November 21, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Lecţia de limba română (6)

3 min read

Gabriela Petcu:

             Lecţia de limba română (6)

              

Lecţia 6

 

                              Sintaxă

 

                                                                             

Greşit: Aceasta e şansa care ţi-o dau acum.

De ce nu e corect?

Pronumele relativ care cu funcţia sintactică de complement direct trebuie să fie însoţit

de prepoziţia pe.

Corect: Aceasta e şansa pe careţi-o dau acum

Greşit:  Care este stilul care-l abordezi?

Corect: Care este stilul pe care-l abordezi?

Greşit:  Ajutorul care l-a dat mass-media  acestei familii…

Corect: Ajutorul pe care l-a dat mass-media acestei familii…

Greşit:  Am avut succes cu prima mea carte care am scris-o.

Corect: Am avut succes cu prima mea carte pe care am scris-o.

Sunt cazuri când pronumele relativ care cu funcţia de complement direct este utilizat

fără prepoziţia pe.

Acesta este sportivul care cred că va câştiga.

Ea este prietena care a ajutat-o pe mama.

 

                                 Dezacordul pronumelui care

 

Greşit: Avem o economie de pe urma căruia o ducem bine.

Corect:   Avem o economie de pe urma căreia o ducem bine.

 

Primul exemplu conţine o greşeală – dezacordul pronumelui care. Ar fi trebuit să se

folosească acest pronume la feminin, acordat cu substantivul economie, la care se

referă pronumele, ca în cel de-al doilea exemplu.

Dezacordul dintre subiect şi predicat

 

Greşit:  Gala Premiilor Nobel au loc în Norvegia.

Corect: Gala Premiilor Nobel are loc în Norvegia.

Primul exemplu este incorect deoarece conţine un evident dezacord între subiect şi predicat. Corect este ca verbul cu funcţie de predicat să fie la singular, pentru că subiectul (gala) este la singular.

Verbul cu funcţie de predicat se acordă cu subiectul în număr (şi persoană, dacă subiectul este pronume personal, exprimat sau nu), iar numele predicativ (exprimat prin adjectiv) se acordă cu subiectul în gen şi număr. În limba vorbită (dar nu numai) se fac destul de frecvent dezacorduri între subiect şi predicat, din diverse cauze.

Există mai multe tipuri de dezacorduri.

  •   Acordul prin atracţie cu alt element din propoziţie:

 

Greşit:

Numărul imigranţilor est-europeni care vin în Marea Britanie sunt la cel mai scăzut nivel…

 

În această frază, subiectul din propoziţia principală este substantivul numărul, iar imigranţilor este un atribut genitival subordonat substantivului numărul.

Predicatul ar fi trebuit să fie la singular, la fel ca substantivul numărul, dar a fost

utilizat greşit cu atributul imigranţilor, care era mai aproape de predicat.

Corect:

Numărul imigranţilor est-europeni care vin în Marea Britanie este la cel mai scăzut nivel…

Acest tip de greşeală, în care acordul se face cu alt element din cauza apropierii sale în enunţ, este cunoscut sub numele de acord prin atracţie.

  •   Acordul după înţeles, la plural, deşi subiectul este exprimat printr-un substantiv cu formă de singular:

 

Greşit:

Presa străină vin pe litoral, la Festivalul Estival…

 

Corect:

Presa străină vine pe litoral, la Festivalul Estival…

Substantivul care are funcţia de subiect (presa) are un înţeles colectiv, referindu-se la mai multe persoane (cei care lucrează în presă). Cu toate acestea, verbul predicat trebuie utilizat la singular, deoarece substantivul presa, este la singular.

  •   Acordul la singular cu un subiect multiplu, format prin coordonare.  Corect este ca verbul să fie utilizat la plural:

 

Greşit:

Materialul din care a fost construit etajul şi podul, nu îndeplineşte standardele necesare.

 

Corect:

Materialul din care au fost construite etajul şi podul, nu îndeplineşte standardele necesare.

 

  •   Acordul greşit la plural cu un fals subiect multiplu: verbul este pus în mod greşit la plural, deoarece un alt component al propoziţiei este interpretat de vorbitor ca fiind parte a subiectului, considerat multiplu:

 

Greşit:

La spectacol au venit şi fiul artistei, Andrei Gheorghe, însoţit de logotnica acestuia, Diana Cristea şi de prietenii lor.

 

Corect:

La spectacol a venit şi fiul artistei, Andrei Gheorghe, însoţit de logotnica acestuia, Diana Cristea şi de prietenii lor.

În această propoziţie, subiectul este substantivul fiul, iar substantivele mama şi prietenii sunt subordonate adjectivului participial însoţit. Propoziţia nu are subiect multiplu, ci simplu.

Va urma.

 

6 thoughts on “Lecţia de limba română (6)

  1. Corect: Avem o economie după urma căreia o ducem bine.

    nu stiu asa multa gramatica ca tine, dar stiu destula incat sa stiu ca dupa nu-i tot una cu de pe, eu mai stiu si ca e folosit incorect in contextul dat de tine, si chiar daca nu stiu gramatica cat tine, m-as hazarda sa te contrazic pe alocuri!

    1. Aveți dreptate, era scris greșit. Am corectat. Mulțumesc frumos. Dacă ne-am contrazice, nu ne-ar ajuta prea mult însă o participare activă, sigur m-ar bucura.

  2. LogoTnica? Cred ca e o eroare, nu? Sau mergem pe principiul vodca-voTca, asa cum am gasit intr-un ziar scris de nenumarate ori?

  3. Cum este corect: “Limba si literatura romana” sau “Limba si literatura romane”, avand in vedere ca si limba este romana si literatura este romana?

    Multumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.