November 22, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

1941 – Katynul românesc de la Saratov, pe Volga?

10 min read

1941 – Katynul românesc de la Saratov, pe Volga?

 

Autor: prof.univ. Ion Coja

 

Nu este vorba de o metaforă, de o hiperbolă, de o exagerare. În toamna lui 1941, 15.000 de prizonieri români au fost împuşcați în localitatea Saratov pe Volga. Un masacru despre care nu am date prea multe, dar sursa acestei informaţii, precum se va vedea, este extrem de credibilă. Auzisem mai demult despre acest masacru abominabil. Vorbeau despre el la Capşa sau la Athénée Pallace bătrânii din generaţia lui Petre Ţuţea şi dacă nu mă înşel, Petre Ţuţea însuşi, prin anii ’70-80. În orice caz, l-am auzit sigur pe Simion Ghinea relatând pe seama acestui teribil eveniment. Simion Ghinea a participat la campania din Est, în trupele de elită ale „spărgătorilor de cazemate”. A fost unul dintre legionarii care s-au înrolat voluntar, considerând că războiul anti-sovietic l-ar fi pornit şi ei, legionarii, dacă rămâneau la guvernare. Termenii relatărilor auzite erau următorii: în octombrie 1941, clădirea în care se găzduise, la Chişinău, Comandamentul Armatei Române a sărit în aer, ceea ce era un act de terorism pe care legile războiului nu-l tolerează, ci îl condamnă cu toată severitatea şi acceptă, în consecinţă, sancţiunea sub formă de represalii asupra populaţiei civile, chiar şi dacă aceste represalii vor afecta persoane complet nevinovate. Din ordinul generalului Ion Antonescu, autoritatea militară din Odesa, oraş cucerit prin lupte grele, a trecut la pedepsirea exemplară a unor persoane bănuite că ar avea vreo legătură cu asasinii terorişti. Din interogarea populaţiei, s-a stabilit că făptaşii nu puteau fi decât evrei, evrei sovietici din Odesa. Aşa că represaliile au avut ca victime un număr de evrei, care au fost spânzuraţi pe străzile Odesei, pentru a avertiza aşa zişii „partizani” să nu repete gestul lor iresponsabil şi laş. Nici azi nu s-a încheiat disputa între „istorici” cu privire la numărul evreilor ucişi la aceste represalii. Câteva sute, după afirmaţiile autorităţilor de atunci, câteva mii după unii publicişti evrei. Faţă de circa 80-90 de militari români, majoritatea ofiţeri superiori, morţi în clădirea Comandamentului de la Chişinău. Trebuie spus clar că în situaţii asemănătoare, când victimele au fost militari din trupele aliate, anglo-americane, represalii cu totul asemănătoare s-au produs, făcând numeroase victime printre civilii nevinovaţi propriu zis. Bunăoară, în primăvara lui 1945, pentru un soldat canadian omorât mult în spatele frontului de un neamț tânăr și iresponsabil, au plătit cu viaţa mai mult de 10.000 de persoane, practic întreaga populaţie a orăşelului în care se comisese fapta ignobilă. Morala acestei practici este simplă şi corectă: dacă teritoriul respectiv a fost cucerit de militari prin luptă, adică prin jertfă, populaţia civilă trebuie să se împace cu situaţia şi să accepte prezenţa inamicului. Nu au voie să intervină în mod laş, în spatele frontului, acolo unde inamicul şi-a câştigat prin jertfă şi curaj dreptul să fie prezent şi să se simtă în siguranţă. Aşadar, la Chişinău represaliile au avut un caracter legitim. Absolut legitim şi legal! Eu ştiam, de la persoane ca Simion Ghinea, combatant pe frontul de Est, că pentru cele 90 de victime, au plătit câteva sute de evrei. Şi am aflat tot atunci că unii comentatori din presa sovietică militară au umflat exagerat cifrele, astfel că la urechile lui Stalin a ajuns informaţia că românii au omorât câteva zeci de mii de civili. Drept care Stalin a ordonat, în reciprocitate, să fie impuşcaţi cam acelaşi număr de români, dintre prizonierii români aflaţi la dispoziţia Moscovei. Ordinul lui Stalin a fost îndeplinit cu străşnicie, mii, zeci de mii de tineri români, prizonieri la ruşi, găsindu-şi astfel sfârşitul tragic. Povestea avea un final neaşteptat, pe care nu l-am putut uita: după o vreme, la Stalin a ajuns şi informaţia corectă, privind numărul evreilor ucişi de români. Un număr pe care Stalin l-a considerat „rezonabil”, corect, conform cu uzanţele militare, mult mai mic decât cel ce i se raportase ininial. Ce-o fi fost în capul lui Stalin şi în sufletul său rămâne să bănuim, să presupunem. Cert este că s-a supărat cumplit pentru informaţia falsă care i se furnizase, a ordonat identificarea vinovatului şi executarea sa prin împuşcare. Cel în cauză fiind un evreu, corespondent de front… A fost împuşcat aşadar, din ordinul suprem al lui Stalin! Cam asta era povestea ştiută de mine şi pe care am relatat-o foarte pe scurt deunăzi, când am comentat aberaţii spuse la Antena 3 despre represaliile de la Odesa, că ar fi produs 22.000 de victime printre evrei… După ce am publicat acel text, am primit un telefon de la domnul Tudor Voicu, un excelent cunoscător în materie de istorie recentă a României. Domnia sa a ţinut să mă corecteze: au fost executaţi la ordinul lui Stalin 15.000 de români, nu 22.000! Iar carnagiul s-a petrecut în lagărele de prizonieri din regiunea Saratov, pe Volga. I-am cerut o sursă a acestor afirmaţii şi, spre imensa mea mirare, mi-a indicat o lucrare a lui Jean Ancel: Transnistria, vol.III, paginile 70-71… De ce m-am mirat? Mai întâi pentru că răsfoisem cele trei volume dedicate Transnistriei şi rămăsesem cu convingerea ca este o carte mincinoasă, cu exagerări evidente şi mărturii dubioase.

Răsfoisem, nu citisem, convins că e timp pierdut să citeşti din doască în doască asemenea carte. Pentru mine Jean Ancel este cel care a găsit „soluţia” atunci când dovezile inexistenţei holocaustului din Transnistria au devenit prea numeroase şi prea convingătoare. Dovezile că evreii deportați în Transnistria nu au murit în număr aşa de mare. Peste 150.000! Jean Ancel a găsit portiţa salvatoare, despre care nu s-a vorbit niciodată mai înaintea lui: în Transnistria românii au omorât zeci de mii de evrei dintre evreii localnici, ucrainieni. Adunați la un loc, evreii din România şi evreii locului, ies peste 150.000 de victime. Mai ştiam de la un bine cunoscut istoric care fusese coleg de facultate cu Jean Ancel că bietul Ancel era cam prostul anului. O mediocritate unanim recunoscută! Renumit după 1990… când a devenit mare istoric. Specialist în ceea ce nu s-a întâmplat! Un detaliu fără importanţă în discuţia noastră: Jean Ancel era frate cu poetul ceva mai cunoscut, Paul Celan, cel care a părăsit Bucovina natală şi s-a stabilit la Paris, fără să-şi găsească nici acolo tihna şi rostul. A sfârşit curmându-şi singur viaţa! În cartea lui Jean Ancel ni se dau detalii mai exacte şi mai lămuritoare cu privire la evreul care l-a minţit pe Stalin, l-a indus în eroare şi în crimă, făcându-l să comită un omor în masă: se numea Abacumov şi nu era corespondent de front, ci ministru de interne. De murit a murit aşa cum ştiam şi eu: împuşcat din ordinul lui Stalin… Informaţia despre Katynul de la Saratov pe Volga este cu atât mai credibilă cu cât cartea lui Jean Ancel abundă în răutăţi şi scorniri sau exagerări împotriva românilor! În logica unui asemenea comportament ar fi fost ca Jean Ancel să treacă cu vederea acest eveniment, această tragedie, despre care nu ştiu să mai fi scris şi alţi istorici. De ce a fost corect Jean Ancel? Simplu de ce: pentru că nimeni nu minte tot timpul. Nimeni nu este perfectul ticălos, mereu în contradicţie cu adevărul şi cu binele, cu dreptatea! Nici măcar Satana însuşi. Mai poate fi vorba şi de o strategie de autor: relatând acest eveniment, devin mai credibile poveştile inventate despre crimele românilor. Autorul face astfel impresia de scrib obiectiv, nepărtinitor, sincer, capabil să consemneze şi faptele care se întorc împotriva partizanatului de care poate fi bănuit. Fapte care mai devreme sau mai târziu, tot vor ajunge la cunoştinţa publicului. Dar nu asta este important. Motivaţia unui gest corect nici nu trebuie căutată de fapt. Revenim la istoria propriu-zisă. Mai întâi, la acest Abacumov. Numele pare evreiesc. M-am interesat la un prieten din Chişinău dacă ştie ceva despre cele petrecute la Saratov pe Volga. Nu a ştiut să-mi spună decât că acest odios Abacumov nu era evreu, ci de undeva din Asia. Un „asiat”, ca să citez exact! Slavă Domnului că nu-i evreu!, mi-am zis. Iar picam „pe bec”! Aşadar, după „istoricul” evreu Jean Ancel, potrivit informaţiilor dobândite de acesta, la Saratov pe Volga, în noiembrie (probabil!) 1941, circa 15.000 (cincisprezece mii!) de români în floarea vârstei, au fost împuşcaţi pe nedrept, în urma unei minciuni, a unei dezinformări criminale, săvârşită de numitul Abacumov. Un nume sortit, probabil, să intre în ne-uitarea noastră, a românilor! Nenorocitul! Se nasc în mintea noastră mai multe întrebări. Iată numai câteva dintre ele: – Prima întrebare: De ce despre această crimă abominabilă nu se vorbeşte deloc? De ce nu s-a „bucurat” de mediatizarea pe care au avut-o ororile de la Katynul polonez? Un prim răspuns: trupele germane nu au ajuns până la Saratov pe Volga. Când trupele germane au ocupat zona în care se aflau gropile comune de la Katyn, localnicii au divulgat teribilul secret, iar propaganda germană, nazistă, a avut tot interesul să evidenţieze aceste crime ale sovieticilor, ale lui Stalin. Altminteri, dacă ocupaţia germană nu ar fi ajuns până acolo, despre Katyn ar fi ajuns până la noi nişte zvonuri greu de verificat… – Altă întrebare: nu ar fi cazul ca pe urmele puţinelor informaţii care există să se declanşeze o cercetare temeinică atât în arhivele celor două armate, cât şi la faţa locului, acolo unde au fost lagărele de prizonieri de la Saratov? Gropile, eventualele gropi comune, a mii de victime, nu puteau fi săpate decât în apropierea acestor lagăre cumplite. Iar descoperirea acestor gropi comune chiar şi după 70 de ani nu este un lucru imposibil! Răspuns: este evident că aşa trebuie procedat, sub „comanda” unor istorici autentici, categorie din care subsemnatul nu face parte. Din păcate, istoricii români, cei îndrituiţi să purceadă la o astfel de cercetare, se fac deja vinovaţi şi pentru alte subiecte pe care le ignoră de când se ştiu. Să sperăm oare de la alţi istorici, de la un alt Larry Watts? Se pare că va trebui să procedăm ca în fotbal, unde s-a trecut la măsura extremă, extrem de ruşinoasă: aducerea de arbitri străini, respectiv istorici străini. Mutatis mutandis, corupţia (vezi istoricii, inclusiv istoricii academici, care susțin proiectul Gold Corporation de la Roşia Montana, adică susţin distrugerea unor monumente istorice unicat în lume) şi frica, teama de a nu-şi periclita cariera şi cursus honorum academic, universitar, pe mulți istorici îi ţine la distanţă de subiectele tabu: legionarii, crimele regelui Carol al II-lea, Antonescu, Transnistria, cominterniştii, Ceauşescu. E timpul  să aducem istorici străini să ne cerceteze trecutul şi să descopere argumentele bazate pe istorie, argumente pe temeiul cărora să mai deschidem şi noi gura în lume? Dimensiunile hecatombei de la Saratov pe Volga ar trebui să atragă intervenţia autorităților româneşti. Academia Română, prin istoricii care intră în componenţa înaltului for, trebuie să se pronunţe în ce măsură este veridică – veridică am spus, nu neapărat adevărată, relatarea din cartea lui Jean Ancel, caz în care în mod oficial guvernanţii români ar trebui să se adreseze Moscovei cerând accesul liber în zonă pentru cercetarea care se impune. Avem datoria măcar o cruce să ridicăm deasupra atâtor oseminte fără mormânt. Tot de la Simion Ghinea păstrez informaţia de martor ocular a bădiei Simion, cum că la un moment dat, pe frontul de Est, unde erau desfăşurate trupele româneşti, a apărut un avion sovietic din care au fost aruncaţi o mulțime de fluturaşi pe care era scris un text semnat de Stalin, prin care acesta mulţumea generalului Avramescu şi trupelor române pentru comportamentul omenos arătat față de populaţia civilă din teritoriile ocupate de Armata Română. Mă întreb acum dacă nu cumva acest gest al lui Stalin a fost precedat de regretul că a omorât, din „greşeală”, mii de prizonieri români nevinovaţi. (Nu comentez ce s-a întâmplat mai târziu cu generalul Avramescu). În concluzie: ce facem? Ce facem ca să verificăm informaţia, ipoteza, suspiciunea că la Saratov pe Volga s-a produs asemenea crimă, mult mai cumplită decât cea de la Katyn, care părea un fel de nec plus ultra printre crimele de război din Al II-lea Război Mondial?! Ce vom face dacă această ipoteză înfricoşătoare se confirmă? Va fi cumplit? Va fi scrâşnirea dinţilor?

1 thought on “1941 – Katynul românesc de la Saratov, pe Volga?

  1. Dupa cate stiu,la Odesa a fost aruncat in aer comandamentul militar roman.In articol se vorbeste de Chisinau.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.