Migdale dulci-amare – „Andromaca mulge vaca

Migdale dulci-amare – „Andromaca mulge vaca”

Pamflet de Florica Bud

„Andromaca mulge vaca/ Vaca linge Andromaca” (Emil Brumaru)

Cu ani în urmă, aflându-mă în Bucureşti, mai bine spus într-o maşină care rula melcifier pe una dintre străzile Capitalei, ascultam vrând-nevrând radio-ul, pe undele căruia doi realizatori, distrau lumea blocată în trafic, cu tot felul de lucruri trăznite. Aşa a început coşmarul şi tot atunci s-a produs şi deznodământul. Din gura umanizată a radio-ului am auzit prima dată că „Andromaca mulge vaca”. Tanti dragă ai mari lacune în acest domeniu, vă veţi colţi, Haţieni Burbonioşi Matinali, ori poate că atunci erai doar o pruncă de cinci ani şi nu aveai cum să cunoşti aceste versuri pe care toată lumea bună le ştie, asta dacă cumva nu eşti copil minune. În cazul că eşti şi nu cunoşti acţiunea „Andromaca”, atunci vom cere să ţi se retragă certificatul pe care nu îl susţii intelectual.

Nu! Nu sunt ceea ce speraţi şi voi să nu fiu, ar fi prea obositor pentru mine. Mă strecor cuminte printre alţi copii de vârsta mea. Dar să ne întoarcem la Andromaca. Dacă ar fi să ne luăm după semnificaţia numelui, toţi ar trebui să ne numim aşa, sau măcar cei care suntem oameni şi care luptăm pentru ceva. Aşa că promotorii entuziaşti ai reginei Epirului, cei doi protagonişti radiofonici, probabil mari iubitori de lapte, sileau eroina să muncească, din oră de oră. Cât am stat în Bucureşti, vreo zece zile, având treburi dimineaţa prin oraş, mi-a fost dat să aud acelaşi lucru la radio, „Andromaca mulge vaca”.

Am avut nevoie de aproape o jumătate de an să îmi scot din minte versurile, care mi s-au strecurat insinuos, acolo. Ajunsă acasă mă culcam și mă trezeam cu ele. Acum că Andromaca ajunsese în patul meu era una, dar să mă înghesuie şi vaca respectivă, pe care o botezasem Mândraia, după văcuţele din gospodăria noastră, era prea mult. Iubesc văcuţele, deşi ar trebui să fiu supărată pe ele, mi-au rumegat vacanţele de elev. Cât era vara de lungă le scoteam la păscut, în caz fericit le duceam până la ciurdă, dimineaţa şi seara mergeam după ele. Dar asta este altă poveste. Şi apoi cum ai fi făcut picioare frumoase, dacă nu ai fi bătut drumurile Ulmeni-ului şi cărările holdelor, mă veţi complimenta pentru prima dată, Juriziabili Internaţionalişti Piciorologi.

După multe luni am reuşit să dorm singură în patul meu. Asta până într-un decembrie când, aflându-mă la Ateneu, unde alături de alţi scriitori şi un public numeros, am dat onorul poeților de pe „Lista lui Manolescu”. Surpriza a venit de la recitalul maestrului Emil Brumaru, când am aflat că de fapt Andromaca mulge vaca oficial, legitimată fiind de numele poetului. Ceea ce a urmat puteţi bănui şi singuri dumneavoastră, Lunatici Nebunitovagi Nightinu. Din nou mă culcam şi mă trezeam cu văcuţa şi Andromaca. Nu aş vrea să greşesc, dar mai mult ca sigur că acei tineri, în răstimpul cât am stat în maşină la acea oră a dimineților, nu au pomenit numele autorului. Eram convinsă că stihurile le aparţin. Poate că l-au pomenit la începutul emisiunii, dar mi se pare nedrept să foloseşti versurile unui poet fără să îi spui numele, dacă este cazul din cinci în cinci minute. Dar la noi se poate orice.

Îmi vine în minte Mircea Sântimbreanu şi glumele sale. După ce l-am cunoscut – şi m-am întors acasă după acel colocviu de literatură pentru copii, de la Călăraşi – am râs multă vreme de una singură, aducându-mi aminte de situaţiile nostime create în jurul său şi de umorul savuros care ţâşnea prin toţii porii săi uriaşi, ce slujeau o înălţime de doi metri şi cinci centimetri. Elevii îl iubeau şi îl adoptau instantaneu, Dumnezeu Să-l Odihnească!

Acum din nou am căzut în păcat. De câteva zile nu îmi dă pace, o doină veche şi frumoasă: „Ană, zorile se varsă”. De data aceasta mi se trage de la o aniversare. Era momentul melodiilor de suflet. Ştiam doina, îmi plăcea linia melodică. Melodia mă cucereşte prima la un cântec, dacă sunt și versurile pe măsură este şi mai bine. La această melodie versurile mă chinuie. Ele încep bine, „Ana, mândra mea frumoasă”. Te simți bine că participi la bucuria fericitului îndrăgostit, că a reuşit să pună mâna pe o femeie frumoasă… Pe când mă pregăteam să plec acasă, îndrăgostitul doinic îmi strică tot cheful, bănuiesc că nu numai mie ci şi miilor de iubitori ai melodiei. Te rugăm să nu ne pui la socoteală pe noi, Perfectamente Soţiboţi Culcarnici, îmi veţi strica şi voi pofta de viaţă.

„Că nevasta-i numai una şi cochiii totdeauna…”. Îşi continuă rapsodul tristeţea de a avea doar o nevastă. Hodoronc-tronc! Ce căutau „cochiii” în această poveste? Mai nou văd că este la modă ca adulţii să îi folosescă scut pentru acţiunile lor mai mult sau mai puţin nesăbuite. Să vină protecţia copilului, veţi sări, Dreptace Oneghene Zburătoare. Să vină, dar să nu îmi stricaţi compoziţia cu lozinci furibunde. Acum cu voia voastră mă voi întoarce la nevasta care nici nu are ce căuta în această poveste.

Normal ar fi să stea acasă şi să facă ceea ce trebuie să facă pe la casa omului. Nevastă fiind, normal ar fi să ţin cu nevestele. În speţa aceasta mă pune, sper că duhul bun, să ţin cu iubirea, adică cu Ana. Mai sunt și altele, Ana Lugojana, Ana lui Ion şi… tot aşa şi la mândra, măi.

Au trecut deja două săptămâni şi adorm şi mă trezesc cu Ana şi cu ingratul care o jigneşte de câte ori interpretează doina, zguduind piedestalul iubirii. Dintr-o dată, acum bătrână, vorba bunicii, îi văd pe bărbaţi cu alţi ochi. Îmi dau seama că din cauza lor nu voi fi în stare să scriu un roman. Cui să mă adresez? Unor stimabili domni, care dacă nu îşi calcă iubirea în picioare nu se simt bine? Nu că partea adversă ar sta mai bine cu… interesele. Parcă nu ai şti că savanţii au dat iubirea pe mâna oxitocinei, un banal hormon, mă veţi întrista şi mai tare,   Dărâmătofaci Cioclănitori Fuziformi. Mă predau!

Mă întorc grabnic la acţiunea Andromaca, de teamă să nu dea laptele în foc, nu aş vrea să risipesc preţiosul lapte andromacian. Din momentul acesta, în care pun punct articolului, sper să nu dureze iarăşi luni de zile până voi reuşi să îmi scot din minte insinuantele versuri brumărene. Mai ales că va trebui să dorm o vreme cu Ana şi nefericirea ei şi cu Andromaca şi văcuţa ei. Ba mai mult, în loc ca lucrurile să devină mai simple, ele se complică. Acum că ştiu ale cui sunt versurile şi ştiţi şi Domniile Voastre, Atotştiutori Variabilmente Alertători, că ştiu, mă veţi sili să respect dreptul sfânt de autor. În acest caz fericit va trebui să îi facem loc lângă noi şi poetului Emil Brumaru, ca urmare va fi nevoie să îmi amenajez un spaţiu de dormit, mult mai încăpător!

Foto. Florica Bud