ziarele care apăruseră ca ciupercile după ploaie. Și care au dispărut la fel de brusc cum au apărut. De asemenea, practic mai multe sporturi, dar ca amator: înotul, tenisul, voleiul, șahul, etc. Și nu în ultimul rând, îmi place să testez mașini noi, dar cred că asta nu se poate pune la capitolul talente.
Ana Magdin: În America, lucrați la General Motors Technical Center! Ce faceți mai exact acolo?
Sorin Olariu: Cum spuneam în cele de mai sus, sunt de profesie inginer. Dealtfel, atunci când am fost la Ambasada S.U.A. din București, la interviul pentru obținerea vizelor, funcționarul de acolo, văzând că eu sunt inginer iar soția mea asistentă medicală, ne-a spus după mai puțin de un minut: „Bine ați venit în America! Sunt sigur că o să reușiți, acestea sunt cele mai căutate meserii la noi“. Și cum a avut gura aurită, actualmente lucrez pentru General Motors, la Vehicle Engineering Center din Warren, Michigan, în domeniul ingineriei auto pentru brandurile: Cadillac, Buick, GMC și Chevrolet. Din păcate, mai multe nu pot să vă spun. Prietenii știu de ce.
Ana Magdin: Cu siguranță în zona dvs sunt și mulți români, am cațiva prieteni acolo…, ce faceți în timpul liber, vă întâlniți, aveți evenimente românești…, sau aveți un program special cu familia dvs?
Sorin Olariu: Pe vremea când lucram în Marketing am făcut mai multe studii de piață în domeniu și am constatat astfel că numai în Michigan trăiesc peste 100.000 de români. După știința mea sunt mai mult de zece biserici românești în Detroit și în suburbiile acestui oraș, dintre care eu cunosc cinci ortodoxe și câteva baptiste sau penticostale. La unele dintre ele obișnuiesc să merg constant, dar de vizitat le-am vizitat pe toate. Cu alte cuvinte, există o comunitate puternică de români în acest stat, la fel ca în statele California, New York, Illinois și Florida și aș îndrăzni să spun că pentru mulți dintre românii din SUA, viața socială se desfășoară în jurul bisericilor, care dețin săli unde se organizează festivaluri, concerte și alte evenimente românești. Se sărbătorește ziua de 1 Decembrie cu mai mult patos decât în țară, se fac revelioane cu peste 500 de invitați români unde se servește mâncare tradițională și se ascultă muzică din toate provinciile țării. Românii se întâlnesc mereu și cu ocazia concertelor la care sunt invitați artiștii noștri din țară sau din străinătate și de asemenea se întâlnesc între ei pe la petrecerile românești. Există ziare, dar și posturi de radio și de televiziune în limba română, atât în SUA cât și în Canada, unul dintre ziarele de succes distribuit în aceste două țări fiind Curentul Internațional, al cărui patron este prietenul nostru comun, Ștefan Străjeri.
Ana Magdin: Cum sunt românii din America, vă ajutati, vă sprijiniți când aveți nevoie unii de ceilalți?
Sorin Olariu: Personal, am fost ajutat de românii din SUA și la rândul meu i-am ajutat pe alți români de aici. În general, pot spune că românii din diaspora sunt mai puțin dezbinați decât cei din țară. Ceea ce îi unește mai mult este dorul de România. Desigur, ca peste tot, mai sunt și excepții. Noi am plecat din România, dar România nu a plecat din noi.
Ana Magdin: În acest moment, ce vă doriți cel mai mult de la viață?
Sorin Olariu: Sănătate, că-i mai bună decât toate!
Ana Magdin: Doriți să vă mai întoarceți în România? De ce…?
Sorin Olariu: Da, îmi doresc să mă întorc cândva înapoi în România. La pensie sau poate chiar înainte. De ce? Pentru că acolo este țara mea, cu bunele și relele ei.
Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!
Sorin Olariu: Să fim întotdeauna mândri că suntem români și să nu ne fie fie niciodată jenă sau teamă să spunem cine suntem și de unde venim, pentru că nu suntem cu nimic mai prejos decât alții!