Ritualuri de trecere

Cultura Tradiţională Imaterială Românească din Bistriţa Năsăud, volumul I,  cu subtitlul de referinţă RITURILE DE TRECERE, actul nostru  secret de identitate europeană

Cartea  semnată de Vasile V. Filip şi Menuţ Maximinian, a apărut recent la Editura EIKON din Cluj Napoca. Este un regal editorial, fiind un eşantion de  frumuseţe spirituală rurală cu valenţe din sfera artei culte şi a literaturii de bună calitate. Beneficiind de o grafică rafinată, de bun gust care este în simetrie perfectă cu conţinutul  celor aproape 500 de pagini, însoţită şi de un CD cu imagini şi piese muzicale, care o îmbogăţeşte în informaţie, lucrarea este modernă, surprinde şi te îndeamnă la o clipă de reflecţie. Ca într-o rugăciune.

Am citit, de-a lungul vremii destule cărţi de etnografie şi folclor, unele chiar volume impresionanate prin transcendenţa pe care o făceau cu lumea care a fost şi cea care este, dar, recunosc că, nici una dintre aceste lecturi nu a avut darul de a mă emoţiona precum cartea de faţă. Este ca o oglindă în care fiecare dintre noi, vieţuitorii acestei zone mirifice, ne regăsim ca într-un act de stare civilă.

Faptele decupate din amintirea bătrânilor din satul contemporan, obiceiurile care leagă ca un fir de argint etapele şi vârstele Omului, de la leagăn până la groapă, sunt detalii vii ale unui monument editorial de valoare, sigur, europeană. Noi, generaţiile care încă mai avem o legătură prin rudele în viaţă, sau prin crucile din ţinţirime, cu ceea ce a mai rămas autentic din tradiţia de odinioară, sătească. Etnologii Vasile V. Filip şi Menuţ Maximinian au executat un exerciţiu de restituire a unor valori colosale şi care, nedescoperite la timp, ar fi riscat să se piardă. Profesionişti şi mânuitori de condei de mare clasă, autorii nu s-au rezumat să compileze teze şi teorii, să mixeze imagini şi momente pe care le –ar fi putut găsi, poate, şi  în arhive şi biblioteci. Au colindat satele din judeţ, au zăbovit în casele ultimilor ţărani autentici (zic: ţărani! pentru că de, în curând îi vom numi: fermieri). Cu discerământ şi vocaţie de căutători de comori care nu fac referinţă la aur sau nestemate, comori mult mai preţioase pentru noi, cei doi  ne-au  mai dat un motiv să fim mândri ca suntem români.

Vasile V. Filip şi Menut Maximinian ne-au  arătatat că există o libertate spirituală, ne-au reamintit  că aveam rădăcini, că avem un rol al nostru pe acest pământ.  Ştiinţific lucrat, cu argument  bibliografic bine selectat şi aşezat în oglindă cu realitatea palpabilă a satului actual, sau a celui doar din amintiri, autorii au pornit travaliul facerii cărţii de la  punctul Zero, din secunda în care ne întrebăm cu toţii : De unde vin copiii? Ca veritabili antropologi, etnologi de profesie, au atins  mai toate etapele care leagă viaţa de moarte. Au prins şi  subiecte tabu, dar şi altele în care vizualul şi rolul colectiv sunt decisive pentru o civilizaţie aşezată, agrară, cum a fost a noastră. Satul care  demult a suit la Cer, generaţiile de moşi şi strămoşi sunt evocate  pertinent, prin  stilul pregnant ştiinţific al logosului.

Nimic nu este de prisos în pagina scrisă şi nici în paginile care sunt îmbogăţite cu fotografii de demult. Chipuri de ţărani  trecuţi de acum în stele, ne privesc şi da, noi îi recunoaştem că ei sunt cei care ne-au păstrat curat acest loc. Frumos este şi discursul autorilor, meşteşugit şi chiar cu strop de miere poetică uneori. În talgerul celălat au păstrat măsura lucrării bine făcute, au respectat tehnica impusă ştiinţific şi datorită forţei constructive pe ansambul, cartea acesta este un  Document. Va trebui să-şi găsească un loc al său în marile biblioteci din Europa.

Într-o lume sufocată de frivolităţi de tot felul când personalităţi notorii mai scriu şi lucrări făcând „copy-paste” – iată că doi bistriţeni cu har de la Dumnezeu şi foarte harnici, profesionişti în materie, au trudit sisific şi ne demonstrează că  sunt autentici. Felicitări autorilor şi aşteptăm ca cei în măsură, să facă diligenţele necesare pentru ca această carte esenţială pentru cercetarea culturii imateriale din judeţul nostru, să ajungă acolo unde îi este locul.

Melania CUC

Februarie 2013

Bistriţa