LECŢIA DE ISTORIE (POEME)
3 min read
CĂLĂUZA SECRETĂ
Peste sufletul meu curge-o lume confuză
Cautând furibund fericirea-ntre zei
Unde prinţi cerşetori îşi tocmesc călăuză
Ca să-i scape de ei
Ca să-i ducă la ei
Toţi cu moartea de braţ, sau cu moartea-n poşetă
Ea pretinsă mocnit, călăuză tabu –
Ei se sting, rămân orbi, ea dospeşte secretă
O ignora, şi nu
Ea exista, sau nu
Prin spitale trăgând nesperat ca s-apuce
înc-o zi surogat, răsărit mincinos
moartea-i ţine de braţ, moartea-i pune pe cruce
Dar ei speră pios,
Pier sperând şi pios
Mă trezesc amintiri, tulburări ce tresaltă
Peste lumea, cu moarte, cu oameni, şi zei,
Şi m-aş smulge răzbit înspre zarea înaltă
Să m-ascundă de ei
Să mă ducă la ei
LECŢIA DE ISTORIE
Portretele din searbădul muzeu
Azvârl istoria mută către mine;
de lovituri căzute-n vârf de lance
privirea mi-o feresc cum pot mai bine.
Cu un bilet de şaisprezece lei
m-au prins în laţul lor fără scăpare,
să-ndur venin, reproşuri şi insulte;
dar ce-am făcut? Cu ce-s de vină oare?
De spun ca-i recunosc şi că-i iubesc,
şi a lor nume de-mi răsar pe buze,
cu-n dos de palmă mă izbesc pe-obraz
Ţepeşi, Muşatini, Brâncoveni şi Cuze.
Cu voci ca un amar potop de săbii,
s-aţin acuzator la gâtul meu:
„când toţi pe la biserici se crucesc,
de ce e ţara fără Dumnezeu?”
Mânia arde-n ochii lor când strigă:
„noi ne-am luptat cu hoardele stăine.
duşmanii ţarii, azi, sunteţi chiar voi,
fiindc-aţi uitat ce-i rău şi ce e bine.”
Încrâncenat mă ţintuie apoi
cu-o veche bolintină întrebare:
„Câţi ar porni-o-acuma spre oştire?
căţi pentru ţară ar muri, azi, oare?”
Dacă cumva nu voi afla raspuns,
Mă jur să nu pomenesc de ei.
Şi ca să nu mai calc pe la muzeu
Mi-aruncă-n scârba şaisprerece lei.
STRĂIN SUNT, DOAMNE
Străin sunt, Doamne, de pamânt
Şi nici de cer n-am stare
Dar ascultai al Tău cuvânt,
Şi iată-mă plecat.
Durerea lumii-n ruga mea
Se zbate tot mai tare,
Şi pentru ea cerşesc acu’
La Tine-ngenunchiat.
Ci iarta Tu, fără obol,
Scuipatul, biciul, spinii
Unul e orb, un altui-i gol,
iar altul ticălos.
Ei n-au habar, nu ştiu ce fac,
Vremelnicii… meschinii…
Să nu-i retezi, jelesc acu…,
Să nu le ţii ponos.
Ci poate le mai dă un an,
La ei m-oi duce iară
Uda-voi dragoste noian
Şi poate m-or primi.
Îi voi plivi cu blând cuvânt
Ca-n Tine să răsară
Rodi-vor oare înspre Înalt?
Sau iar m-or răstigni…
VAMPIRII DE VISE
Verticale cimitire se-nalţă-n bulevarde
Cu morţi care-şi fac veacul în case-acum pustii.
Secaţi strigoi,
Siluie-n noi
Pe cei ce-s duşi, cât şi pe cei ce-s vii.
Neagră lumina e-n a lor privire,
Buznind călări pe monştrii, sacri sau profani,
Sclavi şi stăpani,
Sfinţi şi păgâni,
Măduva vieţii, suptă peste ani.
Căci ei nu ştiu ce-a fost, nici ce va fi,
Ci mocirliţi în lungi sictiruri de vampiri,
Întind spre noi
Colţi de moroi,
Secătuindu-ne de vise şi-amintiri.
IMN DE BIRUINŢĂ
Victoriile-mi scriu târziuri şterse,
Şi-adesea-mi este totuşi prea târziu.
Canaliile lumii-mi vând pogromuri
Şi holocausturi din tată-n fiu.
De mi-ar dura vreo oaste biruinţa
Aş trage cruda-mi soartă mai semeţ.
Dar cum prin dezertări îmi torc fiinţa,
Eu n-am habar de-al uniformei preţ.
Însa de-mi vindeţi un coltuc de pace,
Vre-un armistiţiu-n marş mitraliat
Vă voi cănta eroii cu prohoduri
De birunţă-n scâncet dezarmat.
***
Singur îmi cânt
Schilav în vânt
Un imn în grai cazon.
Razboi jelit,
Gri asfinţit
Împuşcă monoton…
——————————
Daniel IONIŢĂ
Sydney, Australia
5 aprilie 2013