DILEME

Gabriela Gențiana GROZA

Miezul lui Făurar mi-a adus, mai curând ca altădată, dorul de cutreierat locurile pe unde mi-am adunat anii în săculeţul pe care, în pofida plinătăţii lui, nu simt nevoia să îl lepăd nicidecum. Şi cum trenurile circulă mai cu frână ca altădată  iar pe şosele te avânţi şi nu ştii dacă mai revii întreg în patul tău, meleagurile dorite în adâncul fiinţei mele se teleportează pe strada mea, a Plopilor cu soţ pe care locuiesc, mai ceva ca  în filmele cu extratereştrii. Mă pot bucura de apropierea pământenilor mei prahoveni prin bunăvoinţa lor nepreţuită. Vin mesaje din Ploieştiul meu în care vieţuiesc surorile mele, Florica şi Ecaterina, copiii şi nepoţii lor, foştii mei elevi,  foştii mei colegii de catedră, dar şi  persoane deosebite despre care TV-ul nu suflă un cuvinţel  fiindcă aşa e viaţa!…Zilele trecute am primit încă o scrisoare de la Cucernicul Părinte Ştefan Săvulescu, destoinic Preot, fără odihnă în păstorirea sufletelor omeneşti agitate într-un veac al neliniştilor de tot felul. Părintele Protopop, fost  paroh la Biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, unul dintre cele mai importante monumente religioase, istorice şi de artă din judeţul Prahova, l-a cunoscut pe bunul meu părinte, preotul poet Nicolae Martinescu slujitor la bisericile Sfânta Filofteia şi Sfântul Dumitru din Ploieşti, trecut la cele veşnice în 1982.

Îi sunt recunoscătoare bunului Părinte că îi pomeneşte adesea pe părinţii mei, cu evlavia-i binecunoscută de enoriaşii pe care i-a păstorit şi îi îndrumă şi astăzi cu dragoste, la vârsta  senectuţii. În biserica ”Maica Precista” se află unica icoană ”Maica Domnului cu Pruncul” în care Fecioara este reprezentată ca având trei mâini, cu o interesantă explicaţie a zugrăvirii ei de către un talentat artist aflat sub inspiraţie divină. Icoana a fost donată de ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei în timpul războiului ruso-româno-turc. În faţa ei au îngenuncheat poetul Nepereche Mihai Eminescu, istoricul Mihail Kogălniceanu şi actorul Toma Caragiu. Din faţa amvonului cinstitului locaş de închinăciune a răsunat la predică glasul Cucernicului Părinte Ştefan Săvulescu: ”Români şi fraţi creştini binecuvântaţi, să nu uitaţi nicio clipă că sunteţi creştini, şi încă creştini ortodocşi! Întăriţi-vă inima în lupta împotriva greutăţilor şi a necazurilor zilnice! Nu vă întristaţi ca cei care nu au nădejde, când vă vedeţi învăluiţi de suferinţe şi de nedreptăţi, căci omul este dator să sufere, să rabde şi să lupte cu nădejde în suflet pentru adevăr, libertate, dreptate şi frăţie!”  

Tot zilele acestea, am avut  frumoasa surpriză ca, din urbea în care am trăit o bună perioadă a vieţii, oraşul care m-a determinat să lucrez cu pasiune şi să ”nu îngrop talantul” dăruit de bunul Dumnezeu, să primesc un mesaj de la o fostă elevă de-a mea, din promoţia anului 1975 de la  Şcoala Gimnazială Nr. 21 din Ploieşti.  Şcolăriţa Doina Marcela  Bădulescu, acum doamna Doina Marcela Gheorghe, consilier la Agenţia pentru Protecţia Mediului, căutând  pe Internet nume de foşti dascăli, a aflat că mă aflu la Cluj-Napoca. Mă  bucur că  a îmbrăţişat o profesie în care  i-au folosit cunoştinţele preluate de la mine acum 35 de ani. Din fotografiile trimise de ea mi-am revăzut foştii dragi elevi, copiii frumoşi de odinioară şi am apreciat adulţii onorabili de azi. Întâlnirile promoţiilor din urmă cu ani sunt copleşitoare…Maturii de azi se simt iar copii, îşi aduc aminte de porecle, de şotii dar şi de seriozitatea cu care erau îndrumaţi de dascăli, spre binele lor în viaţă. Dilemele pe care le-au avut cândva s-au cam rezolvat, au sarcini în familie şi în societate, se simt responsabili şi, de ce nu, privindu-se unii pe ceilalţi pot merge mai departe cu încredere…Ca în poemul meu, Dileme… din volumul ”Rostiri” apărut în1997 la editura clujeană  Dacia.

Pătrunde cu sfială în şcoala-sanctuar,

Cu dese palpitaţii înscrise-ntr-un orar;

Popas în locu-n care deprins-ai A, B, C,

Miracole răspunsuri la întrebări ”de ce?”…

Pornind spre orizonturi cu-aripile deschise,

Pe frunte, lampioane îţi străluceau, de vise,

Era copilăria ca un caiet deschis,

Imaculate pagini chemau a fi şi scris.

La vremea-adolescenţei gândeai că e nedrept

Ca-n perimetrul şcolii, elevului, deştept,

Să-i chinuiască mintea gramatici, teoreme,

Pe când fiorii vârstei-l-încearcă cu dileme…

Priveşte-acuma banca-ţi, al ei stăpân ai fost,

Când măsura clepsidra al vieţii tale rost,

Şi te credeai, desigur, în miez de Univers

Iar faptele-ţi minore, aveau un tâlc imens!…

Permite-o clipă băncii trecutul să-l scruteze,

Aminte să-şi aducă cum tremura la teze,

În sunete bizare, stârnind articulaţii,

Intrând chiar…de nevoie…tu însuţi în vibraţii…

Ci mângâie azi lemnul, uitării nu te-a dat,

Parfumu-acelor clipe în fibră a păstrat,

Copil ai fost, odată, în mreaja joacăi prins…

Trecut-au anii fragezi, dilemele s-au stins!

Ca mai totdeauna, dascălul  a lucrat pe bani puţini, cu sufletul lui mare, într-un domeniu atât de important ca educaţia viitorilor cetăţeni ai dragii noastre Patrii.

Dar cum să nu te bucuri când primeşti confirmarea dăruirii tale, fără putinţa punerii la îndoială a aprecierii  sosite din partea elevilor, la o vârstă la care  puterile trupului celui vivant odată, se  împuţinează rămânând plăcerea citirii unor rânduri ca acestea, ale dragei mele foste eleve: ”Atât de frumos mi-aţi povestit impresiile, încât v-am văzut aevea cu ochii minţii, cum cercetaţi fiecare figură şi răscoliţi în cotloanele memoriei…Dacă v-am produs o bucurie, e o zi câştigată pentru mine! Vă doresc o noapte liniştită. A fost şi pentru mine, o zi însorită a sufletului meu. Vă mulţumesc frumos, cu mult drag, Doina”.

Gabriela Genţiana Groza