Poetul Gheorghe Azap (1939-2014)

„Gheorghe Azap este unic prin ceea ce a scris. A trăit ca un veritabil poet, iubind poezia, viaţa. Era singur în ”resedința” sa din Ticvani.Din când în când îl vizitam şi ne bucuram depanând amintiri la un pahar şi o blestemată de ţigară. Mă iubea mult, îi plăcea poezia mea. A simţit cruntă sărăcie, se zbătea în jungla literară dominată de criticii ce n-au scris un vers. Un destin tragic, a trait şi a sfârşit ca un mare poet!”(Gheorghe Hobafcovici, prieten)

***

Opreşte-mă la tine 

Opreşte-mă la tine, când o să-mi vină criza
De a pleca departe făr’ aparat de bord –
Ascunde-mi pijamaua, cravata sau valiza,
Cu lacrimile tale adu-mă de acord.

Aprinde-încălţămintea, ce drumului o cere
Cu gânduri înnodate şi pumnul pe toiag
Şi din tulpina albă a boiului de miere
Fă-mi piedici iscusite, să mor la tine-n prag.

Ia-mi penele din aripi, când numai lângă tine
Regenerez sorbindu-ţi mirozna din pafta –
Şopteşte-mi indulgenţe hristo-elefantine
Şi leagă-mă de scaun cu anemia ta.

Ajută-mă o clipă, când zorile mă strigă
Sărută-mă domestic, sau crâncen, ca un drog
Mai fierbe nişte lapte, mai fă-mi o mămăligă,
Opreşte-mă la tine – opreşte-mă, te rog.

*

Ne vom iubi odată 

Ne vom iubi, odată, într-o eglogă pură,
Când vor cina lăcustele arhimandriți;
Un papagal de miere-ți va locui în gură
Și, șoapta mea, printr-însul, vei ști să o imiți.

Atunci or să se-nchege iluziile mele,
Cu zumzetul credinței lucindu-ți în surâs;
Va-ntoarce romantismul, din oale și ulcele,
Și-ai să-nțelegi, fricoaso, că lângă tine îs.

Îți vor cânta căpșune prin tricuspida lină,
Asemeni primăverii soboarelor de prunci;
Răscumpărându-mi anii în care-ai fost străină,
Vei defrișa din mine stihiile, atunci.

Debarasați de cangea momelilor bălțate,
Din cifrul împăcării o să ne facem zid.
În cea mai liniștită și sigură cetate,
Cu tine, adorato, aș vrea să mă închid.

*

Ah, ce făcuşi, măi fato, de te-ai cărat aşa

moto: „Tot ce-mi rămîne acum de făcut
este să-mi ridic gulerul canadienei”
(Julio Cortazar – Şotron)

Am vrut cu două sute să cumpăr azi o ploaie
Dar n-a ţinut, Roxana, nci chiar cu un bacşiş
Aşa că iar mă duc la filmul cu Charles Boyer
Să mîngîi pe-ntuneric, în buzunar, un şiş

Ah, ce făcuşi, măi fato, de te-ai cărat aşa
Precum un OZN cînd încă era noapte
De m-ai lăsat statuie-n papuci şi-n pijama
Fără amor, făr’ orizont şi fără lapte?

De unde, tu, Roxana, atîta nepăsare?
Au nu ţi-am luat seminţe şi nici chewing-gum?
Au nu te-am dus la meciuri, nu te-am trimis la mare?
Alei, Roxana, dragă, dar cîte nu făcum?

Şi-acuma ce-mi rămîne, să beau întruna, nu?
Şi-apoi la loc să umplu, cu lacrimi, damigeana
Măcar de nu-ţi spusesem cu-atîtea ocazii: tu,
Eu te-am iubit ca popa şi cum pescarul mreana

Ah, slabă eşti femeie, precum zicea Shakespeare
Deşi bărbata fire e încă mai malignă
Că altfel care dracu’ e al meu chilipr
De te mai ţin la pieptu-mi la fel ca pe-o insignă?

Şi uite că acuma îţi scriu scrisori în rime
De las eternităţii surîsul tău de pai
Şi să nu-ţi pese dacă de mine n-a şti nime
Eu te-am iubit. Atîta. Cât şapte samurai.

Tu n-ai să-mi scrii, Roxana, şi asta mă îngheaţă
Iar scrisul meu se face încă mai neciteţ
Aş vrea să pot a plînge de-acum întreaga viaţă
Dar fără mătăluţă nici plînsul n-are preţ

Aşa că voi rămîne pe mai depa-pa-parte
Poetul mediocru ce te iubea ardent
Iar tot amorul nostru va fi decît o carte.
Aşa îmi trebui’ dacă n-am fost perspicient.

*
Maria,a sosit momentul

Maria, a sosit momentul să meșteresc un sarcofag,
După o schiță personală; taman în forma unui cord.
Voi pune-ntr-însul ce, pe lume, mi-a fost nechibzuit de drag:
Iubirea care ți-am purtat-o din Polul Sud în Polul Nord.

De ciocli n-o să fie criză, căci am vrăjmași nenumărați,
Cu brandemburguri parfumate pe conștiință și pe trup.
Tu o să plângi într-o secundă un milion de kilowați:
Pentru că-n secolul acesta ți-am dat târcoale ca un lup.

Și-au să mai cază niscai stele, ca-n erezia din popor;
Iar vântu,-n dinții lui mi-o duce, departe, sufletul olog;
Zăvozii au să mă scufunde în toate lacrimile lor,
Și-un zeu, cu damigeana-n brațe, va delira un necrolog.

Eheu, Maria! niciodată n-o să-nțelegi cât m-am căznit
Să jupuiesc eternitatea: mătăsuri veșnice să ai…
Orbecăiam printre capcane, ca-n pântecele unui chit.
Miraculoasa mea nădejde întotdeauna tu erai.

Dar m-au tradus biocurenții; și-am plâns; și nu m-am bucurat;
Un maxilar de neodihnă la somnul meu s-a predispus,
Pân’ am ajuns argatul nopții, ca un strigoi adevărat,
Căznindu-mă să ar în beznă ca tu să fii cea mai de sus.

Deci: prin urmare – cum se zice – sau așadar, ori așadeci,
Acum când îmi cobor în humă amorul sfânt și vertical,
Mi-a mai rămas numai urarea: ca, tu, iubito, să-ți petreci
Vacanțele la Acapulco, Tenochtitlan, sau la Predeal.

*
Peste răbdări

Atunci când ai promis că vii
Mi-am pus cămaşa de nylon
Aceea cu pasmanterii,
Şi-n suflet încă un zorzon.

Mă lustruisem, pe bombeu
Păşeam atent, să nu mă sfarm,
Mişcându-mă, destul de greu;
Înfipt în blugii bleu jandarm.
Peste răbdări te-am aşteptat,
Încins de-un patos uriaş,
Să-ţi dărui moftul preferat
Şi-o trotinetă cu ataş.

Dar n-ai sosit nici mai apoi
Încât, de-a binelea posac,
Mi-am procurat ţigări de foi
Şi le-am topit cu basamac.

Vezi tu, acum la mine-n piept
Se zbat suspinele fierbinţi,
Şi n-am habar ce mai aştept
În lumea-n care tu mă minţi.

*
Ce vă pasă
Am fost nefericit, dar ce vă pasă
Şi-mi iau angajamentul să mai fiu –
Iubesc o fată cultă şi frumoasă,
De dorul ei îmi trebuie rachiu.

Aflaţi că studiază-ntr-o cetate
Cu trandafiri iluştri şi ţânţari,
Că are note faine, şi că poate
Să ţină un discurs de zile mari.

Şi-atât amar fârtaţilor mă-ncearcă,
Şi-atâta plâns cu sare şi clăbuci –
Încât mă pot plimba cu ea în barcă,
Să fac economie la papuci.

*

Sunt indecent de singur
Sunt indecent de singur. Și nu mă dezaprob,
Secundele, poroase, zvâcnesc pernicios,
Din ce-am iubit cât șapte n-a mai rămas un bob,
Și, iată-mă, apatic, pândind, anaerob,

Cum carii se propagă prin rafturi pan’ la os.
Curat-murdar, pe centru, tavanul s-a zbârcit,
Devin imponderabil într-un stacan zvântat,
Cum nu mai am mahorcă, degeaba am chibrit,

Și mă înjur cu noaptea până ne facem chit,
Pe urmă, în derivă, tălăzuiesc prin pat.
De lene, sau de greață, pantofii nu mi-i scot,
Se-aude-un tren departe, căznindu-se-n bojoci,

Grăbindu-și herghelia spre târgul poliglot,
Dar nu-l așteaptă nimeni așa târziu, socot;
La urma urmei tocmai de asta nu mai poci.
Obloanele privirii acuși o să le-nchid,

Și iguana spaimei îmi va țipa în vis,
În cer va face smirnă un mit selgiucid,
Și-o hârcă o să iasă din peșteri de carbid,
Dar voi dormi cu toată bunăvoință.Bis.

*

Premeditarea mea eternă

Uitasem iarăși sângele deschis
Și ai plonjat cu doi genunchi în el,
Ai născocit un soi de Paradis
Cu mult mai dulce, dacă nu mă-nsel!

Premeditasem o uitare-n plus,
Și-ai profitat de ajutorul meu:
Ca să ne ducem ilegal de sus,
Ca un incendiu lacom!Aulieu!

Uitasem cifrul ivărului dens,
Pândindu-te:în plin să mă străbați,
Recuperând vreun mărunțiș de sens
Din spiridușii mei crucificați…

Da, mi-l uitasem foarte descuiat,
Și te-ai înscris în hărmălaia lui,
Și-n cedrii tăi de dor te-ai cocoțat
Și te-ai înfipt ca un cârlan căprui!

*
Ninge
Ninge caznit, ninge jegos, fulgi jerpeliti
Nu mai cunosc, nu mai produc nici un ciolhan,
Dreptu-i al tau, dragoste-n veci, sa ma eviti
Pana la brau, pana la gat, pan’ la tavan.
Ninge mahmur, ninge-n zig-zag, ninge strain,
Tamplele dor, ochii-i destup; inima-i grea
Inca putin! inca putin! inca putin
Sper sa rezist, pana-ncoltesti,
IARBA A MEA!

*

Eşti iarăşi lîngă mine

Ţi-am aşteptat zulufii. În fine, ai descins.
Înţepenesc, iubito, privindu-ţi un pistrui.
Mă faci, fără-îndoială, cel mai de seamă ins.
Vai cîtă fericire-i, şi-am ponegrit că nu-i.
Vin fulgii dindeparte în iarna de acuşi,
Să afineze, galeş, răbdarea mea de fier :
S-a zis cu burlăcia ! Ce inspirată fuşi :
Localizîndu-ţi glezna la mine-n cartier.
Vom locui de-olaltă, într-un sălaş concret,
Lăsîndu-ne sticleţii să iasă în vileag ;
Şi-o să mă speli cu proză : ca să n-ajung poet,
Ştiind cum că aezii nu prind pe lume chiag.
Cresc iepurii zăpezii. Mi-e bine că exist.
Aş vrea să-i culc în braţe şi-n rafturi să-i aşez.
În iarna asta calmă sînt foarte optimist…
Eşti iarăşi lîngâ mine… INSA NU EŞTI…Visez…

*

Iubito, voi pleca acuși

Iubito, voi pleca acuși,
La ora timpului nefost,
Spre țări cu fluturi și păpuși
Imaginate pe de rost.

Și-n larg, oriunde-o să purced,
Nici n-am să plîng nici să mă mir
Că-ntr-un paraleliliped
Tu ai să dormi pe glaspapir.

Am să răzbat neabătut,
Sub cerga nopților de cocs,
Spre o bambina de năut,
Să-i dărui “submarinul DOX”.

Iar tu vei smiorcăi ciudat,
Insailînd vreun astrolab,
Cautîndu-mă în lung și lat
Atunci cînd o să fiu navab.

Vibrînd seducătorii nuri,
Strigîndu-mă concomitent,
Oricît va fi ca să înduri
Eu n-am să-ți mai răspund: PREZEEENT!

Și dacă n-o să mai exist,
Cu cine-o să prepari scoverzi?
Și-ți vei căzni năsucul trist
Și nasturii ai să ți-i pierzi

*
Viaţa asta…
Viaţa asta, mai ales deşartă,
în care unii se consumă-n artă,
Uitându-şi, zilnic, rânza la aman,
în timp ce alţii, iuţi ca hidrargirul,
Cu marafeţi îşi ghiftuie chimirul:
Să-i toace-n vreun sejur de pandişpan.

Viaţa asta-ntreagă: netto, brutto,
Cu tot tacâmul, Doamne, n-am umplut-o;
De fapt, am pus într-însa mai nimic:
Vreo poezică, niscai sticle goale,
Pesmeţi, trăscău, iluzii, angarale,
Tranchilizante, ceapă, tiriplic…

Viaţa asta,-n dor de şugubine,
M-a scărmănat în chip şi fel pre mine,
Buşindu-mă adesea-n vreun podmol,
însă am fost, la rândul meu, înstare
Să-mi readun tendoanele-n picioare
Şi, oţărât, din smârcuri să mă scol.

Viaţa asta, dreasă-n elegie,
Ursită fost-a silnică şi mie,
Chit că să-i fac hatâruri m-am zbătut.
Ci, tam-nisam, oricât mi-ar da de furcă,
Dacă ar fi posibil pot să jur că
M-aş strofoca s-o iau de la-nceput.

*

Nici că mai sunt acum ca adineauri

Nici că mai sunt acum ca adineauri,
Simțindu-mă de-a dreptul mototol,
Căci nu mai umblu, lela, după grauri
Și că adun prea mult colesterol.
Presimte asta fiecare jună,
Lăsându-mă, o leacă, în aval;
(Ba una , chiar, a îndrăznit să-mi spună
Cum că aș fi escroc sentimental!).
S-ar cuveni să țin și eu dietă,
Taman ca ipochimenii betegi,
Să ciugulesc merinde violetă,
Dr mie-mi plac bucate de câșlegi.
Și uite-așa și pe dincolo, iată:
Secundele defuncte-mi vin de hac,
O!de-aș mai fi acum că altădată,
Cu graurii jigniți să mă împac!

*
De data asta-i ca şi ieri

„Ţine minte că te-aştept.”
(Apollinaire)

De data asta-i ca şi ieri
Şi ca de-a pururea-n deşert :
Deci te aştept din răsputeri,
Străpuns de un arcaş expert.
Prin galantarul nopţii cînd
Răsar luceferi în aspic,
Eu, punctual în primul rînd,
Te-aştept şi nu pretind nimic…
Părîndu-mi cel puţin un veac
De cînd cu miere mi-ai surîs,
Eu te aştept şi mă prefac
Întreg de-a binelea că îs.
Te-aştept în lavă şi-n omăt,
Ca samuraiul nimănui,
De ochii tăi să mă îmbăt:
Stîrnind un chiloman căprui.
Cucernic, te aştept captiv
În mreaja dorului baroc,
Să îţi presar un pandantiv
Pe umerii de pipidoc.
Te-aştept şi astăzi, limitrof
Cu viitorul meu oranj :
Să-ţi chiui lîngă malacof
Şi să-ţi mai fac niţel deranj.

*
Desigur că odată va fi ca niciodată

Desigur că odată va fi ca niciodată:
O morsă masculină te va-nsemna pe gură;
Mânia mea va creşte atunci, cât o săgeată,
Cum n-au visat nici cei ce produc literatură!

Presimt fatalitatea utreniei de mâine:
Îţi propulsezi valiza spre burgul C., cocheto!
Ah, de-aş avea în suflet trei capete de câine,
Să tremuri ca piftia când aş răcni eu: VETO!

Te duci să bei din Someş un bolovan de Lethe;
Să mă turteşti în racla uitării vehemente;
Să-mi iei din sat pistruii celei mai bune fete,
Şi serile parcurse cu dânsa-n farniente.

Apoi mă vor străbate sobolii şi ereţii:
Pe deasupra unii; ceilalţi pe de-din vale;
Iar tu, cu morsa aia-ţi vei saluta gameţii;
De l-oi pândi-ntr-o noapte: să-i bag un pumn în foale!

***

Constantin Preda
November 18, 2014 ·
bocet

lacrimile nu mă-ncap
a murit gheorghe azap
în gutui cu lacrimi sap
a murit gheorghe azap
văile o iau la trap
a murit gheorghe azap
bocetul ca un satrap
a murit gheorghe azap
dumnezeu poartă pe cap
sceptrul lirei lui azap

***

Biografie Gheorghe Azap

n. 26 iulie 1939, Ticvaniu Mic, jud. Caraş-Severin. Poet. Studii liceale.

A exercitat diverse profesii: vopsitor, expeditor forestier, voiajor comercial, învăţător suplinitor, pictor de firme, muncitor necalificat (1959-1971); revine în satul natal (1972).
Colaborează la: „Caraş-Severinul literar şi artistic”, „Flamura”, „Timpul”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Drapelul roşu”, „România literară”, „Semenicul”, „Steaua”, „Transilvania”, „Tribuna” etc.

Volume publicate:
Maria – o caterincă zbuciumată, versuri, Timişoara, Editura Facla, 1975;
Bocceluţa cu plăpânde, versuri, Bucureşti, Editura Albatros, 1977;
Roxana, Roxana, Roxana, versuri, Bucureşti, Editura Albatros, 1978;
Eţetera, versuri, Timişoara, Editura Facla, 1979; Cântece ştrengăreşti, versuri, Bucureşti, Cartea Românească, 1981;
Cuib’şorul nostru de nicicând, versuri, Timişoara, Editura Facla, 1982;
Ultimul exemplar, versuri, Bucureşti, Cartea Românească, 1987;
Vreo carte (Curriculum vitae), versuri, Timişoara, Editura Marineasa, 1995;
Tereremul ocarinei, versuri, Timişoara, Editura de Vest, 1995;
Una sută de catrene drese-n damf de damigene. Pagini din viaţa mea cu popas lângă canea, Reşiţa, Editura Modus P.H., 2001.
Volume colective:
La cota fierbinte. Culegere de versuri , Reşiţa, 1972;
Uneori zborul: şapte poeţi tineri Timişoara, Editura Facla, 1973;
Purtând în noi eterna Românie, Reşiţa, 1975;
Toată bucuria gliei, Reşiţa, 1977.

(sursa ,,poezie.ro,,)