Testamentul lui Avram Iancu a fost donat BCU Cluj-Napoca – eveniment de reală rezonanţă istorică

Testamentul lui Avram Iancu a fost donat BCU Cluj-Napoca – eveniment de reală rezonanţă istorică

Autor: Dorin Nădrău (Grand Rapids, Michigan, SUA)

Agerpres ne informează că testamentul olograf al lui Avram Iancu, document socotit pierdut vreme de decenii, poate chiar timp de mai bine de un secol, a fost donat vineri 6 noiembrie 2015, după peste 160 de ani de la data redactării, Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”din Cluj-Napoca. Testamentul, datat 20 Decembrie 1850, scris cu cerneală neagră, într-o grafie deosebit de îngrijită, este în  stare bună.

Documentul a fost conservat de familia Raţiu, considerată de majoritatea istoricilor o exponentă a familiilor româneşti transilvănene „dedicate idealurilor naţionale şi de unitate politică a românilor”. Donaţia a fost făcută de familia Raţiu prin Indrei Raţiu, fiul lui Ion Raţiu, fost candidat la preşedinţia României la alegerile din anul 1990, care a predat o mapă conţinând testamentul lui Avram Iancu, mapă ce cuprinde şi alte documente privind familia şi viata conducătorului revoluţiei paşoptiste din Transilvania. În ciuda tuturor vicisitudinilor şi împrejurărilor nefaste prin care a trecut, familia Raţiu a reuşit să păstreze peste 150 de ani valorosul document. Astfel, după înmânarea testamentului de către însuşi Avram Iancu părintelui Basiliu Raţiu de la Episcopia Greco-Catolică din Blaj, actul a fost transmis din generaţie în generaţie, până în zilele noastre. Cel care a moştenit responsabilitatea păstrării preţiosului document a fost bunicul lui Indrei Raţiu, Augustin Raţiu, fost primar în Turda. Testamentul a trecut şi pe la doctorul Radiu Raţiu care prin anii ’80 s-a stabilit la Paris, nu înainte de a transmite mapa cu documente mătuşii lui Indrei, Mia Raţiu, de la care a ajuns la Ion Raţiu. Cel care a păstrat în ultimii 15 ani acest testament, făcându-i posibilă recuperarea pentru istorie, a fost Mihai Bănică, fost bodyguard şi apropiat prieten al liderului Partidului Naţional Ţărănesc, care afirmă: „Dorinţa domnului Raţiu era clară: testamentul să fie ori la Cluj, ori la Turda”.

Documentul, datat la doar un an de la înabuşirea revoluţiei maghiare de către trupele austriece şi ţariste, probează fără echivoc viziunea postrevoluţionară a fostului tribun, precum şi crezul său mărturisit că doar făcând uz de lege românii vor putea învinge. Conţinutul testamentului este clar şi explicit:

„Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, [cu] durere, fără mult succes, dar tocma acuma cu întristare văd că speranţele mele şi jerfta adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea. Un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dară şi [am] hotărât să dispun ca după moartea mea toată averea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii şi întru ajutorul înfiinţării unei academii de Drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii noi.

Câmpeni, 20 decembrie, Avram Iancu, avocat”.

Câteva comentarii şi observaţii se impun a fi remarcate cu îndreptăţire. În primul rând, se poate constata de la început mărturisirea idealului întregii sale vieţi („Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea fericită”), urmată de confirmarea tenacităţii puse în realizarea acestui ideal („după puteri am şi lucrat până acuma, [cu] durere, fără mult succes”). Emoţionează apoi înţelegerea lucidă a liderului politic şi militar învins în final („tocma acuma cu întristare văd că speranţele mele şi jerfta adusă se prefac în nimica”). Este impresionantă recunoaşterea cu onestitate a eşecului, concluzia fiind fără îndoială determinată de trista experienţă practică trăită în timpul revoluţiei şi în cadrul tratativelor purtate cu imperialii (marcate, desigur, de negocierile lui Kosuth, mediate de Bălcescu). Este evident că în mintea sa se prefigura un viitor sumbru („Nu ştiu câte zile mai pot avea. Un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur”), ceea ce explică incontestabil căderea sa psihică, inducând o deteriorare tot mai accentuată a stării sale de sănătate. Testamentul este elaborat foarte clar în favoarea românilor transilvăneni („Voiesc dară şi [am] hotărât ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii), precizând în mod expres visul său de a veni „[…] întru ajutorul înfiinţării unei academii de Drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii noi”. Această ultimă menţiune relevă credinţa omului legii, a celui care alesese domeniul legal ca obiect de studiu şi profesia de a apăra drepturile românilor în spiritul legilor, precum şi convingerea că numai studiile de nivel academic şi folosirea legii ca armă pot fi soluţia „scoaterii” drepturilor naţiunii.

Manuscris de o mare valoare documentară şi în egală măsură cu o puternică valoare simbolică și emoţională pentru istoria modernă a românilor transilvăneni şi a românilor în general, testamentul olograf original care înnobilează colecţia bibliotecii clujene, se alătură marilor înscrisuri ale vieţii politice, spirituale şi culturale ale naţiunii române.

Foto. Dorin Nadrau