Temporal și temporar în America – Impresii de călătorie (I)

Temporal și temporar în America – Impresii de călătorie (I)

Autor: Viorica Pop (Făgăraş)

Departe de entuziasmul tinereții, dorul de ducă își asumă despărțiri și redescoperiri într-o lumină mai puțin strălucitoare, dar tot pe cărarea destinului. La mijloc de ianuarie, 2016, trăiam în avion semnficația zilei care deschide cultural noul an românesc, în ciuda unor zvârcoliri vremelnice…

Dimineața, în grădina gazdelor, au apărut trei păsări printre veverițe și ramuri dezvelite: una roșie (pasărea Ohio), una cu pene galben-aurii și a treia, cu pene albastre. Doamne, am zis, culorile tricolorului nostru! … Căutam o împăcare în memoria afectivă, cu riscul plonjării pe planuri simboloce: „Omul se naște, deja, prăbușit în istorie, pregătit să depindă de ea, nu mai trece, nici copil, printr-o perioadă preistorică” (O: Paler). Așadar, „un deșert pentru totdeauna”… Apoi: „…în eternitate nimic nu curge, totul e prezent” (Sf. Augustin). Să fi avut și Oscar Wide dreptate când afirma că omul se naște rege și moare în exil?… (Fie și într-un exil temporar?) Încercăm o terapie, tot temporară, cu umorul, care temperează nostalgiile: George Topârceanu traducea parodic un vers din „Rondelul de adio” al lui Haraucourt – „A pleca înseamnă a muri puțin” – prin „Când mori parcă pleci nițel”…

-\\-

Paradoxurile nu încetau să apară. Într-o seară, invitația gazdelor la cazino ne făcea spectatori pe o schiță din roata norocului. Nu ne puterm imagina cât de repede curgeau dolarii pe …Apa Sâmbetei!…

-\\-

Citeam „pe sticlă” reclame comerciale românești: „Angajăm vânzătoare înghețată”; „Lapte crud muls direct de la producător”; „Frigide cu două uși”; „Roșii Spania culese de români”… Formula lui Euclid de la sfârșitul unei demonstrații – „Quod erat demonstrandum” ne făcea să ne întrebăm, nu pentru prima dată, „Unde ești, Caragiale?”. Ne-am amintit instantaneu de un exemplu scăpărător al lui Philippide, prin care preciza importanța exprimării corecte: „Una e să spui Am găsit o capră în trandafiri și alta, Am găsit-o capră în trandafiri”. Ce ți-e și cu simțul lingvistic într-o lume pragmatică, în care nu emoția, ci scopul contează. Mai ales când e și „cratima” la mijloc!…

-\\-

Afară ninge. Aici parcă ninge din tastele calculatorului, nu din cerneala albă a cerului așternând peste lume fulgi de mister. La căldura șemineului de la o fermă pomicolă, priveam livada de meri de pe coama dealului de un alb pufos. Ningea ca în Transilvania. Pe un mare ecran tv, o veveriță alerga nestingherită printre coloanele de marmură de la Casa Albă, în timp ce președintele american și premierul Canadei țineau o conferință de presă. Era un an electoral și ne gândeam că în America ai libertatea de-a candida și libertatea de-a muri de foame. La noi…„e putred mărul, spunea cândva poetul”…

-\\-

O adiere de sfințenie venea de la mormântul maicii Alexandra (prințesa Ileana, sora regelui Mihai) din incinta Mănăstirii Ortodoxe Române „Schimbarea la Față” (Pennsylvania), în vrame ce din biserică răsuna slujba ortodoxă, dar, în întregime în limba engleză! „O tempora, o mores!”…

Ne-am mângâiat cu răspunsul la o invitație trimisă de starețul-ctitor al Mănăstirii „Înălțarea Domnului” de lângă Clinton (Michigan): „Regretul de-a nu ajunge la marea sărbătoare a Mănăstirii nu va umbri bucuria de-a ne simți ocrotiți de sporul duhovnicesc pe care-l dăruiți inimilor noastre. Ne vom împărtăși cu el în 21 februarie, cănd, grație prietenilor noștri din Parma (Cleveland) sperăm să auzim clopotele înfrățite cu vibrația celor de la Sâmbăta (Făgăraș), unde ați ostenit ani buni”…

Foto. Manastirea “Inaltarea Domnului” din Clinton, Michigan

Veneau înspre noi cuvintele despre mănăstirea făgărășeană, din „Pagini alese” de N: Iorga: „Pornim iute, pentru a întrece căderea pripită a serii, către pădurea care ascunde schitul brâncovenesc. Străbăteam miriști, lanuri de cartofi, cucuruze semănate în pământul lutos, destul de sărac. Munții stropiți de nea se înșiră în fund, hotar de țară și desărțitor al aceluiași neam. La dreapta, în urmă, se ascunde Drăgușul, iar în stânga, turnuri albe mici, arată unde e Pojorta, apoi Lisa și Breaza, în fund, sub codru. Trei piscuri albe se înfundă rotunjit făcând ceea ce cheamă Fundul Sâmbetei. De o parte și de alta vârfurile ce urmează într-o uriașă platoșă de păduri, în care, de la fagii, mestecenii, paltinii verzi, bradul negru duce la culmile de o albeță aspră. Drept sub colțul alb al Pietrei Roșii, în marginea soborului împărătesc al munților, între copacii deși, printre care spumegă într-o nevăluire zgomotoasă două râuri de munte ce stropesc cu apă înghețată întreaga pajiște semănată cu acele brândușe plăpânde, vezi dărâmăturile schitului. Un turn fără vârf se fărâma deasupra unei clădini cu pridvor și tindă, încinse de linii zimțuite. Copacii subțiratici cresc pe zidul măcinat și-i acoperă cu pietate goliciunea părăsită”…

Azi Mănăstirea e cetate, asediată adesea de localurile din jur. La Mănăstirea ortodoxă de lângă Clinton un fior, de întrebare persista: Cum a reușit Arhitectul Divin o așa asemănare de peisaj cu aceea din Munții Făgărașului? Uimirea se topea în supărarea starețului din cauza dezbinărilor dintre români. La pecare, i-am lăsat un mesaj:

„De vor rugina s-o așeze-n clopot

Cu ura răspândită-n roata lumii,

În opinteli deșarte zac nebunii,

Pe când în noi credința vine-n ropot.

Din stropii ei ne-mpărtășim, Părinte,

Știind că tu pe Cruce încă sângeri;

Să ningă-n noi cu aripi moi de îngeri,

Să vindeci rănile-n Potire Sfinte”…

-\\-

Prin ploaia din parc („Plouă, plouă,plouă/ Vreme de beție/ Să asculți pustiul,/ Ce melancolie,/ Plouă, plouă, plouă”), simțeam că niciodată Bacovia, cel pătruns de poezia americanului A. Poe, n-ar fi putut trăi aici… Un catren se năștea în peisaj: „Peste drum, o casă retrasă, de gay/ În spate c-o uitată sinagogă,/ O ușă neagră, ca de la morgă,/ Atârnă plângând într-un tei…” Noroc cu ospitalitatea româneacsă a gazdelor noastre, Aurelia și Adriana Trâmbițaș !…

-//-

Vizita în Amish Country, în compania prietenilor, familiile Borzea și Stoia, echivala cu o întoarcere în copilăria din satul cu turnuri albe de biserici și case de bârne, văruite în albastrul vinețiu al Munților Făgăraș. Coboram într-o istorie care se încăpățâna să încremenească în bărbile lungi și pălăriile cu boruri largi sau în coamele cailor și tălpile desculțe ale tinerilor. Văzându-le însă magazinele si restaurntele, ne-am amintit de observația scriitorului Octavian Paler despre Sămănătorism: „un leșin de târgoveți care suspină după viața la țară, bându-și cafeaua la oraș.” Vinul și mâncarea, la restaurantul „amych” îți erau servite cu aer de metropolă! („Sic transit gloria mundi”)…

-//-

Popasuri într-o călătorie prin America se ivesc peste tot: la biserici, biblioteci, muzee, Niagara, Canioane, oaze, țârmuri de ocean, baruri, restaurante, spectacole, degustări de vinuri în preajma Niagarei…

Un popas spiritual a fost pentru noi casa de lângă Detroit a bucovineanului Ștefan Străjeri, directorul „Curentului Internațional”, străjer al identității românești în pluralismul american. Te întâmpină firesc, cu mireasma brazilor care îi străjuiesc locuința. Dincolo de interpretările de azi despre „spațiul mioritic”, constați, cunoscându-i familia, că omul și locul se armonizează. Din casa modernă, ospitalieră, nu lipsesc amintirile Bucovinei. Ne-a dăruit cartea „Românii americani de la Marile Lacuri”, cu subtitlul „Peste o sută de ani de prezență românească în statul american Michigan”. Emoția de-a ține în mână un volum cu peste 600 de pagini pornea de la coperta în dimensiuni albastre pe orizontală și verticală: întinderi de ape unite, prin zgârie-nori, cu albastrul cosmic. Simnțeam că suntem într-un pridvor al casei din Bucovina privind cu mâna streașinâ la ochi spre o altă lume.

Ce vor fi căutat cu mai bine de 100 de ani în urmâ românii aici și ce vor mai fi căutând astăzi? Amintirea că și bunicul dinspre mamă a lucrat 10 ani în America mi-a stârnit, în scurtul răcaz al vizitei, curiozitatea de-a citi un capitol, din partea a doua, despre cauzele emigrării românești. Situația economică, psihoza colectivă (întreținută și amplificată de ghidurile de emigrare), spiritul de imitație, sustragerea tinerilor din perioada interbelică de la serviciul militar au dus la conturarea unei psihologii colective: incertitudini asupra viitorului, sentimentul de înstrăinare, atitudinea localnicilor față de imigranți…

Foto. Ştefan Străjeri , Lucica Borzea, Viorica Pop, Doina Popa, Vasile Pop, Irimia Borzea 

Fără pretenția unei prgătiri de specialitate, curiozitatea, anunțată și de titluri, persista, dar trebuia să mai aștepte până la întoarcerea acasă. Aveam totuși în mâini o monografie „stejar-străjer”, cu ramuri într-un orizont al cunoașterii și al trăirii. Desigur, „verba docent, exempla trahunt”: familia românului Ștefan Străjeri e un exemplu de patriotism autentic!