O neîncăpătoare sărbătorire a lui Mihai Eminescu la New York

O neîncăpătoare sărbătorire a lui Mihai Eminescu la New York

La început de an 2017 evenimentele culturale românești din New York curg înmănunchiate, căci la o galerie din downtown expune un grup de pictori din Cluj-Napoca, Tristan Tzara apare în cadrul expoziției majore de la Museum of Modern Art dedicată lui Francis Picabia, pictorul care a adus dadaismul în SUA în 1918, pe Broadway s-a jucat scenarizarea romanului The Encounter: Amazon Beaming de Petru Popescu, la Festivalul Filmului evreiesc de la Lincoln Centre rulează filmul regizorului Radu Jude – Scared Faces -, deja cunoscut la recenta ediție a Festivalului filmului românesc din Westchester, la nord de New York City.

Dar între toate, evenimentul intrat în tradiția comunității și așteptat cu mare interes este Simpozionul anual Mihai Eminescu, organizat de Academia Oamenilor de Știință din România, filiala U.S.A., Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă New York, în colaborare cu Societatea Română Creștină „Dorul”, activând în metropola americană din 1903, și, desigur, cu Cenaclul „Mihai Eminescu”, o prezență vie în arealul cultural românesc al metropolei, cu revista lui Lumină Lină, tot mai cunoscută pe mapamond.

Cea de-a XXIV-a ediție a Simpozionului anual Mihai Eminescu, identificată benefic în ultimii ani cu Ziua Culturii Naționale, are drept titlu „…Dar iubirea de moșie e un zid…”. Eminescu, păstrător al valorilor perene ale neamului românesc, concepută de pr.prof.univ. dr. Th. Damian pe două părți, desfășurate în locații diferite. În 14 ianuarie 2017 cu începere de la ora 11 la Restaurantul „Boon” din Sunnyside prof.dr. Th. Damian, ca organizator al manifestării, a salutat pe oaspetele sosit din România, universitara sibiancă Anca Sîrghie, apreciind participarea cu comunicări interesante a unor personalități cunoscute în domeniu. După salutul ing. Cristian F. Pascu, președintele Societății Române Creștine „Dorul”, la microfon a fost invitată Excelența Sa, d-na Consul general Ioana-Gabriela Costache, al cărei cuvânt de început a fost aplaudat entuziast de întreaga asistență. Moderatoarea primei părți a simpozionului a fost Elena Solomon, care a punctat, pe baza unei documentări atente, palmaresul științific și cultural al fiecărui actant, imprimând   evenimentului literar bucuria dialogului.

Prima comunicare a simpozionului, intitulată Goethe și Eminescu: Construcții identitare. Construcții vizionare, a dat prilejul scriitoarei Doina Uricariu, stabilită de mulți ani în metropola lumii, să facă o paralelă între cele două genii, pornind de la aspecte ale geologiei lor interioare, spre a proiecta pentru viitor o nouă cercetare comparată în jurul valorilor identității și vizionarismului, ale umanității din noi, ca dimensiune profundă, întrucât apropierile multiple între mari creatori ne asigură rezistență interioară. Universitara de la Sibiu Anca Sîrghie, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a prezentat tema Mihai Eminescu și “fratele lui mai mic”, Lucian Blaga, demostrând că între   toți urmașii Luceafărului poeziei naționale a românilor, de la G.Bacovia și T.Arghezi, la I.Barbu, V. Voiculescu etc., autorul Poemelor luminii are un statut aparte. Din cercetarea de istorie literară recentă a Ancăi Sîrghie reiese că poetul Mirabilei semințe și-a manifestat admirația față de Eminescu în forme surprinzător de variate; L.Blaga a realizat antologii cu versuri eminesciene, apoi a tradus în limba germană poezii ale creatorului Odei (în metru antic), a dovedit cât de profund îi cunoaște opera, devenită un reper în studiile lui de filosofia culturii, chiar polemizând cu blăjeanul Alexandru Grama, unul dintre detractorii lui Eminescu, și menționându-l admirativ pe marele poet în discursurile rostite la Academia Română. În concluzie, Anca Sîrghie a reliefat adevărul că Lucian Blaga, care se socotea mândru să se considere doar „fratele mai mic” al lui Eminescu, a contribuit substanțial la promovarea imaginii Poetului –Luceafăr în plin secol XX.

Profesorul traducător Ștefan Stoenescu a vorbit la simpozion despre structura polifonică a Scrisorii III, pe care Eminescu a creat-o pe fragmente și apoi a asamblat-o. Om al scenei de tânăr, Eminescu dovedește capacitatea de a construi în Scrisoarea III cea mai pregnant dramatică operă a sa, chiar dacă G. Călinescu va fi deranjat de lipsa unității structurale a poemului, care prin distilări fragmentate a primit aspect de mozaic. Făcând o catagrafiere a imaginii eminesciene, Ștefan Stoenescu apreciază că autorul Scrisorii III este o sursă a modernismului românesc. După Vasile Alecsandri, el a creat o sinteză mai modernă a limbii române. Luând ca reper pe L.Galdi cu Introducere în versificația poeziei române, profesorul Stoenescu apreciază că numai de la M. Eminescu încoace putem vorbi de o rimă cu elemente de sugestie în poezia națională.

Istoricul literar M. N. Rusu a dezvoltat tema Secvențe eminesciene: Regele Carol al II-lea, Ludovic Dauș și generalul Dombrowski, prezentând contextul cultural în care regele României încuraja publicarea de cărți și activitatea librăriilor. Cu ocazia împlinirii în iunie 1939 a 50 de ani de la moartea lui Eminescu, primarul general al capitalei propune ca ediția omagială cu 5000 de exemplare puse în vânzare să fie dublată de o nouă ediție, care a ieșit în 2 septembrie 1939. Noile 5000 exemplare au fost numerotate în continuare, ajungându-se la cifra de 10.000 volume cu poezii eminesciene. Prefața a fost scrisă de Ludovic Dauș, iar ornarea cărții s-a făcut cu imagini din creația unor pictori români și cu citate ale Regelui Carol II. În ședința de la Primăria capitalei s-a decis ca o parte din acest tiraj să se ofere gratuit armatei. Într-un moment când armata română se orienta spre Est, poezia Doina de Eminescu devenea un imbold pentru ofițerii și soldații care primeau în dar frumosul exemplar copertat în roșu. Asemenea cărți au însoțit ofițerii și soldații români până la Stalingrad, dar nu s-a mai întors nici măcar un exemplar după potopul care s-a săvârșit acolo. Mulțumirea lui M.N.Rusu este aceea de a arăta publicului la simpozionul de la New York un exemplar din acea rară și atât de valoroasă ediție eminesciană.

Prof. univ.Teodor Damian de la Metropolitan College din New York, sub titlul George Bălan:interpretări eminesciene îndoielnice, face referire la cartea Nebănuitul Eminescu, 1984, intrând în domeniul interpretărilor critice. Ca autor al cărții, G.Bălan, specializat în filozofia muzicii, se dovedește de data aceasta un compilator de talent, dar ipoteza sa că pesimismul eminescian ar fi consecința pierderii credinței în Dumnezeu este falsă. De-a lungul unor capitole precum Patria spirituală, Cădere în exil și Reintegrarea, printr-un exces de citări scoase din contextul vieții și operei poetului, G.Bălan încearcă să demonstreze că la început Eminescu a fost credincios, apoi și-a pierdut credința în Dumnezeu, pe care în cele din urmă și-a recâștigat-o. În fapt, credința lui Eminescu se cere plasată în contextul vieții și operei sale. Demonstrația lui G.Bălan are un plan preconceput, nerespectându-se cronologia textelor citate. Mihai Eminescu nu a fost lipsit de manifestarea credinței în Dumnezeu, așa cum încearcă să demonstreze George Bălan în exercițiul său hermeneutic, ce se dovedește a fi nerealist.

Profesorul Doru Tsaganea de la Metropolitan College of New York în Națiune și naționalism la Eminescu, prin definiții ale conceptelor de națiune și elită, naționalism, popor, populism și patriotism, demagogie și naționalism șovin, conchide că naționalismul lui Eminescu trebuie raportat la contextul istoric al epocii când   grecii, italienii, polonezii luptau, ca și românii, pentru drepturi naționale. Eminescu exprimă dorința de unitate „de la Nistru pân la Tisa”, ideal național care se cere discutat atât în poezie cât și în publicistică. Naționalismul lui nu avea accente șovine, pentru că Eminescu nu milita pentru dominarea altor popoare, iar minoritățile din Vechiul Regat, îndeobște grecii, sunt criticați ca urmași ai fanarioților cu mare influență economică. Naționalismul clasic nu are componentă etică, ci politică. Populismul aclamă egalitatea, din interese politice. Eminescu se identifică cu poporul român ale cărui interese le apără.

Foto. Prof.univ.dr. Anca Sirghie

Valentina Ciaprazi, profesor de franceză la LaGuardia Community College, New York, a prezentat tema Patriotismul în opera lui Eminescu și a romanticilor francezi, făcând o comparație între Victor Hugo care, inspirat de Războiul franco-prusac și de perioada uzurpării sub Napoleon a III-lea, recurge la cuvinte radicale (tirani, ucigași) în volumul Anul cumplit din 1872 ca în Imn să glorifice martirii, adevărații eroi. Accentele lui patetice amintesc de poemul Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie creat de Eminescu sub forma unui imn, în care el proslăvește „Îngerul iubirii, îngerul de pace”. Victor Hugo își personifică țara căzută și dorește glorie celor care s-au jertfit pentru Franța eternă, întocmai lui Eminescu scriind versurile „Viaţa în vecie, glorii, bucurie,/ Arme cu tărie, suflet românesc,/ Vis de vitejie, fală şi mândrie,/ Dulce Românie, asta ţi-o doresc!”. Epitetul „dulce”, ca atribut al patriei, apărea cu mult înainte de perioada romanticilor francezi, adică în poezia lui Pierre de Ronsard, intrând în titluri de poezie dar, prin idiosincrazie, va fi și termen de dispreț.

Medicul istoric Napoleon Săvescu, președintele Asociației „Dacia Revival International”, New York, a prezentat comunicarea Iubirea de moșie de la Burebista și Decebal la Eminescu, pledând pentru numele de rezonanță Dacia, pe care ar trebui să-l reia țara noastră.

Galeria Spiritus s-a prezentat la eveniment cu o colecție de lucrări originale ale artiștilor români din țară și din S.U.A., de la Victoria Duțu, eminesciană ca sentiment liric, iconarul Liviu Șoptelea, Alexandra Stoenescu, Luca Văienii, Marius Vătămaru, ei fiind prezentați de directoarea Viorica Colpacci, care a sosit recent cu noutăți din viața culturală a capitalei.

Partea a 2-a a Simpozionului Mihai Eminescu a debutat în 15 ianuarie 2017 la Biserica „Sf.Apostoli Petru și Pavel” din Astoria cu tradiționala slujbă de pomenire pentru poeții Mihai Eminescu și Grigore Vieru,   mitropolitul Antonie Plămădeală și profesorul George Alexe, gest emoționant și chiar singular în perimetrul diasporei române contemporane.

Programul a continuat în sala socială a bisericii cu recitări din creația eminesciană, moment susținut de Nicole Smits, Valentina Ciaprazi, M.N.Rusu, Felicia Georgescu, Cristian Pascu, Grigore Culian și botoșăneanul Paul Moraru, care, amintindu-și recenta vizită la casa natală a poetului, a citit cu pauze interpretative de mare trăire poezia De-or trece anii, în care vraja feminității se concentrează în jocul expresiilor un „nu ştiu cum” ş-un „nu ştiu ce”.

În cadrul Cenaclului „Mihai Eminescu”, a avut loc o dublă lansare de carte. Ștefan Stoenescu a prezentat volumul de receptări, eseuri și ecouri în prezent, intitulat de autoarea Anca Sîrghie cu o formulare nu lipsită de fantezie Radu Stanca. Evocări și interpretări în evantai (Ed. Technomedia, Sibiu, 2016). Genul specific al volumului este ciudat și inedit, în opinia prezentatorului, căci ideea de pluralitate, pe care o sugerează cuvântul „evantai”, alătură lucruri care se împletesc sau se contrazic fertil, prin cele 39 portrete din capitolul Evocări, completând imaginea scriitorului cu imagini și date noi, cel mai adesea impresionante. În literatura anglo-saxonă circulă termenul de „oral-history”, născut din incapacitatea de a reconstitui o biografie cu densități de amănunte. Anca Sîrghie a creat o lucrare de mare întindere cu o textură detaliată. Scriitorul se manifestase ca regizor, actor, dramaturg, poet, eseist de marcă într-o perioadă de eclipsă culturală, ceea ce a produs o carență de date, datorită contradicției între biografie și operă. Chiar dacă antum a rămas prea puțin cunoscut, Radu Stanca a fost o personalitate extraordinară, un creator de excepție al poeziei române, personalitatea cea mai percutantă a Cercului Literar de la Sibiu, care înainte de instalarea comunismului a dialogat în 1943 cu Eugen Lovinescu. În structura Cercului Literar de la Sibiu, I.Negoițescu a fost criticul impresionist prin excelență, întrucât Cornel Regman era o altă voce, iar Șt. Aug. Doinaș dovedea o bipolaritate care l-a adus în prim planul literaturii odată cu Nechita Stănescu, ca neomodernist. Radu Stanca nu era un tradiționalist, după moda timpului, ci un român fantezist, nu epigon al lui Eminescu, cum fusese Vlahuță, ci un poet adevărat. Fără ritmica lui Eminescu, Radu Stanca are o imagistică bogată, ca a „Poetului-Luceafăr”. În lirica lui Stanca este o tristia, o ars doloris definitorie. Ca și în Glossa eminesciană, unde finalul reia începutul poeziei, lui Stanca îi sunt caracteristice revenirile la aceleași versuri din debut. Ca un adevărat poet român, Radu Stanca folosește rima, pentru că limba română nu este capabilă să se lipsească de rimă. Aceasta pentru că rima este sigiliul creației divine.” Cartea pe care Anca Sîrghie a oferit-o literaturii române este o istorie orală a unui portret de scriitor și poate că nu ar strica să-i facă și un indice de nume, care pe profesorul de la Ithaca l-ar ajuta să se orientez mai ușor. „Cert este că nu știam nimic despre Radu Stanca – a mărturisit concluziv Ștefan Stoenescu – și țin să-i mulțumesc scriitoarei Anca Sîrghie că m-a introdus în lumea lui fascinantă”.

M.N.Rusu a vorbit despre cartea Ancăi Sîrghie intitulată Lucian Blaga și ultima lui muză, care are Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Este în esență un șocant roman de dragoste, scris sub forma unui dialog, deși cele 3 părți, intitulate „Greierușa” versurilor lui Lucian Blaga, Într-o vară de noiembrie și Un dialog imaginar, sunt constituite din întrebări puse de autoare și răspunsurile Elenei Daniello, medic clujean, soția celebrului pneumolog, Leon Daniello, ființă delicată și inteligentă care l-a inspirat pe Lucian Blaga în ultimul său deceniu de activitate creatoare. Cartea Ancăi Sîrghie este bazată pe o documentare excepțională, având și o tentă polițistă. Cu o inteligență sclipitoare, autoarea nu creează o idilă în care să apară un Lucian Blaga sentimental, ci reconstituirea se realizează în cheie sociologică, astfel că, dacă în primele două părți privirea pleacă din exteriorul existenței sociale spre interiorul operei scriitorului, în partea a 3-a, cea intitulată Dialog imaginar cu Lucian Blaga, mișcarea se face din interior spre exterior. M.N.Rusu își amintește că a primit de la fiica scriitorului, Dorli, niște scrisori pe care în 1984 le-a publicat. Luând cuvântul, autoarea celor două cărți lansate a mărturisit că pentru prima dată i se întâmplă în activitatea ei de scriitoare ca un dialog, cum fusese cel dintre ea și Elena Daniello, să ia forma unui film documentar, Amintiri despre Lucian Blaga, constituit din două părți cu configurații distincte între ele, și doar apoi el, filmul, să   se metamorfozeze în carte. Desigur că o asemenea carte memorialistică are o matcă mai încăpătoare decât filmul. Pentru cei care nu cunosc încă poezia lui Radu Stanca, scriitorea de la Sibiu recomandă volumul Scrisori către Doti apărut în 2016 la Editura Muzeul Literaturii Române, ca să înțeleagă din această ediție, realizată impecabil de Ion Vartic, ce rug nestins a fost iubirea poetului pentru anima lui, actrița și soția Dorina Stanca. Fără rezerve, Anca Sîrghie apreciază că aceste 63 scrisori de dragoste sunt cele mai frumoase din câte i-a fost dat să citească în limba română, mai frumoase chiar decât cele ale lui Eminescu către Veronica Micle, în care cei mai mulți dintre noi văd un etalon. Prin anii ’75-’80, când a citit scrisorile în original din arhiva familiei Stanca, doamna Sîrghie a rugat-o insistent pe Dorina Stanca să accepte ca universitara de la Sibiu să le publice, pentru ca povestea lor de dragoste să fie cunoscută, dar soția poetului a socotit că o corespondență intimă ca aceea nu trebuie să ajungă la marele public. După patru decenii, iată că visul prinde viață și cartea poate fi comandată la Editura Muzeul Literaturii Române din București, pentru ca generațiile tinere de cititori să se confrunte cu un model de iubire adevărată, de care în prezent este o presantă nevoie.

Doina Uricariu apreciază cu referire la cele două cărți recent apărute ale scriitorei Anca Sîrghie, că nu este lipsit de importanță că ea se ocupă de ardeleni, realizând o adevărată saga a marilor scriitori, între care găsește conexiuni ideologice și estetice. „Se poate vorbi – a continuat Doina Uricariu – de un năvod cu verigi între scriitori. Marea calitate a cercetătoarei de istorie literară se dovedește faptul că ea are conștiința înlănțuirii, astfel că nu de un lanț de nisip, ci de unul cu verigi reale se vorbește aici, ceea ce dovedește că Anca Sîrghie știe să facă detectivism, având calități de istoric, de estetician, de literat autentic. Interesant este că aici imaginea lui Blaga se completează în zona sa muzicală, mozartiană, a sufletului uman, poetul fiind coborât de pe soclu și Anca Sîrghie captând în text emoția biografică.Tototdată, am descoperit în volumul Lucian Blaga și ultima lui muză un desen al umilinței provocate în „obsedantul deceniu”, cum a fost numit deceniul VI al secolului XX din cultura română, de încălcarea valorilor autentice într-un tablou al vieții scriitorilor transilvăneni.”

A urmat filmul Amintiri despre Lucian Blaga, fratele mai mic al lui Eminescu, realizat de Anca Sîrghie, căreia i s-a înmânat apoi o Diplomă de excelență „pentru merite deosebite în activitatea internațională de promovare a valorilor culturii și spiritualității neamului românesc.” Semnează președintele Institutului Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă, Pr. Prof. Univ. Dr. Teodor Damian și redactorul șef al revistei „Lumină Lină” de la New York, M.N.Rusu.

Ca surpriză, a fost prezentat de către Cristian Pascu, moderatorul seratei literare, filmul Clipa de poezie, cu mari actori recitând versuri de Eminescu. Cea de-a 2-a parte a simpozionului s-a încheiat cu programul pregătit de prof. Irina Anițului cu copiii și tinerii Școlii de Duminică, dovadă că generațiile ce vin trebuie să păstreze vie amintirea lui Mihai Eminescu. Cea mai longevivă membră a cenaclului, doamna Lucia Columb, într-o alocuțiune rostită strălucit la cei 98 ani pe care îi va împlini în curând, și-a exprimat mândria de a trăi alături de toți conaționalii ei în orașul magnific New York, capitala lumii.

Cu inepuizabila sa energie, pr. Th.Damian a anunțat simpozionul închinat Unirii Principatelor Române, moment de mare lumină a spiritului românesc și de veselie, care se va încheia cu tradiționala Horă a Unirii. Am plecat de la ediția a XXIV-a a Simpozionului Mihai Eminescu cu o senzație de prea plin sufletesc, mai edificată ca oricând că la New York evenimentele culturale românești se țin lanț, înmănunchiate astfel de niște oameni cu har dumnezeiesc și cu dragoste de țară.

Autor: Dana Anadan