Vulturul Ilie, personaj de carte

Vulturul Ilie, personaj de carte

Autor: Carmen Marin (Buzău)

Cu ani în urmă, am auzit o poveste despre un vultur adus de un cioban, din vârfurile munţilor şi pe care îl puteai admira dacă drumurile tale treceau prin gara Buzău. Autoarea poveştii, doamna Maia Croitoru, aflată la o vârstă rezonabilă avusese ocazia să-l vadă de mai multe ori pe acest legendar vultur, care uitase piscurile munţilor şi se întovărăşise cu oamenii, furându-le din palmă câte o bucăţică de pâine, spre amuzamentul acestora. Vulturul „Ilie” a încântat pe locuitorii buzoieni între anii 1924 şi1942.

Numele de Ilie, probabil i-a fost dat de stăpânul său, adică cârciumarul din spatele gării care îl folosea ca „reclamă” pentru clienţii care îi treceau pragul. Ilie nu se limita doar cu spaţiul oferit de cârciumar, el era prezent şi pe acoperişul gării spre uimirea pasagerilor din trenurile care treceau prin gara Buzău sau pe deasupra pieţii, unde era răsplătit de măcelari cu puţină carne sau peşte, pentru că-i încânta cu prezenţa sa.

Era iubit şi de copii, chemându-l din înaltul cerului cu aceeaşi „momeală”, bucăţica de pâine. Vulturului Ilie nu-i placea decât acasă la Buzău, căci a fost vândut şi dus la Craiova, însă oltenii n-au avut ocazia să-l vadă prea mult, căci din momentul libertăţii el s-a întors tot aici, la el acasă, poposind în turla gării pentru a vedea dacă apare vreun accelerat sau un rapid. Cobora de pe acoperiş şi se ducea direct la vagonul restaurant, unde binenţeles, că era din nou răsplătit.

Cu toate că fura câteodată şi câte un covrig din panerele celor care vindeau covrigi călătorilor sau ziarele erau împrăştiate de zborul lui Ilie, buzoienii îl iubeau pe acest şugubăţ vultur care parcă dintodeauna fusese aici.

Sfârşitul lui Ilie a fost tragic şi cel care a făcut ca vulturul Ilie să dispară din peisajul gării spre dezamăgirea locuitorilor acestui oraş, a fost un soldat neamţ. Câinele soldatului s-a repezit la Ilie, dar vulturul s-a repezit cu ciocul şi i-a spart ţeasta. În acel moment soldatul a scos pistolul şi l-a împuşcat pe vulturul care câştigase cu înfăţişarea dar şi cu comportamentul lui inimile buzoienilor. Ziarele vremii au relatat în paginile lor uciderea vulturului Ilie.

Poetul buzoian Bucur Chiriac i-a dedicat vulturului Ilie, un poem de poezie intitulat,, Ultimul zăgan’’numele acesta fiindu-i recomandat de căre Marin Sorescu, prieten al poetului buzoian.

„Mai de mult, într-o câmpie/ printre alte zburătoare,/ un vultur fără de seamăn,/ care se numea Ilie,/  vieţuia în bună pace/ în natalul meu Buzău./ Nu a fost un oarecare,/ ci o pavăză în zare,/ ba chiar  «pasăre-erou»./ N-auzisem pe la şcoală/ despre vulturii zăgani,/ dar ştiam că nea-mu-i mândru/ era «rege»-ntre vultani./ Neam ce se stingea alene/ de vechime şi urât;/ toţi înalţi, golaşi la gât/ şi pe cap cu multe pene:/ două ciufuri mari, sub cioc,/ şi stufoase, ca o iarbă/ de-i priveai,/ păreau că poartă/ o  invidiată barbă.“ (fragment din „Ultimul zăgan“, de Bucur Chiriac).

De crezut sau nu, vulturul Ilie a rămas în memoria locuitorilor acestui oraş ca un personaj drag, ce poate încânta prin simpla reproducere a amintirilor acelor ani, inimile şi celor mai tineri. Mărturisesc că pe mine m-a încântat povestea vulturului Ilie şi mi-a cucerit inima şi am încercat să duc povestea mai departe, îmbogăţind şi pe alţii cu legendarul vultur Ilie.

Foto.Carmen Marin