Dialog cu Rodica Anghelescu despre ”Emilia Comișel” (1913-2013)

 „Şi ah, era atâta de frumoasă,

Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta

Un înger blând cu faţa radioasă,

Venind din cer se poate arăta…”

(Mihai Eminescu

„Fiind băiet păduri cutreieram”)

Marin Voican-Ghioroiu: Dragă Rodica Anghelescu, la emisiunile de radio şi televiziune, la spectacole pe care le susţii an de an pe marele scene lirice, te-am ascultat cu drag şi sunt cucerit de minunatul glas cu care te-a înzestrat bunul Dumnezeu. Aş dori să le împărtăşeşti cititorilor noştri când a început acest drum al afirmării artistice ca solistă de muzică populară, şi ce amintiri te leagă de marea doamnă Emilia Comişel, profesor universitar doctor, etnomuzicolog de talie internaţională, având în vedere că pe 28 Februarie 2013 va avea loc în sala George Enescu din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti sărbătorirea a o sută de ani de la naşterea sa?

Rodica Anghelescu: Zilele noului an 2013 trec pe nevăzute şi, oricât m-aş afunda în iarna grea, simt o bucurie sufletească enormă, fiindcă ştiu că primăvara este pe aproape. Chiar dacă nu am ajuns la anii înţelepciunii să pot descifra tainele naturii cum o fac unii oameni, înzestraţi de bunul Dumnezeu, care prin puterea simţurilor extrasenzoriale prevestesc un timp bun pentru munca ogorului, o vară cu ploi atunci când trebuie să crească grâul şi să lege porumbul, o toamnă bogată, sau intuiesc foarte precis, după cum suflă Austrul, că brazda de pământ va încremeni datorită unei secete cumplite, iar pomii nu vor avea rod şi plantele se vor usca în câmp, la fel şi eu, la întrebarea pe care mi-o adresezi, am în momentul de faţă  o tresărire: „Doamne, chiar… ce făceam eu acum 21 de ani în 1992 în luna Martie?”  Da, da… este anul când am avut fericita onoare s-o cunosc pe distinsa doamnă Emilia Comişel.

M.V.G: Ce amintiri îţi trec prin minte după două decenii?

Rodica Anghelescu: Parcă a fost mai ieri… Văd cum voalul timpului se ridică suflat de briza copilăriei şi, într-o dimineţa cu mult soare, care inunda strada Principatelor Unite din Bucureşti, eleva Rodica Angheelscu mergea cu paşi grăbiţi spre Liceul „Dinu Lipatti” ca să ajungă la ora de muzică a profesorului Gavril Prunoiu. Când am intrat pe poartă, în cei doi tei falnici se auzeau câteva mierlele care se întreceau în cântec, un concert de bun sosit al primăverii mult aşteptate, la care piţigoii şi sticleţii le răspundeau cu ciripitul lor plin de veselie: „Vine, vine primăvara!…” Am zâmbit, le-am făcut din mână câteva semne că-mi plac vocalizele lor şi am intrat în clasă, unde, spre surprinderea mea, domnul profesor Gavril Prunoiu era deja la catedră şi verifica nişte compoziţii ale noastre, de care uitasem.

– Bună ziua, d-le profesor!

– Bine ai venit, Anghelescu…

După câteva momente şi-a fixat privirea spre mine şi, văzându-mi curiozitatea cu care aşteptam să-mi vorbească, cu un zâmbet părintesc m-a anunţat că voi participa la Festivalul „Pe marginea Dunării”, concurs cu Ţările Dunărene… invitaţie făcută de prof.univ.dr. Alexandru Mica, pe care va trebui să-l contactez de urgenţă. Iar acum, vă rog să mă credeţi, simt ca şi atunci un val de căldură care-mi inundă faţa, iar dacă aş avea o oglindă a sufletului să mă privesc, ochii mi se umeziseră, iar mintea îmi lucra febril. Auzeam în urechi o voce cunoscută care-mi şoptea atât de profund versurile lui Eminescu: „Din valurile vremii, iubita mea răsai/ Cu braţele de murmur, cu părul lung, bălai” şi, scoţând un un oftat dureros, a-nceput să cânte atât de nostalgic „Unde eşti copilărie cu pădurea ta cu tot?”.

M.V.G: De ce aşa nostalgice cuvinte pentru o tânără care nici nu intrase bine în lume?

Rodica Anghelescu: Erau primele semnale ce mi le trimitea providenţa că cea mai de preţ avuţie pe care o aveam la acea vreme, era copilăria, floare înmiresmată care-mi dădea încredere în viaţă şi mult elan în a studia şi a-mi însuşi tehnica de-a interpreta cântecele populare. Acum, după atâţia ani duşi ca norii şi sorii de aur, am reuşit să înţeleg că din „valurile vremii” dulcea mea copilărie mi se arată ca o vestală purtând strai regal, iar acum îmi este ca o surioară apropiată şi parcă nu vrea să se depărteze prea mult de mine… iar în căsuţele de fagur ale memoriei au păstrat acea zi de neuitat, când am cântat pentru prima dată la un festival de muzică populară melodiile marei Doamne, Maria Tănase: „Lung e drumul Gorjului” şi „Doină din Gorj”, fiind recompensată cu premiul întâi.

M.V.G: Unde a avut loc Festivalul „Pe marginea Dunării”?

Rodica Anghelescu: La Casa de Cultură din municipiul Giurgiu a început adevăratul drum al afirmării mele artistice! Fiind considerată de specialişti ca o tânără, viitoarea Maria Tănase, fiindcă prin interpretarea mea: gestică, nuanţare, timbru, melisme, trăire scenică, vocea gravă… ajunsesem s-o copiez la indigou. Cum destinul fiecărui om este de a-l ridica sau coborî, de-ai veni în cale cu norocul pe care-l doresc toţi muritorii, eu am avut şansa vieţii mele s-o întâlnesc pe minunata profesoară Emilia Comişel,  preşedintele juriului acelui festival, etnomuzicolog de geniu, iubitoare de folclor… cum puţini oameni de talia domniei sale se vor naşte pe pământul României. O adevărată mamă care m-a îndrăgit şi a văzut în mine un talent nativ, o viitoare interpretă de muzică populară. Cum aş purtea să uit primele cuvinte pe care mi le-a adresat:

– Draga mea, ai cântat minunat!… Cum se face că tu eşti din Bucureşti şi interpretezi cântece gorjeneşti?

– Bunica Elena, după mamă, mi-a insuflat dragostea pentru melosul oltenesc, fiindcă dânsa s-a născut şi trăit până la 30 de ani în Gorj.

– De-acum înainte, te rog să ţii legătura cu mine, şi transmite-i d-lui profesor Gavril Prunoiu felicitări. Trebuie să fie mândru cu o aşa artistă… Ce zici Steluţa? Eugenia, îţi place de oltencuţă? (cele două doamne erau profesoarele Steluţa Popa de la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” şi Eugenia Florea, redactor muzical la Societatea de Radio România). Mi-a dat cartea de vizită, şi în timp ce-i mulţumeam am simţit cum broboane de transpiraţie mi-au înrourat fruntea. Eram cu adevărat fericită, iar acel număr de telefon fermecat l-am păstrat până în această zi… Pe 28 februarie a.c., când se vor împlini 100 de ani de la naşterea sa, la concertul aniversar care va avea loc, eveniment care pentru mine va fi un prilej deosebit de-ai oferi omagiul şi recunoştinţa mea, voi interpreta melodii populare din culegerile lui Constantin Brăiloiu.

M.V.G: După acel concurs-festival, când şi unde ai luat contact cu scena… şi ce a urmat?

Rodica Anghelescu: Imediat am fost înscrisă de profesorul Gavril Prunoiu la Festivalul „Comori vlăscene” care s-a ţinut tot la Giurgiu şi unde am reuşit să ocup locul II la interpretare. De aacolo înainte am început o muncă susţinută de pregătire cu doamna  profesor Steluţa Popa, care se consulta de fiecare dată cu doamna profesor Emilia Comişel atunci când reuşeam să-nvăţ un nou cântec. Dumnealor se bucurau de progresele mele vocale şi mă sfătuiau că ar fi bine să mă gândesc să-mi fac un repertoriu personal.

M.V.G: Ce stare de spirit aveai în acele momente norocoase pentru o stea în devenire?

Rodica Anghelescu: Imaginaţi-vă ce simţeam în suflet la acea vreme, când eram o adolescentă de 16 ani: întreaga lume era a mea, ferestre largi le vedeam cum mi se deschid înspre zări necuprinse…, iar mulţi, extraordinar de mulţi ascultători, erau încântaţi de vocea mea şi mă aplaudau cu entuziasm minute în şir. Îmi doream din toată fiinţa mea să urc pe cele mai înalte trepte ale afirmării, iar nopţi întregi mă visam că sunt pe cele mai mari scene lirice ale lumii şi cânt la fel de bine ca îndrăgita mea gorjeancă „regină a melosului românesc” Maria Tănase.

M.V.G: Cum ai păşit în noul an 1993, tot cu dreptul?

Rodica Anghelescu: Ah, anul 1993!? Ce repede s-au mai dus două decenii pe apa timpului nevăzut… Pentru mine acel an a fost triumful vieţii… anul ce prevestea viitoarea cântăreaţă de folclor. Debut la Sala Radio, în 15 martie, la concertul aniversar „La 80 de ani – Emilia Comişel”! Am fost invitată în mod special! A fost un adevărat regal al muzicii populare de cea mai bună calitate. Am avut marea onoare să cânt lângă artişti consacraţi precum: Maria Ciobanu, Marin Chisăr, Elena Roizen, Tiberiu Ceia, Angelica Stoican, Floarea Calotă, Drăgan Muntean, Florica Flintaşu şi distinsul meu profesor Gavril Prunoiu. Doina „Mic sărmănuţ de mine” am interpretat-o acompaniată fiind de Marin Cotoanţă la cobză, iar hăulita „Mă-ntreba neica aseară”, am cântat-o cu Orchestra de Folclor Radio, dirijor maestrul Paraschiv Oprea. Seară de neuitat când am făcut primul meu bis.

Cântasem pentru minunata doamnă Emilia Comişel, iar buchete de flori pe care le primise aveau pe fiecare petală razele ochilor tuturor cântăreţilor care o apreciau până la divinizare, fiindu-i recunoscători pentru ajutorul primit, o vorbă de suflet, un sfat de specialist, sau o îndrumare în alegerea repertoriului, a costumului popular autentic.

În septembrie, la concertul omagial „Centenar Constantin Brăiloiu” de la Radio,  organizat de muzicologul Gruia Stoia, am fost invitată să cânt din „Culegerile folclorice” ale genialului profesor-compozitor-etnomuzicolog Constantin Brăiloiu, lucrări pe care le-am primit de la profesorii mei, Steluţa Popa şi Gruia Stoia, cu care am studiat, perfecţionându-mi stilul. Primind îndrumarea acestor eminenţi dascăli în domeniul etnografiei şi folclorului, am reuşit să înţeleg în profunzime cântecul gorjenesc, să trăiesc starea de spirit a omului de la ţară care-şi cântă dorurile, iubirea şi speranţa în zile cu soare, în obţinerea de recolte bogate, de-a fi mândru şi fericit în „sfânta familie” atunci când participă la sărbătorile creştineşti: Paşte, Crăciun, Anul Nou, Înălţare… şi se îmbrăcă în strai popular… sau când este om împlinit că şi-a făcut o casă, s-a căsătorit, are copii, trăieşte în armonie lângă părinţi, iar vecinii îi sunt buni prieteni, sau este nelipsit de la horele satului… Toate aceste stări le-am sedimentat în conştiinţa mea, iar melodiile „De-aş mai trăi pân’ la toamnă” şi „Colea sus în curmătură” au picurat ca armonii celeste… mulţumindu-i pe iubiţii mei spectatorii, cărora le-am mai oferit în dar un câtec, „Bate vântul vinerea”, primit de la renumitul cantautor, prof.univ. Alexandru Mica. Trebuie să mai amintesc despre distinsa doamnă Emilia Comişel că a fost discipolul marelui etnomuzicolog Constantin Brăiloiu, căruia i-a continuat opera. Sper ca nu peste mulţi ani… miile de pagini, de studiu şi cercetare, rămase ca un tezaur în biblioteca fiicei sale Irina, să vadă lumina tiparului în volumul „Culegeri complete despre Constantin Brăiloiu”.

M.V.G: Şi mai apoi…?

Rodica Anghelescu: La o distanţă de două luni a trebuit să mă prezint la Concertul Aniversar „65 de ani de la înfiinţarea radioului”, fiind pe podium alături de „generaţia de aur” a folclorului românesc – eu reprezentând „noua generaţie” –  urmaşă incontestabilă a marei Doamne, Măiastra Gorjului – Maria Tănase. Doamna profesoară Eugenia Florea m-a trecut în program… să cânt după Ciocârlia cântecului românesc, Maria Ciobanu, producându-mi o emoţie enormă dar şi încrederea în destinul meu că-mi urmez calea ce mi-a fost hărăzită de Creator! Să cânt cu patimă şi dor nestăvilit din cântecele noastre, luate din zarea albastră, dragostea românilor: „Mă-ntreba neica-aseară”, şi „Sus în deal la curmătură”! Ce poate fi mai frumos pentru o tânără de 17 ani care este pe scenă şi cântă alături de inegalabilii artişti ai geniului: Alexandru Grozuţă, Rodica Bujor, Maria Ciobanu? Bucurie imensă şi ambiţie de-a mă depăşi prin studiu permanent, a nu înşela încrederea celor care mi-au deschis uşile afirmării vocale!

La Festivalul „Maria Lătăreţu” – 1993 Târgu Jiu, care a avut loc în toamnă, am obţinut  „Premiul special al juriului”. Am avut surpriza ca „şefii localnici” să se opună hotărârii luată în unanimitate de către profesoarele Emilia Comişel, Steluţa Popa, Eugenia Florea şi Marioara Murărescu pentru a mi se atribui Premiul I, dar timpul şi-a spus cuvântul… Cei care au fost urcaţi pe podium din considerente – mai mult sau mai puţin documentate muzical – cortina uitării le-a acoperit gloria efemeră nemeritată… Îmi pare rău de ei că au fost deziluzionaţi de nişte „personalităţi” puse-n scaunele deciziilor vremelnice şi fără acoperire de specialitate.

Trebuie să aduc la cunoştinţa dragilor cititori că în această scurtă perioadă (din iulie până în octombrie), la sfatul „părintesc” primit din partea specialiştilor: Emilia Comişel, Gruia Stoia, Steluţa Popa, Eugenia Florea… a trebuit să nu o mai imit pe draga mea Maria Tănase şi… să am propiul meu stil de interpretare a folclorului oltenesc, lucru ce l-am realizat foarte bine. Le sunt recunoscătoare pentru învăţătura şi ajutorul ce mi l-au dat!

Nu pot să nu amintec despre aprecierea ce mi-a făcut-o distinsa doamnă Emilia Comişel la primul meu album muzical „În poiană la Olteţ” imprimat cu Orchestra Radio, dirijor Adrian Grigoraş: „Au trebuit să treacă foarte mulţi ani, ca să răsară precum o floare de colţ, strălucitoare, curată ca lacrima izvorului cristalin, suavă ca o atingere de zefir şi unduitoare ca valurile dorului, glas dulce de privighetoare care anunţă zorile unei muzici populare de bună calitate, făcând un salt remarcabil în folclorul nostru, nimeni alta decât Rodica Anghelescu, laureată la festivalurile „Maria Tănase” şi „Maria Lătăreţu”. Pe cele două mari artiste le-a îndrăgit din fragedă copilărie, şi n-a precupeţit nici un efort în a le  duce pe mai departe doina şi balada oltenească, horele şi sârbele nemuritoare. Destinul a făcut să-i întâlnească pe cei doi, scriitorul Marin Voican-Ghioroiu, cel care a compus şi muzica şi îndrăgită noastră interpretă de muzică populară, şi nu numai, fiind o soprană de coluratură foarte apreciată în lumea artistică, ca să realizeze un album cu 15 de piese, adevărate bijuterii, ce vor îmbogăţi tezaurul nostru folcloric, aducându-i frumuseţe şi prospeţimea neuitaţilor cântăreţi gorjeni, vâlceni şi doljeni”.

M.V.G: Aţi păstrat legătura în continuare cu doamna Emilia Comişel?

Rodica Anghelescu: Desigur! De-a lungul anilor am (între)ţinut legătura cu doamna Emilia Comişel. În perioada cât am fost studentă, la master-class, ca solist liric la Ansamblul Naţional „Ciocârlia” – unde sunt angajată în prezent – când am făcut turnee în străinătate cântând muzică de operă, când am înregistrat albume muzicale…, şi de fiecare dată, vorba domniei sale, era un alean pentru inima mea, fiindcă îi percepeam dragostea de mamă care-şi iubeşte fiii şi ficele plecate în lume să-i ducă pe mai departe o părticică din sufletul ei nespus de mare şi bun.

Aş dori să consemnăm că durerea mea sufletească pentru plecarea spre eternitate a distinsei Emilia Comişel o resimt mereu, căci înţeleg pe deplin mesajul cuvintelor pe care le auzeam când aveam 16 ani: „Tinereţea este stea călătoare”. Amintirea celor dragi ne rămâne pe viaţă un tezaur sufletesc la care ne întoarcem ori de câte ori ne apucă dorul şi atunci când a plecat dintre noi, în plină primăvară mirifică, a lăsat un gol imens… Era o fiică îndrăgită şi preţuită de toţi românii, personalitate de prestigiu internaţional, iubitoare a plaiului, portului şi tradiţiilor noastre, culegătoare neobosită de folclor, cea care ne-a îmbogăţit cu inestimabile valori biblioteca sufletului. O venerez şi rog Divinitatea să-i dea loc de veşnică pomenire lângă truditorii neamului care au slujit cu demnitate şi credinţă Cultura Românească.

A consemnat,

Marin VOICAN-GHIOROIU

Bucureşti

19 februarie 2013