ŞOAPTELE SFINTE ALE NOPŢII (POEME)

Gabriela JANIK

ÎN TĂCEREA NOPŢII

Eu, din tăcerea nopţii adânci, am auzit o voce minunată,

Aşa frumos El mi-a vorbit cu glasu-i sfânt, precum un tată:

„Eu te iubesc copila mea! Din cer venit-am pentru tine,

Să mor pe cruce şi să rabd crunte batjocuri şi suspine,

M-am dezbrăcat de slava Mea să scapi de iad şi de ruşine

Şi-o viaţă nouă în dar ţi-am dat, cu dragoste, să-ţi fie bine!”

Am plâns la glasul Celui Sfânt, ce-nfiora întreg pământul

Şi in genunchi eu am căzut, reînoindu-mi legământul:

„O, Tată-n viaţă mea de-acum voi sta mereu în ascultare,

Isuse Doamne eşti prea bun, mi-aduci suflet alinare…

La Judecata de Apoi, te-aştept cu nerăbdare

Şi sper s-ajung acolo sus cerându-ţi indurare…!”

Aceasta e dorinţa mea, în lunga-mi alergare,

Să fiu sutaşul credincios în sfânta-Ţi ascultare.

Iar când v-a bate „ceasul” meu, Tu să mă iei în cer

Să nu mă laşi să fac păcat, să nu mă laşi să pier…

DE CE !?

De ce nu putem oare uita clipele trecutului?

Amintindu-ne că odinioară pluteam pe aripile vântului.

Navigăm peste oceanul dorinţelor noastre,

Şi zburăm mai sus de visuri, spre-albastrele astre.

Deasupra frământărilor şi peste culmile idealurilor

Se-nalţă-n noapte, visând că undeva, departe,

ne avântam deasupra stelelor.

De ce nu putem oare uita clipele de iubire,

De durere, de alint, de tristeţi şi suferinţi?

De ce oare nu putem uita fiorul care ne învăluia,

Când adolescenţi fiind, ne temeam şi ne ruşinam,

să gândim şi să simţim că iubim?

De ce oare domnea teama in noi

sa lasam libertatea cuvintelor să zboare

şi a versurilor pline de candoare.

Care ne făcea inima să se inalţe

Ca un porumbel în largul cerului?

Oare ce înseamnă acest tumult sufletesc

Când cu inocenţa, cu iubire şi tandreţe

asteptam să apară zorile dimineţii?

Să ne vedem, să ne-ntâlnim şi pe furiş să ne privim?

Cât timp amintirile trecutului ne coplesesc,

vom fi supuşi visării şi trădării,

Amintindu-ne de dragostea neâmplinită

Din vremea cand eram copii.

DE VEGHE

Stând treaz cu doruri în noapte,

Dorinţe nespuse înconjoară

inima în tăcerea nopţii adânci.
Piciorul păzeşte-l, o, Doamne,
Să nu alunece când calc peste stânci.
Şi inima îndreaptă spre Tine,
în taină ruga sufletului meu.
Dorind să te iubesc, Isuse,
Şi să mă-ntorni mai mult spre Dumnezeu.
Atunci voi spune ca şi Pavel;
“căci harul Tău îmi este îndeajuns. ”
Dar până vei veni, o, Doamne,
ajută-mă să te urmez supus!

————————————–
Ligia-Gabriela JANIK

Aldingen, Germania

27 iulie 2013