Ultimul popas al unui maraton literar american

Ultimul popas al unui maraton literar american

Autor: prof.univ.dr. Anca Sîrghie

Atunci când am traversat Atlanticul, spre a fi „participant de onoare” la cele două simpozioane newyorkeze, intrate de 26 de ani în fiecare lună ianuarie în tradiția culturală a comunității românilor din metropolă, nu bănuiam că invitațiile vor curge pe toată perioada celor nici 50 de zile cât aveam să rămân în America. Așa se face că am parcurs cu avionul distanțele dintre New York și Denver, Colorado, ajungând apoi în Michigan și de acolo am făcut o străpungere în Canada la Windsor și tot pornind din Michigan am intrat în statul vecin Ohio, la Cleveland, ca în final să accept o întâlnire cu românii enoriași la Biserica „Înălțarea Domnului” de la Canton, Michigan, păstorită cu dăruire de pr. Radu Roman, un intelectual deschis spre cultură.

Realitatea este că nicio reuniune literară dintre cele șase nu a semănat celorlalte și nici eu nu am prezentat în același mod conferința Iubirea în poezia Anei Blandiana, cu care m-am anunțat în 4 comunități diferite. Tema nu era întâmplător aleasă pentru luna februarie când americanii sărbătoresc cu mare emfază comercială Valentin’s Day, iar românii își amintesc 10 zile mai apoi de Dragobete, fiul Dochiei, care fusese la daci un zeu al iubirii, precum Cupidon la romani. În plus, simțeam nevoia să explic românilor americani ce noutate metafizică aduce recentul volum al poetei Ana Blandiana, intitulat semnificativ Variațiuni pe o temă dată, pe care tocmai îl comparasem cu lirica erotică anterioară, cea din Persoana întâia plural (1964) afișând o feminitate manifestată debordant sau Octombrie, noiembrie, decembrie (1972), unde viziunea autoarei devenise inconfundabilă. Acum constatam că „marea trecere” blagiană se conjuga după plecarea la ceruri a sufletului – pereche, care i-a fost Romulus Rusan, cu o redimensionare a iubirii, gândită în construcțiile onirice ale poetei gata să înfrunte moartea.

Am aflat de când se concepea afișul pentru evenimentul literar din 24 februarie 2019 că nu numai pasionații de literatură adulți se pregătesc în Canton, Michigan cu recitări, ci și copiii înscriși la Cursul de limba română, condus cu multă dăruire de profesoara Mariana Mitrea, program-recital pentru care s-au selectat din creația Anei Blandiana versuri adecvate vârstei lor. O temă eternă ca iubirea, care a traversat axial marea poezie a lumii de la Sapho la Esenin și de la Petrarca la Eminescu, interesează îndeobște un public larg. Și reuniunea de la sala socială a Bisericii „Înălțarea Domnului” din Michigan a dovedit-o din plin.

Participanții la reuniunea literară dornici să asculte conferința mea despre Iubirea în poezia Anei Blandiana erau, mai mult decât oriunde în periplul meu american, de toate vârstele, de la elevii în clase primare la bunici pensionari, sosiți în America să-și îngrijească nepoțeii. Celor care au venit și în anii precedenți la asemenea evenimente literare românești, le-am citit pe chip nerăbdarea și entuziasmul. Zicerea mea a fost ascultată cu interes, mai ales că fiecare idee era exemplificată bogat cu versuri edificatoare. Imaginile proiectate pe ecran au punctat viața unei creatoare de mare talent, trecută pe sub furcile caudine ale socialismului românesc. Este regimul care a obstrucționat-o în răstimpuri, când a fost interzisă publicarea versurilor sale într-un total de vreo 8 ani, ceea ce nu este deloc puțin. Dar o asemenea cenzurare nu a putut opri ascensiunea Anei Blandiana, marcată prin distincții internaționale, începând cu Premiul Gottfried von Herder conferit de Universitatea din Viena în 1982, și sosind la primirea ca membru corespondent în Academia Română și în Academia de Poezie Europeană. Astăzi Ana Blandiana este Cetățean de onoare al orașului Timișoara, în care s-a născut. Este și Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, al Universității „Dunărea de Jos” din Galați a și nu mai puțin al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. La două dintre aceste evenimente festive participasem direct și am povestit românilor americani ce fast academic a fost etalat la fiecare dintre ele. Așadar, astăzi Ana Blandiana este o prezență strălucită pe meridianele mapamondului, pretutindeni unde răspunde invitației de a vorbi, ea făcând cinste țării sale.

Cei mai grăbiți să recite au fost, bineînțeles, copiii. Le-am dat prioritate și i-am ascultat cu interes, pentru că la școala de limba română în fiecare lună se învață versuri din câte un alt poet român. Astfel, după ce în ianuarie s-a recitat poezia lui Mihai Eminescu și Anei Blandiana i s-a consacrat luna februarie 2019, cu cele 4 ședințe de studiu al limbii române, urmează George Coșbuc în luna martie. Și așa mai departe.

Copiii, între care s-au remarcat Ana Maria Brăzdău, Ana Vicol, David Szocs, Andrada Adam, Teodora Andreica, Sebastian și Octavian Joița, au recitat sau au citit, fiecare după puterea memoriei sale, versuri din creația Anei Blandiana. Între adulți, ca de obicei, doctorul Adrian Andreica deține capul de afiș cu recitarea sa în care pasiunea pentru marea poezie românească este dublată de un exercițiu al memoriei la care își îndeamnă și pe fiica Teodora, valorificând până și răgazul creat când o transportă cu autoturismul spre diferite destinații cotidiene. Iată un bun model pentru toți părinții copiilor din comunitatea lor de români americani.

A urmat lansarea cărților cu care eu sosisem anume din România, moment de obicei foarte așteptat de cei interesați de noutățile editoriale din țară. Cartea de proză Biserica fantomă a Anei Blandiana a fost prezentată de mine, iar Meditațiuni politico-istorice. Spre Marea Unire de memorandistul transilvănean Nicolae Cristea (1834-1902), o carte de certă valoare documentară pentru viața românilor din imperiul austro-ungar la fine de secol al XIX-lea și Întâlnire pe calea undelor. Interviuri despre scriitori români, vol. 1 și 2, cu emisiunile literare „Gaudeamus” pe care le-am realizat în intervalul 2002-2011 la Radio Eveniment din Sibiu împreună cu prof. Alexandru Brașovean, au revenit profesoarei Doina Popa, care a decelat cu autoritatea știută aspectele de conținut de cele ale stilului abordării.

Am oferit celor dornici de lectură în limba română exemplarele de cărți aduse din țară și revista academică sibiană „Lumina slovei scrise”, alături de publicația „Miorița USA” care apare la Sacramento în California sub directoratul publicistului Viorel Nicula. Din bucuria cu care le-au primit am dedus că mai există lectori dornici să citească ziare și reviste pe hârtie, preferate celor pe ecran, care sunt atât de frecvente astăzi.

M-am despărțit de conaționalii mei din Michigan ca de obicei cu dragoste și tristețe, promițând nu doar că voi reveni, ci și că voi face o invitație poetei Ana Blandiana, pe care ei ar dori-o prezentă în comunitatea lor pentru o viitoare reuniune literară.

Drumul spre România l-am făcut într-un avion care m-a purtat peste Atlantic. Fusesem preocupată să aleg un loc la fereastră, singurul care îmi asigura șansa de a-mi stabili niște repere vizuale între cer și pământ. Înainte de a se lăsa întunericul, la înălțimea de 12.000 m am admirat relieful norilor rămași jos, departe, cu munții diafani, cu păduri albe și mări sau lacuri imaginare.

La geamul hubloului, am stat trează să admir stelele clare și luna care acum mi se arăta aproape, ea muza atâtor poeți romantici. Acum cerul îmi oferea un spectacol unic, pentru că secera lunii se proiecta luminoasă pe aripa avionului, așa cum de atâtea ori admirasem în plimările mele europene munții Austriei sau Elveției oglindiți în lamura lacurilor. De data aceasta era incredibilă imaginea lunii răsfrântă pe luciul metalic al aripii de avion, care părea că o poartă cu noi, ore bune de zbor. Chiar și atunci când spre dimineață stelele au fost stârpite de griul luminii, ce făcea ca exact avionul să devină acum negru, silueta lunii continua să se distingă agățată temeinic de aripa avionului. Ce imprimeu celest inedit!

Apoi am lăsat în urmă bezna, descompusă în trei straturi distincte cromatic, de la negru la bleumarin și roșiatic. În fine, orizontul întreg a devenit rozaliu și silueta avionului se smulgea din mistuitoare negură ca să gliseze spre griuri tot mai clare. Norii se luptau să iasă din șalopetele lor întunecate spre a se scălda în lumina albului pur. Ce bucurie a privirii această victorie a Soarelui în disputa cu noaptea. Da, ne-am desprins din conul beznei înaintând spre lumină. Se apropia 1 Martie și eu mi-am promis, ca un răsfăț, că voi aduce primăvara în țara mea. De aceea purtam pe piept și primul mărțișor, unul confecționat și dăruit mie de românii americani, unii care nu vroiau să uite tradiția țării lor de origine, tocmai pentru că trăiau departe de ea, acolo, peste Ocean.