Unde ne sunt intelectualii

Unde ne sunt intelectualii

Autor: Silvia Jinga (Waterford, Michigan, SUA)

Ne învârtim într-un cerc vicios. Vrem să scăpăm de penali în fruntea țării și ajungem mereu la ceea ce detestăm. Facem un pas înainte și regresăm imediat de parcă ne-am fi speriat de atâta progres. Victoria PSD-ului cu 45% în alegerile parlamentare ne reamintește de perioada iliesciană a trandafirului, când suavul simbol trebuia să distragă atenția de la criminalele ciomăgeli ale minerilor. Desigur, s-a depășit faza teroristă a începutului „democrației originale” a lui Ion Iliescu. Acum, dimpotrivă suntem asigurați că Liviu Dragnea, președintele PSD-ului luptă pentru liniște, pentru încetarea disputelor violente de opinii și pentru impunerea unui liedership autoritar. Constatând că nimic esențial pentru binele țării nu s-a înfăptuit de mai bine de un sfert de secol de capitalism, în absența unei democrații autentice, populația României are nostalgia unui regim dictatorial, fapt intuit corect de Liviu Dragnea. Mai multă disciplină și mai multă responsabilitate din partea miniștrilor sunt așteptate de multă vreme. Problema guvernului recent format este însă alta. Cei aleși sunt într-un fel sau altul îndatorați lui Liviu Dragnea, astfel că ne întoarcem la sistemul mafiot atotstăpântor în România ultimilor douăzeci și șase de ani.

Programul lansat de pesediști își propune să aducă bunăstarea în România, dar, dacă analizăm componența guvernului, primul lucru de care ne îndoim este onestitatea unora dintre membrii lui. Cel mai discutabil este Florin Iordache, fost subinginer devenit avocat la una din facultățile improvizate după 1990, nașul libanezului Henri Saouma condamnat de curând la opt ani cu executare pentru evaziune fiscală. Finul Rico a beneficiat de învârtelile „băieților deștepți” de la Caracal, care au falimentat combinatul de creșterea porcilor. Florin Iordache nu a fost total străin de afacere, bucurându-se în schimb de finanțări ale campaniilor sale electorale de către libanezul pus pe șmecherii. Liviu Dragnea a fost unul dintre cei trei martori la cununia din 2011 la Constanța a Sevilei Shhaideh, ceilalți doi fiind Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, un triumvirat de penali. Iată că acum Dragnea a propus-o pe Sevil nici mai mult nici mai puțin decât prim-ministru, funcție care i-a fost respinsă de către președintele Johannis. Doar două istorii și ne sunt suficiente să tragem concluzia că PSD-ul, dar nu numai el, readuce în forță capitalismul de cumetrie, spiritul de clan, statul mafiot.

Rezultatul luptei electorale indică dominația în societatea românească a spiritului gregar. Încă în 1920 psiho-sociologul C-tin Rădulescu-Motru, făcând distincția între gregarism și solidaritate arăta: „Gregarismul este o armonie a sufletelor, dobândită pasiv, aproape mecanic, – solidaritatea este o armonie cucerită prin lupta omului cu sine însuși, prin recunoașterea altora, după ce fiecare s-a cunoscut pe sine”. (C. Rădulescu-Motru, Psihologia poporului român, Albatros, 1999, p. 9). Nicăieri nu se observă mai bine gregarismul la români decât în viața politică. Autorul subliniază ce mare piedică este gregarismul în emanciparea românilor la standardele modernității. De parcă ar trăi astăzi, C. Rădulescu-Motru sesizează limitele ethosului nostru: „voim să trăim o viață poltică cu regim parlamentar și voim să avem o cultură a noastră originală, păstrându-ne cu toate acestea deprinderile vechi de suflete gregare. În loc de a ne prezenta în lupta cea nouă ca individualități puternice, diferențiate după aptitudini, ne prezentăm slabi și cu aptitudini la fel. Suntem toți meșteri de gură și răi de faptă” (idem, ibidem, p. 12). Nimic nu reflectă mai pregnant aceste observații făcute acum aproape o sută de ani decât unanimitatea votanților pesediști solidari în cauze blamabile. Spiritul gregar s-a consolidat în cursul comunismului, o societate care a favorizat uniformizarea. Să notăm că nația noastră se desparte atât de greu de gregarism și pentru că, după cum a subliniat Rădulescu-Motru, este o notă instrinsecă psihologiei poporului nostru. Ne interesează mai puțin individualitățile puternice și mai mult supunerea la tradiția grupului. Spiritul gregar supraviețuiește atât la nivelul masei electorale de astăzi cât și în viața politică, unde observăm o secetă de personalități, o mediocritate alarmantă.

Capitalismul de clan din România își are originea în specificul răsturnării sociale care s-a petrecut în 1989-1990. Nu a avut loc o mișcare socială cu o ideologie și un program ce ar fi vizat interesele tuturor categoriilor sociale, ci s-a petrecut o lovitură de eșalon, care a vizat interesele de bandă ale eșalonului doi, ceea ce a avut drept consecință o totală prăbușire a maselor. Acestea, notează sociologii Nicolae Grosu și Ionel Danciuc (România sub invazia mârlăniei, 2014, p. 23): „au ajuns să fie nevoiți să-și vândă pe o găleată de plastic sau doar pe un țoi de țuică demnitatea dreptului lor democratic de a contribui prin vot la destinul țării”, situație absolut deplorabilă. Condamnarea lui Liviu Dragnea la un an de închisoare fără executare este legată tocmai de relația cu acest tip de electorat ușor de manipulat, care continuă să rămână o multiplicare a „cetățeanului turmentat” total dezorientat.

În acest punct ar trebui să intervină decisiv intelectualii care au misiunea de a scoate din gregarism masele nediferențiate, deconectate de complexitatea vieții politice cu jocurile ei de culise și de interese. Dar o mare parte a intelectualilor români sunt fie partizanii unui partid, fie pasivi. Prin urmare, nu prea avem parte de analize obiective ale răului național. Iată-l pe reputatul sociolog Vasile Dâncu, care în interviul acordat în 4 ianuarie a.c. postului de televiziune Realitatea TV a prezentat în culori atât de trandafirii actualul guvern pesedist că ne-a surprins prin totala lipsă de spirit critic și de adevăr. Este un guvern „ca o promisiune”, un guvern al bunăstării naționale, ne asigură sociologul, a creat un program pornind de la oameni și pentru oameni, va promova o viziune națională, va susține capitalul românesc, va curma polemicile inutile, în schimb va susține bătăliile între tării de caracter, nu între șmecheri și golani, cum s-a exprimat dl. Dâncu. La întrebarea de ce partidul pesedist n-a făcut-o până acum, ci dimpotrivă a ruinat țara, dl. sociolog n-a răspuns. Șocant a fost că Vasile Dâncu n-a pomenit o vorbuliță despre caracterul compozit al guvernului, despre promovarea penalilor, despre numirea la Ministerul Justiției a lui Florin Iordache, care aparține tocmai segmentului șmecheresc, despre numirea la Ministerul de Interne a unei foste secretare de școală de la Videle, trecută ca și Iordache prin rapidele facultăți de drept create ad-hoc, despre atingerea cu DNA a Olguței Vasilescu, despre scoaterea de la naftalină a lui Teodor Meleșcanu pentru a face politica noastră externă, când știm cât de ridicol s-a comportat față de electoratul din străinătate în alegerile prezidențiale. Întrebarea la care era obligat să răspundă dl. Dâncu privea contradicția între ambițiile programului și cei numiți la guvernare, indivizi fără culoare, aleși nu pe criteriul competenței, ci al obedienței față de șeful partidului, el însuși un penal. Unde este statul de drept cu care ne tot împăunăm de ani de zile în ciuda realității care ne dă de gol? Mulți comentatori au observat că numirea lui Florin Iordache la Justiție, cel care s-a bătut până acum mai mult pentru fărădelege decât pentru lege, ar ținti spre exonerarea dl.-ui Dragnea de dosarul în curs de judecare precum și de condamnarea pe care o are, prin trecerea prin parlament a unei legi a amnistiei conform căreia pedepsele cu o vechime mai mică de cinci ani se vor prescrie. Înțelegem deci cum va fi cârmuită țara. Legile vor fi siluite ca să îi spele de păcate pe cei ambițioși de putere, dar cu fapte reprobabile la activ. Totul este acum aranjat astfel ca ascensiunea lui Liviu Dragnea la cele mai înalte funcții în stat să nu mai fie oprită.

Suntem în continuare priviți ca o țară înapoiată, nesigură social și economic, cu o populație care deși declarativ a fost cea mai pro-europeană, rămâne în continuare „volatilă în țeluri, incultă, neinformată, incapabilă să se adapteze valorilor occidentale și păstrează o mentalitate arhaică, mistică, aproape tribală”, nota dr. Călin Georgescu în cartea sa Cumpăna României (Ed. Logos, 2014, p. 20). S-a dovedit că nici elitele intelectuale, nici societatea civilă nu pot răspunde provocărilor actuale. Ceea ce a caracterizat majoritatea politicienilor din 1989 încoace a fost o gândire dominată de unicul țel al îmbogățirii personale prin furt și al jefuirii țării și al vânzării ei „pe doi țechini străinilor, așa cum și-au vândut și propriile suflete” (idem, ibidem, p. 27). În starea de necesitate care s-a creat „este nevoie de un curent ideologic românesc și de conducători de glie, care nu se aleg, ci se impun prin virtute” (idem, ibidem), conchide dr. Călin Georgescu, idee la care subscriem întrutotul. Nu ne rămâne decât să sperăm că un asemenea curent se va naște din zăcămintele de resurse intelectuale și sufletești ale nației.

Foto. Silvia Jinga