March 14, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Robia si triumful geniului – Constantin Brancusi

6 min read

Robia si triumful geniului – Constantin Brancusi la 135 de ani de la nastere –

 

Autor: Silvia Jinga (Michigan, USA)

Constantin Brancusi face parte din familia „sfintilor romani” care ca Stefan cel Mare, Constantin Brancoveanu, Avram Iancu, Mihai Eminescu au jertfit pe altarul idealului fiinta lor, punand la temelia vietii lor de creatie in istorie, in poezie sau in sculptura o credinta de neclintit in romanism si perenitatea valorilor lui. Ca sa nu ratacim, noi cei rataciti pe atatea pamanturi straine trebuie sa ne intoarcem mereu la aceasta familie de mari spirite din a caror staruinta si maretie in simplitate trebuie sa invatam necontenit.

Iata-l pe Constantin Brancusi cel nascut in familia saraca a unor tarani din Hobita la 19 februarie 1876, luand calea Craiovei din frageda copilarie ca sa munceasca si ridicandu-se  putin cate putin numai prin inzestrarea proprie, mesterind in lemn, ca multi din partile Hobitei. Indemanarea sa e inscrisa in genele celor din zona Tg. Jiului, dar evolutia sa extraordinara e inscrisa in genele sale. Ar fi putut sa ramana un simplu pietrar si tamplar dupa absolvirea in 1898 a Scolii de Arte si Meserii din Craiova, dar n-a ramas. S-a fi putut intoarce in Hobita sau la Tg. Jiu, dar nu s-a intors si nu s-a oprit pana cand n-a ajuns la Munchen si in Cetatea Luminii de pe malurile Senei. Pentru ca la indemanarea mostenita din mosi stramosi s-a adaugat in cazul lui Brancusi vizionarismul, increderea int-un astru al sau pe care a avut curajul sa-l urmeze oriunde i-a indreptat pasii. Ar fi putut sa ramana un admirat discipol al lui August Rodin la Paris, dar l-a parasit dupa doua luni, explicandu-se cu laconismul caracteristic ca taranii de la Hobita, vorbind in proverbe a caror nascocitor a fost el insusi. Iata-l definind situatia concis si cu miez: „ La umbra copacilor mari nu creste nimic.”  Geniul lui Brancusi este insurgent fara gesticulatie de opereta.  El ramane taranul din Hobita invaluit in straturi de tacere, retras in atelierul in care se crucifica zilnic, muncind sa se descopere pe sine, sa-si citeasca destinul artistic propriu si inevitabil sa deschida drumuri noi in arta. Din 1904 cand poposeste la Paris si pana in 16 martie 1957 cand trece la cele vesnice la varsta de 81 de ani, Constantin Brancusi lucreaza cu o fervoare extraordinara, slefuind la pasarile sale maiestre ca sa intrupeze cu mijloacele artei sale nu doar aparenta pasarii care e trecatoare, ci esenta insasi a zborului, forma ideala platonica a lucrurilor.

Sa dezghioci esentialul din efemer iata obsesia muncii neincetate a sculptorului asupra aceleiasi teme prezentate in numeroase versiuni. Prima versiune a pasarii brancusiene dateaza probabil din 1912, Maiastra care e urmata de treizeci si sase de versiuni pana la Pasare in spatiu. Parca il auzimpe ascetul Brancusi,  rostind simplu propria sa reflectie: „Munceste ca un sclav, porunceste ca un rege, creeaza ca un zeu”.  Nedorind sa mai sculpteze „bifteci” ca predecesorii sai, Brancusi si-a indreptat efortul creator pe un drum nedestelenit al sculpturii non-figurative pe care apoi a mers dupa el o intreaga pleiada a artistilor contemporani. De aceea pe drept el este considerat parintele acestei orientari spre abstract si non-figurativ. Brancusi a ironizat, ca orice geniu care refuza catalogarile, caracterizarea artei sale ca fiind abstracte. „Sunt idioti, zice sculptorul, care definesc creatia mea ca abstracta, dar ceea ce ei numesc abstract este ceea ce e cel mai realist. Ce e real nu este aparenta, ci ideea, esenta lucrurilor.”  E adevarat, dar la esenta despre care vorbeste Brancusi se ajunge printr-un proces de abstragere din suma de elemente concrete, senzoriale ale realitatii, deci in fond tot printr-un efort de abstractizare. Si tocmai acele aspecte concrete, senzoriale ale realului obisnuiau sa fie obiectul sculpturii antecesorilor sai.  Deci descrierea ca abstracta a creatiei sale nu mi se pare neadecvata daca o comparam cu tot ce s-a sculptat inainte de vizionarul de la Hobita. In fond, plasandu-l pe Brancusi ca antecesor la miscarea culturala si stiintifica ce a urmat, trebuie sa observam ca orientarea spre arhetipuri anuntata de artistii de la inceputul secolului xx se extinde asupra demersului stiintific in secolul nostru. Nu este oare cercetarea genetica, descoperirea ADN-ului o revolutie asemanatoare celei anuntate de Brancusi in creatia plastica?  Ba da, stiinta se indreapta tot mai mult spre cercetarea acelor forme eterne generatoare de viata si mutatii in lumea vie. Ca sa nu mai vorbim de revolutia totala produsa de computer si internet in comunicarea umana bazata pe sistemul binar. Nu este si aceasta o orientare spre arhetipuri? 

„Povesti si doine, ghicitori, eresuri/ce fruntea-mi de copil o-nseninara” este un vers eminescian care poate sta foarte bine ca un motto al formatiei artistice a lui Brancusi.  Artistul a construit pe zacamantul folcloric si etnografic de acasa. Toti biografii lui au remarcat relatia lui intima cu folclorul, superstitiile, legendele si miturile populare. De asemenea nu este de neglijat faptul ca in aria nativa a lui Brancusi se practica intens mestesugul cioplitului in lemn si piatra.  El insusi era initial destinat sa devina cioplitor in lemn si piatra ca cei din neamul lui. Din aceasta vatra de artisti anonimi s-a plamadit genialitatea lui Brancusi care a tasnit mai sus decat ei toti, dar ii are la baza pe ei toti.  Nu as putea defini mai bine aceasta relatie de congenialitate cu semenii din Hobita si imprejurimi decat citandu-l pe Arghezi, care se considera exponentul „robilor cu saricile pline de osemintele varsate-n mine”.  Brancusi poarta in sufletul lui toata nobletea acelor oseminte pe care nu le-a dat uitarii traind atata vreme in tumultul parizian. Se imbraca simplu ca un taran din Hobita, si-a mobilat atelierul simplu ca o casa rurala din Hobita cu piese construite de el, vatra fiind nelipsita, isi gatea singur mancare precum in Oltenia natala.  A intretinut mereu relatii cu romanii aflati la Paris: George Enescu, Theodor Pallady, Camil Ressu, Panait Istrati, Eugen Ionescu, Emil Cioran. Dar ceea ce mi se pare cel mai impresionant este monumentul pe care il ridica la Tg. Jiu, terminandu-l in 1938 in memoria milionului de tarani romani cazuti in transeele Primului Razboi Mondial. Masa tacerii, Poarta Sarutului si Coloana fara sfarsit sunt cel mai sfant prinos de dragoste pe care sculptorul l-a intors opincarilor romani care si-au dat viata pentru Romania Mare si pentru pamantul stramosesc.  Era acesta un omagiu adus implicit adus sufletului romanesc din care el insusi a fost plamadit.  Aceste trei monumente sunt un gest de reverenta adanca fata de suferintele romansimului, proclamand totodata puterea pricipiului iubirii si credinta in efortul omului de a se inalta, depasindu-se neincetat pe sine in eterna scurgere a timpului si generatiilor.

Nu vom nega importanta acumularii culturale in centrele vestice europene unde Brancusi, in special la Paris, face cunostinta cu avangarda artistica a timpului, se familiarizeaza cu arta mediteraneana si africana. Dar toate aceste acumulari au crescut pe zestrea genetica de acasa si timbrul artistic unic al sculptorului este dat de profunzimea explorarii in aceasta  magma a spiritului romanesc. Brancusi a ridicat la rangul de universalitate geometria cusaturilor de pe iile romanesti, arta olarului si a mesterilor cioplitori romani.  Persistenta cu care a crezut in geniul lui si a muncit titanic pentru a-l impune ramane ca o marturie de netagaduit rezistentei fibrei artistice brancusiene.  Sa ne gandim ca in 1904 descindea la Paris si numai dupa noua ani, in 1913 expune la Salon des Independents si in cadrul primei expozitii de arta moderna in Statele Unite.  In 1957 cand se stingea din viata lasa in urma 215 sculpturi dintre care multe se afla la Muzeul de Arta Moderna din New York, Galeria Nationala la Bucuresti, National Galery of Art la Washington si The Philadelphia Museum of Art, care poseda cea mai ampla colectie a operelor lui Brancusi de pe tot cuprinsul Statelor Unite. A fost inmormantat in cimitirul Montparnasse la Paris, dormindu-si somnul de veci alaturi de cateva statui pe care le-a creat ca monumente funerare pentru cativa artisti inhumati acolo. La licitatiile de arta sculpturile brancusiene se vand cu sume colosale care intrec orice vanzare de acest fel.

Cum adesea sufletele ni se inchircesc la auzul unor vesti proaste despre Romania, la propagrea confuziei voite intre romani si romi, la vederea unor reportaje care uratesc chipul acelei tari pe care Alecu Russo o numea „binecuvantata intre toate tarile pe pamant”, cum toate aceste ni se intampla si iau proportii in mintea noastra de instrainati, iata ca o lumina ni se arata sub chipul si asemanarea geniului brancusian. Si deschizand Google intr-o buna dupa amiaza ne-am trezit cu un logo pe main page care era nici mai mult nici mai putin decat compus din imaginile pe care le stiam: D-ra Pogany, Sarutul, Pasarea.  Vai ce minunatie sa vedem recunoscuta aspiratia spre frumos si bine a unui popor al carui mesaj l-a purtat atat de departe in Pantheonul creatiei universale, invesnicindu-l, Marele Maestru Constantin Brancusi.    

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.