JURNAL DE VACANŢĂ 2013 (4)

George ROCA

ESCALĂ LA SINGAPORE –

ÎN CĂUTAREA MERLIONULUI

Singapore oferă vizitatorului nu numai atracţii minunate ci şi multe curiozităţi. De fapt este un oraş-stat. Denumirea oficială: Republik of Singapura – Republica Singapore. Xinjiapo Gònghéguó, în chineză. Republică constituţională. Preşedinte în funcţie: Tony Tan Keng Yam. Prim ministru: Lee Hsien Loong. Unul dintre cele mai mici state din lume. Format din 63 insule. Suprafaţa: 710 km². Populaţie: aproximativ 5 milioane şi jumătate. Situat în partea de sud a Peninsulei Malacca la 137 de km la nord de Ecuator. Clima ecuatorială, caldă şi umedă. Temperaturi: între 22 şi 35^oC. Umiditate: până la 80%. Limbi vorbite: Pu-Tong-Ha (mandarină singaporeză), engleza, malaesiana, tamila (un dialect indian). Moneda: dolarul singaporez (SGD). Conform estimărilor făcute de Banca Mondială şi de Fondul Monetar Internaţional, Republica Singapore se situează pe locul 3 în lume din punct de vedere al Produsului Intern Brut (PIB), cu aproximativ 80 de mii de dolari per capita. Timp legal: UTC+8. Religie: budism (33%), creştinism, islam, taoism şi hinduism.

***

Mă trezesc deci la ora 9 cu punct. Dimineaţa desigur. În Sigapore City. The day after… Adică a doua zi după descoperirea durianului. Îmi prepar o cafea cam fără gust din donaţia de curtoazie a hotelului. De fapt cred că praful din plic e OK la gust şi miros… doar apa din fierbător are un gust cam sălciu. Aici nu e prea bună apă de la robinet… aşa că toată lumea bea apă îmbuteliată. Plată, desigur! Ronţăind un pacheţel de biscuiţi săraţi pe post de breakfast, înghit licoarea neagră, promiţându-mi că voi bea o cafea adevărată la o cafenea „profesionistă” de prin drumul meu… unde voi mânca şi un mic-mare dejun mai consistent. Îmi fac bagagele în cel mai scurt timp. Mă uit prin camera să văd dacă nu am uitat ceva… şi ajung la recepţia hotelului pentru a face check out-ul la orele 9 şi 20 de minute. Predau cartela-cheie şi o rog pe recepţionistă să îmi găzduiască cele două valize până seara, deoarece numai atunci voi pleca spre aeroport. Bineînţeles! Zis şi făcut! Le ducem împreună în camera de bagage. Îmi dă o chitanţă şi gata… o iau din loc! Azi voi avea o zi foarte animată. Am multe de văzut…

Stop! Opresc un taxiu. Îi spun şoferului că aş vrea să ajung la telefericul care duce la Sentosa Island. Venise vremea să ne întâlnim cu Merlionul şi habitatul lui din parcul de distracţii. Cauciucurile maşinii sfârâie pe asfaltul Geylag Road, Sims Way, apoi pe Nicoll Highway, Shenton Way, West Coast Highway, Harbour Front… Distanţa de 15 kilometri este parcursă – cu stopuri cu tot – în 20 de minute. Plătesc 11 dolari, cobor, mulţumesc şi mă aşez la rând pentru a lua telecabina cu care am de trecut o porţiune pe deasupra mării. Costă 26 de dolari, pentru ambele sensuri dar îţi oferă şi câteva beneficii pentru parcul de distracţii. Şi apoi, panorama… trecerii peste mare, vederea aeriană care îţi tăie răsuflarea… Ceva frumos şi minunat. Merită toţi banii! Insulă este aceesibila şi cu maşina, metroul, feriboatul… dar cel mai minunat mijloc de traversare este cel cu telecabina. Mai ales că… poţi face fotografii inedite. Cunoşteam locul, deoarece mai fusesem pe aici în urmă cu câţiva ani… cu familia. Acest mijloc de transport pe cablu face legătura aeriană între Mount Faber Station, situat pe insula centrală, având un stop la Harbour Front Station şi capătul la Sentosa Station. În fine, mă îmbăt de frumuseţea peisajelor văzute şi nu peste mult timp ajung la destinaţie. Nu prea am timp de amănunte deoarece am timpul limitat. Mi-am propus pe aceste meleaguri de vis doar 4 ore de vizită. Aici ai putea sta o săptămână şi tot nu te saturi. Precum la Disneyland… Atracţia vizuală centrală este Merlionul. O clădire înaltă costruita sub formă de turn cu cap de leu şi corp de peşte. Acesta este vestitul Merlion. De fapt o statuie. Un simbol de seamă al orasului-stat Singapore.

Povestea acestuia este următoarea: Merlion sau Leul de mare, este o creatură mitologică, cu cap de leu şi corp de peşte, folosită drept prim simbol al oraşului-stat Singapore, de unde derivă chiar şi denumirea urbei. În limba malaeziană „leul de mare” se traduce în „Singa-Laut”, iar „Oraşul Leului” poartă denumirea de „Singapura”. La început aşezarea a fost un sat mic de pescari numit Temasek. Legenda spune că într-o zi un rege se plimba pe malul mării. Numele lui era Nilatanam, sau Sri Tri Buana. Era unul dintre cei trei prinţi descendenţi din marele Raja Iskandar Dzu’l-Karnain, cunoscut la noi sub numele de Alexandru Machedon! Nilatanam va deveni mai târziu conducător al imperiului Srivijaya şi va purta numele de Sang Nila Utama. Intenţia lui era de a găsi un loc propice pentru a construi un nou oraş. Prin adopţie era şi moştenitorul bogatei regine Sakidar Syah, cea care domnea peste ţinuturile din care făcea parte mica aşezare Temasek. În căutările sale ajunse în locul numit Tanjung Bemian. Acolo, pe malul mării, observă o stâncă enormă pe care se căţără cu dexteritate. Uitându-se în zare, peste ape, văzu o bucată de pământ cu plaja acoperită de un nisip atât de alb încât semăna cu o cămaşă proaspăt spălată. Întrebându-şi curtenii ce loc este acela, i se spuse că acolo este sătucul Temasek. Îndrăgostit de privelişte se urcă pe corabie şi porni în acea direcţie. La mijocul drumului, o furtună groaznică avarie corabia care era în pericol să se scufunde. Aruncară peste bord toate obiectele grele, dar fără niciun rezultat. Atunci o voce venită parcă din adâcuri îi spuse că dacă îşi va azvârli coroana în mare va scăpa cu viaţă. Şi aşa făcu! Imediat marea se linişti şi ajunseră cu bine pe malul cu nisipul cel alb. De bucurie porniră la vânătoare pentru a-şi face rost de-ale gurii. La un moment dat observară pe plajă un animal ciudat. Crezură că e un leu! Apropiindu-se, ciudatul animal îi văzu şi dispăru în apele mării… Şi astfel, a fost numit acest loc, Singapura, sau Kota Singa, adică „Aşezarea Leului”. Acolo a fost construit nu după mult timp minunatul oraş. Regele Sang Nila Utama a domnit peste acele meleaguri timp de 48 de ani şi a fost înmormântat pe un deal din apropiere.

Cu timpul, Merlionul a devenit un simbol folosit ca personificare naţională a oraşului Singapore. În 1964, Singapore Tourist Promotion Board, a desemnat designerul Alec Fraser-Bruner pentru a crea faimoasa sigla pe care o găsim pe majoritatea produselor autohtone. Mai târziu, această reprezentare, s-a transformat chiar şi în statui. Oraşul are până în prezent şapte statui-simbol, sculpturi aşezate în diferite puncte turistice. Două din cele mai mai cunoscute sunt amplasate în Merlion Park. Cea mare are o înălţime de opt metri şi cântăreşte şaptezeci de tone, iar cea mică numită şi „Puiul de Merlion” are 2 metri şi o greutate de 3 tone. Sculpturile sunt acoperite cu plăci de porţelan şi sunt create de artistul plastic singaporez Lim Nang Seng. Din gură acestora se scurge un jet puternic de apă. Ambele au fost dezvelite în septembrie 1972 în prezenţa primului ministru de atunci, Lee Kuan Yew. Alte statui pot fi văzute în diferite locuri din oraş, una în faţa Biroului de Turism, una la Mount Faber lângă staţia de telecabină, alte două pe Ang Mo Kio Avenue.

Intenţionat am lăsat-o la urmă pe cea mai impresionantă statuie. Cea în apropierea căreia mă aflam în acel moment. Terminat în 1995, turnul Merlionului din insula Sentosa, a fost ridicat pe o colină înaltă de 23 de metri, având impresionantă înălţime de 37 de metri, construit în interior sub formă de bloc cu 11 etaje, având în partea terminală de sus un punct de observaţie. A fost creat în 1993 de un conaţional australian, sculptorul James Martin. În corpul gigantei statui sunt implantante zeci de luminiţe pentru a fi văzută şi noapte, iar ochii sunt dotaţi cu fascicole multicolore de laser. Fascinaţi de minunăţia Merlionului, mulţi poeţi, precum Alvin Pang, Vernon Chang, Koh Buck Song (şi alţii…), i-au dedicat poeme, iar scriitoarea Gwee Li Sui’s a scris o nuvelă cu titlul „Mith of Stone” (Mitul pietrei), care are ca subiect povestea faimosului leu de mare. Am mai aflat că singaporezii sunt puşi pe glume. Văzând că Merilonul scoate apă pe gură… folosesc în limbajul de argou cuvântul „merlion” (pronunţat „ma’laia”) în loc de „a vomita”!

Da te încumeţi să vizitezi Merlionul în interior – ceea ce am şi făcut -, poţi lua liftul care te duce în adâncurile mării. Vei întâlni acolo animale fantasmagorice (animate desigur!) precum sirene, lei de mare, dragoni, balauri… Dacă vei urca pe acoperiş, punctul de observaţie îţi va oferi o vedere de 360 de grade asupra minunăţiilor naturale dimprejur. După terminarea vizitei la Merlion m-am plimbat prin apropiere pe o promenadă lungă de 120 de metri inspirată parcă din sculpturile lui Gaudi de la Barcelona. Apoi m-am oprit la o cafea, după cum îmi propusesem. O cafea tare, espresso şi un croissant cu caşcaval m-a remontat şi mi-a dat noi forţe pentru a cuceri alte locuri minunate. Trec în grabă pe lângă „Universal Studios”, îl ignor de fapt… deoarece îl mai vizitasem înainte şi pe acesta şi pe cele două din America, de la Orlando, Florida şi Hollywood, California. Ştiu că acolo nu poţi sta doar câteva ore… Îţi trebuiesc zile… Aşa că lăsăm parcul de distracţii pe altădată când vom avea mai mult timp.

Mă îndrept spre „Butterfly Park & Insect Kingdom”, adică „Regatul fluturilor şi al insectelor”. De cum intru sunt înconjurat de stoluri de fluturi (vii, desigur!) care zboară liber în încăperi acoperite cu plasa. Pentru a nu se pierde în depărtări… Fluturi de toate culorile, mai mari, enormi, ca nişte păsări, sau mici ca nişte muşte. Aerul e în mişcare din cauza aripilor care se zbat. Un fel de ventilatoare naturale pentru oamenii înfierbântaţi de căldura de afară. Să nu uităm că temperatura exterioară este de peste 30 de grade Celsius, iar umiditatea de aproape 80%. Wow! „Ce căldură! Măi ce căldură…!” Vorbă lui Guta Băieşu în „Iubirea e un lucru mare”.

Înconjurat de fluturi mă simt ca un Icar fără aripi. Unul mi se aşează direct pe nas, şi mă gâdilă plăcut… Mi-e milă să-l alung cu mâna, aşa că suflu spre el un jet de aer. Dar ce credeţi că vrea să plece!? Lumea dimprejur râde, eu par că un clown suferind de strabism convergent şi când să pun mâna pe el, zboară şi mă lasa cu ochii în soare. Un papagal din apropiere, aşezat pe o stinghie de lemn, scoate un sunet de râs! Parcă ar râde de mine! O fi în cârdăşie cu fluturele! Parte din spectacol! Observ că şi alţii fluturi sunt blânzi şi se aşează pe hainele sau pălăriile vizitatorilor. Intru în muzeu. Zeci de panouri acoperite cu geamuri de sticlă, oferă privirii insecte minunate. Am văzut mai multe coleoptere – cărăbuşi, scarabei sau rădaşte – cu aripi de aur. Parol! Apoi scorpioni de toate mărimile… cu ţepuşa din vârful cozii pregătită de atac. Brrr! Mă retrag înspăimântat spre ieşire cu toate că pe un panou scrie că doar 25 din cele 1500 de specii de scorpioni de pe mamamond pot să ucidă oamenii!

Este ora două şi zece minute. Trebuie să mă retrag de pe Sentosa. Mai am şi alte misiuni de îndeplinit. De exemplu cea de a-mi astâmpăra foamea. Iau telecabina în sens invers şi cobor la aceeaşi staţie de unde m-am urcat. De data asta voi lua metroul în direcţia Orchard Road, faimosul bulevard al metropolei Singapore.

Deci iată-mă în vagonul de metro (SMRT), adică neabreviat „Singapore Mass Rapid Transit”, călătorind de la Harbour Front Station spre artera principală a oraşului. Trec în viteză prin staţiile Raffles Place şi City Hall şi ajung la Dhoby Gaut, unde schimb direcţia. Prima staţie Somerset, iar apoi ION Orchard, unde cobor. Ionel, Ionelule! Mă tot munceşte gândul de unde vine denumirea de „ION”. Or fi avut şi ei „ioneii” lor poate… Călătoria a durat aproximativ 10 de minute. Preţul biletului de metro pe această porţiune, un dolar şi treizeci de cenţi singaporezi. Ies din staţie şi sunt întâmpinat de alţi „IONI”! ION cu majuscule! ION de Singapura! ION sus, ION jos, ION la dreapta, ION la stânga. Exact ca şi Figaro!!! ION se numeşte şi complexul arhitectonic de lângă ieşirea din staţia de metrou. Apoi văd „ION Art Gallery”, „ION Fashion”, „ION Dining”, „ION Sky”… O mulţime de Ioni… Chiar dacă nu dau de „Grădina lui Ion” mă simt ca acasă. Ar mai lipsi o firmă cu ION Iliescu, una cu ION Dolănescu şi… Mirabela Dauer cu faimoasa ei melodie şi tacâmul ar fi complet.

O iau la pas şi nu după mult timp ajung la complexul de magazine Somerset, unde la subsol se afla restaurantul elveţian „Marche”. Aici se mănâncă bine şi ieftin. Un restaurant cu autoservire. Plăteşti cât mănânci. Preţuri afişate. Îmi iau o „miso”, adică  o supă uşoară japoneză şi un grătar cu salată şi cartofi prăjiţi. Beau un pahar de apă minerală. Atât! Încep să mă simt bine. Plătesc şi plec. Afară pe strada zăpuşeala mare. Parcurg în două ore cei 2.2 kilometri ai Orchard Road, oprindu-mă deseori în diferite magazine pentru a vedea ce se vinde acolo. O mulţime de produse îţi atrag atenţia şi îţi fac cu ochiul. De la Gucci, la Prada, de la Chanel la o îngheţată de toate aromele, de la ultimul răcnet de tablete Sony la atelierele de croitorie unde se confectioneza (încă!) costume „la minut”. Magazinele de aparatura electonica au în faţa câte un samsar care te trage de mânecă pentru a intra. Îţi promite marea cu sarea, doar-doar vei cumpăra ceva. Produsele sunt totuşi mult mai ieftine decât în Europa.

Simt o oboseală în picioare. Am cam umblat de dimineaţă până acum, nu glumă. Sunt transpirat de parcă aş fi făcut baie în ciorba miso. Ce căldură… Încerc să opresc un taxi, dar trece pe lângă mine fără să clipească. Şoferul desigur! Apoi, altul, şi altul… Nici unul nu opreşte chiar dacă luminiţa de pe capota arată că e „liber”… de parcă ar avea ceva cu mine. Of, of… ciudaţi or mai fi şi asiaticii ăştia! Nu după mult timp ajung în faţa unei staţii unde văd nişte oameni în aşteptate. Pe o plăcuţă văd însemnele „taxi”, adică pătrăţelele alb-negru. Deşteaptă-te romane! Îmi dau seama că de acolo se poate lua taxiul! Toată lumea aşteaptă la rând. Maşinile se opresc şi-l invită pe cel mai din faţa să urce. Frumos şi civilizat! Ordine şi disciplină. În sfârşit ajung şi eu să fiu primul din rând! Mă urc – bineînţeles, tot pe bancheta din spate – bucurându-mă de răcoarea aerului condiţionat din interiorul maşini şi o luăm spre Geylang. Lorong 20 ne întâmpină cu Hotelul Ruby tot în acelaşi loc!!! Sunt obosit… Foarte obosit. Intru la recepţie şi îi spun recepţionerei că aş dori o „cazare” pentru 2 ore. Aici se poartă! Ştiam asta… Plătesc 20 de dolari şi am în mâna cartela „Sesam deschide-te” a uşii de la o cameră de la etajul doi. Puţin mai mică decât cea anterioară pe care am am părăsit-o dimineaţa. The time is 17:00 sharp! Adică 5 dupămasă fix! Dau o fugă până la sala de bagage şi îmi iau valiza de mâna sus în cameră. Am nevoie de haine de schimb. Fac un duş scurt cu apă aproape rece şi apoi mă lăfăi într-unul dintre cele două paturi. Adorm instantaneu. Fără vise, fără regrete, fără gânduri…

La ora 19:15 sună telefonul. Recepţionerul mă anunţă că au trecut cele două ore. Ce baiat generos! Mă îmbrac în grabă, cobor şi din nou îmi las valiza la păstrare. Bine dispus mă îndrept spre cunoscutul Geylag Road, dau colţul şi intru într-un birt unde îmi face cu ochiul o reclamă cu ciorba de peşte. 5 dolari. Un bol mare, cu legume, frunze de varză chinezească, bok choy, paste făinoase şi trei felii de file de ling. Adaug în ea şi o linguriţă de ardei iute… Mă simt precum calul lui Harap Alb după ce a mâncat jăratec. O iau din loc şi caut o cafenea. Nu după mult timp dau de una care face cafea expresso. De obicei singaporezii, precum americanii (sic!) beau un fel de zeamă lungă de culoare maronie cu gust de cafea… Cană mare, să impresioneze! Mă aşez pe terasă şi îmi sorb cafeaua în tihnă admirând tumultul străzii.

Pe la 8 şi 30 de minute mă reîntorc la hotel Ruby, îmi eliberez bagajele din camera cu pricina, mulţumesc celor de la recepţie pentru ospitalitate, promit că o să mai trec pe la ei (oare când va fi asta…!?) comand un cab (taxi) şi direcţia Changi Airport. Ajung în jurul orei 21:15. La „Departures” aglomeraţie mare, dar organizare excelentă. Caut să localizez pe un ecran de afişaj electronic ghişeul Finair. Îl găsesc destul de repede. Predau valiza cea mare. Nu am nicio problemă cu greutatea acesteia. Cantarul arata 22 de kilograme. Primesc un „Boarding Pass” nou. Mă uit la ceas. Mai am timp până pleacă avionul. Bine dispus o iau spre hala de trecere spre zona de plecare. Trec printr-un filtru de control paşapoarte, după care ajung la shopurile duty free. Nu mă interesează nimic deosebit. Admir frumosul aeroport – după părerea mea cel mai minunat din lume – trec prin câteva coridoare şi mă opresc pentru un scurt timp la grădina de orhidee. Un lac minuscul trecut de un podeţ arhaic înfrumuseţează peisalul. Călătorii îşi încântă privirea cu această explozie de flori minunate care răsar de peste tot. Te simţi ca în paradis. Parcă nu îţi mai vine să pleci…

Şi totuşi uitându-mă la timpul de îmbarcare înscris pe boarding pass revin la realitate. Zborul AY 082 al companiei Finnair pleacă în curând de la Gate D42. Time 22:50. Mai am la dispoziţie doar 30 de minute. O iau cu paşi repezi spre poarta D42, unde sunt întâmpinat de mai mulţi pasageri în aşteptare, aşezaţi la un rând lung de câţiva metri. Acţiunea este încetinită din cauza controlului riguros al bagajelor de mână. Peste vreo 10 minute îmi vine rândul să intru la filtru. Îmi pun bagagele pe bandă rulantă pentru a fi controlate prin sistemul de raze roentgen. Bingo! Un distins ofiţer de la brigada cerberi îmi face semn să trag pe dreapta. Apoi se apropie şi îmi spune că doreşte să se uite în valiza mea de mână. Arătă cu degetul necessaire-ul meu de toaletă şi îmi face semn  să-l deschid. Mă execut! Ia în mână sticluţa cu apă de toaletă „Aramis” şi se uită atent la eticheta de pe fundul acesteia exclamând: „Acesta este un recipient de 110 mililitri. Regulile permit transportul containerelor cu lichid până la maximum 100 de mililitri. Vă rog să-l aruncaţi la gunoi… în cutia aceasta…”. Ce pot să zic!? Pe aeroport nu se face scandal şi nu se aduc argumente. Altfel poţi să fii arestat! Nu glumesc de loc! Greşeala este a mea! Ştiam regulile, dar dintr-o neatenţie, în camera de hotel, trecusem recipientul din valiza de cală în cea de mână. În prima puteam să trasport cât lichid doream. Numai să nu fie inflamabil! Mi-am muşcat limba şi m-am supus regulilor  înghiţind în sec, desigur! Asta este… Altădată să fiu atent! Şi astfel uşurat de lichide bine-mirositoare mă duc amărât spre avion. Locul 34J. Direcţia Helsinki!

———————————————-

 (VA URMA)