CURRICULUM VITAE (POEME)

Vali ZĂVOIANU

 

ÎNDRĂGOSTIŢI

În jarul ce mocneşte ca păgân

Într-un decor de iarnă dezmăţată

Nu ştii ce vrei: să plec, sau să raman

Şi să se-aprindă focul înc-o dată.

 
Ne-mbrăţişăm din nou flămânzi şi muţi

Şi ne lăsăm iubirea în derivă

Aproape resemnaţi, ca doi recruţi

Ce nu mai au nici o alternativă.

 
Ai vrea să mă alungi, să mă opreşti

În tine e război, în mine-i pace

Şi vreau atât de mult să mă iubeşti

Ştii tot ce-mi place şi ce nu îmi place.

 
Şi cum să plec, când focul s-a aprins?

Mă trec fiori de dorul tău, şi iată!

Afară ninge parcă dinadins

Să nu mai plec acasă niciodată.

 

 

 

 

DREPTURI DE AUTOR

 
Sunt autorul vieţii mele

O scriu secundă cu secundă

Cuvintele ades cad grele

Şi pana geme furibundă.

Şi scriu cu trudă si migală

Lumină, zâmbet, tulburare

Şi lacrimă, tristeţi, greşeală

Cerneala uneori mă doare.

Şi-aş şterge rătăciri păgâne

Aş inventa o radieră

Dar ce-am greşit, greşit rămâne

Pe coala vieţii austeră.

Nu-i timp să cântăresc ce vine

Nu-i timp de pauze, regrete

Scriu tot la rând şi rău şi bine

Scriu cu iubire, scriu cu sete.

Mai rătăcesc prin manuscrisul

Ce-adună filă dupa filă

Să retrăiesc aievea visul

De a mai fi din nou copilă.

Dar nemiloasă trece clipa

Şi-mi leg cuvintele cu aţă

Să-mpiedic tot mereu risipa

De tot ce reprezintă viată.

Mereu cuvinte mă inundă

Mi-adună sufletul în ele

Şi-aşa, secundă cu secundă

Sunt autorul vieţii mele.

 

 

 

MOŞTENIRE PE-O BUCATĂ DE LEMN

 

în biserică-i gol şi răsună-n zadar

glas de clopot pierdut undeva spre hotar

doar bătrânii rămaşi să-l audă mai pot

şi-apoi curge tăcerea pe toate şi tot.

 

el mai iese în sat, zăbovind pe la porţi

să mai afle ceva despre vii, despre morţi

e bătrân şi se simte stingher şi sleit

ani de-a rândul pământul din greu l-a muncit.

 
satul lui nu mai e cum era altădat”

fii lui de ani buni la oraş au plecat

sărbătorile vin şi-l găsesc mai sărac

tot ce are i-un ciur de făină-ntr-un sac.

 
şi pe fruntea lui cern nesfârşite tăceri

e mereu frământat de aceleaşi dureri

îl dor cei care nu mai trăiesc pe la sat

şi de rugi şi pământ parcă toţi au uitat.

 
le-ar lăsa scrise toate-amintirile lui

dar se teme că n-ar folosi nimănui

şi-atunci lasă o rugă şi-al crucii însemn

scrijelite stângaci pe-o bucată de lemn.

 

ÎNCĂ O REPREZENTAŢIE

 

S-a-ntunecat. Eşti numai tu cu tine

S-a tras cortina şi-au plecat din nou

Actorii care joac-atât de bine

Reprezentaţii fără de ecou.

 
Pe scenă a rămas butaforia

E goală sala, nici un spectator

Azi ai jucat în tragi-comedia

La teatrul unde eşti un biet actor.

 
S-a învechit afişul la intrare

Ce-ţi pasă, eşti în rolul principal

Dar leafa-i mică şi programul mare

Şi textul tău e-atâta de banal.

 
Întârzii câte-o oră cu machiajul

Să pari mai tânăr şi să minţi frumos

De amintiri ţi-e încărcat bagajul

C-abia mai poţi să-l mai ridici de jos.

 
Şi-abia aşteaptă tinere talente

Să-ţi termini cariera şi să pleci

Laşi în culise vise, sentimente

Ţi-e teamă de cortinele prea reci.

 
S-a-ntunecat, eşti numai tu cu tine

S-a tras cortina, te simţi obosit

Te-ntrebi de comedie: Cât mai ţine?

Şi cum arată scena de sfârşit?
 

RUGĂCIUNEA UNUI COPAC

 
Un copac cu ramuri brune

Şi cu semne lungi pe trunchi

Murmură o rugăciune

Şi smerit, cade-n genunchi.

Fă-mă Doamne, de mă taie,

Casă pentru un sărac

Fă-mă pat într-o odaie

Şi-nveleşte-mă cu sac.

Fă-mă Doamne foi de carte

Hrană pentru minţi să fiu

Şi din trunchiul meu o parte

Fă-o nai în cânt să-nviu.

Fă-mă Doamne o icoană

Oamenilor să te-arat

Şi de mă taie la toamnă

Fă-mă plug pentru arat.

Doamne fă-mă blid şi linguri

Să hrănesc pe cel flămând

Şi fereastră celor singuri

Cârje pentru cel plăpând.

Sufletul să nu mă doară

Nu mă face lemn de foc

Fă-mă Doamne o vioară

Şi sădeşte-mă la loc.

 

 

VEŞTI TRISTE

 
De poţi, ascunde moartea undeva

Într-un ungher de lacrimă o-ncuie

Am de vorbit cu îngerii ceva

Şi nu mai vreau în gând să mi se suie.

 
Destul îmi ia cu sila oameni dragi

Destul îşi lasă umbra peste şoapte

Te rog perdeaua stelelor să tragi

Că or să vină îngerii la noapte.

 
Vreau să-mi spun dorul îngerilor toţi

Şi-apoi să-mi plâng în linişte durerea

Te rog, ascunde moartea dacă poţi

Să mai aud de ea nu am puterea.

 
Eu cred în îngeri şi mai cred că ei

Vin pe pământ şi nu-s plecaţi departe

Te rog nu-mi da veşti triste, dacă vrei

Să nu mai ştiu nimic de nici o moarte.

 

 

SĂ MĂ IERŢI

 

 

Iubite să mă ierţi că sunt visare

Şi că mi-e dor de tine iar şi iar

Că uneori sunt semn de exclamare

Sau îţi zâmbesc pe-un titlu de ziar.

 
Tu iartă-mă că plâng când am emoţii

Şi că iubesc nebun, pasional

Şi când copacii înfloresc cu toţii

Tu să mă ierţi că te invit la bal.

 

 

Iubitul meu că sunt copil mă iartă

Şi iartă tot alintul meu ştrengar

Deschisă lasă înspre tine-o poartă

Să-ţi intre-n suflet dorul meu hoinar.

 
Iubite să mă ierţi că vreau într-una

Să mă trezesc zâmbind la pieptul tău

Că sunt femeie şi întotdeauna

Când nu eşti lângă mine îmi e greu.

 
Te voi ierta şi eu o veşnicie

Şi-ţi dau în scris pe loc de vrei, firesc

Însă atât cât ţi-aparţin doar ţie

Tu să mă ierţi te rog că te iubesc.

 

 

FURTUNĂ

 
Ţipau de durere doi nori cenuşii

Şi cerul cursese pe dealuri

Ploua sfâşiind tot amurgu-n fâşii

Şi marea muşca surd din maluri.

 
Pe-o stâncă, doar farul de ani gârbovit

Aruncă firav o lumină

Ce-mbracă un val şi al lui zvârcolit

De nepământeană jivină.

 
În zarea de zmoală bat tobe de fier

Copacii de frică se-nchină

Şuvoaie de apă se-amestecă-n cer

Ca-n marea pedeapsă divină.

 
Un bici de lumină plezneşte de sus

Şi geamătul mării zvâcneşte

Se pierde apoi rătăcit la apus

În umbra de nori care creşte.

 
Şi creşte de parcă doi munţi uriaşi

Apasă cu umerii totul

De valuri şi-a lor zvârcolire atraşi

Stârnind fără seamăn potopul.

 
Se cască hulpave din val negre guri

Ce-şi scuipă spre ceruri furia

Şi-n cer uriaşii cu umerii suri

Întorc înzecit vijelia.

 
Marasmul cuprinde-ntunericul greu

Şi chinuie sufletul mării

De parcă departe-a plecat Dumnezeu

Şi pradă ne lasă uitării.

 

 

PASIUNE

 

 

Să mă înveţi să te iubesc femeie

Obrazu-n palma ta am aşezat

Aprinde-mă din focul tău, scânteie

Frământă-mă frumoaso, aluat.

 
În curbele păcatelor m-aşează

Să mă dospeşti pe trupul tau încins

Dorinţa în toţi porii mei vibrează

Şi mă declar de nurii tăi învins.

 
Vreau să învăţ făptura ta întreagă

Să ştiu păcatul dulce pe de rost

Şi să cunosc, femeia mea cea dragă,

Cum poţi să fii, cum eşti şi cum ai fost.

 
Dezbracă-mă de tot ce-am fost femeie

De tot ce ştiu, de tot ce am iubit

Aprinde-mă din focul tău, scânteie

Fă-mă al tău şi fă-mă fericit.

 

 

CURRICULUM VITAE

 

 

Sunt un zbor de sete rece

Câte toamne am nu spun

Locuiesc pe strada zece

Pe o creangă de alun.

Despre şcoli cu-albastre vise

Consemnez, dar e-n zadar

Diplomele zac închise

Într-un colţ de buzunar.

Am lucrat la drumul vieţii

Ani întregi ca ucenic

Despletind la coama ceţii

Să-nvăţ totul şi nimic.

Am păţit atâtea rele

Că-mi e ochiul prăfuit

Şi cu scraşnet de măsele

Consemnez că …am albit.

Dar nu-i bai, în clipe grele

Curg din degete în vers

Râuri de frumos şi stele

Rătăcite-n univers.

Da, lucrez cu normă-ntreagă

La un vis liliachiu.

(Am noroc că nu-i beteagă

Mâna şi că pot să scriu).

Am permis de zbor spre stele

Şi în palme pot să ţin

Lacrimile lumii grele

Încărcate de suspin.

Ştiu, ati mai văzut CV-uri

Mai bogate ca al meu

Şi-aţi văzut şi interviuri

Luate chiar lui Dumnezeu.

Deocamdată-i toamnă însă

Poarta Raiului s-a-nchis,

Cerul are faţa plânsă

Despre toate s-a mai scris…

(De voi trece astăzi testul

Şi CV-ul de e bun

O să scriu la iarnă restul

Sus, pe creanga de alun)

Şi m-oi angaja cu norma

Pe-o simbrie de doi lei

Să traduc în versuri forma

Lumii-ntregi prin ochii mei.

 

Vali ZĂVOIANU

Codlea

Mai 2013

———————————-

ZĂVOIANU Vali, este de profesie psiholog, dar cochetează cu scrisul de câţiva ani. Este redactor al unei publicaţii, colaborează ca jurnalist la diverse reviste şi portaluri on-line dar cel mai mult iubeşte poezia. După ce şi-a publicat poeziile în arealul electronic, acestea au fost preluate şi în reviste literare din ţară şi diaspora, precum„Armonia” SUA, „Aşii Români” şi „ Prodiaspora” Germania, „Oglinda literară”, Confluenţe Româneşti”, „Totpal”, „Armonii culturale”, „Cetatea lui Bucur”, ş.a. Parte din poemele sale au fost integrate în trei antologii de poezie. Una dintre antologii este „Antologia universală a poeziei româneşti contemporane – Meridiane Lirice 2012” – Armonii culturale. Multe dintre poezii i-au fost recitate la emisiuni culturale ale unor posturi de radio. Vorbind spaniola şi engleza şi iubind atât de mult poezia, s-au ivit diverse ocazii să traducă poezie. Roadele acestei activităţi s-au concretizat recent, colaborând la un volum de autor, bilingv (român/spaniol) – lansat cu succes la Târgul de carte Gaudeamus-Bucureşti. Curând va apărea o altă antologie de poezie la care a colaborat cu traduceri. (George Roca)