Invazia sovietica din Polonia anului 1939

Prin librariile americane. Invazia sovietica din Polonia anului 1939

Autor: Ioan Ispas
(Newark, Delaware)

Multi ani, subiectul invaziei sovietice în Polonia a fost ocolit de istoricii români, iar cei rusi nu-l abordeaza nici astazi, pastrând cliseul propagandistic initial. Din fericire mai exista si istoricii occidentali pentru care mai presus de orice este adevarul istoric.
Nicholas Bethell, în lucrarea sa “The War Hitler Won“, aparuta în 1972, editura Holt, Rinehart and Winston, trateaza printre altele si invazia sovietica din Polonia.
În dimineata de 1 septembrie 1939, în timp ce trupele germane invadau Polonia, un ofiter superior de transmisiuni german aflat la Moscova, împreuna cu ambasadorul german, se duc la Ministerul sovietic de telecomunicatii pentru a cere un ajutor în vederea ghidarii avioanelor militare germane prin statia de radio Minsk, aflata la distanta mica de granita poloneza. Le-a cerut sa transmita un sunet continuu plus cuvintele Richard Wilhelm I.O, în intervalul dintre programe, si sa introduca numele Minsk cât de des pot. Guvernul sovietic a fost de acord sa repete cuvântul Minsk de multe ori, sa extinda emisiunea cu doua ore, dar n-a vrut sa introduca semnalul si cuvintele cerute de nemti ca sa nu atraga atentia. Asadar colaborarea militara germano-rusa a început din prima zi a razboiului. Pravda publica o scurta informatie, în 2 septembrie, în care arata ca între Germania si Polonia au loc operatiuni militare, adica ceva ce pe ei nu-i intereseaza. Rusia sovietica a facut o prima mobilizare a armatei în 31 august, iar în 4 septembrie a chemat alte contingente de rezervisti sub arme. În 3 septembrie Ribbentrop îl instruieste pe ambasadorul german la Moscova, Schulenburg, sa atraga atentia rusilor ca Polonia va fi învinsa în câteva saptamâni, deci sa intre si ei în zona stabilita. Molotov îl întâlneste pe Schulenburg în 5 septembrie, când îi spune ca vor intra si ei, dar nu înca, pentru a nu încuraja unitatea oponentilor. În 8 septembrie, când nemtii au intrat în Varsovia, Molotov le trimite un mesaj de felicitare, iar în 9 septembrie le promite ca interventia armata sovietica va avea loc în câteva zile. Ziarul Pravda publica, în 14 septembrie, un articol pe prima pagina, întitulat “Motivele interne pentru apararea Poloniei“, în care se arata ca numai 60 % sunt polonezi, ca sunt 8 milioane de ucrainieni si 3 milioane de belarusi, ca n-au drepturi, ca sunt exploatati de mosierii polonezi, ca în administratie sunt numai polonezi si ca au nevoie de protectie. În aceeasi zi Izvestia anunta o rebeliune în Galitia de est; minoritatea ucrainiana protesteaza împotriva unor ordine poloneze, ca bielorusii refuza sa se înroleze în armata poloneza si ca avioanele poloneze au violat spatiul aerian al Uniunii Sovietice. Schulenburg anunta la Berlin ca aceste articole au scopul sa justifice interventia. În 15 septembrie comandanti ai Armatei rosii scriau în Izvestia despre datoria sacra a armatei, ca armata poloneza a ars sate din Bielorusia, ca femei si copii au ramas pe drumuri, fugind spre Lituania.

Ribbentrop îl preseaza pe Molotov, acesta îi spune în 16 septembrie ca invazia este iminenta. În 17 septembrie, la ora 2 noaptea, Schulenburg a fost primit de Stalin, care l-a anuntat ca invazia începe la ora 6, ca sovieticii vor bombarda zonele est de Liov, iar Luftwaffe sa nu opereze la est de Brsec. De asemenea o comisie comuna pentru coordonare sa se întâlneasca la Bialystok si sa fie emis un comunicat comun. În aceeasi noapte, la ora 3, ambasadorul polonez Waclaw Grzybowski a fost chemat la ministrul adjunct de externe, pentru a-i înainta o nota. În nota se arata ca razboiul germano-polonez a relevat decaderea interna a statului polonez, ca se prefigureaza ideia ca statul polonez foarte curând va dispare, guvernul este în colaps si nu mai da semne de viata, poporul a ramas fara conducatori si teritoriul fara administratie. Toate acestea prezinta pericol pentru Uniunea Sovietica si ca în consecinta ea nu mai poate ramâne mult timp neutra. Este, asadar, o sansa pentru poporul polonez sa traiasca liber si sa scape de acest razboi mizerabil. Ambasadorul polonez a protestat vehement, dar fara efect. A parasit Ministerul de Externe fara a accepta nota. Când a ajuns la Ambasada, a constatat ca nota ajunsese deja. A trimis nota înapoi, dar portarul de la Minister primise instructiuni sa n-o primeasca.
La ora 6, ora Moscovei (4, ora Poloniei), pe toata frontiera, din Letonia pâna-n România, pe o lungime de 1 000 de mile, au patruns vehicolele cu militari. Pe aceasta lungime de frontiera, erau 25 de batalioane ale Corpului de frontiera polonez. Un martor ocular povesteste ca a vazut câteva tancuri si carute pline cu ostasi ai Armatei rosii care strigau “Nu trageti! Venim sa va ajutam contra nemtilor!“ (pag. 310). Aceasta a produs confuzie între aparatori, care i-au lasat sa treca. În prima zi, rusii au înaintat 60 de mile, suferind foarte putine pierderi. Lânga Wilno si Bialystok au fost mici lupte. Pe multe sosele, trupele în retragere poloneze mergeau alaturi de cele rusesti, dar în sens diferit. Primul ministru polonez a aflat despre invazia sovietica abia la ora 10. Polonia era invadata de 200 divizii ostile. Disperarea a pus stapânire pe conducerea poloneza. S-a dus grandiosul plan al unui contratac masiv spre Berlin, s-a dus planul ajutoarelor britanice prin România si asteptarea ofensivei francezilor lui Gamelin. Beck a aflat despre atac pe la 6, iar despre nota pe la 7.30. A încercat sa protesteze pe la toti ambasadorii pe care i-a gasit. Are o întâlnire cu maresalul si primul ministru, pe care îi informeaza ca Franta si-a dat acordul pentru rezidenta si se asteapta ca România sa le acorde dreptul de trecere. Conform Conventiilor de la Haga din 1887 si 1907, dreptul de tranzit pentru guvern nu înseamna încalcarea neutralitatii. În 12 septembrie Ribbentrop a cerut guvernului român sa-i bage în lagare, sa-i dezarmeze pe polonezi si sa interzica tranzitul de material de razboi. Pentru guvernul polonez România era singura optiune, deoarece Ungaria era mult mai apropiata de Germania si ar fi acceptat cererile germane de retinere a polonezilor. Acest fapt n-a scapat comandamentului rusesc, care a cerut fortelor din zona sa taie retragerea polonezilor spre România.
În Rusia, Pravda publica un articol în care arata ca regimentele sovietice si-au facut datoria. La radio, Molotov anunta versiunea sa si cere populatiei sa nu faca provizii, sunt alimente suficiente pentru toata lumea, nu are întentia sa impuna ratii. Textul a aparut si-n Volkisher Beobachter. În fabrici si uzine au fost afisate texte care aratau clarviziunea si curajul guvernului sovietic. Activistii de partid explicau cât de nefericiti erau numerosii ucrainieni si bielorusi din Polonia.
Istoriografia rusa sustine si astazi ca intrarea sovietica în Polonia a avut loc dupa ce guvernul polonez a fugit în România si statul polonez era în colaps. Ca Armata rosie a intrat ca sa împiedice fortele Germaniei fasciste sa puna mâna pe Ucraina de vest si Bielorusia de vest. Istoricii rusi nu spun nimic de faptul ca împartirea Poloniei a fost aranjata între Germania si Rusia, iar rusii au înaintat atât cât s-a stabilit prin Pactul Ribbentrop – Molotov. În 31 octombrie 1939, Molotov în luarea de cuvânt din Sovietul Suprem a declarat: ”Un scurt ghiont dat Poloniei dat de armata germana, urmat de unul din partea armatei rosii, a fost suficient pentru a elimina acest copil monstru al Tratatului de la Versailles“ (pag. 316). Aceasta remarca arata ostilitatea liderilor sovietici fata de statul polonez.
În 17 septembrie, la ora 4 p. m. guvernul polonez are o ultima sedinta pe pamânt polonez, la Kuty Beck le-a vorbit ministrilor despre succesul pe care l-a avut în convorbirea cu ambasadorul român. Pot sa intre în România si apoi s-o paraseasca prin portul Constanta. Singura dorinta era ca trecerea prin tara sa fie facuta cât de repede posibil, ca sa fie reduse la minim eventualele complicatii. În timpul sedintei, primarul din Sneatin (20 de mile nord-est de Kuty) a telefonat ca rusii sunt la intrarea în oras si ca au blocat punctul de trecere al frontierei din zona. Frontiera era pe râul Ceremus si în Kuty era singurul pod de trecere ramas în mâinile polonezilor. Guvernul a hotarât sa treaca granita în România în aceeasi seara. Spre punctul de trecere a frontierei pe o lungime de ami multi kilometri era un sir lung de cetateni polonezi care voiau sa treaca în România. Vama româneasca lucra ca în vremurile de pace. În zona nu se afla decât garda prezidentiala: 60 de oameni care sa se opuna cavaleriei sovietice. La 10:10 p.m. Presedintele polonez se îndreapta spre frontiera, unde este întâmpinat de atasatul militar român de la Varsovia, care urgenteaza trecerea prin frontiera. Presedintele si restul guvernului ajung la Cernauti unde sunt cazati în Palatul Episcopal ortodox român. Toata noaptea exodul continua. Militarii care treceau granita erau obligati sa predea armele autoritatilor române. Unii si-au lasat armele pe teritoriul polonez, altii le-au aruncat în râu. În scurt timp lânga granita s-a înaltat un morman de arme. Armata rosie prefera sa ramâna militarii polonezi în partea sa. Au avut oarecare succes la soldatii polonezi de origine ucrainiana sau bielorusa. Peste câteva zile comandantul frontului ucrainian S. Timosenko a lansat fluturasi peste aglomerarile de soldati polonezi în care le cerea sa nu creada în ofiterii lor. “Ofiterii si generalii sunt inamicii vostrii. Ei vor moartea soldatilor. Ucideti ofiterii si generalii! Unicul vostru prieten este Armata Rosie.” (pag. 329). Peste 200 000 de militari polonezi au fost capturati de Armata rosie. Aproape 85 000 de militari polonezi au reusit sa scape în teritoriile neutre: Ungaria, Lituania, Letonia si cei mai multi în România. Legile internationale prevedeau ca militarii partilor beligerante, ajunsi în tarile neutre, sa fie retinuti în lagare, dar cei mai multi si-au continuat drumul dpre Franta pentru reconstituirea armatei. Misiunea militara britanica, care era considerata beligeranta, a fost dirijata spre tarcul prevazut, unde si-au lasat masinile, apoi au iesit prin partea opusa continunuând drumul cu trenul. Odata ajunsi în România, jurnalistii au putut transmite stirea invaziei în toata lumea, iar ambasadorii rapoartele lor. Ziua de 17 septembrie 1939 a cazut (sau a fost aleasa) într-o duminica. Primul ministru Chamberlain era plecat la resedinta sa din afara Londrei. În 18 septembrie, initial guvernul britanic a decis sa condamne aspru interventia sovietica. Înainte însa ca Halifax sa conceapa nota, guvernul s-a razgândit. În aceeasi zi ambasadorul polonez Roczyanski i-a înaintat lui Halifax o nota cu tratatele încalcate de Uniunea Sovietica: Pactul de nonagresiune polono – sovietic din 25 iulie 1932, Conventia semnata de Roczynoski si Litvinov la Londra în 3 iulie 1933 si Protocolul semnat la Moscova în 5 mai 1934. Englezii sunt de accord cu ambasadorul, dar îi spun ca nu vor sa-i provoace pe rusi, acum când nu sunt fortati sa o faca si sa pastreze documentele pentru mai târziu. Nu le era clara situatia, iar a-i provoca pe rusi ar face jocul nemtilor. Nu dau nici un comunicat. Un corespondent îl abordeaza pe Seful Statului Major despre invazia sovietica, iar acesta îi raspunde ca urmeaza declararea starii de razboi cu Rusia, dar Foreign Office-ul face precizarea ca garantiile britanice acordate Poloniei se refera numai la atacul Germaniei. Facând o paranteza mi-am amintit ca mereu mi-am pus întrebarea daca nu era mai bine sa fi fost lasat Nicolae Titulescu sa semneze Tratatul cu Uniunea Sovietica pe care îl negociase cu Litvinov în 1936 si care prevedea recunoasterea granitei comune pe Nistru. Ma gândeam ca existând un asemenea tratat rusii ar fi renuntat sa mai pretinda Basarabia. Iata ca Poloniei un asemenea tratat nu i-a ajutat la nimic. Când este vorba de tirani ca Stalin sau Hitler tratatele nu fac doi bani. Stalin, vazând succesul german în Polonia a început sa fie îngrijorat ca nu se va respecta linia de demarcatie. Îi spune lui Schulenburg, care-l asigura ca nemtii îsi tin cuvântul. El îi raspunde ca-l crede, dar se stie ca militarii dupa ce ocupa o zona nu mai vor sa o paraseasca. Peste doua zile si Molotov îsi exprima si el ingrijorarea aratându-i pe harta ca Liovul, ocupat de nemti, se afla în zona atribuita sovieticilor. Hitler a propus un stat polonez tampon între Germania si Uniunea Sovietica, în speranta ca poate face pacea cu Vestul. Hitler cere parerea lui von Moltke, fost 8 ani ambassador, care propune la vest, granita Poloniei din 1914, iar la est, granita la 120 de mile de Varsovia. Are avantajul ca elimina complet frontiera cu rusii, iar polonezii vor fi mai mult sau mai putin satisfacuti. Stalin nu este de accord. El a propus mai multe teritorii Germaniei cu scopul de a torpila o pace cu Marea Britanie si Franta. Ribbentrop se duce la Moscova si linia finala de demarcatie s-a semnat în 28 septembrie 1939 de catre Stalin si Ribbentrop cu granita pe Vistula cum a vrut Stalin. A urmat un dineu cu caviar si votca, apoi Ribbentrop s-a dus la teatru pentru a vedea baletul Lacul lebedelor, iar Stalin a negociat cu delegatia letona “Tratatul de asistenta mutuala“. Ribbentrop dupa primul act se întoarce la munca. S-au semnat alte aranjamente: repatrierea germanilor din Statele baltice, Tratatul de comert (Rusia da materii prime si primeste produse finite), un aranjament ca sa poata tranzita trenurile germane prin Liov în România. Un alt tratat prevedea ca nici una din tari sa nu permita manifestari ale polonezilor si sa se informeze reciproc (adica NKDV – ul si Gestapo-ul se întâlnesc periodic). Documentele semnate n-au fost date publicitatii. Pentru presa au spus ca au luat masuri, ambele tari, pentru reasigurarea ordinei si asigurarea pacii vietii pasnice si pastrarea caracterului national. De asemenea au lansat un apel la pace si terminarea razboiului dintre Aliati si Germania. De continuarea razboiului se fac vinovate Franta si Marea Britanie, iar cele doua guverne ale Germaniei si Uniunii Sovietice îsi iau dreptul sa se consulte în privinta masurilor necesare. Stalin era multumit. Cu pretul unei mici operatii militare, care l-a costat 737 de morti si 1862 de raniti, Uniunea Sovietica si-a împins granita spre vest cu 150 de mile.
Ce au facut rusii în zona lor? Limba poloneza a fost înlocuita cu rusa, cartile si ziarele poloneze cenzurate, scolile divizate pe nationalitati, crucifixele si icoanele scoase, bisericile transformate în camine culturale, cartile de istorie înlocuite, multi preoti si profesori arestati, pamântul nationalizat, dat taranilor, apoi obligati sa intre în colhozuri. Au arestat între un million si 1,2 milioane de polonezi, inclusiv ofiteri. NKDV–ul a asasinat peste 4 300 de ofiteri polonezi în padurea Katin. (Cifra de 21 000 a fost folosita de propaganda sovietica si de Churchill la Nurenberg, ca sa-i condamne cât mai aspru pe conducatorii germani ca autori ai masacrului. Churchill a fost informat despre adevaratii asasini de catre oficialii polonezi, dar ca sa nu-l “supere” pe Stalin, le-a cerut acestora sa taca. Nu “cadea bine”, ca “eliberatorii” sa apara ca niste cinici asasini.)
Tezaurul polonez a ajuns în România, care l-a pazit sa nu puna mâna pe el nici nemtii si nici rusii, pâna în anul 1948 când l-a predat guvernului polonez. În 2009, Banca Nationala a Poloniei a organizat o expozitie referitoare la tezaur, în care a fost omagiata România pentru rolul ei în salvarea acestuia. Tezaurul României se afla de aproape un secol la Moscova. În România din 1939 pâna în 1948 au fost la conducere regele Carol al – II-lea, Maresalul Antonescu, Sanatescu, Radescu, Petru Groza, dar nimeni nu s-a gândit macar sa puna mâna pe tezaurul polonez. Nu se poate spune acelasi lucru despre conducatorii rusi. Poporul rus nu are nici o vina. Eram în 1988 la Moscova, ca turist, si ca sa fac rost de ruble, ca toti turistii români din acea perioada, am vândut niste guma de mestecat româneasca foarte apreciata de rusi. Când am scos punga cu gume au navalit rusoaicele pe mine si-n câteva minute am dat-o pe toata. La sfârsit o rusoaica îmi tot întindea câteva ruble, încerc sa-i explic ca numai am gume, dar îmi arata gumele pe care le luase deja dar nu le platise. M-a impresionat gestul, de aceea nu l-am uitat.
Istoricii rusi sustin si astazi ca interventia în Polonia a fost facuta pentru ca Germania voia sa înainteze spre est. Cine are alta parere risca închisoarea.