STUPOARE!

STUPOARE!

 Autor: Cornel COTUȚIU

Am primit pe internet un scurt text care m-a stupefiat, încât țin să-l comunic și altora, inclusiv impresiile mele datorate lui. Citindu-l, simțeam că se așează în mintea mea așa cum (să zicem) probezi în magazin un  costum de haine și constați că – veston, pantaloni –  ți se potrivesc perfect. Iată textul:

„Țară minoră /…/ căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoții improvizați astăzi în moraliști, miniștrii care s-au vândut o viață întreagă, deputații, contrabandiștii…

Nu ne prăbușim nici de numărul dușmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoșătoare de meningită morală.”

Sub text urmează o întrebare și o propunere: Cui aparțin aceste enunțuri? Și se dau următoarele variante: Cristian Tudor Popescu, Andrei Pleșu, Dan Puric, Emil Hurezeanu.

Am luat-o de la coadă. Emil Hurezeanu? După cum îl știu, atitudinea lui publică, discernământul sunt strunite, controlate (să-i zic) nemțește. Dan Puric? El e un artist genial, iar opiniile sale, dincolo de frumusețea lor, sunt previzibile. Andrei Pleșu? Elegant, când pune degetul pe rană, sclipitor în opinii, dar zgârcit cu esențele. Am optat pentru Cristian Tudor Popescu: stil corosiv, tranșant, mușcător până în măduva oaselor.

Am avut o bănuială, încât am rulat pagina calculatorului până jos. Era un răspuns, care m-a bulversat: Octavian Goga, 1916. Autorul mesajului își încheie dezlegarea cu trei semne de exclamare.

Am alergat la rafturile mele, căutând volumele din Goga, să găsesc fragmentul de mai sus. Nimic. Îi citisem volumul princeps de publicistică „Mustul care fierbe”, am revăzut cartea „Naționalism dezrobitor” (editura Albatros, 1998); e o ediție penibilă, rezultată parcă dintr-o selecție de fost securist.

Prin urmare: Afirmațiile de mai sus îi aparțin sau nu lui Goga? Nu am nici o reținere în a afirma că ele țin de stilul și fervoarea publicistului Octavian Goga. Dar să zicem că ar aparține altcuiva. Stupoarea mea se datorează adevărului acut care colcăie în arealul românesc al anului 2011. Cine cunoaște textele politice ale lui Eminescu, Caragiale, Goga, nu poate fi străin de o impresie dureroasă: parcă ar fi fost scrise aseară. Ele confirmă că acest „aseară” durează de peste 150 de ani.

O, Doamne, ce suntem!