November 17, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Olanda, pedepsită pentru că nu a mai organizat Campionatul European din 2012

2 min read

Handbal femininFederaţia Europeană de Handbal a anunţat că forul de profil din Olanda a fost amendat cu 300.000 de euro, iar echipele sale naţionale au primit interdicţie de participare pe trei ani la orice competiţie continentală, pentru că nu a mai organizat Campionatul European feminin din 2012.

Federaţia Olandeză de Handbal a primit dreptul de organizare al turneului final al Campionatului European feminin din 2012, la Congresul EHF din Austria, din 2008. Olandezii au anunţat însă în 4 iunie 2012, cu doar şase luni înaintea începerii competiţiei, că nu pot susţine organizarea, invocând motive financiare.

EHF a fost obligată să găsească de urgenţă o nouă gazdă, la acea vreme 11 naţiuni oferindu-se să organizeze turneul final.

Forul continental a ales Serbia, care organizase în luna ianuarie CE la masculin, titlul european feminin fiind câştigat de Muntenegru, în timp ce echipa României s-a clasat pe locul 10.

EHF a anunţat şi penalităţile decise împotriva Olandei, care nu a mai organizat turneul final. Astfel, forul naţional olandez va trebui să achite o amendă de 300.000 de euro, la care se adaugă alţi 250.000 de euro, reprezentând costuri adiţionale şi cheltuieli derivate din renunţarea la organizarea evenimentului. De asemenea, forul naţional olandez este suspendat din toate competiţiile destinate echipelor naţionale la orice nivel de vârstă şi organizate de EHF în următorii trei ani, până în decembrie 2016.

Conform regulamentelor EHF, forul olandez poate face apel la decizia luată până în 28 august. (sursa: Adina Oşan – Mediafax)

 

A consemnat pentru Curentul Internațional,

Valentin Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.