„CINSTITA” PRESĂ BRITANICĂ

Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA

În ultima vreme se desfăşoară în mai multe ţări o adevărată campanie împotriva românilor emigranţi. Se scot pe tapet infracţiunile unor români certaţi cu legea, care şi-au făcut de cap pe acolo, se scot în evidenţă deficienţele de diferite feluri cu care ne confruntăm noi înşine în ţară. Oricum, indiferent despre ce ar fi vorba, românii trebuie să fie coada Europei. Aşteptam mulţi dintre noi precum aşteaptă mortul colacul intrarea în Spaţiul Schenghen, dar se pare că perspectiva aceasta s-a îndepărtat foarte mult. Fie clasa politică nu şi-a făcut lecţiile ca să obţină o notă de trecere, fie infracţionalitatea şi infractorii români au speriat Vestul, fie sunt alte jocuri de interese în culise, care fac ca noi să stăm tot în umbră. Important este, că şansele noastre sunt minime de a fi socotiţi parteneri de nădejde ai rudelor noastre bogate din Europa.

Cu puţin timp în urmă, parlamentul englez se pregătea să dea o lege, care să interzică pentru multă vreme emigranţilor români dreptul de a munci în Anglia. Pentru ca să-şi justifice această măsură legislativă şi să aibă susţinerea populară, politicienii britanici au cerut unei cunoscute companii de presă de acolo să-şi trimită oamenii de încredere şi să facă un reportaj în România despre ţigani, ca să înţeleagă tot cetăţeanul englez cine sunt cei care se pregătesc să invadeze ţara lor.

Ziariştii britanici au venit în România şi au găsit la marginea unui mare oraş, la groapa de gunoi, mai mulţi concetăţeni de-ai noştri, ţigani din tată-n fiu, care se ocupau cu căutatul de mâncare şi obiecte printre munţii de gunoaie. Erau zdrenţăroşi, murdari, cu copii şi câini după ei. Ceva mai departe aveau instalate corturile, ori case de chirpici, în care-şi duceau traiul claie peste grămadă, ca vai de ei. Imaginile filmate într-un asemenea peisaj apocaliptic au rulat zile în şir pe televizoarele britanice, iar reportajele scrise au făcut să curgă multă cerneală. Consumatorul presei britanice a rămas cu o senzaţie de groază, crezând că vede imagini din altă lume. Hotărârea parlamentului venea pe fondul unei asemenea campanii ca o necesitate.

Nimeni nu zice că în ţara noastră nu există asemenea imagini de coşmar şi asemenea oameni. Problema este că ziariştii cu pricina nu au fost cinstiţi faţă de ei înşişi, faţă de meseria lor, faţă de cititorii şi telespectatorii lor. Dacă ei aveau ca temă să facă reportaje despre ţigani, nu trebuia, oare, să prezinte întreaga realitate, nu doar un segment din ea? Etnia ţigănească niciodată nu a fost uniformă, ci ea a format întotdeauna adevărate straturi sociale. În trecutul românesc se cunosc „ţigani pănari” (care adunau penele de pe păsările moarte, de prin gunoaie), cărămidari, corturari, fierari, căldărari, aurari, lăutari  etc. Cei mai săraci erau pănarii şi cărămidarii, iar cei mai bogaţi aurarii, căldărarii, chiar lăutarii. Între  aceste categorii erau diferenţe mari în ceea ce priveşte starea materială, nivelul de trai etc. Aceste straturi sociale se păstrează până în vremea noastră, chiar dacă ele şi-au schimbat, în parte, denumirile şi ocupaţiile. Reporterii britanici cu pricina au studiat şi prezentat lumii doar partea cea mai neagră a lucrurilor. Dacă ar fi fost cinstiţi şi corecţi, ar fi prezentat şi palatele de la Strehaia şi din alte multe localităţi, ar fi prezentat maşinile de sute de mii de euro ale ţiganilor, cavourile de zeci de mii de euro, interioarele de vis ale palatelor ţigăneşti. Ar fi prezentat pe ţigani cum vin cu elicopterul de acasă până la biserică să-şi boteze copiii, bijuteriile şi lingourile de aur ale ţiganilor şi multe altele de acest gen. Alta ar fi fost imaginea, pe care consumatorul presei britanice şi-ar fi făcut-o despre ţiganii români.

La urma-urmei, reportajul cu pricina avea tentă politică evidentă. Dacă voiau să analizeze posibilitatea admiterii românilor pe piaţa britanică a muncii, nu cred că ţiganii erau cei mai reprezentativi în acest sens. Aveam destui oameni capabili din toate domeniile de activitate, intelectuali de elită, muncitori calificaţi, care îşi cunosc meseria şi o fac cu drag. Ceea ce a făcut presa britanică seamănă cu procesul lui Hristos: indiferent ce ar fi spus, indiferent dacă era găsit sau nu vinovat, El trebuia să moară. Sentinţa era stabilită încă înainte de prinderea Lui. Mai vorbim de o Europă civilizată! Vai de mama noastră!

Pr. Dr. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA

martie 2013